1,071 matches
-
definiția dată de F. de Saussure semnului lingvistic (legătura dintre un concept și o imagine acustică), dar determinantul această face legătura dintre conceptul "casă" și realitatea materială avută în vedere (casa despre care se discută, referința). În mod similar, adjectivul pronominal mea sau articolul hotărît -a realizează același tip de precizare și sînt, prin urmare, actualizatori (determinanți) de aceeași specie (casa; casa mea). Morfemele de plural, desinențele, pot fi la rîndul lor actualizatori, dacă sînt privite ca adaptări ale formelor limbii
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
specifice, distincte de la o situație de comunicare la alta. Din această perspectivă, termenii de adresare se constituie în materializarea verbală, lingvistică a acestei modalități de indicare a interlocutorului și de relaționare a acestuia cu locutorul, coordonatelor verbale (de tip nominal, pronominal sau interjecțional) ale comunicării putîndu-le fi asociate și elemente de ordin nonverbal și paraverbal (gesturi indicative, mimică, direcție a privirii, ton etc.), cu rol în facilitarea (auto)identificării destinatarului mesajului (eventual, din mai mulți potențiali interlocutori existenți într-o anumită
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
categorii de termeni: 1) ,,pronumele de adresare" - pronume personale, propriu-zise și de politețe (inclusiv formele reverențiale ale acestora), de persoana a doua, singular și plural: tu, voi, dumneata, mata, matale, dumneavoastră, Excelența Voastră, Magnificența Voastră (precizăm că numărul elementelor sistemului pronominal de adresare este diferit de la o limbă la alta; de exemplu, franceza dispune de două forme, marcînd opoziția tu - vous, engleza - de o formă: you etc.); 2) ,,numele de adresare", încadrate într-un sistem nominal de adresare, cuprinzînd substantive proprii
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
nerecomandate (ca expresii ,,antionorifice") în uz. Se remarcă, pentru sistemul termenilor de adresare din limba română, tendința de asociere a acestora în sintagme adresative de tipul: adjectiv + substantiv în vocativ (dragă tată, stimată doamnă, dragă Alexandre); substantiv în vocativ + adjectiv pronominal posesiv (domnul meu); substantiv în vocativ + substantiv în genitiv (fata mamei, dragul tatei); interjecție + substantiv (măi Ioane) etc. Termenii de adresare îndeplinesc, în derularea actului comunicativ, funcții specifice. Din perspectiva nivelului pragmatic al comunicării, termenii de adresare au, în opinia
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de a explica unele dintre cele mai fine legături dintre anaforic și antecedent la nivelul frazei, dar devine greu aplicabilă la nivelul discursului, atunci cînd distanța dintre anaforic și antecedent este considerabil. D) Abordarea memorială pleacă de la ideea că anafora (pronominală) este un proces prin care o expresie anaforică trimite la o entitate deja cunoscută de interlocutor sau prezentă în memoria sa discursivă. Folosirea unui pronume e condiționată de existența în memoria discursivă a unui referent accesibil. Abordarea memorială stabilește un
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sensului descriptiv și a sensului instrucțional pentru fiecare tip de expresie anaforică. Complexitatea relațiilor anaforice impune luarea în considerare a mai multor criterii pentru clasificarea lor. După clasa morfologică în care se încadrează expresia anaforică, se poate vorbi de anaforă pronominală (anaforicul poate fi un pronume personal, un pronume demonstrativ, un pronume posesiv, un pronume nehotărît, un pronume relativ sau un pronume semiindependent: Ana1 și-a cumpărat o casă. Ea1 e mulțumită, dar soțul său1 se gîndește la ratele 2 pe
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și gramatica textului desemnează marcatorii responsabili de realizarea coeziunii: a) repetarea (în mod obligatoriu cu același sens) a elementelor lexicale în propoziții diferite ale aceleiași secvențe: Am cumpărat o mașină. Mașina e de culoare roșie.; b) relativa unitate a sistemului pronominal, ceea ce presupune apariția unor paralelisme în schema sintactică, asociate cu înlocuirea elementelor lexicale (trebuie să se țină cont de compatibilitatea semantică). El repetă rolul lui Romeo. Ea pe cel al Julietei. Amîndoi sînt actori (dar nu și Amîndoi sînt blonzi
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
verb de declarație, ce alcătuiește o inciză și poate fi suprimat, relația sintactică fiind de independență. Stilul indirect este prezentat de obicei prin raportare la stilul direct, constituind o transpunere a celui direct, cu respectarea regulilor de transformare a sistemului pronominal și temporal (cu diferite grade de constrîngeri în funcție de limbă) și cu abandonarea redării textuale fidele; spre deosebire de vorbirea directă, verbul de declarație este obligatoriu, iar relația sintactică este una de subordonare, enunțul redat fiind introdus printr-o conjuncție subordonatoare și supus
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
