1,456 matches
-
să-l dea bărbatului, fiindcă numai el știe cum să-l rostuiască spre binele țării. E! Ce să mai spui!? Aplauzele și strigătele de încurajare sub diferite aspecte se țineau lanț. Cam până la a patra halbă când dicția poetului se prăvălea către o limbă necunoscută iar Brabete, fin psiholog, îl dădea afară sub pretextul că-l caută nevastă-sa. Aici o nimerea! Fără nici un comentariu Verginel o tulea spre casă ca să fie sigur că va fi adormit când va voi nebuna
ARS POETICA de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1160 din 05 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383456_a_384785]
-
ai pus în cap de unghi Piatra sa de temelie. Tu îi măsuri adâncimea Și-ai acoperit cu-o haină Apa-ntoarsă la izvoare După voia Ta în taină. Iar când ai strigat la nori Și-ai tunat a Ta poruncă Prăvălindu-se la vale Apele au prins să curgă. Ai pus mărilor hotare Și cu ele jurământul Că-nvrăjbite niciodată N-or mai înghiți pământul. Tu faci să tâșnească râul Și izvoarele în văi Și adapi cu ele fiara Toropită de văpăi
PSALMUL 104 de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2335 din 23 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/382906_a_384235]
-
sunt implicați patrupezii. Sunt dramatice momentelele în care taurul se clatină, încercând să decidă direcția în care s-o ia, nehotărât în fața „vitejilor” înarmați conform regulamentului cu nimic mai mult decât un simplu ziar. Pe care dintre ei să se prăvălească? În astfel de clipe, se-ntâmplă ca unul sau altul dintre combatanți să se piardă cu firea, trăgându-și vecinul în față, pe post de scut uman. Homo hominis taurus est. Cu excepția „poporului simplu”, partizan etern al luptelor cu tauri
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93381_a_94673]
-
și deschis Ușa și-a început a plânge / Amarnic, cu lacrimi de sânge, Făcându-i dar, de cunoscut, / Tot ceea ce s-a petrecut. „Mămucă, uite ce-am pățit, / Ce necaz mare ne-a lovit! Asupra noastră, ăst potop / S-a prăvălit ca și un foc!” Capra prin casă s-a uitat / Și-ancremenit. După ce-a stat Minute bune în neștire / Cu greu și-a mai venit în fire Și l-a-ntrebat pe iedul mic: / „Ce-a fost aici?” „Păi, ce să zic
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
părere alții. „E un labirint, nu mai găsesc ieșirea!” „Mai este una, dar dincolo de munte, precis; dă într-o prăpastie, nu se poate coborî decât cu echipament de alpinist...” „Înăuntru, din loc în loc, sunt puțuri; dacă nu le știi, te prăvălești în ele...” Spre ziuă s-au mai avântat în tunel câțiva inși, cu același rezultat, iar înaintea prânzului încă șapte îndrăzneți, rude apropiate cu cei dispăruți. După zece ore de la plecarea ultimilor, la ușa care da spre altă lume s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
orice șansă, toată lumea știa. A făcut ce a putut, adică mai nimic, pentru că, încă de la început, golemul a eschivat o lovitură disperată, repezindu-i, apoi, rivalului - cu toată forța - scutul între omoplați. De durere - sau de groază - învățăcelul s-a prăvălit la pământ, ferindu-și privirea cu brațul. Parcă încremenise. Tribuna era în delir. „Să moară! Să moară!” strigau până și oamenii de ordine! „Să moară!” se distingeau glasurile ascuțite ale femeilor. „Să moară!” se auzeau, și mai ascuțite, cele ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Un roi de schije din piatră și cărămizi explodă de jur Împrejur, În timp ce zidurile cetății vibrau, zguduite din temelii de violența ciocnirii. Unghiul exterior al turnului, surpat pe o Înălțime de două etaje, se Înclină Încetișor și Începu să se prăvălească, trăgând după sine grinzile tavanelor. Urletele de groază ale oamenilor care cădeau În abisul ce li se deschisese sub picioare acoperiră, pentru câteva momente, huruitul prăbușirii, iar apoi Întreaga parte superioară a edificiului se nărui peste zidul de centură, deschizând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ar fi știut să spună de când dura acea tăcere deplină. Simțea În tâmple șuieratul surd al sângelui. Toate umorile se precipitau Înlăuntrul lui. Din când În când, i se părea că se găsește pe buza unei cascade uriașe care se prăvălea spre măruntaiele pământului. Era copleșit de bubuitul propriului său trup. Apoi, dindărătul ușii Închise, desluși un ușor târșâit. Oameni care se Înghesuiau Încercând să nu se facă auziți, Înăbușind cu mâna sunetul glasurilor, ca să nu Îl deranjeze. Dar ora era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
