1,380 matches
-
aceste idei valori condiționează cunoașterea economică. Orice cunoaștere este, inevitabil, una subiectivă, depinzînd de sistemul de credințe al fiecăruia, de modul cum se refractă valorile în oglinda sufletului său. Prin urmare, cunoașterea științifică a culturii este bazată pe astfel de presupoziții subiective. De asemenea, cu-noașterea economică este considerată ca avînd un caracter teleologic. Ideile-valori ale cercetătorului și epocii sale sunt, cum spuneam, subiective, ele determină obiectul cercetării și amploarea sau profunzimea acesteia, în infinitatea conexiunilor cauzale. Dar adevărul științific nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
utile pentru o mai bună înțelegere a lucrurilor . Dacă instituționaliștii încearcă să construiască modele structurale, neoclasicii realizează mai curînd modele predictive. Modelele structurale explică acțiunea umană prin prisma mediului instituțional și cultural în care se desfășoară, în vreme ce modelele predictive formulează presupoziții sau predicții, ca deducții logice decurgînd din anumite postulate. O astfel de distincție operează autori ca Abraham Kaplan sau William Dugger sau Fritz Machlup. Modelele predictive pot fi testate empiric prin compararea deducțiilor logice cu observațiile faptice, în timp ce cele structurale
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
Acest lucru a fost subliniat de unii dintre autorii teoriei subiective a valorii, care invocau hedonismul (Jevons, Gosen, Edgeworth), dar și de Keynes. Austriecii însă nu au făcut acest lucru. Menger sau Bohm-Bawerk au repudiat în mod explicit astfel de presupoziții psihologice. Între practica economică, cu logica ei implicită, și justificările teoretice, ex-ante și ex-post există mai mereu o prea mare diferență. Ingredientele hedoniste din lucrările lui Jevons și ale discipolilor săi nu țin de structura de bază a teoriei. Școala
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
mereu o prea mare diferență. Ingredientele hedoniste din lucrările lui Jevons și ale discipolilor săi nu țin de structura de bază a teoriei. Școala de la Viena o formulează concomitent în termeni care nu au nimic de-a face cu hedonismul. Presupozițiile economiei analitice nu se bazează pe nici o psihologie particulară, dar implică elemente de natură psihologică, cum ar fi evaluările individuale, care stau la baza teoriei subiective (psihologice) a valorii. Alți autori, cum ar fi Gustav Cassel, consideră că teoriile noastre
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
numai ei, reluând tema meritocrației, au criticat utopiile care prefigurau o accentuată democratizare a societății pe baza democratizării școlii, comentând chiar și funcțiile considerate evidente ale școlii, cum ar fi aceea de formare a forței de muncă calificate, sau chestionând presupoziția rentabilității sociale a investiției în educație. Pentru cei din școala acreditărilor, printre primii critici „din interior” ai utopiilor meritocratice și funcționaliste (Collins, 1979), diplomele, spre exemplu, nu arată competențele profesionale sau educative ale individului, ci sugerează în termeni foarte generali
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
sociale moderne mari - mă refer la națiuni în primul rând - este îngreunată de înalta eterogenitate a colectivității celor care participă la viața în comun. Clivajele rasiale, religioase sau etnice periclitează unitatea comunităților statale moderne, a căror existență se bazează pe presupozițiile unei experiențe istorice și culturale comune. Școala a fost văzută de mulți dintre planificatorii moderni ca unul dintre mecanismele principale de asigurare a unei identități comune. Se știe că una dintre primele măsuri luate de guvernele republicane franceze după 1789
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
susținere a sistemului de învățământ din partea guvernului, se materializează în poziții codașe ale României în diverse studii internaționale în care sunt măsurate performanțele școlare ale elevilor din țara noastră, așa cum voi arăta tot în capitolul dedicat rezultatelor școlare. Rezumattc "Rezumat" • Presupoziția că sporirea nivelului de instruire al indivizilor va duce, prin agregarea sporului de prosperitate la nivel individual, la creșterea prosperității la nivel de societate este greșită. Această predicție are la bază ideea că un nivel de instrucție mai ridicat înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
originea socială, de statusul socioeconomic al părinților. Pe de altă parte, chiar dobândirea unei dovezi empirice a creșterii influenței nivelului de instrucție asupra statusului social final al persoanei nu trebuie interpretată exclusiv în termenii utopiei meritocratice. Este discutabilă, de pildă, presupoziția că selecția ocupațională pe baza calificărilor aduce un spor de competență și o creștere a productivității. Creșterea importanței diplomelor pentru ocuparea pozițiilor din sistemul diviziunii sociale a muncii capătă la Collins (1971, 1979), corifeu al teoriei acreditărilor, o interpretare alternativă
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
