337 matches
-
consideră aceste legi sub împiedecările concrete ale sentimentelor, înclinărilor și pasiunilor cărora oamenii sânt mai mult sau mai puțin supuși și care niciodată nu poate constitui o știință adevărată și demonstrată, pentru că, asemenea acelei logice aplicate, ea are nevoie de principie empirice și psicologice. {EminescuOpXIV 390} II. DESPRE LOGICA TRANSCENDENTALĂ Logica generală abstrage, precum am arătat, de la tot cuprinsul cunoștinței, adică de la toată referarea acesteia la vrun obiect, și consideră numai forma logică în raportul cunoștințelor întreolaltă, adică forma cugetărei în
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
departe nu poate merge logica și nici poate descoperi prin vo piatră de probă o eroare care nu atinge forma, ci cuprinsul. Logica generală descompune deci întreaga mașinărie formală a inteligenței și rațiunei în elementele lor și le stabilește ca principie a toată dejudecarea logică a cunoștinței noastre. Această parte a logicei se poate numi analitică, și tocmai de aceea e piatra de probă cel puțin negativă a adevărului, de vreme ce mai-nainte de toate trebuie să examinăm și să prețăluim la
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
nici o cunoștință fără ca să-și piardă pe loc tot cuprinsul, prin urmare orice referire la vreun obiect, prin urmare orice adevăr. Dar fiindcă-i foarte ademenitori și momitori de a se servi de aceste cunoștințe raționale curate și de aceste principie pe un teren afară de hotarăle experienței, care cu toate astea este singura și unica ce ni dă în mână materia (obiecte) asupra căreia acele noțiuni intelectuale pure să poată fi aplicate, de aceea inteligența e pusă în pericolul de-a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
toate astea este singura și unica ce ni dă în mână materia (obiecte) asupra căreia acele noțiuni intelectuale pure să poată fi aplicate, de aceea inteligența e pusă în pericolul de-a face prin sofisme numai întrebuințare materială de-acelea principie sadea formale ale inteligenței pure și a judeca asupra a obiecte fără distincție, deși aceste nu ni sânt date sau că poate nici nu se pot da în vreun fel. Fiindcă nu-i menită să fie decât un canon al
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
falsă a amăsurărilor ei nefondate și de-a modera la o simplă dejudecare și prezervație a inteligenței pure de iluzii sofistice acele pretenții mari de invenție și lărgire ale lor pe care cred[e] a le ajunge manipulând numai cu principie transcendentale. ANALITICA TRANSCENDENTALĂ Această analitică este discompunerea întregei noastre cunoștinți apriorice în elementele cunoștinței intelectuale pure. Trebuie deci să păzim următoarele lucruri: 1) ca noțiunile să fie pure și nu empirice 2) să nu aparție intuițiunei și sensibilității, {EminescuOpXIV 393
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ale inteligenței pure (în opunere cu predicamentele). Având odată noțiunile originare și primitive, cele deduse și subalterne lesne se pot adaoga, spre a zugrăvi pe deplin arborul genealogic al inteligenței pure. Fiindcă acum nu intenționez complectudinea sistemei, ci caut numai principiele unui asemenea sistem, păstrez pentru altă ocazie această întregire. Acest scop însă se poate ajunge ușor dacă se iau în mână compendiile ontologice, subordonând d. es. categoriei cauzalității predicabilele puterei, acțiunei, pasiunei, categoriei comunităței cele al prezentului, rezistenței; predicamentelor modalității
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
unor diverse se numește afinitatea celor diverse întru cât e-mplicată în obiect. Întreb dar din nou.: Cum vă explicați voi afinitatea fără excepție a fenomenelor (prin care ele trebuie să steie și să [se] subordoneze neapărat sub legi constante)? După principiele mele e ușor de explicat. Toate fenomenele posibile fac parte din întreaga conștiință de sine posibilă. Însă de această conștiință, ca reprezentație 124 v transcendentală, este nedespărțit legată și apriori certă identitatea numerică, pentru că nimic nu poate veni în cunoștință
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
adesea silința inteligenței de a pricepe și pătrunde după suficiența lor regulele în general și in abstracto, în neatârnare de împrejurările speciale ale experienței, deprinzînd-o a manipula cu acele reguli mai mult ca cu niște formule decât ca cu niște principie. Astfel exemplele sânt călăuza puterei de judecată, de care nu se poate lipsi cel căruia talentul firesc îi lipsește. Acuma deși logica generală nu-i poate prescrie nimic puterei de judecată, totuși cu cea transcendentală cazul e cu desăvârșire altul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
