598 matches
-
Evangheliei, reducând creștinismul la statutul de mișcare de înnoire religioasă și ignorând temeiurile scripturistice care susțineau exact contrariul: Evanghelia după Luca III, 5-6; III, 11; IV, 18-19; I, 51-53. În viziunea rectorului, toate aceste texte scripturistice scoteau în evidență necesitatea propovăduirii principiilor de dreptate, pace și înțelegere, noțiuni pe care foștii profesori nu le accentuaseră în cursurile lor. De aceea, credea N. Nicolaescu, învățământul teologic avea nevoie de o schimbare: „Astăzi, când vedem împlinindu-se întocmai aceste cuvinte profetice, să ne
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de îndrumare pentru seria a XII-a de preoți, mitropolitul Moldovei Sebastian Rusan rezuma necesitatea și rolul didactic al educației actuale oferite participanților la aceste cursuri: metodele unitare de pastorație deprinse trebuiau să-i ajute pe preoți la exegeza și propovăduirea corectă a Sfintei Scripturi și Tradiții, la oficierea sfintelor Taine, la executarea cântării omofone, la îndrumarea credincioșilor pe calea dreptei credințe, la păstrarea disciplinei în viața religioasă și respectarea canoanelor, la prețuirea și păstrarea bunurilor sacre, la îndeplinirea obligațiilor pe
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
activitate ecleziastică a lui Augustin, constrâns mereu de necesitatea de a interveni pentru rezolvarea problemelor credincioșilor, de a fi judecător în controverse și litigii și, atât cât putem vedea din scrierile sale, angajat, din acest moment, într-o muncă de propovăduire, deși, până atunci, nu făcuse altceva decât să scrie. E adevărat că fusese profesor de retorică, dar a-i învăța pe credincioși era cu totul altceva. Cu siguranță, renunțarea la viața spirituală dusă până atunci i-a apărut ca un
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
este consecința unei atente discipline, formulată pe plan teoretic de Augustin însuși în Doctrina creștină, unde spune că predicatorul trebuie să-i povățuiască pe ascultători, să placă acestora și să-i instruiască; însă este și rezultatul unei neîntrerupte activități de propovăduire în sânul comunității. Și, în orice caz, nu e de crezut că aceste predici ar fi axate exclusiv pe probleme de etică practică; chiar dacă într-un stil diferit, aici sunt propuse și explicate și doctrine fundamentale ale filosofiei augustiniene ce
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
care dominau încă satele din regiune (Galicia); mai mult chiar, așa cum au observat cercetătorii, era vorba de o superstiție deosebit de complexă, pentru că, o dată cu invazia suevilor din 420, păgânismul barbar se suprapusese peste păgânismul local, refractar deja la încercările precedente de propovăduire a creștinismului. Așadar, în cazul Galiciei, putem vorbi de un fel de păgânism autohton, iar mica scriere a lui Martin e interesantă pentru că reflectă acest aspect al societății de-atunci. O altă epistolă e dedicată Triplei cufundări din timpul botezului
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
se întrevede încă o soluție acceptată de toată lumea. Sub numele lui Marcian, în manuscrise se găsesc nouă tratate: 1. Despre penitență; 2. Despre disciplina perfectă; 3. Despre botez; 4. Despre credința oamenilor Bisericii; 5. Despre umilință; 6. fără titlu, despre propovăduire; 7. Despre post și despre smerenie; 8. Contra discipolilor lui Apolinarie și ai lui Vitalie; 9. Trebuie să murim pentru adevăr. În tradiția manuscrisă, numărul 5 e atribuit și lui Evagrie, iar nr. 8 și lui Marcu Monahul. În greacă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
asemenea, că se va lua „notă de publicațiunile în limba ungară care ne privesc și pe noi”. În articolul Acasă de Oct. C. Tăslăuanu, publicat în 1906 în primul număr apărut la Sibiu, e afirmată hotărârea de a se realiza „propovăduirea culturii în popor”, de a se acorda o mai mare atenție literaturii, dar și celorlalte arte, de a se păstra obiectivitatea în judecățile emise, așezând la baza acestora „adevărul, gândurile bune și cinstite”. În același timp e exprimată dorința de
LUCEAFARUL-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287868_a_289197]
-
activitate ecleziastică a lui Augustin, constrîns mereu de necesitatea de a interveni pentru rezolvarea problemelor credincioșilor, de a fi judecător în controverse și litigii și, atît cît putem deduce din scrierile sale, angajat, din acest moment, într-o muncă de propovăduire, deși pînă atunci nu făcuse altceva decît să scrie. E adevărat că fusese profesor de retorică, dar a-i învăța pe credincioși era cu totul altceva. Cu siguranță, renunțarea la viața spirituală dusă pînă atunci i-a apărut ca un
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
