292 matches
-
fiecare dată descoperim în operele lor alte sensuri și de fiecare dată ne naștem altfel, purificați "mai sus de noi înșine", cum cerea Nietzsche. Friedrich Nietzsche filozoful poet Martin Heidegger vorbea de poeți-gânditori, precum Pindar, Hölderlin, și de gânditori-poeți, precum presocraticii, Platon, Nietzsche. Marea, veritabila poezie este metafizică. Este "pasiunea intelectuală" de care vorbea Leonardo da Vinci. Or, tocmai aceasta a creat Nietzsche: o filozofie în mare tensiune poetică, mergând până la celebra afirmare care formează titlul uneia din poeziile sale: "Nur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
formează titlul uneia din poeziile sale: "Nur Narr! Nur Dichter!" Numai nebun ! Numai poet ! Căci Zarathustra poartă în sângele său pe Orfeu. El ne oferă o "carte orfică explicația orfică a Pământului". Nietzsche adoptă elanul poetic, așa cum au făcut și presocraticii, pe care îi consideră cei mai profunzi dintre gânditorii europeni, din ale căror idei s-au născut sistemele filozofice ulterioare, începând cu Platon și Aristotel. În versuri au scris, între alții, Empedocle despre originea eterică a lumii (5.000 de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
idee conexă, formulată și de Buddha, constă în aceea că "nimic nu se întoarce în neant în ordinea spiritului". Ceea ce a existat, nu va dispare niciodată. Marii educatori ai intelectualului ales sunt marii filozofi, în primul rând filozofii poeți, precum presocraticii, Platon, Nietzsche. De la ei învățăm ce suntem și ce am putea fi, ei ne deschid porțile metafizice către adevărurile vieții și ale lumii și ne induc elanul către idealități prin care ne depășim spre a atinge stări ontice superioare. "Ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în devenire, în proces continuu de transvaluare, de înălțare, de renaștere perpetuă a propriului arheu, a supraomului care am putea deveni, a propriul zeu lăuntric. "Căci toate ființele sunt divine și toate zilele trebuie să ne fie sacre". Astfel, alături de presocratici, Platon, Spinoza, Kant, marele impuls, marea înaripare vine de la Nietzsche. Parcurgerea scrierilor sale este o sublimă sărbătoare a inimii, a sufletului, a spiritului. Omul trebuie să fie propriul său creator, iar creator este solitarul, căruia îi spune: "Din cei șapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
grea. Hafiz Neliniștea este intrinsecă, structurală, nu doar psihologic, ci ontologic omului. Apare sub două hipostaze: existențială și metafizică. Cea dintâi are cauză moartea, cealaltă misterul, drama cunoașterii. Stihia neliniștii în existența umană a fost recunoscută și discutată filozofic de la presocratici și până la Heidegger, care îi dedică capitolul final din Sein und Zeit. Heraclit pare a se fi aflat printre primele profunde conștiințe mărturisitoare ale neliniștii ontologice: Moarte este tot ceea ce vedem în stare de trezie, visuri ce vedem dormind" (fragm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
vers frumos te-nalță când inima ți-e grea./ Tu zboruri fără număr să afli-n cartea mea." În ce privește raportul dintre poezie și filozofie, Dante afirma: "poezia este demnitatea filozofiei". Or acest lucru îl știau și îl efectuaseră de demult presocraticii, în frunte cu Empedocle și Parmenide, culminând apoi la Platon și la moderni, Nietzsche. Iar "poezie gânditoare" în sensul dat de Heidegger, au creat înainte de toate Pindar, Shakespeare, Hölderlin, Eminescu, Tagore. "Intelectul pur nu a produs niciodată ceva inteligent, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
neant. Ființarea este o încercare sisifică, tragică, pe toată întinderea veșniciei. Motivul: atotputernicia morții precedată de cele două forțe negative pretanatice: suferința și răul, așa cum au spus-o de nenumărate ori poeții, de la autorul lui Ghilgameș, Cartea sapiențială egipteană, Vechiul Testament, presocratici și până la Leopardi, Eminescu, Trakl, Ungaretti ș.a. Că "toți trăim moartea, ne trăim propria moarte", a relevat încă Heraclit și a fost reafirmat de Hölderlin. De vină au fost considerați în diverse culturi, fie zei vicioși, ca de pildă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
1873-1953): „Tinerii muzicieni de după al doilea război mondial, printre care și autorul acestor rînduri, l-au putut cunoaște personal pe Theodor Fuchs. Fără a ști nimic de „Fuchsiada”, am văzut în bătrîn un personaj selenar, mucalit și fantezist”. Pe linie... presocratică, Urmuz este văzut, în sfîrșit, ca poet și oracol: „poetul, ca și Filozoful, pentru a fi mai precis, devine uneori Pitia vorbind în dodii”. Din nou, fără comentarii... Morala: pelicanul sau babița Realizate prin contribuția unui colectiv de specialiști din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Catolică (n.t.). 22 Pieraccio Tedaldi (1285-1353), poet italian, auor a 43 de sonete (n.t). 23 Domenico Cavalca (1270 1342), scriitor italian, aparținător Ordinului Călugărilor Dominicani (n.t.). 24 Francesco Filelfo (1398-1481), umanist italian (n.t). 25 Filosofi greci presocratici din sec. V a.Ch. (n.t.). 26 Lucius Apuleius, n. Madaura (Algeria actuală), 125-170 a.C, scriitor, filosof, retor, magician și alchimist roman din școala platonică; cea mai cunoscută operă a sa este unicul roman în limba latină care