care singură noțiunile intelectuale pure pot fi întrebuințate, adică despre schematismul inteligenței pure; al doilea iar va trata despre județele sintetice cari sub aceste condiții decurg apriori din noțiunile intelectuale pure și sânt temeiul tuturor celorlalte cunoștințe apriorice, adică despre principiele inteligenței pure. CAPITOLUL ÎNTÎI AL DOCTRINEI TRANSCENDENTALE DESPRE PUTEREA DE JUDECATĂ SAU ANALITICA PRINCIPIELOR DESPRE SCHEMATISMUL NOȚIUNILOR INTELECTUALE PURE În toate subsumțiunile unui obiect sub o noțiune reprezentația celui dentăi trebuie să fie (adecuate) omogenă cu reprezentația celei de-a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
posibilităței obiectelor experienței, deci ele au valoare obiectivă într-o judecată sintetică apriori. A TREIA DIVIZIE A PRINCIPIILOR INTELIGENȚEI PURE REPREZENTARE SISTEMATICĂ A TUTUROR PRINCIPIILOR SINTETICE ALE EI Numai inteligenței pure trebuie să i se atribuie, dacă se găsesc undeva, principie (Grundsatze), căci ea este nu numai facultatea regulelor în privirea celora ce se-ntîmplă, ci este izvorul însuși al principiilor după care stau neapărat sub reguli toate cele (cîte putem întîlni ca obiecte), căci fără asemenea reguli nu le-am putea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
unei descrieri posibile a pământului. Dacă însă am ajuns să știu că pământul e un glob și fața lui sferică, atunci dintr-o mică parte a acesteia, de pildă din mărimea unui grad, voi putea să știu hotărât și după principie apriori diametrul și prin acesta mărginirea reală a pământului, adică a suprafeței sale; și, deși în privirea celora ce acest plan conține voi putea neștiutor să fiu, totuși n-o voi fi în privirea cuprinsului ce-l conține, a mărimei
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
adică factele rațiunei unui examen și a le critica după cum se găsesc a fi, s-ar putea numi cenzura rațiunei. E ne-ndoit că această cenzură nu va lipsi de a conduce la îndoieli contra a orice întrebuințare transcendentală a principielor. Dar acesta-i numai pasul al doilea, care-i departe de-a mântui lucrarea. Cel dentăi pas în ale rațiunei, care (deosebește) ilustrează vârsta ei copilărească, este dogmatic. Acum numitul al doilea pas este sceptic și dovedește precauția rațiunei prin
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
-i (natura tezelor sintetice apriori) și dintr-asta se poate da sama sigură asupra cuprinsului și hotărnicei sale. Afară de această sferă (tărîmul experienței) nimic nu poate fi pentru ea obiect, ba chiar întrebările asupra unor asemenea pretinse obiecte ating numai principie subiective despre (determinarea) regularea prese tot a raporturilor cari pot proveni înăuntrul acestei [sfere] între noțiunile rațiunei. Suntem într-adevăr în posesia unor cunoștințe sintetice apriori, ceea ce se vede din principiele minții (Verstandesgrundsatze) cari anticipează esperiența. Dacă cineva nu-și
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
chiar întrebările asupra unor asemenea pretinse obiecte ating numai principie subiective despre (determinarea) regularea prese tot a raporturilor cari pot proveni înăuntrul acestei [sfere] între noțiunile rațiunei. Suntem într-adevăr în posesia unor cunoștințe sintetice apriori, ceea ce se vede din principiele minții (Verstandesgrundsatze) cari anticipează esperiența. Dacă cineva nu-și poate explica cum de-s posibile, poate să se și-ndoiască la-nceput dacă într-adevăr sânt în noi apriori; dară nu poate susține nici că ele sânt cu neputință prin
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
fiindcă în sânul ei rațiunea a produs aceste idei, despre a căror valabilitate sau părere dialectică e ținută să-și deie samă. Dacă-i la adică, atunci toată polemizarea sceptică e îndreptată numai împrotiva dogmaticului care, fără ne-ncredere în principiele sale primordiale obiective, își urmează mersul cu gravitate, și aceasta numai spre a-l scoate din concept și a-l aduce la cunoștința de sine. Ca atare însă ea nu decide nimic nici în privința celor ce știm, nici în a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
hotară determinate minței ce apriori se lărgește prin sine și rațiunei. Dar astfel, îngrădind numai mintea făr-a o hotărî, el naște numai o (neîncredere) defiență generală, însă nu o cunoștință sigură a inevitabilei noastre neștiințe, fiindcă supune cenzurei numai câteva principie ale minții și nu pune în cumpănă de probă a criticii această minte însăși în privirea întregei ei capacități (facultăți, averi) și, derogîndu-i minții ceea ce ea într-adevăr nu poate împlini, el merge mai departe și-i contestă orice facultate
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
el n-a supus unei aprețuiri această capacitate; astfel i se întîmplă și lui ceva ce-i lovește întotdeauna scepticismul, că adică el însuși este dubitat, fiindcă reflectările lui se-ntemeiază numai pe facte cari sânt întîmplătoare, însă nu pe principie cari ar putea efectua o abdicare necesitată la dreptul aserțiunilor dogmatice. Fiind însă că el nu distinge între pretențiile fundate ale minții și arogările dialectice ale rațiunei, contra cărora este [sînt] principalminte îndreptat[e] atacurile [sale], de aceea rațiunea, al
