480,341 matches
-
intelectul gândește 11. Intelectul kantian se prezintă deci că o expresie a omogenității și coerentei experienței individuale, a subiectului. Limitele sale sunt astfel precis trasate, aplicându-se strict lumii fenomenale, adică lumii la care avem acces ca ființe condiționate de propriile noastre intuiții. Astfel, nu putem cunoaște lucrurile și realitatea care le conține decât prin intermediul senzațiilor (intuiții empirice) și a intuițiilor pure apriorice (spațiu și timp); accesul nostru la lumea înconjurătoare este condiționat și totodată limitat de către acestea. Ce sunt lucrurile
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
în sine, noumenele, deosebite de lucrurile așa cum ne apar nouă, plasate în diferite raporturi de cauzalitate, fenomenele, nu știm și nu vom ști niciodată, deoarece o astfel de cunoaștere ne este și ne va rămâne inaccesibila prin prisma faptului că propria noastră constituție intelectuală este configurata în acest fel și nu în altul. Kant nici nu insistă de altfel prea mult asupra lucrului în sine, concentrându-se asupra a ceea ce putem cunoaște efectiv: pentru că vedem, simțim, mirosim, reacționăm în anumite feluri
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
de separare din totalitatea lumii exterioare a unor elemente pe care, din diferite motive, particulare, le privilegiază. Apoi, intelectual are tot dreptul să opereze prin diferențierea "accidentalului" de "esențial" și, ca individ înzestrat cu inteligență și discernământ, să își urmărească propriile scopuri 26. Este vizibilă deja distanță la care ne aflam față de intelectul kantian; spre deosebire de acesta, intelectul hegelian are capacitate de discernământ, pe care la Kant o posedă doar facultatea de judecată teleologica, superioară în planul cunoașterii intelectului. Apoi, gândirea intelectului
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
în planul cunoașterii intelectului. Apoi, gândirea intelectului hegelian se ridică la un nivel superior celui kantian, nemaioferind o primă și schematica reglementare a materiei experienței, ci stabilindu-și scopuri pe care le urmărește perseverent. Intelectul hegelian este capabil de urmărirea propriilor interese și de distincții imposibile pentru intelectual kantian, cum este mai sus amintită disociere între formă și conținut. Pentru Hegel, forma fenomenologica a lumii exterioare nu coincide cu esență să, cu propriul său conținut - libertatea - care se împlinește pe șine
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
urmărește perseverent. Intelectul hegelian este capabil de urmărirea propriilor interese și de distincții imposibile pentru intelectual kantian, cum este mai sus amintită disociere între formă și conținut. Pentru Hegel, forma fenomenologica a lumii exterioare nu coincide cu esență să, cu propriul său conținut - libertatea - care se împlinește pe șine la scară istorică, într-un orizont temporal indefinit. De aceea, intelectului hegelian îi este indiferență o astfel de metafizica, foarte îndepărtată de aspirațiile sale imediate; pentru el, forma lumii reprezintă realitatea lumii
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
separă accidentalul, sau accidentul că particularizare a acestuia, "un ce real care, în același timp, este determinat numai ca posibil, un real al carui alt ceva sau opus e tot atât de posibil"27 - de esențial, adică de esențialitatea să individuală, de propria să bunăstare și continuitate, de sinele sau pe care il recunoaște ca scop, intelectul este cu totul îndrituit să procedeze în acest fel, să se conserve și să prospere, diferențiind, în ceea ce îl privește, între chestiunile secundare și cele primare
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
intelectului"40. Acesta din urmă se menține cu obstinație în contradicție cu rațiunea, cu lumea exterioară reală, esențială, cu absolutul, înțeles drept echilibru dinamic, ființând intru spirit, între individ și societate, între particular și general, subiect și obiect - luându-și propria subiectivitate drept scop ultim 41. Intelectul contrazice deci rațiunea. Dar pentru că " Toate lucrurile sunt în ele însele contradictorii" și "Contradicția este (...) rădăcina oricărei mișcări și vieți; numai întrucât ceva posedă în el însuși o contradicție, acest ceva se mișcă, are
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
sine în ceea ce Hegel a numit "intelecție pură", care urmărește "să transforme tot ceea ce este real în concept și în unul și același concept în orice conștiință-de-sine". Intelecția pură înseamnă deci negarea gândirii individuale de către ea înseși, trecerea ei în propriul său concept și identificarea mijloacelor de transformare a conceptului singular în concept al realului. Intelecția pură este deci în căutarea intelecției pure universale 48. Ce este deci conceptul? O negare de sine a subiectului în planul gândirii, în sensul de
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
