564 matches
-
în textele critice din 1985 punctul forte îl constituiau profilurile de autor, aici sunt reduse adesea la caracterizări sumare și arbitrare. În schimb, acum există un riguros scenariu (meta)narativ, care se articulează în jurul opozițiilor centru/periferie, rural/urban, sacru/profan. Astfel, după Desenarea hotarelor, cu referire la scriitorii pașoptiști, urmează Așezarea Centrului, capitol în care U. urmărește diversele imagini ale Bucureștiului, de la Nicolae Filimon la Eugen Barbu, cu staționări în romanele scrise de Cezar Petrescu și Camil Petrescu, de Hortensia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290347_a_291676]
-
muzeului ca „muzeu de artă modernă― sau „muzeu de artă contemporană―. Cu cât opera de artă se deosebește mai puțin din punct de vedere vizual de un lucru profan, cu atât mai necesară devine deosebirea dintre contextul artistic și cel profan, cotidian, extramuzeal, ca o condiție a apariției produsului artistic. De Îndată ce opera de artă arată ca un lucrunormal, ea necesită contextualizarea și protecția muzeului, care să-i confere 4 McGetrick & Koolhaas 2004: 73. Termenul de „condensator social― (care este folosit pentru
Polarităţile arhitecturi by Anca Mihaela Cioarec () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92991]
-
de actuală mai este arta deja trecută prin filtrul muzeificării? Și cât de adecvată este alegerea instituției muzeului pentru expunerea artei de astăzi? Învățasem că muzeul este un loc În care ne putem Îndepărta de propriul prezent, de cotidian, de profan, pentru a putea contempla operele de artă și de a ne compara cu alte epoci. Ori, așa cum se Întâmplă acum, expunerea artei contemporane, arta prezentului, Într-un spațiu al atemporalității, al captării timpului, este indubitabil un paradox. Cu toate acestea
Polarităţile arhitecturi by Anca Mihaela Cioarec () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92991]
-
în special din cartea Copilărie berlineză la 1900. Jacobson punctează sensul apelului la imagine pe care Benjamin îl face în reprezentarea caracterului mesianic al istoriei. Sursa biblică este oferită de Geneză, în care prezența divină se face sim țită în profan ca imagine (chip) al lui Dumnezeu în om. Imaginea este, în acest context, forma imediată a prezenței, cea care pune lumea în relație tensionată dialectic cu originea ei. Limbajul este, dimpotrivă, forma mediată, căzută a acestei relații: „Das Wort soll
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
al poeziei se reflectă și în poemul care a dat titlul volumului Cetățile albe: "Cetățile albe, cetățile îndepărtate, numai bănuite,/ De unde nimeni n-a coborât, nimeni niciodată...". Se trece aici spre tematica alterității, scindarea eului între real și imaginar, între profan și etern, între banal și ideal, e ceea ce pare să caracterizeze creatorul care iese din sine pentru a cunoaște ("Rămân între voi, cei din jur, dar sunt plecat;/ Cineva din mine e întruna plecat/ Și nu se va mai întoarce
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sa este aproape la fel de violentă ca în textele poeziei contemporane. Lumea s-a transformat în text fără ca acest fapt să poată împiedica o apocalipsă iminentă. "oraș adormit/ mai înainte de cuvântul sfârșit" (Cangrenă). Poezia și-a întors fața către pământesc, către profan (o schimbare de perspectivă pe care încercase s-o impună și avangarda): "oraș-pământ, oraș-plictiseală, oraș-mărăcine" (Cangrenă). Transformarea universului în text apare într-o oarecare măsură și la Geo Dumitrescu unde se împletește cu refuzul polemic de a mai scrie într-
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
astfel orice tentativă de a recurge la un discurs sentimental. E o poezie a sincerității, dar nu una a zbaterilor în căutarea vreunui ideal himeric, ci una a acceptării tragice, resemnate, a inexistenței transcendentului și a unei existențe dominate de profan: "Îmi pare rău că n-am trăit decât douăzeci de ani,/ că nu știu cine sunt și din creionul ăsta ce-ar fi putut să iasă.// Îmi pare rău că n-am iubit nici o fată/ (Dumnezeu mi-e martor că eu am
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
lăsată pe jumătate,/ cum aleargă să te găsească și să-ți pupe numai o dată autocamioanele" (Clișeu). Lumea profană a invadat sacrul sufocându-l și înlocuindu-l, nu mai e loc de refugiu în transcedental pentru că acesta a fost cucerit de profan: "singurătățile serii cu cuțitele-n mână/ ne țin de urât" sau "se uită la soare ca la un hoț ieșit, ziua, din mine." (Panopticum). Poezia optzecistă va aduce chiar o celebrare a dispariției laturii metafizice a existenței "și coșul de
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