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
unei mici proprietăți, pe lângă deșertăciunea unor pretenții mai mari, ridică orice ceartă și înduplecă la mulțămirea păciuită cu o proprietate hotărâtă, dar necontestabilă. Îndreptate contra dogmaticului necritic, care n-a măsurat sfera minții sale, prin urmare nu a determinat după principie hotarăle cunoștinței sale, care așadar nu știe dinainte cât și ce poate, ci cugeta a o știrici prin încercările lui, contra unui asemenea atacurile sceptice sânt nu numai periculoase, ci chiar destructorii. Căci dacă e prins asupra unei singure aserțiuni
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
știrici prin încercările lui, contra unui asemenea atacurile sceptice sânt nu numai periculoase, ci chiar destructorii. Căci dacă e prins asupra unei singure aserțiuni pe care n-o poate justifica, a cărei părere însă nici n-o poate dezvolta din principie, prepusul cade asupra tuturor, oricât de persuasive ar fi. {EminescuOpXIV 434} Astfel scepticul, acest dresator al rezonorului (raisonneur) dogmatic, ni conduce la o critică sănătoasă a minții și a însăși rațiunei. Ajuns acolo, el nu mai are să se teamă de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
care face întregul cu putință de abia, căci schema științei trebuie să conție apriori, adică conform ideei, (planul) schița (monograma) și împărțeala întregului în membrele sale și trebuie înainte de toate s-o poată distinge aceasta în mod sigur și după principie. Nimeni nu încearcă a stabili și a duce la un capăt o știință fără ca să aibă de temei o idee. Dar în cursul elaborări acesteia schema, ba definițiunea chiar care-o dedese deja de la-nceput despre știința sa corespunde arareori
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a omului), numai atunci pot purta acest nume și o sânt și-n mod subiectiv când au fost recepute din izvoarăle generale ale rațiunei, din cari poate răsări și critica, ba chiar reiectarea celor învățate, i[d] e[st] din principie. Orice cunoștință a rațiunei e sau din noțiuni sau din construcția noțiunilor: cea dintâi se numește filozofică, cea de a doua matematică. Despre deosebirea internă {EminescuOpXIV 436} {EminescuOpXIV 437} a acestor două am tratat deja în capul întîi. O cunoștință
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cât aceasta îi este omului cu putință. Până atuncea nu poți învăța filozofie. Căci unde-i ea, cine-o posedă și pe ce o cunoști? Nu putem învăța decât a filozofa, adică a exercita și experimenta talentul rațiunei întru urmarea principielor ei generale asupra unor încercări existente deja, însă totdeuna cu rezerva dreptului rațiunei de a (cerceta) scruta, aproba sau reproba acele principie înșile în izvoarele lor. Până atuncea însă noțiunea filozofiei este o noțiune de școală, adică a unui sistem
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ce o cunoști? Nu putem învăța decât a filozofa, adică a exercita și experimenta talentul rațiunei întru urmarea principielor ei generale asupra unor încercări existente deja, însă totdeuna cu rezerva dreptului rațiunei de a (cerceta) scruta, aproba sau reproba acele principie înșile în izvoarele lor. Până atuncea însă noțiunea filozofiei este o noțiune de școală, adică a unui sistem a cunoștinței care, ca știință, este căutat fără a avea altceva de scop decât unitatea sistematică a științei, prin urmare complectitudinea logică
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sisteme deosebite, în urmă însă într-un singur sistem filozofic. Filozofia naturei privește tot ce esistă, ceea a moravurilor numai aceea ce s-ar cădea să fie. Însă toată filozofia este sau cunoștință din rațiunea pură, sau cunoștință rațională din principie empirice. Cea dentăi se numește filozofie curată, cea de-a doua empirică. Filozofia rațiunei pure este sau propedeutică (preexercițiu) care cercetează toată facultatea rațiunei în privința tuturor cunoștințelor ei curate apriori și se numește critică, sau este sistemul rațiunei pure (știință
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a rațiunei, dar și de cea matematică toată. Metafizica iar se subîmparte în aceea a întrebuințării speculative a rațiunei pure și-n aceea a celei practice, este prin urmare sau metafizică a naturei, sau a moravurilor. Cea dentăi conține toate principiele curate ale rațiunei din noțiuni (cu excluderea matematicei) asupra cunoștinței teoretice a tuturor lucrurilor, cea de a doua conține principiile cari hotărăsc și necesitează apriori purtarea practică. Moralitatea este singura legiuită ordine a acțiunilor care poate fi dedusă cu totul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]