4,087 matches
-
marii metropole. Spiritul muzicii rămâne însă italian. Prin verva dramatică, prin melodie, prin culoare. Prin cantabilitatea ce se dezvoltă în zona vocalelor întărite de sonoritatea astringentă a consoanelor. - Nici Francesco Cilea nu a procedat altfel. A urmat exemplul iluștrilor săi predecesori. Acțiunea, de puternică amprentă melodramatică, se petrece în deceniile de început ale secolului al XVIII-lea, în culisele Comediei Franceze. Câteva personaje - inclusiv eroina principală, Adriana, o celebră actriță - aparțin istoriei reale a epocii. Altele aparțin imaginației autorilor francezi ai
O capodoperă puțin cunoscută la noi by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/8792_a_10117]
-
stilistice și tipurilor de sensibilitate. Asemenea fenomen a fost posibil, desigur, datorită unor regizori extraordinari precum Vlad Mugur, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Radu Penciulescu, Horea Popescu, David Esrig sau Valeriu Moisescu. Ei își asumă actul regizoral de pe poziții polemice cu predecesorii, contrapunând vechiului concept de teatralitate o accepțiune modernă, care constă într-un proces de reașezare a artei spectacolului pe principii novatoare la toate nivelele, de la felul cum e citit un text și cum i se captează tensiunile la creativitatea actorului
Lordul by Ion Cocora () [Corola-journal/Journalistic/8822_a_10147]
-
întervalul 1965 - 1995, atunci sensul schimbării este unul afirmativ, unul care include în același timp semnele relaxării morale și dovezile certe ale funcționării limbajului. Generația de artiști care se afirmă la începutul acestui interval evolueză într-un sens invers decît predecesorii săi și reconectează limbajul la nevoile firești de exprimare ale picturii; ea face acest lucru atît prin recuperarea valorilor interbelice, cît și prin deschiderea spre valorile europene, în măsura în care acest acces este posibil. Pionierii acestei desprinderi de realismul socialist, la început
Memorie, artă, restaurație by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8824_a_10149]
-
și "indicațiile" Conducătorului devin tot mai aberante, aluziile de natura politică devin, în poezia lui Dinescu, tot mai dese. Poetul opune "democrația naturii" falsei democrații socialiste: protestul său de aparență hipiotă are o cu totul altă adresă decât acela al predecesorilor săi occidentali. Dacă un poem precum Grâu păzit de maci a putut fi considerat în 1976 (când apărea volumul Proprietarul de poduri) o "poezie patriotică", îndemnul cu care se încheie va suna tot mai subversiv în anii următori: "... le-om
Mai scrie poezii, Mircea Dinescu! by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/8838_a_10163]
-
datorită faptului că era membru al P. N. Ț. Condițiile în care Șerban Cioculescu își desfășura activitatea în interimatul său ieșean, le aflăm din scrisoarea adresată filosofului Ion Petrovici; la 8 martie 1946: "De bună seamă, mă mai deosebesc de predecesorii mei, prin faptul că nu privesc nicidecum fenomenul literar ca pe un epifenomen al ambianței social-politice, iar pe de altă parte nu las niciodată în suspensie judecata axiologică. Operele literare ale curentelor tendențioase sau teziste nu-și află justificarea decât
Documente literare by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/8894_a_10219]
-
noilor condiții mai ușor. Noi nu putem fi, în nici un fel, nici mulțumiți, nici fericiți. Noi am Ťdispărutť, de fapt, din literatură încă din jurul anului 1940". E interesant un distinguo pe care-l propune scriitorul. între exponenții generației ^30 și predecesorii lor imediați ar fi funcționat "o prăpastie morală și intelectuală". Pe cînd ultimii ar fi trăit "în lumea fericită a iluziilor literare (opium-ul lui Anatole France)", cei dintîi s-ar fi zbătut "în valurile istoriei". Autorii pe care junii
Mărturia unui longeviv by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9815_a_11140]