1999; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IO INDICATOR. Pe terenul științei limbii, termenul indicator are mai multe accepțiuni, între care cea atribuită de Emile Benveniste unor deictice, precum pronumele personale de persoana întîi și a doua, pronumele și adjectivele demonstrative, unele adverbe pronominale și mărcile verbale temporale, care realizează raportarea la situația de comunicare. Acest lingvist a numit grupa acestor deictice indicatori de subiectivitate, căci se raportează la subiect (locutor), considerat ca reper în cadrul situației. În gramatica generativă, indicatorul sintagmatic este o reprezentare
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
DM PLAN (al enunțării). În teoria enunțării și în a n a l i z a d i s c u r s u l u i, noțiunea "plan" reprezintă un nivel specific de enunțare, caracterizat prin folosirea unui sistem pronominal și temporal propriu, ale cărui coordonate rezultă din relația care se stabilește între enunț și enunțare. Din perspectiva planului enunțării, distincția cea mai cunoscută este cea introdusă de E. Benveniste între discurs și povestire: dacă în planul discursului un subiect
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și își organizează textul în interiorul categoriei persoanei (legată de opoziția lui Benveniste persoană/non-persoană, pe baza corelației de personalitate), într-o povestire evenimentele par să se nareze de la sine. Fiecare plan dispune de un sistem temporal și de un sistem pronominal specific: prezentul și deicticele personale caracterizează discursul, în vreme ce aoristul și persoana a treia (non-persoana la E. Benveniste) sînt particularitățile povestirii. Dihotomia ridică însă și o serie de dificultăți, cea mai evidentă fiind imposibilitatea de a include toate tipurile de enunțuri
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
această perspectivă, topogeneza își propune studiul procesului de actualizare a substantivului, în paralel cu cronogeneza propusă de G. Guillaume, care are în vedere actualizarea verbului. Topogeneza presupune geneza unei imagini a spațiului, cea care ține de reprezentările unităților nominale și pronominale, atunci cînd reprezentarea timpului este oferită de verb. Actualizarea presupune introducerea criteriului realității în imaginea lingvistică, garanția realității obiectelor descrise prin mesaj fiind produsă de subiect. Pronumele eu devine astfel centrul tuturor celor ce se construiesc prin operațiile actualizatoare, care
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
plural, fără determinanți 2.5. Termenii din metalimbaj 2.6. Substantivele care desemnează locutorul 2.7. Termenii inclusivi 2.7.1. Pronumele indefinite, negative, interogative și relative 2.7.2. Grupurile substantivale cu utilizare inclusivă 2.8. Pronumele și locuțiunile pronominale de politețe 3. Subiectul non-nominal 3.1. Formele verbale nepersonale 3.2. Grupurile prepoziționale 3.3. Propozițiile reduse 4. Acordul unor tipuri de verbe-predicat 4.1. Acordul verbelor la diateza reflexiv-pasivă 4.2. Acordul operatorilor modali 4.3. Acordul în
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
1. Articolul definit 3.2. Articolul indefinit 3.3. Numeralul 3.4. Demonstrativul antepus 3.5. Adjectivul 3.5.1. Acordul adjectivului cu sintagma coordonată 3.5.2. Adjectivele coordonate 3.6. Demonstrativul postpus 3.7. Posesivul 3.8. Formele pronominale de întărire 3.9. Coordonarea copulativă prin alte elemente decât și 3.9.1. Nici... nici... 3.9.2. Ca și, precum și, la fel ca și 3.9.3. Cu, și cu, împreună cu 3.9.4. Nu numai... ci / dar
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
facultativă 2.2. Complementul indirect (CI) 2.2.1. DC este obligatorie 2.2.2. DC nu este posibilă 2.2.3. DC este facultativă 3. Argumente pentru a analiza dublarea clitică drept acord 4. Criterii de distingere a cliticelor pronominale de mărcile de acord 4.1. Dublarea complementului direct 4.1.1. Criterii sintactice 4.1.2. Criterii morfologice 4.2. Dublarea complementului indirect 4.2.1. Criterii sintactice 4.2.2. Criterii morfologice 5. Argumente împotriva analizării dublării clitice
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
ca acord 6. Alte analize ale dublării clitice Capitolul 9. ACORDUL ÎN LIMBA VORBITĂ 1. Grupul nominal 1.1. Dezacordul în caz al adjectivului feminin, singular 1.1.1. Adjectivul propriu-zis 1.1.2. Adjectivul participial 1.1.3. Formele pronominale 1.2. Dezacordul în gen și număr al adjectivului 1.3. Dezacordul formelor pronominale de întărire 1.4. Dezacordul numeralului 1.5. Exprimarea orei sau a datei 1.6. Dezacordul lui al 1.7. Utilizarea formei invariabile a în locul formei
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
1. Grupul nominal 1.1. Dezacordul în caz al adjectivului feminin, singular 1.1.1. Adjectivul propriu-zis 1.1.2. Adjectivul participial 1.1.3. Formele pronominale 1.2. Dezacordul în gen și număr al adjectivului 1.3. Dezacordul formelor pronominale de întărire 1.4. Dezacordul numeralului 1.5. Exprimarea orei sau a datei 1.6. Dezacordul lui al 1.7. Utilizarea formei invariabile a în locul formei al 1.8. Dezacordul lui cel 1.9. Dezacordul pronumelui relativ care 1.10