consecința unei atente discipline, formulată în plan teoretic de Augustin însuși în Doctrina creștină, unde spune că predicatorul trebuie să-i povățuiască pe ascultători, să le placă acestora și să-i instruiască; însă este și rezultatul unei neîntrerupte activități de propovăduire în sînul comunității. în orice caz, nu e de crezut că aceste predici ar fi axate exclusiv pe probleme de etică practică; chiar dacă într-un stil diferit, aici sînt propuse și explicate și doctrine fundamentale ale filozofiei augustiniene, care sînt
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
combate superstițiile care predominau încă în satele din Galicia; mai mult chiar, așa cum au observat cercetătorii, era vorba de o superstiție deosebit de complexă, pentru că, o dată cu invazia suabilor din 420, păgînismul barbar se suprapusese păgînismului local, refractar la încercările precedente de propovăduire a creștinismului. Așadar, în cazul Galiciei putem vorbi de un fel de păgînism autohton, iar mica scriere a lui Martin e interesantă pentru că reflectă acest aspect al societății de atunci. O altă epistolă este dedicată întreitei cufundări din timpul botezului
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nu se întrevede încă o soluție acceptată de toată lumea. Sub numele lui Marcian, în manuscrise se găsesc nouă tratate: 1. Despre penitență; 2. Despre disciplina perfectă; 3. Despre botez; 4. Despre credința Bisericii; 5. Despre umilință; 6. fără titlu, despre propovăduire; 7. Despre post și despre smerenie; 8. Contra discipolilor lui Apolinarie și ai lui Vitalie; 9. Trebuie să murim pentru adevăr. în tradiția manuscrisă, nr. 5 e atribuit și lui Evagrie, iar nr. 8 și lui Marcu Monahul. în greacă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
secta lui Carpocrat, au fost trimiși de Satan să calomnieze în fața păgânilor numele cinstit al Bisericii, ca oamenii să audă vorbindu‑se despre ei în multe feluri și să‑și închipuie că toți suntem asemenea lor, întorcând urechile lor de la propovăduirea adevărului și, văzând deopotrivă purtarea lor, să ne acopere pe toți cu aceeași defăimare. Noi însă nu avem nimic în comun cu aceștia, nici în învățătură, nici în moravuri, nici în viața de zi cu zi; dar acești oameni, care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
aproapelui? Oare nu se întâmplă adesea ca buzele să mărturisească iubirea, chipul să surâdă, ochii să strălucească de bucurie, în timp ce în inimă se lucrează vicleșug, iar în spatele cuvintelor de pace se pregătește lovirea necinstită?”. Penultimul semn premergător apariției Anticristului este propovăduirea Evangheliei la toate neamurile, despre care se vorbește la Mt. 24,14. Chiril menționează acest semn, fără însă a se opri asupra lui, încercând o oarecare jenă în a duce mai departe analiza hermeneutică a problemei, așa cum face Augustin, de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și simplu „împrejurările” acestuia. Răspunsul lui Isus, vizează deopotrivă și deliberat „momentul” (6∀4ΔΗ) și „circumstanțele” (ΠΔ<≅4). Potrivit unui alt verset, de data aceasta din „mica Apocalipsă” de la Matei 24,14, „împrejurările” nu vor fi descoperite decât ulterior propovăduirii universale a Evangheliei. Prin urmare, ecuația se reduce la acești doi termeni - extrem de greu de evaluat: tempora, descoperite de încheierea propovăduirii Evangheliei, și sfârșitul propriu‑zis al lumii. Desigur, se poate risca un calcul estimativ al perioadei scurse între momentul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
alt verset, de data aceasta din „mica Apocalipsă” de la Matei 24,14, „împrejurările” nu vor fi descoperite decât ulterior propovăduirii universale a Evangheliei. Prin urmare, ecuația se reduce la acești doi termeni - extrem de greu de evaluat: tempora, descoperite de încheierea propovăduirii Evangheliei, și sfârșitul propriu‑zis al lumii. Desigur, se poate risca un calcul estimativ al perioadei scurse între momentul prezent și cel al încheierii evanghelizării. Rămâne totuși celălalt segment, și mai neclar, care se întinde între sfârșitul evanghelizării și cel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
că trebuie să se vestească Evanghelia la toate neamurile și atunci va veni sfârșitul. Dar, văzând puterea pe care încă o avea cultul idolilor, el a spus, respectând învățătura Domnului, că va fi nimicită întâi de toate puterea superstiției și propovăduirea mântuitoare va străluci pretutindeni, și apoi se va arăta dușmanul adevărului”. Potrivit acestei interpretări, nu Anticristul este cel „oprit” de katechon, ci omul însuși. Și de cine este el oprit? De „puterea superstiției”, adică de idolatria încă neînlăturată de pe fața
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
