383 matches
-
137 3.3. Caracteristici bio-psiho-comportamentale ale vârstelor adulte (Anca Munteanu) 140 3.3.1. Considerații generale 140 3.3.2. Tinerețea (24/25-35 de ani) 141 3.3.3. Vârstele adulte mijlocii (35-65 de ani) 147 Bibliografie 153 Capitolul 4. Procesualitatea curentă în educația adulților 157 4.1. Proiectarea activităților de formare (Mariana Crașovan) 157 4.1.1. Principii didactice explicative în educația adulților 159 4.1.2. Relația dintre predare-învățare și evaluare 160 4.1.3. Principalele modele de proiectare
Educația adulților. Baze teoretice și repere practice by Simona Sava, Ramona Paloș () [Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
adultului (tranziții și evenimente de viață, experiență anterioară, atitudini, motivațieetc.), aspecte tratate în capitolul 3. De asemenea, activitatea de formare desfășurată cu adulții are și ea o specificitate distinctă, evidențiată în capitolul 4. Plecând de la structura clasică de prezentare a procesualității didactice, vor fi analizate elementele structurale ale activității didactice cu adulții și vor fi propuse o serie de considerente cu privire la modul de proiectare și derulare activizantă și flexibilă a interacțiunii didactice în privința cursanților adulți. Din punct de vedere managerial, în
Educația adulților. Baze teoretice și repere practice by Simona Sava, Ramona Paloș () [Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
Editura Pro Humanitate, București. Wlodkowski, R.J. (1999), Enhancing Adult Motivation To Learn, Josey-Bass, San Francisco. Wolf, P. (2004), L’alimentation au secours de la vie, Gereso, Paris. *** (2000), „Memorandum privind învățarea permanentă”, document elaborat de Comisia Europeană. Capitolul 4tc " Capitolul 4" PROCESUALITATEA CURENTĂ ÎN EDUCAȚIA ADULȚILORTC "PROCESUALITATEA CURENTĂ ÎN EDUCAȚIA ADULȚILOR" 4.1. Proiectarea activităților de formare 4.2. Strategii didactice în educația adulților: metode, mijloace și forme de organizare specifice 4.3. Comunicarea în educația adulților 4.4. Evaluarea: aspecte de
Educația adulților. Baze teoretice și repere practice by Simona Sava, Ramona Paloș () [Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
R.J. (1999), Enhancing Adult Motivation To Learn, Josey-Bass, San Francisco. Wolf, P. (2004), L’alimentation au secours de la vie, Gereso, Paris. *** (2000), „Memorandum privind învățarea permanentă”, document elaborat de Comisia Europeană. Capitolul 4tc " Capitolul 4" PROCESUALITATEA CURENTĂ ÎN EDUCAȚIA ADULȚILORTC "PROCESUALITATEA CURENTĂ ÎN EDUCAȚIA ADULȚILOR" 4.1. Proiectarea activităților de formare 4.2. Strategii didactice în educația adulților: metode, mijloace și forme de organizare specifice 4.3. Comunicarea în educația adulților 4.4. Evaluarea: aspecte de evaluat, specificitate 4.5. Noi
Educația adulților. Baze teoretice și repere practice by Simona Sava, Ramona Paloș () [Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
de calitate și de nivel al cunoștințelor și deprinderilor dobândite. Evaluarea este, în acest caz, un instrument al controlului calității ofertei șiserviciilor (Sava, 2003). Putem spune, astfel, că evaluarea, ca etapă a managementului cursului, încheie și deschide, în manieră circulară, procesualitatea managerială,fiecare etapă, cu specificitatea descrisă, trebuind să fie ancorată în celelalte, dublate de decizii ameliorative specifice. 5.6. Managementul calității în educația adulțilortc "5.6. Managementul calității în educația adulților" Gabriela Codorean, Sorin Vlad Predescu În educația adulților, calitatea
Educația adulților. Baze teoretice și repere practice by Simona Sava, Ramona Paloș () [Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
de activare/dinamizare/energizare); b) metode pentru realizarea scopurilor ședinței, în funcție de tematica propusă (studiul de caz, exercițiul, brainstormingul, jocul de rol, problematizarea); c) metode de închidere a ședinței de lucru (evaluări, monitorizări ale rezultatelor, feedbackul/evaluarea din partea participantului/participanților). 3. Procesualitatea desfășurării activității de consiliere presupune stabilirea următorilor pași (didactici) și a metodelor corespunzătoare: a) metode de clarificare a situației curente a clientului (interviuri, fișe de anamneză, chestionare, convorbirea); b) metode de stabilire a obiectivelor (metode de explorare a intereselor și