având ca scop bunăstarea individuală numai ca parte a bunăstării generale 49 -, ci în sensul de reflectare de sine prin exteriorizarea intelectului și tratarea să ca obiect de reflecție 50. Eul care se gândește pe șine având ca scop perfecționarea propriilor capacități și atingerea culmilor spirituale spre care simte că are chemare - reprezintă conceptul raportându-se la al sau altul, finitudinea, pe care o neagă și o ridică astfel pe o treaptă superioară. "Cunoașterea prin concept este astfel unitatea comportării teoretice
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
forma eului gânditor, oferindu-și astfel realitate. Raportul ontologic este complet schimbat: eul real, conceptul, se exteriorizează dub formă eului aparent, subzistând, într-o primă fază, pentru sine56. "Pentru realizarea să, conceptul nu are nevoie de niciun impuls exterior.Natura proprie a lui, închizând în sine contradicția simplității și a diferenței, și fiind de aceea fără odihnă, mâna conceptul să se realizeze, să dezvolte diferența ce se află în el însuși numai în mod ideal - adica în formă contradictorie a lipsei
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
liber, de către stăpânul său - primește, în "Principiile filozofiei dreptului", o nouă interpretare. Aici, susține Hegel, existanța sclavului nu este una "pe masura conceptului sau"58. Extinzând această constatare, fiecare om, în măsura în care nu își dezvoltă și nu se lasă dezvoltat de către propriul său concept este, din acest punct de vedere, mai mult sau mai putin sclav, supus mai degrabă necesității decât libertății. Destinul individului este conceptul sau, universalitatea să subiectivă, așa cum destinul realului este, mai întâi, conceptul spiritului, spiritul ființând în sine
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
realitate și care încorporează insurmontabila să individualitate, finitudine, într-un proiect nou, bazat pe interdependenta comunicativa și practica și astfel pe abolirea distincției între subiect și obiect 65. Ideea reprezintă subiectul absolut, pentru care obiectul nu mai reprezintă exteriorul, ci propria să interioritate negata, încorporată și depășită. Astfel, ideea rațională devine universal, un universal a cărui independența depinde de individual, dar pentru care individualul subzistând pentru sine reprezintă o imposibilitate sau cel mult o contradicție temporară 66: "deși ideea își are
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
pozitiv, bazat pe depășirea și incorporarea negației 70. Metodă esențială a sistemului filozofic hegelian o reprezintă dialectica, la rândul ei fondată pe speculație, prin care Hegel înțelege și îndeamnă la înțelegerea unității opușilor într-un context nou, care le este propriu, și implicit în mișcare 71. Întregul mers al istoriei trebuie înțeles că devenire rațională, susține Hegel, nu ca o colecție de evenimente disparate. Istoria lumii este interpretată acum că "tribunal al lumii", ținându-se cont de conformarea ei graduală la
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
înțeles că devenire rațională, susține Hegel, nu ca o colecție de evenimente disparate. Istoria lumii este interpretată acum că "tribunal al lumii", ținându-se cont de conformarea ei graduală la conceptul realității, la ideea rațională și la împăcarea popoarelor cu propriile idei și cu ideile celorlalte: reciprocitatea identităților colective apare astfel că universal 72. Nu trebuie să avem însă în vedere la Hegel vreo finalitatea cosmopolita a istoriei, așa cum apare ea la Kant: popoarele își păstrează particularitățile culturale și instituționale fără
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
așa cum aceasta reprezintă structura fundamentală a spiritului. Intelectul trebuie înțeles deci că "moment necesar al gândirii raționale"79, nu numai în calitate de obstacol în calea progresului rațional. Negat de către rațiune, intelectul poate pune la dispoziția acesteia întreaga să cunoaștere empirica, dinamismul propriei sale identități individuale adus la un nivel superior. În calitate de contrarii, intelectul și rațiunea nu au sens decât în procesul devenirii lor pe coordonatele spiritului, a realității pe deplin conștiente, reconciliata cu sine însuși, cu propriul său concept. Am ales în
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
întreaga să cunoaștere empirica, dinamismul propriei sale identități individuale adus la un nivel superior. În calitate de contrarii, intelectul și rațiunea nu au sens decât în procesul devenirii lor pe coordonatele spiritului, a realității pe deplin conștiente, reconciliata cu sine însuși, cu propriul său concept. Am ales în mod special conceptul hegelian de devenire, pentru a sublinia deschiderea să. Devenirea este avansul pur și simplu, neexistenta devenită existența, neființă devenită ființă, finitul devenit infinit, cantitatea devenită calitate, intelectul devenit concept, conceptul devenit rațiune
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
sau, invers, că esența și realitate sunt cunoaștere a conștiinței despre sine. Ea este conștientă de personalitatea ei pură și, cu această, de orice realitate spirituală; și orice realitate este numai ceva spiritual; lumea este pentru ea, în mod strict, propria să voința, si aceasta este voința universală. Și anume această voința nu este gândul gol al voinței care este situat în asentimentul tăcut, adică reprezentat, ci este voința reală, universală, voința tuturor indivizilor singulari ca atare. Căci voința este în