-
cu un surâs aproape imperceptibil în colțul gurii - un companion cât se poate de potrivit pentru o carte agreabilă, scrisă cu umor, dar care pare a avea drept unic scop crearea unui portret cât mai măgulitor al eroului său. Invocând predecesori celebri precum Iulius Caesar sau Titu Maiorescu, Ștefan Cazimir a ales să scrie despre sine la persoana a III-a, opțiune care îi permite să mențină pe parcursul întregii narațiuni un ton detașat, deseori autoironic. Cu excepția faptului că povestirea începe, în
Autobiografia ca joc by Mihai Mandache () [Corola-journal/Journalistic/9985_a_11310]
-
de la ilustrul model fiindu-ne impuse nu numai de momentul la care scriem și de materia cu totul nouă din anumite puncte ale expunerii, ci și din respectul față de monumentul ridicat acum mai bine de o jumătate de veac de către predecesor". Adevărul e însă că Ion Rotaru are pulsiuni iorghiste mascate și numai prudența îl face să nu tune și să nu fulgere împotriva modernismului, ca în fața unei mari erori. Când nu poate numi ceva prin derivarea de la tradiționalism, o face
Tristetea istoriei by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8936_a_10261]
-
interpretarea operei pare epuizată, un alt refugiu îl constituie compilațiile. Nenumărate "comunicări științifice" din culegeri improvizate sau de la reuniuni didactice, academice sau zonale nu spun nimic nou, nu spun altceva decât ce au spus alții înainte, fără a fi citați predecesorii sau, pur și simplu, fără a fi cunoscute interpretările anterioare. O parazitoză a locurilor comune crește sufocant și obositor peste o operă încă vie și atractivă. Exemple ar fi din abundență, dar mă sfiesc să le dau, pentru că mulți profesori
Capcanele rebrenologiei by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9005_a_10330]
-
se încăpățânează să o sechestreze și - speră ei - să o exploateze brutal. Pot fi date, bineînțeles, numeroase exemple de urmași devotați și competenți (sau măcar bineintenționați, dispuși să colaboreze cu specialiștii), care fac mari servicii creației rămase de la iluștrii lor predecesori. Dar cultura română nu se poate baza pe bunăvoința unor oameni, pe norocul unora sau altora dintre scriitori de-a avea moștenitori rezonabili. Trebuie pus la punct un mecanism care să asigure prezența continuă în viața culturală de fiecare zi
A cui este literatura română? by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/9153_a_10478]
-
un artist al disimulării, oferind celor din jur și lumii întregi câte o mască zâmbitoare ori binevoitoare. Sub aceasta sticlește însă, amenințător, identitatea profundă, cu adevărat scelerată la Erasmus, încă tatonantă în ale binelui și răului la Babis doi. Spre deosebire de predecesorul său, care împingea voit faptele înspre un punct al dezastrului familial, obținut la final, fostul ajutor de arhivar își propune un obiectiv mai modest: să fie mulțumit cu sine însuși, compensând handicapul printr-o deplină libertate interioară. Erasmus vrea și
Clopotul spart (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9228_a_10553]
-
predată teoretic, în doze abstracte... Iar un model uman nu stă într-o predică teoretică, ci într-un traseu biografic... Tocmai de aceea apartenența la o religie nu este o chestiune de opțiune teoretică, ci una de preluare a modelului predecesorilor. în cazul de față, a fi musulman înseamnă a-l imita pe Ali, îndrăgitul discipol al lui Mahomed." * Dacă dăm la o parte orice diferență ideologică, atunci ce înseamnă a fi șiit și ce înseamnă a fi sunit?... - se întreabă
Șiit sau sunit?... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9275_a_10600]
-