Educația adulților. Baze teoretice și repere practice by Simona Sava, Ramona Paloș () [Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
și dă și rezultatele ei. Experiența demonstrativă se execută atunci când o cere expunerea temei , nici înainte , nici după , pentru a asegura accesibilitatea celor predate. Experiența școlară trebuie să aibă un carácter cât mai intuitiv , pentru ca generalizarea să decurgă convingător din procesualitatea fenomenelor observate . Ea va fi simplă și accesibilă: nici un factor extern nu trebuie să acopere sau să complice esența fenomenului de demonstrat. Profesorul este obligat să asigure vizibilitatea perfectă a experienței pentru toți elevii. Pentru aceasta este necesar ca instalațiile
Abordarea ?tiin?ific? ?i metodic? a temei "Cuprul-propriet??i ?i combina?ii by Irina Ecsner () [Corola-publishinghouse/Science/83657_a_84982]
-
extraversiune/extroversiune, febricitate, fezabilitate, fiabilitate, fonoizolare, funcționalitate, imaturitate, inadecvare, indeterminare, infertilitate, infracționalitate, insațietate, inscripțiune, intenționalitate, interdisciplinaritate, interoperabilitate, iraționalitate, lasitudine, lejeritate, lichiditate, lentoare, maiestuozitate, mancurtizare, melodicitate, meteorosensibilitate, multiculturalitate, multidimensionalitate, multidisciplinaritate, multifuncționalitate, narativitate, neexecutare, periclitate, permisivitate, policalificare, preaderare, presesiune, prespălare, previzibilitate, previzionare, procesualitate, promovabilitate, pulsiune, reeligibilitate, remixare, reprezentativitate, rinocerizare, sacralitate, spațialitate, subsidiaritate, supraputere, surdomutitate, teatralitate, transaminare, univocitate, vandabilitate, variațiune, vălurire, velocitate, vulnerabilitate. Între acestea, sunt 46 de substantive în care se recunoaște sufixul -itate, -etate, 13 substantive în care se recunoaște sufixul -re
[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
-
în care se desfășoară și de logica specifică activității dominante învățarea. Cercetări recente subliniază anumite caracteristici ale comunicării didactice : a. Dimensiunea explicativă a discursului didactic este pronunțată, deoarece el vizează, prioritar înțelegerea conținutului propus, condiție primară și obligatorie pentru continuarea procesualității învățării; b. Ca o consecință directă și imediată apare caracteristica structurării comunicării didactice conform logicii pedagogice. Aceasta are ca primă cerință facilitarea înțelegerii unui adevăr, și nu simpla lui enunțare. Este de înțeles astfel, de ce în structurarea conținuturilor programelor școlare
COMUNICAREA PROFESOR, ELEV, FAMILIE ÎN CONTEXTUL SOCIAL ACTUAL by IOANA PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/657_a_1272]
-
se datorează atitudinilor. Deci creativitatea este altceva decât inteligența, o realitate supraordonată ei. Inteligența nu se situează în afara creativității, ci este un instrument al procesului creativ. După o anliză a evoluției cercetărilor privitoare la raportul inteligență creativitate, urmărind conținutul și procesualitatea intimă a celor două concepte A. Stoica Constantin (1983, p. 92 -93) constată atât elemente de separare, cât și de suprapunere: * Inteligența se formează la copilul de câțiva ani prin interiorizarea în plan mintal a acțiunilor reale, externe, supuse logicii
Creativitate şi îndemânare by Amalia Farcaş. () [Corola-publishinghouse/Science/689_a_1281]
-
dinspre interior, este ca o definiție a creativității prin ceea ce nu trebuie să fie. Căile pentru exercitarea presiunilor pentru convențional în clasă sunt multiple, începând cu cele care țin de relația învățător-elevi, continuând cu metodele, formele, programele și manualele. Întreaga procesualitate a învățării prin descoperire realizată de elev este asistată de învățător, care intervine din proprie inițiativă și ghidează eforturile creative ale copilului. Așadar, învățarea prin descoperire dirijată este cea mai adecvată educării însușirilor ce țin de creativitate. Mediul foarte formal
Creativitate şi îndemânare by Amalia Farcaş. () [Corola-publishinghouse/Science/689_a_1281]
-
