449 matches
-
a-l apăra. Puneți-vă încrederea în Atotputernicul și înainte! Izbînda e aproape! Și e neîndoielnică!"226 Prin fraze scurte, desemnînd locuri sacre pe care toți le cunosc din văzute sau din auzite, numindu-și dușmanii care le-ar fi profanat, oratorul schițează un tablou pe care orice auditoriu și-l poate reprezenta cît se poate de clar forțe obscure și diabolice invadînd sfintele moschei. În puține cuvinte, le explică de ce trebuie să se bată. Îi cheamă pe toți să se
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
civili, iar 25 erau cetățeni străini; numărul presupuselor cadavre de teroriști (pe care la morgă scria cu creion chimic „teroriști” sau care au fost lăsate câteva zile în stradă și incriminate ca aparținând unor teroriști, drept care respectivele cadavre au fost profanate) nu a fost niciodată contabilizat, întrucât s-a stabilit ulterior că aceste cadavre aparțineau unor oameni împușcați din greșeală (chiar revoluționari) sau unor membri ai MApN sau MI împușcați tot din erori tactice ori confuzii (sau, dimpotrivă, intenționat - aceștia au
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
stat ulterioare revoluției, așa explicându-se neaducerea în instanță a celor vinovați de represiune sau achitarea lor. Nicolae Bădilescu, unul dintre vorbitorii din balconul Operei, afirmă că revoluția timișoreană, care nu a fost trucată, a fost în schimb desacralizată și profanată de așa-numiții „emanați” de la București (Iliescu și grupul său), fiind însușită nu de lideri ai mulțimii, ci de foști nomenclaturiști; o dată revoluția relativ încheiată, chestiunea acută ar fi fost, după Bădilescu, criza de personalități politice, care a dus la
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
civilii au primit arme pe care le-au folosit în mod iresponsabil. Pe de altă parte, precizează el, din erorile ordinelor de luptă au pierit diverși ofițeri care au fost prezentați intenționat mai apoi ca „teroriști”: cadavrele acestora au fost profanate (s-a procedat inclusiv la decapitări, li s-au stins țigări în ochi, s-a urinat pe cei morți); cu alte cuvinte, s-a profitat de cadavrele unor ofițeri uciși din greșeală, în nebunia revoluției, întrucât aceste cadavre puteau folosi
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
care le păreau a fi dubioși celor care îi arestaseră; sau, în anumite cazuri, era vorba de cadavre ale unor persoane căzute în luptă care, dintr-un motiv sau altul, erau inscripționate ca aparținând unor „teroriști”, motiv pentru care erau profanate. Doina Cornea (1990) afirmă că „teroriștii” au constituit o manipulare a fricii de Securitate a populației, instrumentată de Frontul Salvării Naționale. Gheorghe Rațiu, colonel de securitate, prezent în cartea lui Vartan Arachelian Revoluția și personajele sale (1998, p. 112), afirmă
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
amintit deja cazul unor ofițeri căzuți în revoluție în urma unor erori tactice: cadavrele acestora au fost utilizate cu miză diversionistă, pe unele dintre ele fiind puse pancarte pe care scria „terorist” (lăsate să zacă în stradă, asemenea cadavre au fost profanate și mutilate în fel și chip). În unele cazuri, asemenea cadavre au aparținut unor membri USLA chemați în ajutorul revoluției și uciși din greșeală (sau nu), dar și unor revoluționari rămași o perioadă neidentificați. Există, de pildă, cazul lui Cristian
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
spre ușa odăii și spre aceea a vestibulului, în pragul căruia se mai întoarse o dată, cu brațele către umerii lui Ioanide. Acesta G. Călinescu răsuci ușurat cheia, simțindu-se combătut de două senzații contrare: una de rușinea de a fi profanat spațiul său casnic, alta de voluptate. Indignat împotriva lui însuși, merse hotărât să caute pe Elvira spre a-i mărturisi leal accidentul, vindecîn-du-i indispoziția morală pe care i-o autoriza. Dar Elvira plecase de acasă și nu știa deci nimic
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
i-l poate lua. O mare statuie trebuia să i se ridice deja în Bârlad, lui Ioan Popescu, dar... nerecunoscătorii în număr de câțiva au crezut să rădice o statuie lui Gh. Palade, care fără a avea intenția de a profana memoria defunctului, trebuie să declarăm purul adevăr că alt merit nu a avut Palade, decât că s-a născut în Bârlad, care l-a ridicat la cea mai înaltă treaptă, dar numele său nu este legat de nici o operă care
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
poetică. Exploratorul acestui spațiu virgin se imaginează drept un nou profet, aruncat pe insulă pentru a propăvădui "cuvântul Evangheliei". Însă prezența celorlalți, a indienilor care îi vizitează habitatul nou adoptat pentru a-și duce la bun sfârșit ritualul carnivor, deci profanându-i lumea clădită de el într-un mod poetic, îl va contraria și îl va face chiar să se îndoiască de atotputernicia celor propăvăduite. În fața "rămășițelor carbonizate ale victimei ispășitoare", "Guvernatorul Speranzei" practică o ironică punere în scenă a textului
