575 matches
-
Poate tocmai împrejurarea amintită stimulează cultivarea, de către unii, a unor mode mai puțin accesibile. Proza timpului semnalează în treacăt fenomene de anglomanie. A. Russo evocă, în peisajul ieșean de la 1840, prezența unor doamne „elegante și fashionabile“, iar Kogălniceanu divulgă, în provincialul Stihescu, un „nedeprins cu fașionul englizesc“ (Tainele inimei). O imagine comică a aceleiași tendințe apare în amintirile lui Radu Rosetti. Sub influența guvernantei engleze a unei surori mai mici, o boieroaică din Iași, cucoana Anica Lățeasca, își cumpăra trăsură și
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
indispensabilă atunci când juxtapunerea unor elemente eterogene lasă loc fuziunii lor. E o vreme nespus de prielnică așa-numitelor „amfibii“, care se fac observate la tot pasul: „Un fel de amfibie, îmbrăcat jumătate turcește și jumătate căzăcește, vine și întreabă pe provincial: cine i, de unde-i și unde trage?“; „O altă amfibie vine și-l întreabă de n-are marfă cu dânsul“ (M. Kogălniceanu, Fiziologia provincialului în Iași); „Ispravnicul era o amfibie cu straie moldovenești sau leho-asiatice, la picioare neamț, la cap
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
tot pasul: „Un fel de amfibie, îmbrăcat jumătate turcește și jumătate căzăcește, vine și întreabă pe provincial: cine i, de unde-i și unde trage?“; „O altă amfibie vine și-l întreabă de n-are marfă cu dânsul“ (M. Kogălniceanu, Fiziologia provincialului în Iași); „Ispravnicul era o amfibie cu straie moldovenești sau leho-asiatice, la picioare neamț, la cap franțoz, la brâu purta sabie și la șapcă roș“ (G. Sion, Un curcan. Novelă din Moldova). Mulți oameni de o anume vârstă și condiție
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
constituie esența spiritului său, rămâneau secrete, știute doar de cei ce apucaseră să le știe. Între cele două războaie, Ibrăileanu fusese la Iași obiectul unui veritabil cult, devenise o figură legendară ; în același timp, la București, era ridiculizat ca un provincial înapoiat, turiferar al unor iluzorii glorii locale și rămas la pozitivismul materialist al secolului trecut. În polemică, unde calitățile tipului său de inteligență nu sunt cele mai proprii, ci se cere un spirit mai rezumativ, mai sintetic, mai tranșant, care
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
un spirit mai rezumativ, mai sintetic, mai tranșant, care să nu se piardă în prea multe detalii, era dezavantajat față de Lovinescu, polemist formidabil, de școală maioresciană. Dar Ibrăileanu, cu tot moldovenismul lui cam ostentativ, era departe de a fi un provincial. Mai întâi, societatea ieșeană de atunci nu era absolut deloc provincială, ci păstra foarte clară conștiința nu numai de a fi „a doua capitală”, dar și pe aceea de a fi fost capitală pur și simplu. Era o societate mai
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
piedestal destinal și istoric, nu m-a atras niciodată și, nu rareori, cu o exaltare nepotrivită și cu un exces de argumente, am combătut-o În fața prietenilor mei, de o mie de ori mai calmi, mai convingători, mai „eleganți”, decât provincialul funciar care eram și aveam să rămân. Și - dar asta s-a văzut abia după decenii! - nu am sucombat nici În fața „fatalismului realității”; de timpuriu „realitatea” avea ceva, ca să zic așa, care „nu-mi mirosea prea bine”: o persoană bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
eșecuri!...Ă Da, În primii ani de după decembrie ’89 nu am făcut altceva decât să calomniem „copios” această revoluție care ne-a salvat de o gravă fundătură a istoriei, ca și propriile alegeri, intrând extrem de greoi, de ne-dibaci, de „provinciali” În ceea ce se cheamă normalitate. Nu numai că această amplă mișcare tectonică socială ce se cheamă revoluție a adus la suprafață straturi diverse, țipător de colorate, ale națiunii, dar a devenit evident - pentru mine, cel puțin -, un fapt pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
viitorii mei prieteni, nu aș fi crezut poate niciodată cu adevărat În existența tipurilor umane, psihologice și sociale, așa cum le Întâlnim la marele episcop al romanului care a fost Balzac! Într-o metropolă, profilul tipologic se șterge și se amestecă, provincialii Îi imită, uneori destul de reușit, pe bucureșteni sau pe parizieni, iar aceștia, ce să facă?! Având simțul humorului și pozând, pozând la nesfîrșit, cu ingeniozitate și farmec, Îi imită pur și simplu pe eroii unor romane la modă. (Nu e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Literalmente, îl scandalizau succesele și felul acestuia de a vorbi despre sine, pe care îl considera „paranoic”! Nu-i nevoie de prea multă perspicacitate: intrarea în „cercul înalt” i-a modificat percepția. Acum, în planul receptării, sînt omologi! Pe mine, provincial inadaptabil, lucrurile astea mă surprind, mai exact - mă uluiesc! *„Cronica” aceasta poate părea strîmtă: aceiași oameni, aceleași trasee, aceleași „caramboluri”. Aceste limite mă obligă să fiu „impresionist”, atent la variații, să surprind „metamorfozele” în lumina fiecărei zile. Deși trăim în