forma lumii e Într-adevăr splendidă și Înfricoșătoare precum chipul lui Dumnezeu și, ca și acesta, trebuie Învăluită, ca să nu ne orbească. Probabil că ai dreptate, messer Flavio. Dar se spune că În clipa cea din urmă, Înainte să se prăvălească În tenebre, ochii condamnaților la orbire cunosc o strălucire miraculoasă, care le dezvăluie forma lucrurilor. Poate că noi toți căutăm tocmai acea strălucire. Bătrânul ridică din umeri. — Da, Înainte de tenebre. După ce se despărțise de meșterul colorist, Dante ieși În strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ivise un pârâiaș subțire de sânge. — Nu te iubea, nu te iubea! Îi strigă În față În timp ce câteva picături Îi stropeau rochia. Apoi izbucni În plâns. — Nimeni nu te iubește. O să sfârșești departe, de unul singur. Dante simți cum se prăvălește Într-un puț al durerii. Se adăpa din apa acea amară cu Înghițituri mari, ca un Înecat. Fata o zbughise pe coridor, sughițând În plâns, iar el coborî treptele Încet, cu pași Îngreunați. Când ajunse la capăt se uită În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Izbuti să se sustragă din prinsoarea străjerului Împiedicat de greoaiele zale din fier, avântându-se pe primele trepte ale scării, pe când celălalt, sub imboldul propriului său elan, se Împleticea printre picioarele tovarășilor săi, care se opriseră la marginea rampei Întunecate, prăvălindu-i la pământ. Cei trei urmăritori se prăbușiră Într-un amalgam de brațe și de picioare, coborând ca Într-o avalanșă un număr de trepte, Înainte să se oprească, făcându-i scut cu trupurile lor Împotriva durității pietrelor. Ajuns la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
obișnuităî ar putea părea Cetitoriului o divagație pofticioasă, tezistă. Ne vom mărgini doar a spune că, după ce personajele s-au îndestulat și și-au făcut binemeritata siestă, sosi vremea plecării. — Și acum, încotro? - spuse hanul, privindu-i curios pe dunărenii prăvăliți la umbra unor tătăroaice în floare. — Mărite han! - spuse spătarul Vulture după ce-și stăpâni în ultima clipită un iminent zgomot stomacal. - Noi, adică eu, Vodă și Broanteș ne-om duce, conform tradiției, la Stambul, să vedem dacă se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
PROBLEME îNTÂMPINATE DE POVESTITORII SECOLULUI AL XVII-LEA în toată această celestă harababură din jurul hanului, mai la o parte, ascuns de vânzoleala dimprejur printr-o căruță înaltă cu coviltir, pâlpâia domol un foc lângă care ședea o mână de oameni prăvăliți întru hodină. Dacă din întâmplare ori dacă în mod legic, cu necesitate, bunele noastre personaje s-au îndreptat tocmai într-acolo, ori dacă însăși docila noastră pană i-a trimis la această întâlnire, noi nu vom ști-o, poate, niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ochii un loc liber pe trupul lui Caesar găsind unul mai jos puțin de șale și înfipse tremurând furculița. Caesar gemu încetișor, întoarse capul, deschise un ochi și șopti: „Dacă până și Toto...” mai zise Caesar și capul i se prăvăli pe umăr. Episodul 167 VISUL DE AUR Pe la mijlocul nopții, după ce dormise câteva ceasuri bune un somn sănătos, adânc, și fără măcar să fi fost pregătit într-un fel sau altul, căpitanul Tresoro începu brusc și cu mare spaimă să viseze sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Nu era liniște, ci se putea auzi cum cresc frenetic mugurii ascuțiți ai semințelor plantate în inimi. O smucea, o lăsa, pauză. A durat o vreme, dar până la urmă a reușit. Capul s-a desprins de trup și s-a prăvălit peste Mulțime, împreună cu puhoiul de sânge izbucnit, ca o ploaie binefăcătoare peste răsaduri. A fost mai degrabă cum făcusem și eu cu puiul de găină. Adél era călită. Eu am crezut că n-o să supraviețuim. După evenimente a trecut pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
concepe ființa umană! - Aah! urlă Euripide ca înjunghiat, speriindu-ne. Credeam că i se făcuse brusc rău, dar nu era decât sentimentul de profundă încântare pe care îl trăia ascultând cuvintele tinerei Sticlaru. Genială asta cu dragostea... murmură el aproape prăvălindu-se, atât de intens trăia acele clipe. - Ăăăă... Mama ei le interzicea dragostea ei virgulă dar asta nu era decât o așteptare virgulă o nuanțare ce și-o putea permite datorită caracterului pricinuit de nenumărații ani de studii. Indianul își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