inconfortabil al pierderii reperelor existențiale, antrenează o activitate de legitimare care dobândește caracter permanent. Educația în postmodernitate este mai mult ca oricând preocupată de problemele valorii, de concilierea pluralității de valori cu universalitatea acestora, de ierarhizări, dar mai ales de procesualitatea valorii. Complexitatea care marchează cultura postmodernă se reflectă și în teoria și practicile educaționale. Așa cum în cultură nimeni nu mai susține crearea unui model unic, nici la nivelul sistemului educativ nu se mai caută o unică pedagogie. Nevoia de educație
Competenţa profesională în sistemul educaţional by Marin Pânzariu, Andrei Enoiu-Pânzariu () [Corola-publishinghouse/Science/734_a_1172]
-
sine și stimă de sine; 3. A comunica presupune conștientizarea valorilor celuilalt; 4. A comunica presupune a ști să asculți; 5. A comunica presupune a înțelege mesajele; 6. A comunica presupune a da feed-back-uri; 7. A comunica presupune a înțelege procesualitatea unei relații; 8. A comunica presupune a ști să îți exprimi sentimentele; 9. A comunica presupune a accepta conflictele; 10. A comunica presupune asumarea rezolvării conflictelor. I.2. Elementele fundamentale ale comunicării A.Conceptul de comunicare. Definiții. Comunicarea desemnează procesul
COMUNICARE ŞI CONFLICT ÎN MEDIUL EDUCAŢIONAL by CARMEN ZELINSCHI () [Corola-publishinghouse/Science/708_a_1150]
-
un mediu specializat, este, de fapt, atras într-o acțiune complexă, prin care forțele sale vor trebui multiplicate. Pentru aceasta însă, educația trebuie concepută ca acțiune corelată cu capacitatea subiectului actual, rezultată dintr-un exercițiu continuu de asimilare - acomodare. Această procesualitate a devenirii personalității copilului îl implică în măsură decisivă pe profesor/institutor/învățător, care prin specificul profesiei este obligat să-și demonstreze sieși potențialul său profesional convertit în stil pedagogic pozitiv și competență. El știe că nu poate finaliza acțiunea
Prevenire, remediere şi înlăturare a dificultăţilor de adaptare şcolară by Paraschiva Butuc, Constantin Butuc () [Corola-publishinghouse/Science/91586_a_93260]
-
de cunoscut. Când vorbim de adevăr obiectiv avem în vedere numai conținutul lui pentru că, ținând seama de faptul că adevărul este dobândit în cadrul social-istoric și al experienței umane, el nu poate exista în afara omului. Obiectivitatea adevărului trebuie înțeleasă prin prisma procesualității complexe a cunoașterii. CARACTERUL PROCESUAL al surprinderii devenirii adevărului unei cunoștințe rezultă din caracterul contradictoriu al cunoașterii. Cunoașterea umană este cuprinsă între polii unei contradicții: 1. Tendința și posibilitatea subiectului de a cunoaște în mod complex și definitiv totul, 2
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
După gradul lor de complexitate, deciziile organizaționale se împart în simple și complexe. Diferențierea se realizează, în principal, în funcție de numărul de alternative aflate la dispoziția decidentului, semnificația reală a alternativelor, adâncimea modificărilor antrenate de deciziile respective, extensia factorilor implicați în procesualitatea deciziei. Deciziile simple se caracterizează prin: număr mic de alternative disponibile (se optează între 2-3 variante acționale sau între a acționa și a nu acționa); semnificația relativ minoră a variantelor alternative corelată cu diferențierea lor calitativă evidentă, fapt ce facilitează
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
chiar nul. Sentimentul participării se asigură și atunci când grupul își trimite delegații, reprezentanții săi într-un for de decizie. Iată deci că gama fenomenelor psihosociale este mult mai largă și diferențiată în acest caz, decât în cel al deciziei individuale. Procesualitate Decizia nu trebuie considerată doar un simplu moment, un act care se consumă „aici și acum”, ci un adevărat proces care implică intrarea în funcțiune a mai multor etape, faze, mecanisme, numai înlănțuirea, succesiunea lor riguroasă și corectă fiind cea
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
deciziei va declanșa un proces ulterior tocmai în funcție de felul în care s-au concretizat în el cuceririle etapelor anterioare. În literatura de specialitate s-au conturat până acum două modalități de abordare a acestei probleme. Astfel, unii autori prezintă o procesualitate lungă a deciziei, alții, în schimb, preferă formula simplificată a procesualității scurte, ambele individualizându-se după numărul etapelor parcurse de procesul decizional. Procesualitatea lungă a deciziei a fost prefigurată de P.F. Drucker încă din 1954, el vorbind de cinci etape