și neoweberieni, asistăm, în fond, doar la sofisticarea proceselor de reproducere a inegalităților sociale, în a căror legitimare școala joacă un rol deosebit de important. Astfel de atacuri sugerează existența unei anumite intenționalități în desfășurarea inegalitară a fluxurilor de mobilitate socială, presupoziție viguros respinsă de gânditorii liberali. Inovatoare au fost, în contextul secțiunii de față, analizele lui Raymond Boudon (n. 1934), expuse mai ales în L’inégalité des chances (1973). Spre deosebire de analiza lui Jencks, realizată la nivelul indivizilor, aceasta ia în calcul
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
școlii în democratizarea societății a dus, la mijlocul anilor ’60, la critica tehnofuncționalismului și a școlii capitalului uman. Polemicile au fost lansate din mai multe direcții, toate solicitând corecții ale teoriei în aspectele ei fundamentale. Realitățile economiei și ale societății contraziceau presupozițiile simple ale funcționalismului tehnologic și ale școlii capitalului uman. Șomajul, mai ales cel din rândul tinerilor, era văzut ca o infirmare serioasă a modelului funcționalist tehnologic, deoarece indica o necorelare între competențele tehnice furnizate de sistemele școlare și nevoile piețelor
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
muncii și al susținerii acestei organizări de către statele moderne, rămânând de asemenea de identificat sursele inegalităților educaționale. Economiștii deceniului șapte au formulat mai multe ipoteze pentru a acomoda teoria capitalului uman la criticile din ce în ce mai vehemente amintite mai sus, renunțând la presupoziția naivă că școala transmite în principal competențe tehnice utilizabile direct în producție. Teoriile „filtrării” și ale „diagnosticării” (Arrow, 1973; Thurow, 1975) afirmă că semnalele educaționale (note, grade, prestigiul școlii etc.) și alte mărci ale competenței servesc la îmbunătățirea calculelor probabiliste
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
diferența de calitate dintre școlile frecventate de cei din diverse medii sau din faptul că atenția sau motivația profesorilor ar depinde de compoziția socială a școlilor la care predau. Analizele aprofundate pe datele PISA din 2000 (OECD, 2004) infirmă aceste presupoziții, pornind de la constatarea că diferențele dintre școli care au compoziții similare sunt determinate în primul rând de rezultatele elevilor dezavantajați social. Alcătuirea școlii din punctul de vedere al statusului socioeconomic influențează în mult mai mare măsură performanțele celor cu rezultate
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
care nu se vorbește mai deloc 1. Evident, nu pentru că nu ar avea importanță, ci pentru că simplul fapt al apelului din partea unui număr impresionant de copii și părinți la forme neinstituționalizate de instrucție pare a pune serios sub semnul întrebării presupozițiile care ghidează înțelegerea învățământului din România. Când se discută despre acest fenomen, locutorii dau dovadă evidentă de o reprezentare mistificată a fenomenului, iar luările lor de poziții sunt orientate mai degrabă către reproducerea sistemului de presupoziții care susține aceste interpretări
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
serios sub semnul întrebării presupozițiile care ghidează înțelegerea învățământului din România. Când se discută despre acest fenomen, locutorii dau dovadă evidentă de o reprezentare mistificată a fenomenului, iar luările lor de poziții sunt orientate mai degrabă către reproducerea sistemului de presupoziții care susține aceste interpretări. Pozițiile exprimate la noi față de acest fenomen sunt în consecință negative: meditațiile reflectă slaba calitate a învățământului românesc, scapă controlului autorităților pedagogice, reprezintă o formă de concurență semilegală la învățământul formal sau degradează semnificațiile poziției didactice
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
situație narativă personală, par să favorizeze în mod deosebit efectul de insolitare. 1.2. Intermedierea și persoana naratorului O trăsătură fundamentală a modului în care percepem realitatea este valabilă și în cazul narațiunii ficționale: orice idee despre realitate depinde de presupoziții mai mult sau mai puțin corecte sau de o înțelegere apriorică a realității. Acest lucru este dezvăluit într-un mod deosebit de surprinzător atunci cînd percepțiile personajelor sau cele ale naratorilor personalizați sînt prezentate în întregime din perspectiva proprie și în
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de prezentarea mimetico-dramatică.) Adesea vorbirea indirectă ajunge să corespundă doar unei părți reduse din vorbirea directă. În mod straniu, o asemenea proporție abia dacă este atinsă în anumite romane, de exemplu în Fii și îndrăgostiți. Acest lucru pare să contrazică presupoziția că vorbirea indirectă este forma de prezentare cea mai compatibilă cu forma relatării dialogului într-o narațiune 176. Stilul indirect liber este un caz special. Prezentarea vorbirii în stilul indirect liber este relativ frecventă într-o situație narativă auctorială, precum și
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