așa cum astăzi există oameni flămânzi, sărmani, în zdrențe, oameni care merg pe liniile de cale ferată, tot așa atunci trăiau oameni la fel de flămânzi, la fel de jalnici, în aceleași zdrențe și rătăcind pe traseul poștei. De mult au putrezit mătăsurile, s-au prăvălit de vechime caretele, și molia demult a mâncat blana de sobol, dar oamenii pare că nu s-au schimbat, pare că nu au dispărut, semețindu-se la fel de meschin, invidiind și urând la fel și în ziua de azi. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
dar nici nu eram în stare să-mi stăpânesc pașii și să merg mai încet. Iată-l pe Mik cum intră în cameră. Aduce încă o porție de cocaină și închide ușa cu mișcări stranii, de parcă aceasta s-ar putea prăvăli peste el. Cineva a stins becul din tavan. În cameră e aproape întuneric. În lumina slabă și tremurătoare a luminării, între portieră și dulap, stau înghesuiți Nelly și Zander. Stau cu gâturile întinse. Nelly are gâtul strâmb și-și ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
-mă la ea și, îndeosebi, la putința de a o avea aici, în cameră, mă zgândăr și mai mult, mă chinui și mai îngrozitor. Închid ochii, cuprins de o tristețe înfricoșătoare, nemaiâncercată. Camera începe să se întoarcă și să se prăvălească pe un colț, încet și lin. Colțul cade tot mai jos, alunecă sub mine, se așează sub mine, se strecoară în spatele meu, apare deasupra mea, dar cade din nou fulgerător. Întredeschid ochii, camera se înfinge la locul ei, continuând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
alunecă sub mine, se așează sub mine, se strecoară în spatele meu, apare deasupra mea, dar cade din nou fulgerător. Întredeschid ochii, camera se înfinge la locul ei, continuând să se rotească în capul meu. Gâtul nu rezistă, capul mi se prăvale în piept și întoarce camera cu susul în jos. „Ce-au făcut, ce-au făcut cu mine!“ șoptesc eu, și apoi, după o pauză stupidă, mai spun: „Ce să-i faci, sunt pierdut“. Dar drăcușorul cel hâtru, acela care (trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
fusese dat să audă niciodată. Era copleșitor și înspăimântător totodată, încât fără să vrea, își duse mâinile deasupra capului, se lăsă pe vine și se chirci fără vlagă la pământ. Zăcu acolo minute bune, așteptându-se ca muntele să se prăvale peste el. Nu se întâmplă totuși nimic. După o vreme, Crișan simți cum sângele începe să-i curgă din nou prin vene. Se ridică cu greu în picioare și primul impuls fu să o rupă la fugă. Un fior rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se termina printr-un platou drept, ca și cum ar fi fost decupat. Așa spune legenda că s-a format lacul, apele râului au fost stăvilite de vârful muntelui cu aur al lui Negru. Vestitele băi de aur ale uriașului s-au prăvălit odată cu muntele peste trupul său și au fost înghițite de adâncuri. Nimeni nu a mai putut să le găsească, iar cei trei care l-au ucis pe Negru au fugit în lume, pentru că nu erau în stare să adune destul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o mai făcuse niciodată în viața lui. Lovitura se abătu peste el fulgerător. Ceva nevăzut se năpustise asupra lui izbindu-l năprasnic în stomac. Icni scurt și, dintr-o dată nu mai avu aer. Nici nu-și dădu seama când se prăvăli secerat din picioare. Acum se zvârcolea la pământ încercând zadarnic să inspire. O forță nevăzută îi apăsa coșul pieptului, strivindu-l. Ochii stăteau să-i iasă din orbite în timp ce din gură scotea numai niște horcăituri. Auzi un pocnet sec atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dădu din cap aprobator fără să mai spună nimic. Nu-mi mai spune Winnetou! continuă Ileana. Nu-mi place. Uite, spuse Cristian, ignorând cererea Ilenei, cred că pe acolo putem trece în partea cealaltă! Ajunseseră la capătul ravenei. Stânca imensă prăvălită de-a curmezișul rupturii se ridica în fața lor. Traversară și își continuară drumul, de data aceasta întorcându-se înapoi ca să ajungă iarăși în dreptul locului unde găsiseră picăturile de sânge. Mergeau de acum printre copaci, lăsând ravena în spatele lor. Stejari și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lângă el. Se întoarse pe călcâie și privi în urmă. O văzu acolo stând la marginea pădurii împreună cu un bărbat în vârstă. Îi făcea semn cu mâna, îndemnându-l să își continue drumul. Îl cuprindea teama din nou. Frica se prăvălea peste el în valuri. Nu avea nici un motiv să fie speriat, nimic nu-l amenința însă, nu reușea să-și controleze simțămintele. Se clătină pe picioare și își dori din tot sufletul ca Ileana să fie acolo să-l sprijine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]