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
aceste cuvinte și altele asemănătoare, dalmatul căuta să-i trezească pe romani amintindu-le sacralitatea pământului lor, pe care până și dușmanii se temeau să-l calce, ca și cum amenințarea unei morți oculte ar fi apăsat asupra lor, dacă ar fi profanat locurile sacre ale măreței istorii romane: Armata romană, învingătoare și stăpâna lumii, este învinsă de aceia, înfricoșată de aceia, se înspăimântă la vederea acelora, care nu au curajul să intre, care cred că vor muri dacă vor atinge acel pământ
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
care se aplică urii. Cum arabofobia se bucură de mai puține ecouri în media ca și în societate în general -, Michaël Tronchon, alias Phinéas, nu se va mulțumi să rănească în august 2004 un arab cu lovituri de topor; el profanează și un cimitir evreiesc cu simboluri provenite din antisemitismul de tip nazist și din ura antiarabă. Phinéas se erijase în călău. O lună mai târziu, în iulie 2004, Marie Leblanc simulase o agresiune antisemită în Rețeaua Expres Regională și prezentase
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
S-au îmbulzit cu mic, cu mare pe sub mese, de unde priveau îngroziți spre amurgul lor. Banchetele extenuante, scufundate în beții și desfrânări pe acorduri de lire, luau forma unei vagi amintiri. În cele din urmă, chermeza se transformă în praznic. Profanați chiar în temple, misterul care îi învăluise timp de milenii li se risipea într-un amestec de fum și ceață. Frumoasele lor statui impunătoare, altădată divinizate, erau doborâte de pe socluri. Năpădite de buruieni și furnici, nuduri de Venus și Afrodita
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
va evoca efectele supravegherii nu numai asupra lecturii, ci și asupra scenei. Așadar, cartea de față nu propune un discurs suplimentar despre supraveghere, ci o reflecție asupra spectatorului, pornind de la acea „dublare” a privirii pe care supravegherea o implică. Supravegherea profană La rândul său, puterea profană practică supravegherea pentru a se informa și, implicit, pentru a-și consolida autoritatea. „Supraveghează și vei stăpâni”, iată un dicton în care se recunoaște orice putere. În realitate, nu există stat care să nu organizeze
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
ușor de înțeles va fi acuzat de acea literă înaintea tribunalului lui Dumnezeu. Cu toate acestea, în aceeași perioadă, colegul său rabbi Yohanan, conducătorul școlii din Tiberiada, învăța că este mai bine să „dezrădăcinezi” o literă din Tora decât să profanezi numele lui Dumnezeu în cadrul lecturii publice 4. Analizând spusele celor doi rabini, Barthélemy concluzionează că opoziția dintre cei doi hagadiști este mai mult aparentă decât reală, motivele invocate de fiecare diferind foarte mult. De altfel, nici un rabin din secolul al
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Când au intrat, abia trecuse de zece, si cafeneaua, care era totodată berărie, căci serile se puteau comandă crenvurști și omleta, era aproape plină". El lasă la alegerea noastră tipul localului. Importantă este atmosferă, aglomerația zgomotoasă a discuțiilor superficiale, amprenta profana a locului. Antim va trebui să traverseze acest spațiu profan printre chemările partenerilor de șah (fapt pe care il aflăm mai tarziu) și aluziile colegilor, pentru a ajunge la "refugiul" din fundul sălii [P Ans.]: " De la câteva mese, Antim se
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
în fiecare seară la cafenea, întovărășit de un grup gălăgios de fete tinere." Acum înțelegem insistența cu care vroia să iși poarte singur violoncelul și să nu dea impresia unei apropieri față de tânăra elevă. Iliescu, urmat de alții, are perspectiva profana asupra legăturii sale cu Maria: maestrul își încearcă norocul în amor cu o admiratoare tânără. Noi, cititorii, care deja am luat parte la scenă din coridor, știm însă că e altceva și vom avea privilegiul să înțelegem altfel discuția ce
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
ne-a fost minuțios reconstituita, istorisire pe care o aude orișicine ("În acea clipă Antim își dădu seama că-i ascultaseră toți vecinii"15). Însă, deși o aud, vecinii de masă nu o înțeleg că o inițiere. În perspectiva lor profana, istoria lui Antim nu este altceva decât flirt disimulat. Însă noi, cititorii, știm că am fost martorii unei inițieri, camuflate într-o discuție de cafenea. Eliade folosește narațiunea filmica și pentru a schimba perspectiva asupra evenimentelor. În primul episod, Ieronim
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