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și alte motive: de pildă, obligativitatea de a susține oral lucrarea. N-am vrut să fac figură de „cioară albă” între oameni care au exercițiul colocviilor și al șuetelor și pot improviza cu ușurință pe cele mai diverse teme. Ca provincial ce sînt, eu mi-am pregătit un text cu multe detalii, ceea ce pentru ei ar fi fost plicticos. Am revenit, apoi, la motivul principal și i am relatat cît de degradate sînt relațiile mele cu G.: ce-a fost la
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și punea această maximă în practică. Nu era om cât de prost din care să nu reușească să scoată câte ceva ămăcar în treacăt), cu condiția ca acela să aibă oarecare maniere, pentru că ținea foarte mult la forme. Îi copleșea pe provinciali, și mai ales pe cei din Geneva, cu cea mai disprețuitoare indiferență; nu și dădea osteneala să fie mușcătoare, dar se purta cu ei de parcă n-ar fi existat. Mă aflam într-o mare adunare la Geneva, unde era aș
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
non-evenimentele se trans- formă în evenimente. Scandalul este tipul de performance care se înscrie într-o logică compensatorie a excesivului, caracteristică pentru periferie, pentru locurile unde nu se întâmplă nimic. Nimicul are aici valențe tari, spiritul pro- vinciei declanșează în provincialul generic o dinamică a excesului și a exacerbării care răspunde unui deficit eveni- mențial. Avem însă și o inversiune a acestei optici. Nara- torul sesizează cu asupra de măsură fapte care sunt topite în anodinul provinciei, celui de la Centru îi
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
dintr-un ansamblu gesticulativ al experimentării alterității maxime. Gestul copilului indentifică în acest străin o formă de alteritate contradictorie, fapt care con- duce și la expunerea sa asemeni unei curiozități de bâlci. Regresia la primitivitate devine astfel semnificativă, sub masca provincialului se află instincte mai vechi. La bâlci, cu formele sale improvizate de circ sunt expuse nu numai animale exotice, dar și monștri, curiozități biologice, ata- visme. Personajele de bâlci care intră în componența circu- lui posedă mărci ale monstruosului : bărbați
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
din neamul lor, explică cronicarul maghiar Szamosközy. Exista, la nivelul conștiinței populare, percepția unității dintre românii dela nord și dela sud de Carpați - comunitate etnică și de destin istoric. Este acea realitate descrisă de un profesor din Amberg, Ioannis Bisselius: „provincialii transilvăneni țineau mai mult la unul deal lor, un dac ca Mihai, decât la un străin ca Basta. Căci oare ce-i este mai apropiat Transilvaniei decât valahul din vecinătate?“ Și „care alt popor, în afară de valahi, poate fi într-atât
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
direcția Teatrului Național din Iași, adică pe Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri și Costache Negruzzi, contribuind prin comedii la îmbogățirea repertoriului încă atât de sărac la vremea aceea. Când a supărat ocârmuirea prin aluzii destul de transparente puse în gura personajelor din Provincialul la Teatrul Național sau Jignicerul Vadră, Alecu Russo a fost trimis în exil la Soveja. Aici a cunoscut una din cele mai autentice regiuni românești, cu un folclor deosebit. Din Soveja, Alecu Russo a cules perla între perle a poeziei
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
recipienți ca o dovadă a entropizării induse de această “faună”, am ajuns și la metrou, nu ca să răsuflu ușurat, ci ca să dau de alte reluări ale aceleiași priveliști a unei recuzite medievale. Când, după o zi de alergătură, pentru că un provincial vine la București Încărcat cu probleme cât nu poate duce, am Încercat să-mi potolesc foamea cu un “hot dogs” ale cărui ingrediente erau invers proporționale cu prețul - deh! ultima șansă, la gară - mai să-mi fie smuls din mână
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