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
să fi știut că piesele ei se numărau printre cele mai puțin reușite compuneri literare, urmând să fie montate rar, dar nu-și pierduse încrederea în valoarea lor pentru cititor. A terminat și un eseu despre Empedocle, filosoful antic grec presocratic a cărui vizuine despre eterna luptă ca bază a condiției umane o impresionase. Și-a terminat traducerea poemelor lui Hortense Flexner (pseudonimul lui Hortense King), pe care Gallimard a fost bucuroasă să le publice așa cum va face cu tot ce
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
Devenirii". Observația lui Antoine Faivre este capitală. Dincolo de cazul exemplar al alchimiei, filosofia lui Lupasco ne protejează de "hidra identitară", atît de amenințătoare în viața noastră de toate zilele. Gîndirea lui Lupasco se revelează ca apropiată de alchimie și de presocratici, dar și de gîndirea religioasă a lui Jakob Boehme 9. Filosofia lui Lupasco a atras și atenția credincioșilor, mai ales protestanți și catolici. Unii ortodocși s-au cantonat într-un refuz net, logica terțului inclus fiind pur și simplu declarată
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
Dionysos și Herakles, glorifică lupta grecilor pentru libertate (Hyperion, Moartea lui Empedocle). Mai tîrziu, Nietzsche va descoperi dialogica profundă, pînă atunci ignorată, dintre apolinic și dionisiac; în sfîrșit, Heidegger va redeschide chestiunea primordială a Ființei, întorcîndu-se la Aristotel, Platon și presocratici. Reviviscenței grecești, mereu reînnoite, îi răspunde reviviscența iudeo-creștină, și ea mereu reînnoită. Pascal a fost primul gînditor creștin cu adevărat modern. El pleacă de la neputința Credinței de a se întemeia pe rațiune, și în același timp de la neputința rațiunii de
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
avut profesor pe marele Leo Strauss (recent tradus și la noi), creatorul așa-numitei „școli de la Chicago”, cea mai importantă verigă nord-americană de legătură cu tradiția filozofiei politice continentale, înapoi, prin Tocqueville, Montesquieu și Machiavelli, până la Aristotel, Platon și chiar presocratici. În roman, Leo Strauss e prezent sporadic cu numele de „Felix Davarr”, profesor al lui „Abe” și al altor câtorva. În realitate, Leo Strauss, care adusese din Germania în Statele Unite (trebuise să emigreze, asemeni altor eminenți savanți evrei, la instaurarea
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
lasă amprenta asupra destinului unor concepte precum jocul, educația, reprezentarea, imitația, religia, conștiința, libertatea, necesitatea ș.a. Autorul caută și interpretează aceste urme în texte dintre cele mai diverse ale culturii grecești, de la Homer și Hesiod la Platon și Aristotel, de la presocratici la Sofocle, Euripide sau Aristofan. Literatura (sau ceea ce este astăzi identificat ca atare) nu ocupă un loc privilegiat în jocul de texte corespunzătoare fiecărei constelații culturale particulare. S. identifică prompt funcțiile care îi revin în procesul perpetuării sau al eroziunii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289809_a_291138]
-
Analizele existențiale de tip heideggerian întreprinse de V., precum Ambiguitatea adevărului la Platon, Regăsirea în Pascal, Maurice Blondel și amphibologia ființei, Actualitatea problemei ființei, Existență și logică, Condițiuni ale experienței metafizice, s-au completat și cu o substanțială ediție din presocratici, Remontée aux sources de la pensée occidentale (1961). SCRIERI: Le Voyage de l’Argo, Freiburg im Breisgau, 1985; Întâlnire cu oameni și idei, o carte gândită de Nicolae Stroescu-Stânișoară, îngr. și postfață Nicolae Florescu, București, 1995; Regăsirea în Pascal și alte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290661_a_291990]
-
dreptul natural este chiar setul de reguli stipulate de c]tre Dumnezeu și promulgate omenirii prin prezentarea decalogului lui Moise și prin revelația oferit] indivizilor prin utilizarea conștiinței lor. Prima din seria acestor perspective își are originile parțial în perioada presocratic] a filosofiei grecești și a fost familiar] autorilor de la începutul Evului Mediu, sub forma doctrinei stoice conform c]reia toate procesele sunt guvernate de rațiunea cosmic] (logos) și dreptul (nomos) este ceea ce acest principiu rațional universal dicteaz] pentru diferitele sfere
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
neoplatonician], fondat] la Florența, în secolul al XV-lea, sub patronajul lui Cosimo de’Medici. Cele mai importante figuri din acest cerc au fost Marsilio Ficino (1433-1499) și Giovanni Pico della Mirandola. Că și Nicolas de Cusa, Ficino asociaz] idei presocratice și augustiniene despre eficacitatea cauzal] a iubirii ca principiu universal, emițând ideea umanit]ții (humanitas) ca valoare moral] primar]. Mai importante, poate, decat intoxicația rezultat] din asemenea asocieri rapsodice de idei, au fost numeroasele traduceri de texte clasice produse de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