a Eului care I se substituie cosmic-autoconfesiv? Are dreptul o hiperfabulație narcisiacă (superbă exfoliere egocentrică de pe Șoseaua Ștefan cel Mare pînă-n străfundurile cosmosului, la universalul Purușa în care se încorporează "Mircișor") să rivalizeze exegetic și axiologic cu construcțiile clasice ale predecesorilor care formează centrul ierarhiilor de decenii? Apoi: în ce măsură volumul trei s-a alcătuit subtextual din rațiuni de marketing, mizînd, adică, o dată, pe așteptările la intern și, a doua oară, la export, dorind, așadar, să umple golurile de atîta vreme reclamate
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9264_a_10589]
-
de foarte sus, ei par absorbiți de o stranie activitate de pregătire a apariției unui poet ca Nichita Stănescu, practicând tot felul de jocuri textuale într-un mod naiv-ingenios, studențesc, fără suflu, fără acea metafizică a limbajului care transformă, la predecesorul lor, limba română în "limbă poezească". Nici poeții mai tineri decât tinerii de cincizeci de ani nu reușesc să facă un mare pas înainte. Pasiunea vicioasă pentru proza vieții reprezintă mai degrabă un pas înapoi, ilustrând previzibil tendința ciclică de
Cui i-e teamă de Nichita Stănescu? by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/9284_a_10609]
-
nu are absolut nimic de-a face nici cu stilul arghezian, nici cu stilul matein. Eugen Barbu practică un realism tern, vulgar-materialist, totalmente lipsit de o dimensiune simbolică sau spiritualistă, fără ca prin aceasta să le fie neapărat inferior celor doi predecesori (deși eu cred că da). Pe deasupra, în proza lui Arghezi și în proza lui Mateiu I. Caragiale se manifestă, în moduri nuanțat diferite, o apocalipsă latentă, vizibilă într-o stare de decadență, pe când în Groapa asistăm la expansiunea unei lumi
O relectură suspicioasă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9332_a_10657]
-
un om contează, ci ce face el ca să-i convingă pe alții că spusele lui chiar sunt cuvîntul lui Dumnezeu. Tocmai de aceea apartenența la o religie nu este o chestiune de opțiune teoretică, ci una de preluare a modelului predecesorilor. În cazul de față, a fi musulman înseamnă a-l imita pe Ali, îndrăgitul discipol al lui Mohamed. Dacă confesiunea religioasă nu e rezultatul unei alegeri raționale, atunci ea trebuie să fie urmarea unui șir genealogic. Nimeni nu se apucă
Obsesia genealogiei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9403_a_10728]
-
venea să înlocuiască „Vechea Ordine” (Nizam-i Kadim), din perioda lui Soliman Magnificul (1520-1566). Aplicată începând cu anul 1793, această organizare a Imperiului Otoman, bazată pe criterii noi, va începe „era europenismului” în structura societății turcești. Ca și marele său predecesor, Selim al III-lea a avut preocupări culturale, „Noua Ordine”, cuprinzând nu numai reforma armatei, ci și tehnică și știință, care trebuia să aibă în vedere cele mai noi cuceriri din Europa, asimilate în societatea otomană. În timpul domniei lui Selim
Mari sultani, mari viziri şi generali otomani by Nicolae MAVRODIN () [Corola-publishinghouse/Administrative/1639_a_2952]
-
altele extrase din cărțile pe care le comentează. Înțelegând critica de identificare inclusiv sub raport stilistic, el se contaminează, frecvent și voit, de maniera scriitorului analizat, amestecând rândurile, punând alături sintagme personale și propoziții (date cu italice) semnate de ilustrul predecesor. Citim fragmente întregi din care ne zâmbesc - sau din care se încruntă la noi - scriitorul și criticul său, îmbrățișați într-o intertextualitate sui generis, unilaterală. Fiindcă, dacă Mircea Mihăieș începe să scrie ca Tolstoi ori Kafka, nici bătrânul moralist, nici
Senzații de hârtie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9471_a_10796]
-
întrebării. Să admitem și noi că e nu de puține ori diminuat. Ce e de făcut? N. Manolescu acordă o parte largă în Istoria sa "istoriei receptării critice". Și nu doar dintr-un scrupul "de onestitate", prin consemnarea meritelor unor predecesori, ci și dintr-un motiv formulat, fără ocol, astfel: "mai cu seamă în cazul unor opere de care ne despart secole, lectura ori relectura textelor oferă mai puține satisfacții istoricului decît aceea a comentariilor critice, concomitente ori succesive". Textura de