uneori, când este prea obosit, antiteza Acvilei, nobilă în mod regal, energică și bravă. Este emblema lașității, a moravurilor rele și demnă de dispreț pentru toți oamenii nobili"9. Ei bine, risc să emit o ipoteză auxiliară, o intuiție de profan, fără pretenția de a o argumenta potrivit: această schimbare de atitudine nu așteaptă neapărat nașterea artei heraldice, din prima jumătate a secolului al XII-lea (când fixează Michel Pastoureau 10 apariția sistematică a stemelor în Occident), ci se petrece încă
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
ucigașe. Față de umanitățile tradiționale, organizate de principii transcendente, omul modern le pare o tulburătoare excepție. Fie că trăiește heideggerian în uitarea Ființei, absorbit de lumea ființărilor maniabile, fie că nu mai are acces decît la un sacru adumbrit, camuflat în profan, fie că a devenit o ființă provincială, autoexilată într-un domeniu periferic al realului, omul modern pare să fie într-o situație proastă, în criză de mijloace pentru a se orienta spre transcendent . Există oare loc, într-o reflexie stîrnită
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
de dorința carnală, el se comportă aici asemenea monahilor care fetișizează "chipul" divinității, uitând, fie și doar pentru o clipă, principiul pur spiritual care se află în spatele lui. Tocmai de aceea, tentativa lui Breb de a media prin EROS-ul profan (fenomenal) "dizanalogia" dintre cele două serii de câmpuri eșuează. Iar reflecția resemnată a eroului ("Mărită stăpână, [...] nefericirea nu ți-a adus-o purtarea Împăratului, ci iubirea mea", p. 144) nu se referă, de fapt, la eroarea de a o fi
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
textelor și imaginilor este impusă și de epocă cercetată, care favorizează dialogul între literatura și artele plastice. Reprezentările scrise, pictate sau de altă natură, formează un ansamblu complex și polisemic 36. Imaginile se modernizează pe parcursul secolului, evoluând de la sacru la profan. Anne Higonnet [2002, p.304] consideră că există o anumită dinamică a schimbării tematice și de forma a arhetipurilor, legată de perioadele de criză ale secolului, una către anul 1860, cealaltă la sfârșitul secolului. Astfel, catre 1860 provocările lansate de către
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
burgheza scăldându-și fiica întruchipare a maternității, marchează declinul subiectelor religioase în arta), Liberté guidant le peuple de Delacroix (incarnare inegalabila a Marianei, femeia din popor care antrenează bărbații în revoluție). Ele se modernizează pe parcursul secolului, evoluând de la religios la profan (Judith de Gustav Klimt) [2002, p.335-339]. Nouă cultură a imaginilor și difuzarea lor transforma Fecioara Maria, actrițele, modistele, modelele pictorilor în idoli, mituri, vedete. Odată cu inventarea fotografiei, acest proces ia amploare. Publicitatea elaborează o nouă definiție a feminității, plecând
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
conform reclamei, și un soldat în termen la jandarmi te îndreaptă de pe mîna mea, veniți în centrul oglinzii concave la proiectul de focalizare per speculum in aenigmate din agitația pe hîrtie, ce mai fani, cum l-am corijat pe oniricul profan! l-am pus să se încalțe și să raporteze că se îndreaptă spre Bouroș! altul poartă numele de om de serviciu, dar serviciile lui privesc hîrtiile de pe jos, nu pe cele în uz, mai bun ritor minoritarul rom în fața femininelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
de ieri azi, pe cale de consecință textuală prezent! Ora 20,39, în acceleratul București Iași, din stația Tecuci, stînd în loc, limită de regională cu schimbare de locomotivă, trenul în stație, pe tabel a plecat de patru minute, definește starea de profan! cel mai bine se împlinește pantoful, gradul de uzură îi umple existența, ieri și azi și din aceste laturi de vid se sfîșie țesătura, ițele, desenul din covor la competența critică, textilă mai înainte, intrat în poveste, într-un timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
oră stăm, ora 22,14! la Pilat din Pont mîntuirea era ce este adevărul? aveam iluzia că totul se echilibrează la nivelul clipelor, adică al sferturilor de frază, doare? nu, doare? nu, doare? doare! doare! semnele sacrului se exprimă în profan Mihăiță, cum să spună și Eliade să te învețe minunile! ele se întîmplă la mișcările profanului, nodule pe sens, 180 de pagini gata, ilustrații poate, vezi, a treia e cu pogorămînt! la vînătoare de clipa ce, altminteri, cuprinde neluată în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
literarității drept aspirație spre conformitatea cu anumite norme. Volumul apărut se oprește pe teritoriul romantismului, fără a-l epuiza. Pe acest segment temporal se urmăresc evoluția tiparelor scrisului în raport cu oralitatea, convențiile cărturărești față de cele populare, stilul sacru diferențiat de cel profan. De o atenție specială beneficiază destinul curentelor, ce devin rând pe rând repere de înseriere formală a operelor. Eliberat de algoritmul istoricist, M. își permite să adopte tehnica anacronismului, făcând, când este cazul, naveta între Arghezi, Barbu, suprarealiști și textele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287990_a_289319]