noncontradicția și terțul exclus. Dar am putea spune că însuși sistemul aristotelic al categoriilor își are fundamentul în acest enunț (S este P). Și, de asemenea, filosofia și știința de la Aristotel încoace; apoi, așa cum afirmam și ilustram mai sus, ontologia presocratică (în bună parte); și, desigur, ideologia din toate timpurile. Chiar teologia negativă, de la bun început refractară față de orice "formulă" a cunoștinței, doctrinele agnostice încifrate în "maxime" ale înțelepciunii, exprimările de natură simbolic-metaforică ce refuză sistematic intrarea în forme predicative (cele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
gândului despre identitate ca "prim principiu". Identitatea astfel înțeleasă cu limitele inerente unei vederi din chiar orizontul judicativului constitutiv poate susține și pe a gândi, și pe a rosti, și pe a făptui, dovadă modelele ontologice ale celor doi filosofi presocratici amintiți mai sus. Dar între momentul (istoric) în care au trăit ei și timpul lui Aristotel s-a petrecut, cum știm deja, un fapt care a trecut principiul identității în tărâmul formalului pur, iar enunțul S este P a devenit
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fără sciziune lăuntrică: o unitate simplă. Pe de o parte, acest fapt este de gândit, fiindcă adevărul semnifică și în sens ontologic, așa cum s-a arătat în alte subcapitole ale acestei lucrări și s-a ilustrat cu gânduri ale filosofilor presocratici; prin urmare, el se află în sens prin el însuși; de aici posibilitatea (chiar și necesitatea) de a-l gândi ca unitate (simplă). Pe de altă parte, el ne-a apărut ca fiind, în esența sa, relație de corespondență (între
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este neobișnuit într-un demers stăpânit de normele discursive acreditate (judicativ) și constă în "scoaterea la iveală, prin punere în evidență, a unui temei (subl. C.)."160 Datorită unei astfel de tehnici de construcție filosofică, Heidegger se apropie de gânditorii presocratici; dar trebuie să observăm, în lucrarea citată precum și în altele, că nu este vorba despre un gest de consimțire asupra unor gânduri ale anticilor, cât despre așezarea gândului său asupra ființei, ființei ființării și ființării, al căror "sens" constă într-
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
său asupra ființei, ființei ființării și ființării, al căror "sens" constă într-o legătură cu însuși faptul de a fi Dasein, în forma "scoaterii la iveală" a unui temei pe calea "punerii sale în evidență", formă a gândirii proprie filosofiei presocratice, după cum susține filosoful german însuși. Pornind de la această constatare, trebuie să mai observăm că nu temeiul ca atare constituie problema fapt judicativ prin excelență, atotprezent în istoria filosofiei -, ci scoaterea la iveală a acestuia prin punerea sa în evidență, fapt
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în vedere analitica și dialectica judicativului constitutiv, ca modele ale discursului filosofic exersate tocmai în privința problemei temeiului (principiul tuturor lucrurilor, cauza primă, ființa ultimă, transcendentul întemeietor etc.). Dar și acum intervine o mijlocire: faptul de a lămuri raportul dintre filosofemele presocraticilor, "metafizice" și "ontologice", și cele două modele judicative (analitica și dialectica), fapt aproape imposibil fără a lua în ajutor momentele postsocratice ale istoriei filosofiei. Într-un anumit sens, putem accepta, cel puțin pe baza unor constatări exegetice, că trecerea logos
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constituire: a cunoștinței veritabile, a "obiectului", a "lumii", "realității", "existenței", "condiționatului și necondiționatului" (determinatului și nedeterminatului), a "temeiului" etc. Iar în alt sens, putem spune că și atunci când ar exista argumente suficiente pentru a dovedi semnificația judicativ-constitutivă a gândurilor filosofilor presocratici, doar pe baza unor asemănări formale ale acestora cu unele dintre condițiile de construcție a proiectul heideggerian al analiticii existențiale a Dasein-ului nu am dobândi imediat un motiv suficient și pentru ideea că și aceasta din urmă are semnificații fundamentale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însă semnificativ pentru felul în care poate fi croită o interpretare a proiectului în cauză, pentru că privilegiază el însuși o anumită "cale de expunere a sa", în acord cu "evidențierea temeiului". Dincolo de toate acestea, mai trebuie observat că trimiterea către presocratici este firească, în judecarea unei construcții filosofice în privința posibilelor sale temeiuri judicativ-constitutive, dată fiind această operație de "evidențiere a temeiului", esențială și în acel context, potrivit istoricilor filosofiei; e drept, esențială ca operație ulterioară alteia, anume admiterii temeiului ca atare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]