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
s-au concretizat în el cuceririle etapelor anterioare. În literatura de specialitate s-au conturat până acum două modalități de abordare a acestei probleme. Astfel, unii autori prezintă o procesualitate lungă a deciziei, alții, în schimb, preferă formula simplificată a procesualității scurte, ambele individualizându-se după numărul etapelor parcurse de procesul decizional. Procesualitatea lungă a deciziei a fost prefigurată de P.F. Drucker încă din 1954, el vorbind de cinci etape ale deciziei: definirea problemei; analiza problemei; căutarea diferitelor soluții posibile; alegerea
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
s-au conturat până acum două modalități de abordare a acestei probleme. Astfel, unii autori prezintă o procesualitate lungă a deciziei, alții, în schimb, preferă formula simplificată a procesualității scurte, ambele individualizându-se după numărul etapelor parcurse de procesul decizional. Procesualitatea lungă a deciziei a fost prefigurată de P.F. Drucker încă din 1954, el vorbind de cinci etape ale deciziei: definirea problemei; analiza problemei; căutarea diferitelor soluții posibile; alegerea celei mai bune soluții; transformarea deciziei în acțiuni eficiente (vezi Drucker, 1956
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
Vlăsceanu, 1993; Johns, 1998; McShane, Von Glinow, 2000; Kinicki, Kreitner, 2003 ș.a.) prevăd însă parcurgerea într-o anumită succesiune a 7 etape importante, pe care le prezentăm în figura 13.2. SHAPE \* MERGEFORMAT Fig. 13. SEQ Fig. 13. \* ARABIC 2 - Procesualitatea lungă a deciziei Prima etapă - identificarea (definirea) problemei - este esențială în raport cu întregul proces decizional, dacă ne gândim la afirmația potrivit căreia „o problemă bine formulată este pe jumătate rezolvată”. Așa-numita metodă a „diagnosticului prin indicii” la care recurg managerii
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
putea apărea ca urmare a executării unei decizii. Aceasta este etapa în care în fața organizației apare o nouă problemă - se potrivește sau nu starea existentă ca urmare a implementării deciziei cu starea dorită? - care ar putea redeclanșa întreg ciclul decizional. Procesualitatea scurtă a deciziei constă în comprimarea celor șapte etape în doar trei, și anume: 1) etapa preparatorie sau predecizională, care le condensează pe primele 4 din procesualitatea lungă; 2) etapa decizională, care nu este altceva decât etapa 5 din procesualitatea
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
a implementării deciziei cu starea dorită? - care ar putea redeclanșa întreg ciclul decizional. Procesualitatea scurtă a deciziei constă în comprimarea celor șapte etape în doar trei, și anume: 1) etapa preparatorie sau predecizională, care le condensează pe primele 4 din procesualitatea lungă; 2) etapa decizională, care nu este altceva decât etapa 5 din procesualitatea lungă; 3) etapa executării deciziilor, care comprimă în ea ultimele 2 etape ale procesualității lungi (vezi figura 13.3). SHAPE \* MERGEFORMAT Fig. 13. SEQ Fig. 13. \* ARABIC
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
Procesualitatea scurtă a deciziei constă în comprimarea celor șapte etape în doar trei, și anume: 1) etapa preparatorie sau predecizională, care le condensează pe primele 4 din procesualitatea lungă; 2) etapa decizională, care nu este altceva decât etapa 5 din procesualitatea lungă; 3) etapa executării deciziilor, care comprimă în ea ultimele 2 etape ale procesualității lungi (vezi figura 13.3). SHAPE \* MERGEFORMAT Fig. 13. SEQ Fig. 13. \* ARABIC 3 - Procesualitatea scurtă a deciziei O referire expresă la aceste trei etape am
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
anume: 1) etapa preparatorie sau predecizională, care le condensează pe primele 4 din procesualitatea lungă; 2) etapa decizională, care nu este altceva decât etapa 5 din procesualitatea lungă; 3) etapa executării deciziilor, care comprimă în ea ultimele 2 etape ale procesualității lungi (vezi figura 13.3). SHAPE \* MERGEFORMAT Fig. 13. SEQ Fig. 13. \* ARABIC 3 - Procesualitatea scurtă a deciziei O referire expresă la aceste trei etape am întâlnit-o la Louis-Marie Le Maitour (1967), care face o amplă analiză a lor
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]