-
Mihai Drăgan” loc="Iași" data =”6 decembrie 1977”> Dragă Costică, Scrisoarea ta din 2 decembrie ne-a liniștit și mai mult, după ce cu o zi sau două mai înainte aflasem despre voi cîteva vești de la Jean. Eu ziceam așa, ca profan, cînd am vorbit cu Ana la telefon, că mi se pare că ești cam obosit nervos și că dieta pe care o ții este totuși exagerată. La aceasta se adaugă cam multe medicamente. Din proprie experiență îți spun că o
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
al Întrupării (misterul: sacrul, nelimitatul se Înfățișează, se Întrupează). Sacrul instituie astfel o ruptură de nivel ontologic, iese din sfera profană pe care o neagă. Cele două domenii, sacrul și profanul, sunt „alternative, reciproce, complementare” ( ), sacrul se poate camufla În profan, iar profanul poate institui sacrul. „Profanul nu este decât o nouă manifestare a aceleiași structuri constitutive a omului care Înainte se manifesta prin expresii sacre”.( /9). Aceasta echivalează cu o dialectică originală ale cărei consecințe sunt: sacrul dobândește uneori semnificații
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
dialectica sacrului și, În același timp, un element de unitate al beletristicii sale. „Misterul măștii” sau a camuflajului poate funda o adevărată metafizică fiind „misterul Însuși al condiției umane” ( /223) ce ține de o anume dialectică a camuflării sacrului În profan, a spiritului În materie, ori a fantasticului, În „realul absolut”. Exemplară este cortina din nuvela fantastică „Adio!” care reprezintă limitele cunoașterii. Prin ridicarea sa, omul are șansa de a Înlătura vălul aparențelor. Cortina ar putea semnifica chiar hotarul dintre sacru
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
a fantasticului, În „realul absolut”. Exemplară este cortina din nuvela fantastică „Adio!” care reprezintă limitele cunoașterii. Prin ridicarea sa, omul are șansa de a Înlătura vălul aparențelor. Cortina ar putea semnifica chiar hotarul dintre sacru și profan; cei instalați În profan nu pot trece de ea, iar cei de pe scenă sunt Înrădăcinați În sacralitate. „Incongnoscibilitatea transcendentului” reprezintă un tip special de dialectică a sacrului, În care sacrul nu numai că este camuflat În profan, dar „se identifică cu acesta până la desăvârșire
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
dintre sacru și profan; cei instalați În profan nu pot trece de ea, iar cei de pe scenă sunt Înrădăcinați În sacralitate. „Incongnoscibilitatea transcendentului” reprezintă un tip special de dialectică a sacrului, În care sacrul nu numai că este camuflat În profan, dar „se identifică cu acesta până la desăvârșire Încât devine de nerecunoscut, incognoscibil” ( ). Ba chiar, mai mult, Eliade va considera că „procesul de sacralizare a lumii, a vieții și a istoriei Își are originea În incapacitatea de Înțelegere a misterului camuflajului
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
identifică cu acesta până la desăvârșire Încât devine de nerecunoscut, incognoscibil” ( ). Ba chiar, mai mult, Eliade va considera că „procesul de sacralizare a lumii, a vieții și a istoriei Își are originea În incapacitatea de Înțelegere a misterului camuflajului sacrului În profan” ( / 237). Regăsind simbolismul arhaic, omul modern ar fi capabil să descopere noi dimensiuni existențiale, evenimentele și crizele istorice putând fi valorizate ca „probe inițiatice”, ca momente sau ocazii pentru noi creații spirituale. Ideea nu este Întâmplător, sporadic tratată de Eliade
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
și sociologic și cultural și psihologic”. ( /39). Revenind la relația sacru-profan, la funcționalitatea sa În lumea modernă, Eliade face o observație de o remarcabilă profunzime: „Desacralizarea lumii moderne... ascunde, totuși... singura creație religioasă... Adică o perfectă camuflare a sacrului În profan. Nu se mai poate distinge, este o identificare și mulți cred că această identificare a sacrului În profan este o desacralizare și o ignorare totală a experienței religioase. Eu cred că pot arăta contrariul, că este din nou o camuflare
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
face o observație de o remarcabilă profunzime: „Desacralizarea lumii moderne... ascunde, totuși... singura creație religioasă... Adică o perfectă camuflare a sacrului În profan. Nu se mai poate distinge, este o identificare și mulți cred că această identificare a sacrului În profan este o desacralizare și o ignorare totală a experienței religioase. Eu cred că pot arăta contrariul, că este din nou o camuflare, o ascundere, o ocultare. Profanul exprimă În lumea profană funcția sacrului... Teologia „morții lui Dumnezeu” - arată valoarea religioasă
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]