l ajungem la flaci), au fost instalați stăpâni și domni latini, calitatea de latifundiari a consulilor, proconsulilor și a altor persoane din administrația provincială romană fiind marcată prin flaccus. Istoria romanilor este înțesată cu acest nume, care ajunsese să însemne provincial al Romei, originar din Latiumul acesteia, cum rezultă și din adjectivul flaccus „atârnat, dependent (de Roma)”. Interpretând cuvântul folosit de Ovidiu în versurile: „Ghieții țineau într-o vreme, acum Flaccus ține Râpa scump-a Dunării, el singur cu sine” (în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în comuna Bragadiru ! în plus, suntem pe partea cu numerele pare ; îi ordon efectiv șoferului să întoarcă imediat și să ne ducă unde trebuie. Niciodată n-o să știu dacă bulibășeala șoferilor de taxi bucureșteni este reală sau jucată. Dacă ești provincial, ești o victimă sigură : taximetriștii te duc pe rutele cele mai ocolitoare cu putință, pretextând însăși bulibășeala (reală) a traficului din Capitală Iar dacă ești bucureștean get-beget, dar neatent la rută, poți păți același lucru ; în orice caz, nici unul dintre
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
timp la moșia părintească din ținutul Neamțului, după care, relația cu familia înăsprindu-se, se stabilește la Iași. Asesor judecătoresc la Piatra Neamț (1841-1844), va fi destituit ca urmare a repetatelor absențe. Pentru unele aluzii îndrăznețe din piesa Jignicerul Vadră sau Provincialul la Teatrul Național, se vede surghiunit la schitul de la Soveja. Consemnat acolo aproape două luni (februarie-aprilie 1846), R. are șansa să descopere „cea mai frumoasă epopee păstorească din lume”, balada Miorița. În 1848 se implică în mișcarea revoluționară din Moldova
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289406_a_290735]
-
României a fost atribuită, pe rând, lui R., lui N. Bălcescu, precum și amândurora. Autor dramatic lipsit de șansă, R. a compus două piese într-un act, care s-au pierdut: Băcălia ambițioasă (jucată în ianuarie 1846) și Jignicerul Vadră sau Provincialul la Teatrul Național (jucată în februarie, același an), care nu era doar o „scenă de haiduci”, ci, după spusele autorului, și o satiră a melodramelor ce invadaseră scena. A făcut și prelucrări de vodeviluri franțuzești. Lucrarea Șezătorile la țară s-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289406_a_290735]
-
care au crezut și care au fost receptați ca atare! E adevărat însă că nu dorința mea de a publica romane a contrariat în primul rând - și asta, dar e un fapt secundar acest lucru, ce ține de veleitatea oricărui provincial necunoscut de a se face cunoscut în capitală, de a intra în „elite”! -, ci tipul de proză pe care o visam și o abordam și, mai ales, polemica pe care o făceam prin viu grai, dar și prin cărțile mele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
temperamentală, un fel de neaderență la persoana și ideile mele ce nu poate fi expediată cu un atribut oarecare. Nu era antipatie din partea lui, ci o ușoară formă de dispreț, elegant ascunsă, dar mereu prezentă, ce se adresa, în aparență, provincialului care eram, fără licență, fără a fi avut norocul unui liceu cu dascăli de nivel universitar, fără a fi avut șansa unică de a sta în umbra lui Vianu și de a-i fi chiar asistent la catedră sau norocul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
acest punct de vedere. În anii, în deceniile ce vor veni” - spunea el, plimbându-se cu pași agale prin cameră și fumând, ușor absorbit, un tânăr frumos, fin, grav și capabil de acea ironie ce-l detașa iute de „vreun provincial” sosit de curând de undeva, din locuri în care sentimentele și ideile trăiesc în emfaza și substanța lor primă, în lumea care s-a instalat, spunea el domol și grav, ațintindu-și privirea și atenția asupra țigării sale ce ardea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
umane și a ambientului său, orizontal sau vertical, istoric, ezitarea față de orice proiect de sinteză, de viziune - sub motiv că acestea nu mai „sunt posibile” în stadiul științei de azi sau „oferindu-le”, aceste sinteze sau încercări de viziune, „diletanților”, „provincialilor” -, toate acestea, după umila mea părere, nu fac decât să acrediteze strigătul de alarmă pe care-l lansa în singurătatea sa de vultur ideatic un Nietzsche când anunța decadența și decadentismul lumii europene. Ne aflăm, iată, în euforică, sceptică, „amabilă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
două decenii, văd că nu e tratat ca atare, „ca un exil politic”, deși a fost unul; a fost și unul estetic, e drept, dar la noi acești termeni sunt încă tratați rigid și sub semnul excesiv - și, aș zice, provincial - politic!... Dar despre exilul sau, dacă vreți, „exilul” meu, mai târziu! Negoițescu, o spuneam, n-a scris nici un rând despre Îngerul de gips, ca și Manolescu, de altfel! - deși acest roman însemna nu numai reintegrarea mea în lumea și mediul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]