oarece măsură, autobiografic. De fapt, insistă scriitorul, a susținut întotdeauna că arta este tragică, ca orice act artistic este dureros, referindu-se la arta cu adevarat, "la arta cu A mare", nu la modă aceea frivola a celor care o profanează, că arta naște din tragedia care este viața însăși și, exprimând această tragedie, în mod paradoxal, "suntem salvați de la nebunie și de la nonsens, pentru că orice creație este speranța 113. Artă pentru Sábato este descrierea sufletului artistului: "Când Van Gogh pictează
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
în toată complexitatea ei, dându-i dimensiuni istorice și sens de universalitate și oferind-o ca model statului român. Această organizație a stimulat apoi organizațiile creștine similare din toată lumea{\cîte 62}. Atitudinea Sfanțului Vasile cel Mare față de educația și cultură profana Tradiția rigorista a scriitorilor bisericești Tertulian și Tațian, care, în numele credinței, excludeau cultură profana, avea reprezentanți și în secolul al IV-lea. Chiar Sfântă Macrina cea tânără, sora Sfanțului Vasile, împărtășea această exagerare. Pe de altă parte, împăratul Iulian Apostatul
Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
-o ca model statului român. Această organizație a stimulat apoi organizațiile creștine similare din toată lumea{\cîte 62}. Atitudinea Sfanțului Vasile cel Mare față de educația și cultură profana Tradiția rigorista a scriitorilor bisericești Tertulian și Tațian, care, în numele credinței, excludeau cultură profana, avea reprezentanți și în secolul al IV-lea. Chiar Sfântă Macrina cea tânără, sora Sfanțului Vasile, împărtășea această exagerare. Pe de altă parte, împăratul Iulian Apostatul decretase interdicția creștinilor de a se folosi de cultură profana și de a frecvență
Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
în numele credinței, excludeau cultură profana, avea reprezentanți și în secolul al IV-lea. Chiar Sfântă Macrina cea tânără, sora Sfanțului Vasile, împărtășea această exagerare. Pe de altă parte, împăratul Iulian Apostatul decretase interdicția creștinilor de a se folosi de cultură profana și de a frecvență școlile laice. Această atitudine rigorista din partea unor creștini „era inspirată, desigur, numai de teama contaminării și confuziei, pe care o putea produce în sufletele insuficient pregătite, cunoașterea culturii antice”{\cîte 63}. Cu toate acestea, Sfanțul Vasile
Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
1). Abia într-o asemenea pecetluire a conștiinței imposibilității de evadare dintr-un infern domestico-urbano-generaliza(n)t stă miezul amar, patetic al cărții: "lumea e într-adevăr la picioarele mele,/ nu mai aștept decât să vină cineva și să-mi profaneze mormântul/ ca să pot ieși de acolo" (ca să pot ieși de acolo). Dar, cum se poate observa și din versurile citate mai sus, ca și din toată puzderia de secvențe de gen, lesne de selectat din oricare ciclu al volumului, lui
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Este o metamorfoză a senzualului în trivial; o subită maculare a universului intim, de a cărui puritate, cu doar câteva clipe înainte, femeia fusese atât de sigură: "Mireasma care plutea încă în aerul iatacului era acum acră, respingătoare. Sanctuarul fusese profanat". Necroza fenomenologică se generalizează prin enumerarea substantivală: "Toate obiectele de pe mese, de pe etajere, de pe gueridoane, toate perinele divanului, mototolite de spasmul dragostei, ofereau acum o priveliște anostă, dezgustătoare. Pretutindeni se încuibase mirosul de cojoc umed și de iuft. Și pentru
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Absolutul ori cărei opere de artă este o operă (inefabilă, infinită, totuși o operă) înseamnă a relativiza chiar presupoziția demersului cri tic, aceea a diferenței radicale dintre formele finite ale poeziei și infi nitul lor formal, dintre opera de artă „profană“ și recu pe rarea sa simbolică. Proza, pe care romanticii o caută ca ab solut al formei poetice, este doar secularizarea absolutului artei. Conceptul de „critică“ este apoi asumat de Benjamin ca strategie interpretativă proprie, în Goethes Wahlverwandtschaften (1922). Critica
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
îl exasperează, fiind percepute ca atentate la noblețea nației: "Am scris de nenumărate ori și aici și aiurea că nenorocirea cea mai mare a țării noastre e spiritul acesta de pehlivănie, de operetă, scepticismul glumeț și vulgar cu care se profanează cele mai serioase, adînci și tragice inițiative. Ne-am ridicat de atîtea ori contra fanariotismului subtil ori șiret, contra ipocriziei orientale care ne roade ce e mai curat și mai nobil în nația aceasta" (Viața românească, 1929). În privința posibilei confuzii
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]