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
fapt, alte întrebări: de ce niște tineri, născuți și educați în UE și beneficiari ai sistemelor sociale din țări prospere, nu au putut fi "integrați" și s-au radicalizat până la a merge să lupte în Siria sau a comite atentate în propria țară, cum se poate evita că acest lucru să se repete și dacă există sau nu o legătură cu specificul Islamului. Studierea profilelor autorilor atentatelor teroriste islamiste de pe teritoriul european, din ultimii zece ani, arată că aproape toți8 au fost
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
valorile și stilul de viata vestic). În schimb, la generația a doua ("copiii") s-a constatat o așa-numita indigenizare, constând în reîntoarcerea la tradițiile naționale (limba, religie, atitudine față de istorie, vestimentație etc.), fiindcă această generație trebuia să găsească în propria societate mijloacele de a reuși 12. Fenomenul care a început să se producă acum în țările occidentale pare unul similar, de indigenizare a generației a doua de imigranți, numai că e diferit atât prin locul de manifestare (de data aceasta
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
Nations Development Programme), Arab Fund for Economic and Social Development și Arab Gulf Programme for United Nations Development Organizations. În fine, un al treilea curent subliniază că problema este că lumea occidentală definește concepte precum drepturile omului sau democrația conform propriilor standarde și modele culturale, care includ laicitatea statului. Dar, susțin unii, modelul teocratic, în care justiția și întregul guvernământ sunt inspirate de cuvântul lui Dumnezeu, nu ar fi cu nimic mai prejos, ba chiar ar asigura un nivel maxim de
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
tot unitar" și că "nu există nicio distincție între religie și politica în Islam"35. E încă o utopie a societății perfecte, la care nu se poate ajunge decât prin lupta (jihad, adică lupta atât împotriva necredincioșilor, cât și împotriva propriilor slăbiciuni), exact ca în teoria marxista. Islamul este din wa dawla 36, adică religie și stat. Cu alte cuvinte, Islamul însuși e... islamist. Nu e nici doar religie, nici doar ideologie, ci un hibrid: Islamul este o "relideologie". Concluzii Valul
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
sa menționam că analizele efectuate ne relevă faptul că autoarea este nu numai stăpâna pe domeniul supus cercetării, dar și avizata asupra complexității, diversității și dificultăților interpretative. Totuși, atunci când situația o impune, aceasta se delimitează sau își precizează cu claritate propria poziție, fiind totodată deschisă și altor posibile interpretări. În fine, remarc ultimul capitol al cărții, în care utopia fourierista este prezentată cu pandantul ei operaționalizat în celebrul Falanster de la Scăieni. De asemenea, concepțiile socio-politico-economice ale lui Saint-Simone ori Owen, precum și
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
diferențelor" sau "anularea competiției", acestea nefiind "calea spre mai bine"; necesitatea de a fi "flexibili în gândire", "permanent cu spiritul treaz" și de a evita "extremele". Tezele enunțate nu sunt, desigur, singurele dezvoltate, Teodora Prelipcean formulând și argumentând interpretări, păreri proprii, autoreflecții și critici pertinente. Putem afirmă la finalul acestei "călătorii" că tabloul prezentat este edificator, iar conținutul, dincolo de omisiunile și reducționismele inerente, clarificator? Da, întrucat lucrarea în sine este nu numai o excelentă sinteză, urmărind în primul rând să ne
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
faptul că, dacă în proiectul lui Aquino "temporalul era de rang mai mic decât ordinea spirituală și distinct din punct de vedere organizațional" (p. 126), proiectul lui Hobbes este contrar: "ordinea mundana [...] s-a dezvoltat într-o unitate cu personalitate proprie" (p. 126), altfel spus "statul este chiar Biserică". În sfârșit, ultima etapă o constituie "Comunitatea intramundană" (pp. 131-149). Într-un fel, Voegelin sugerează faptul că acest "colectivism politic" reprezintă produsul concret al construcției intelectuale care se încheie în "comunitatea intramundană
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
poate obține doar prin măsuri drastice reduse la null toleranță . adică : amenzile exorbitante sunt întotdeauna o soluție alternativă . vorba neamțului : pe om îl doare adesea la inimă și în cot - însă între grav și foarte dureros - îl doare în bugetul propriu . așadar, în funcție de veniturile anuale ale “potențialului infractor rutier” se stabilește de regulă dinamic penalizarea ( spre ex în suedia cu un an în urmă un milionar rebel a fost amendat cu 170.000 euro pentru depravajul sau de aproximativ 250 km
Parbrizul nu desparte două lumi by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82715_a_84040]