asemenea analiză trebuie să includă și schimbarea referințelor pronominale în alte romane ale lui Thackeray, îndeosebi în Pendennis și The Newcomes. Faptul că în critica literară s-a manifestat un interes relativ scăzut pentru asemenea întrebări este cauzat parțial de presupoziția larg răspîndită că Thackeray nu era prea interesat de problemele structurale. Unii critici își bazează afirmațiile pe modul în care autorul a revizuit romanul Henry Esmond 245. Totuși, este o diferență între modificarea pe care Thackeray a făcut-o pe parcursul
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
capătul sectorului realității ficționale iluminate de un personaj-reflector au cîteodată o natură amenințătoare sau cel puțin nefavorabilă: Spațiul din afara sectorului iluminat de conurile de lumină ale conștiinței unui personaj dintr-un roman este un spațiu gol în care pot apărea presupoziții, neliniște, temeri. Nu este întîmplător faptul că angoasa existențială a omului și suferința din lumea modernă sînt exprimate în modul cel mai convingător în forma personală a romanului. Romanele lui Kafka oferă niște exemple deosebit de semnificative pentru această corespondență dintre
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și să o comparăm cu poziția prezentării, caracteristică unui reflector. În virtutea preciziei și a clarității, trăsăturile caracteristice sînt prezentate sub forma a două liste paralele. Personajul-narator Personajul-reflector Preliminarii narative: introducere și expozițiune explicite, orientată spre cititor. Început abrupt sau scurtat, presupoziție (cititorul trebuie să deducă expunerea) Început emic (Harweg) Început etic (Harweg) Naratorul este stăpînul povestirii- ea poate fi înțeleasă, ordonată și are sens Ceea ce este prezentat este ca un întreg, este înregistrat de reflector la momentul perceperii. De obicei, el
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
relație cu opoziția persoană, și în predominanța construcțiilor infinitivale și participiale și a fragmentelor de propoziții care nu au un verb cu formă finită. Astfel de practici nu permit nici o concluzie despre categoria persoanei. Dorrit Cohn a pus la îndoială presupozițiile mele potrivit cărora tranziția de la referința pronominală la persoana întîi la referința pronominală la persoana a treia nu implică o distincție absolută. Ceea ce eu consider o zonă de tranziție apare la ea ca "graniță închisă"517. Ideea de granițe deschise
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
a jaluzelelor venețiene poate fi cu siguranță interpretat ca avînd fie o natură auctorială, fie una personală. Din nou, tehnica de tip "camera eye" a acestui roman nu este nicidecum întotdeauna depersonalizată în întregime. Cîteodată aceasta lasă să se insinueze presupoziții, concluzii incerte, chiar amintiri, ca în următorul citat: A... probabil că tocmai s-a spălat pe cap, altfel nu s-ar fi obosit să-și perie părul în miezul zilei. Și-a întrerupt mișcările, probabil după ce a terminat pe partea
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
23, 110, 179, 219 perspectivizare, 38, 50, 82, 122, 179, 184-186, 188-190, 192-196, 199, 210-216, 218, 274, 314 narativă, 185, 195-196 subiectivă, 195 subînțeleasă, 213-218 trăită imediat, 189 povestire complementară, 130 preliminarii narative, 238-239, 241, 243, 249, 254, 256, 260 presupoziții, 35, 236, 254, 342 preterit epic, 144, 255, 269 prezent al experienței, 60 prezent, auctorial, 73 care reproduce, 54, 62 experiențial, 60 gnomic, 172 istoric, 61, 160 în monologul interior, 172, 330 în narațiune, 71 în stilul indirect liber, 69
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pornește, în cazul lui Eliade (dar și în cazul lui Otto), este aceea că se consideră de la sine înțeles binomul sacru- manifestarea (sau manifestările) sacrului, reversul neavând aceeași legitimitate: profan- manifestarea (sau manifestările) profanului. Doresc să ilustrez prin acest exercițiu presupozițiile necritice ale demersurilor celor doi autori, pe baza cărora se clădește întreg eșafodajul privitor la sacru și la înțelesurile lui. Cu alte cuvinte, se pot recunoaște cel puțin două trepte de inadecvare, ambele izvorâte din propensiunea pentru împietrirea în „obiect
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
P | 9 [3 pl. m] ΦP și ΦP 2 2 Φ GD Φ GD [3 sg. m] Ion [3 sg.f] Maria Sauerland propune o interpretare presupozițională a trăsăturilor phi. Când trăsăturile phi sunt interpretate, ele sunt interpretate ca o presupoziție asupra referinței unei expresii care denotă o entitate. Această analiză presupozițională se face, de obicei, pentru trăsăturile phi ale pronumelui (cf. Heim, 2008), iar Sauerland propune extinderea ei la toate situațiile când avem trăsături phi interpretabile. Contribuția semantică a unei
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Contribuția semantică a unei trăsături phi "T" este aceea de a împărți în două categorii domeniul entităților (care include și pluralitățile): entități marcate cu trăsătura T și entități nemarcate cu trăsătura T. Entitățile marcate cu T sunt cele care satisfac presupoziția trăsăturii T. Pentru sintagmele coordonate, trăsăturile phi ale sintagmei sunt cele care sunt mai puțin marcate în acea limbă (în română, genul sintagmelor coordonate [+Uman] este masculinul, deci masculinul este mai puțin marcat). Trăsăturile phi pot apărea și în alte
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]