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
se manifestă - grup nominal, grup verbal, enunț (acordul pronumelor anaforice) - și termenii pe care îi implică: în grupul nominal se acordă modificatorii adjectivali și determinanții; în grupul verbal se acordă verbul la o formă verbală personală, adjectivul predicativ și cliticele pronominale de dublare a complementului; la nivelul enunțului sau al textului, se acordă pronumele anaforice. Scopul lucrării este acela de a face o descriere și o interpretare teoretică a acordului în limba română, într-un cadru teoretic generativist, dar fără a
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
interesante pentru acord). În legătură cu subiectul nominal, am discutat acordul cu substantivele colective, cu numele proprii, cu termenii inclusivi (termeni +plural în care se include locutorul sau interlocutorul), cu substantivele care desemnează locutorul (ex. subsemnatul) și acordul cu pronumele și locuțiunile pronominale de politețe. În subcapitolul despre subiectul non-nominal, sunt grupate contextele în care subiectul este reprezentat de o formă verbală nepersonală, un grup prepozițional sau o propoziție redusă. În partea finală a capitolului, este discutat acordul anumitor tipuri de verbe-predicat: verbele
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
tip de acord?, sunt prezentate câteva argumente și contraargumente din limba română în legătură cu interpretarea cliticelor de dublare a complementului drept mărci ale acordului complementului cu verbul. Aceste (contra)argumente se bazează pe criteriile sintactice și morfologice de distingere a cliticelor pronominale (propriu-zise) de mărcile de acord propuse Fuß (2005). Ele sunt aplicate mai întâi contextelor cu dublarea complementului direct, apoi celor cu dublarea complementului indirect. Capitolul este completat cu o scurtă Anexă cuprinzând contextele cu dublare clitică în limba română. Informațiile
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
interlocutorul (p. a II-a pl.) - mai mulți indivizi sau entități neimplicați(te) în actul de vorbire (p. a III-a pl.)4. În română, trăsătura persoanei este implicată în acordul subiect-predicat, dar se găsește și în GN, la adjectivul pronominal de întărire: eu însămi, noi înșine (vezi cap. 2. Acordul în grupul nominal). Persoana a III-a singular este asociată în limba română cu defectivitatea, fiind utilizată în contexte în care subiectul este non-nominal (propoziții sau forme verbale nepersonale). Prin
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Valuarea trăsăturilor se face în primul rând pe baze formale, iar dacă trăsăturile formale sunt subspecificate, se recurge la valuarea pe baza trăsăturilor semantice (vezi cap. 1. Aspecte teoretice). Termenii care se acordă cu substantivul centru sunt adjective (propriu-zis, participial, pronominal sau numeral cu valoare adjectivală) sau articole. Trăsăturile implicate în acordul intern grupului nominal sunt, în general, genul, numărul și cazul. Unele pronume acordate cu nominalul-centru au și trăsătura de persoană (prietenele însele, subsemnatul însumi). Acordul din grupul nominal poate
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
mai marcheze în limba actuală: (1) a. prietenului acestuia / aceluia / celuilalt b. prietenului acesta / acela / celălalt Pierderea acordului în caz poate avea două cauze: tendința generală de pierdere a acordului în caz în grupul nominal și evitarea confuziei dintre adjectivul pronominal acordat și pronumele demonstrativ la dativ sau genitiv: (2) prietenului acestuia = "acestui prieten" sau "prietenului lui, al acestuia" Demonstrativul postpus substantivului poate fi analizat în două feluri, iar în funcție de aceste analize variază și interpretarea pe care o dăm acordului: (i
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
net superioară celorlaltor sisteme. (www.publicitare.ro) Această dublă marcare a cazului se explică prin propagarea mărcilor acordului, favorizată de faptul că, în general, mărcile de gen, număr și caz sunt exprimate la finalul cuvântului, nu în mijlocul său. Finalul formelor pronominale de diferențiere este marcat pentru trăsături phi. Conform regulii sintactice că trebuie marcată cât mai sus categoria cazului, este marcată pentru caz prima parte a cuvântului. Conform tiparelor morfologice, mărcile flexionare se atașează la finalul cuvântului. Prin interacțiunea celor două
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
2008), dacă ar trebui să alegem o formă "corectă"23, aceasta ar fi cea cu o singură marcare a cazului. Argumentul său se bazează pe distincția între predeterminanți, determinanți tari și determinanți slabi și pe câteva considerații legate de morfologia pronominală. Potrivit lui Barbu, determinantul slab are valoare adjectivală, dar dacă preia funcția determinantului tare, are valoare pronominală (un alt poet - alt poet). Flexiunea cu marcarea cazului, de tipul altor, amânduror etc., este o flexiune de tip pronominal. Cum determinantul slab are
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]