Critica pură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9472_a_10797]
-
face necesar un studiu mai îndeaproape al cazului Paul Sterian, mai ales că informațiile noi acumulate sînt suficient de multe 9. Pentru început, vom reveni și noi la aserțiunea călinesciană din Istoria literaturii..., nu însă pentru a o respinge, precum predecesorii noștri, întrucît falsitatea ei este evidentă. Paul Sterian nu era evreu și nimic din poezia lui de pînă atunci nu justifica încadrarea ei în compartimentul parodiei. (De prisos să mai spunem că nici un critic nu a mai semnalat nici cel
Cazul Paul Sterian - Ortodox și futurist by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9429_a_10754]
-
Arlette Farge, odată cu instalarea epocii moderne, ceea ce s-a pierdut din secolul al XVIII-lea a fost sensul colectiv al bucuriei și apetitul participării la viața obștei. Cetățeanul mileniului trei este mult mai preocupat de sensul privat al vieții decît predecesorii săi: Pentru cei mai mulți dintre noi, într-adevăr, fericirea este înainte de toate o chestiune privată: să ai un apartamaent, copii, să faci carieră etc. Am pierdut uneori limbajul unei fericiri publice și cuvintele pentru a o exprima, excepție făcînd, poate, epoca
Fericirea fără speranță by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9523_a_10848]
-
la nouăsprezece ani, butoaie de 230 kilograme cu sodă caustică, militar blazat de muncă și abil în a o evita, hoț de buzunare și bătăuș, în continuare, redutabil, Mite e un picaro la nivelul glorioșilor și atât de simpaticilor săi predecesori. Nimic nu poate să-l clatine; cu atât mai puțin, să-l frângă. Iată-l într-o ipostază de luptător triumfător, în Sala mizeră din Calea Dudești: "- Joacă, joacă, mai multă joacă, îi sâcâie Dorin neîncetat. Nu mai sta pe
Viață de câine by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9541_a_10866]
-
perioada Junimii (întrucât succedau unui pașoptism reiterat), tinerii intelectuali basarabeni sunt chemați să răspundă la două tipuri de provocări: crearea unei literaturi sincrone cu cea românească și integrată ",experienței universale a literelor", și promovarea unei politici diferite de cea a predecesorilor, axată pe europenism și modernitate. Au trecut șapte ani de atunci. Și-au îndeplinit, între timp, congenerii dvs. performanțele cu care i-ați creditat? - Și da, și nu. Există o seamă de scriitori care au schimbat fața literaturii basarabene, apărând
Vitalie Ciobanu:"România este o foaie albă pe care urmează să scriem ceva. împreună." by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/7710_a_9035]
-
cîrmuirii de dreapta care începuseră a hărțui corpul criticii estetice autohtone. "Cel mai mare dușman al lui Maiorescu este maiorescianismul", remarca, de pildă, D.Caracostea, în 1944. Deci tot o manifestare a artei ce se voia cu tendință! Dar marele predecesor a fost pus în chestiune și de G.Călinescu, în Istoria sa, apărută în 1941. Imaginea de care are parte acolo omul, acompaniată de o sumă de rezerve aduse figurii critice, relevă o poziție oarecum singulară, de franctiror, întrucît Divinul
Un duel cu aerul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7732_a_9057]
-
metaforică, făcînd posibilă în ultimă instanță apariția și evoluția modernismului românesc. Din care pricină nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc scrierea lui Alexandru Dobrescu, aflată azi la ediția a doua, "revăzută", care pune în chestiune semnificația consacrată a predecesorului, mai exact îl supune unei șarje de amploare. Sub scutul unei laborioase mobilizări a tuturor factorilor în măsură a sluji demonstrația scontată și a unei scriituri expresive, ne întîmpină o contestare "în lege" a Maiorescului. Neputînd apela la scandaloasa panoplie
Un duel cu aerul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7732_a_9057]