că trebuie să se vestească Evanghelia la toate neamurile și atunci va veni sfârșitul. Dar, văzând puterea pe care încă o avea cultul idolilor, el a spus, respectând învățătura Domnului, că va fi nimicită întâi de toate puterea superstiției și propovăduirea mântuitoare va străluci pretutindeni, și apoi se va arăta dușmanul adevărului. „Pentru că taina fărădelegii se și lucrează” (2Tes. 2,7). Unii au afirmat că cel numit „taina fărădelegii” este Nero, ca unul care a fost un artizan al fărădelegii. Eu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de amăgire, ca ei să creadă în minciună, ca să fie osândiți toți cei ce n‑au crezut adevărul, ci au iubit nedreptatea” (2Tes. 2,10‑12). Așadar, părintele și stăpânul răului va veni pentru toți cei care s‑au împotrivit propovăduirii adevărului. Și pentru că iudeii, luptând pentru cauza lui Dumnezeu, după cum spun ei, l‑au pironit pe Domnul pe cruce, ca pe un „dușman al lui Dumnezeu”, venirea Anticristului va fi dovada cea mai clară a nelegiuirii lor. Cristos Domnul, fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
kaq' ¹mšran tÕn ™pour£nion numf...on, m» pote di¦ t¾n makrohmer...an ¢mel»santej tîn Øp' aÙtoà prostetagmšnwn, cron...zontoς aÙtoà, ¢ponust£xantej oƒ ¥nqrwpoi ™kpšswsin tÁj ™pouran...ou zwÁj. . Condiția pozitivă, de această dată, pentru apropierea sfârșitului, este propovăduirea Evangheliei în toată lumea (IV, 17; cf. Mt. 24,14). Acest lucru va deveni un topos al eshatologiei creștine (cf., de exemplu, capitolele despre Augustin și Theodoret ale prezentei lucrări). Potrivit lui Hipolit, semnele de care vorbesc textele scripturistice și care se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care apar în „mica Apocalipsă” (Mt. 24): războaie și zvonuri de războaie (24,6); foamete și cutremure de pământ (24,7); persecuții din pricina numelui lui Cristos (24,9); apariția profeților mincinoși (24,11); înmulțirea fărădelegii și răcirea iubirii (24,12); propovăduirea universală a Împărăției cerești (24,14); urâciunea pustiirii care va sta în locul cel sfânt (24,15); mari tulburări (24,16‑22); falșii Mesia și falsele minuni (24,24); întunecarea soarelui; stelele care vor cădea din cer (24,29). . Chiril citează
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pare că și Sfântul Apostol Filip ar fi predicat în Dacia. Istoricul Ștefan Lupșa în 1949, apoi preotul Nicolae Dănilă în 1996 vorbesc de predica Sfântul Apostol Filip pe pământul românesc. La început creștinii au suferit piedici și chinuri în propovăduirea credinței creștine, persecutați fiind de împărații romani și păgâni. Persecuțiile au început în anul 64 d.Hr, sub împăratul Nero și au luat sfârșit în 313 d.Hr, sub Constantin cel Mare care a devenit în urma unei minuni dumnezeiești primul
INVATATURI NECESARE UNUI BUN CRESTIN by Stefan MAXIM () [Corola-publishinghouse/Science/538_a_853]
-
propoziții dogmatice, ci un mod de a fi. Tradiția funcționează ca membrană a cunoașterii teologice, ca sit invizibil al articulării conștiinței ecleziale, ca principiu de configurare a autorității Bisericii. Înțeleasă ca mediu al distilării învățăturii apostolice, tradiția liturgică face ca propovăduirea Bisericii să nu fie mioapă. Predania nu se reproduce de la sine, fără un răspuns din partea oamenilor față de îndatoririle trecutului și provocările viitorului. Responsabilitatea noastră față de Tradiție este deci nominală, căci fiecare se mântuiește după numele său. Critica din interiortc " Critica
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
identității ecleziale. Edificiu teandric în care memoria sfântă a comunității era păstrată intactă, tradiția ține de un consens tacit în marginea urmelor Revelației. Pentru Sf. Vasile cel Mare (330-379), tradiția are un versant public și vizibil, care ține de continuitatea propovăduirii (kerygma) apostolice. Un aspect „dogmatic” al tradiției ține de subteranele cunoașterii duhovnicești și le rămâne necunoscut credincioșilor botezați ai Bisericii. Tradiția are, în acest caz, o anumită dimensiune „ezoterică”, ținând ferite de vederea profanilor anumite taine ale credinței și practicii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
1-13), Numeri (24, 2-3, 5-9, 17-18), Miheia (4, 6-7; 5, 2-3), Isaia (7, 10-16; 8, 1-4, 9-10; 9, 6-7; 11, 1-10), Ieremia (3, 35-4, 4) și Daniel (2, 31-36, 44-45). Sunt așa-zisele texte mesianice care ne oferă cheia înțelegerii propovăduirii lui Hristos „după Scripturi”. Relația specială între „tipurile” (prefigurările) din Vechiul Testament și realizările (sau împlinirile) din Noul Testament este proprie aproape fiecărei lecturi. Cititorii sunt familiarizați cu relația de consecuție și complementaritate între „apostolul zilei” (extras îndeobște din epistolele pauline, care
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
alexandrină din secolele II-IV (începând de la Atenagoras și până la Didim cel Orb). Nu există nici un impediment canonic pentru angajarea laicilor cu pregătire teologică și viață duhovnicească (în rândurile cărora Sf. Dionisie Areopagitul îi număra și pe călugări) în munca de propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu. De ce oare să fie predica sau cateheza rezervate doar membrilor clerului? Pe scurt, separația între Scriptură, Biserică și tradiție - deplânsă de numeroși teologi contemporani - nu poate începe fără reinserția lecționarului (ale cărui origini se ascund undeva
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]