8,957 matches
-
de jovialitate forțată, axată de cele mai multe ori pe o utilizare excesivă a jargonului. Felul său de a se exprima este total lipsit de naturalețe (el nu folosește limbajul "curat" al personajelor romanului tradițional, dar nici nu are dezinhibarea lexicală a prozatorilor de ultimă generație), stilul său este unul ludic-crispat care sfîrșește prin a obosi și a enerva cititorul. Voi da un singur exemplu, luat la întîmplare, dar edificator pentru tonul întregii cărți: "Îmbărbătat de acest dialog purtat în gînd, scanez împrejurimile
Înapoi la parodie! by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12022_a_13347]
-
afacerii". În loc de o domnișoară, îl descoperă pe Edi, căruia îi ține un discurs cam ex cathedra despre familie, responsabilitate ș.a.m.d. Nu putem ghici, dincolo de relatarea faptelor, zîmbetul ascuns și crud al vreunui moralist. E o lume pe care prozatorul o acceptă, cu destulă îngăduință, fiindcă e schimbătoare și vie. Narațiunea mizează pe vervă, pe umorul de situație, chiar pe o lectură de identificare. Sînt, pentru noi, nume și întîmplări pe care le recunoaștem ușor, cu un clin d'oeil
Pudriera bătrînei doamne by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12028_a_13353]
-
maximum de dramă nu e să mori, ci să fii un âfost poet>" (p. 25). Comparațiile pe tema condiției scriitorului le face, așa cum a promis, cu minorii și marginalii, de felul lui Oreste, Păun-Pincio, Neculuță, Petică, Traian Demetrescu și alții, prozatori ca Ioan Adam și Teodor Scorțescu. Sociologic, istoricul literar își duce investigațiile foarte departe când ne spune care era situația tubercolozei prin 1901-1913 (v. în note p. 459-460), deși Bacovia nu suferise de această boală, dar ea exista printre obsesiile
Un expert în Bacovia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12027_a_13352]
-
turnătoriile acestor industriași ai lingătoriei. Mai existau însă și turnătoriile "în clar", cum erau cele la care se dedau în Săptămîna Eugen Barbu și Corneliu Vadim Tudor. Barbu avea treabă cu poeții, ca să nu fie învinuit că se leagă de prozatori din invidie, iar poetul CVTudor se ocupa de prozatori, dîndu-i în vileag că se abat de la linia partidului. Acum, CVTudor face pe cîinele de pază al aniversărilor și comemorărilor, altele decît cea a lui Ceaușescu, dar dintr-un soi de
Scandalul lui Fane by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12057_a_13382]
-
turnătoriile "în clar", cum erau cele la care se dedau în Săptămîna Eugen Barbu și Corneliu Vadim Tudor. Barbu avea treabă cu poeții, ca să nu fie învinuit că se leagă de prozatori din invidie, iar poetul CVTudor se ocupa de prozatori, dîndu-i în vileag că se abat de la linia partidului. Acum, CVTudor face pe cîinele de pază al aniversărilor și comemorărilor, altele decît cea a lui Ceaușescu, dar dintr-un soi de reflex pavlovian mai sare și la cei care publică
Scandalul lui Fane by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12057_a_13382]
-
Tudorel Urian Cu nu prea multă vreme în urmă, criticul și prozatorul Mihai Zamfir lansa scriitorilor români o foarte incitantă provocare: "Ce-ar fi dacă, în loc de a lansa pe piață noutăți dubioase, ne-am consacra rescrierii capodoperelor? Dacă am actualiza, în felul nostru, arta medievală a copierii comentate, a scrisului în palimpsest
Harap Alb reloaded by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12083_a_13408]
-
2004) îl sărbătorește pe Marin Mincu pentru cei 60 de ani împliniți în vara trecută, eveniment pentru care îi adresăm la rândul nostru felicitări, scuzându-ne totodată că o facem, ca și Viața Românească de altfel, cu întârziere. Eseistul, poetul, prozatorul, traducătorul, editorul, profesorul Marin Mincu merită din plin să-i fie arătată prețuirea confraților. Și cu atât mai mult merită cu cât a fost o vreme când i se arăta mai degrabă antipatie. Era și din vina lui. Firea-i
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12058_a_13383]
-
unde "toți eram, pe atunci, bolnavi de duplicitate". O epocă în care "Important era să nu o pățim, să nu fim dați de gol sau să ne trădăm singuri." Aceasta era, însă, o situație ce nu-l prea privea pe prozatorul cu încasări neonorate de vreo șapte milioane de lei - în sume de astăzi, încă înaintea leului greu, cam cincisprezece miliarde și mai bine! Latura de canalie a celui ce nu putea consuma decât coniac Martell și numai la Athenée Palace
Autoportretul unui critic by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12084_a_13409]
-
cerând un autograf maestrului, probabil cu anumită cochetărie, primise și o invitație acasă - ce-i provoca, acum teamă și neliniște. Unda de neplăcere a gazdei, deschizând ușa și văzând dublu se risipi, dimpreună cu invitația să pătrundem în sanctuarul său. Prozatorul a mai suferit un șoc în clipa când mi-am declinat numele. Și acesta depășit. Apartamentul era vast, gazda măruntă, în birou, un perete întreg era plin vârf de groase tomuri legate în piele de aceeași culoare - verde parcă. Toate
Autoportretul unui critic by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12084_a_13409]
-
întreg era plin vârf de groase tomuri legate în piele de aceeași culoare - verde parcă. Toate, însă, de drept. Aflai că sunt ale unui prieten care i le lăsase în custodie. - Dacă îți trebuie vreo carte, ți-o împrumut, condescinse prozatorul. - Nu împrumut cărți decât de la proprietarul lor, răspunsesem cu insolența tinereții. - Ai dreptate, acceptase romancierul. într-o altă încăpere, pe un alt perete trona un mare portret al lui Eminescu, în culori roz-albastre și postură de luceafăr, iar sub acesta
Autoportretul unui critic by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12084_a_13409]
-
ar fi complet nerelevante. De ce, totuși, nu a contat deloc Slavici pentru Lovinescu? Încerc să înțeleg, iar nu să acuz. Am putea opri orice alte explicații la una singură: pur și simplu, Lovinescu nu recunoștea operei lui Slavici nici o valoare, prozatorul nu răspundea în nici un fel gustului său și exigențelor sale estetice. Există referințe fulgurante în acest sens, privitoare la nuvelist și la memorialist. Dacă nu mă înșel, din investigațiile pe care am reușit să le fac în întinsa activitate lovinesciană
De ce l-a ignorat Lovinescu pe Slavici? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12089_a_13414]
-
1923), fie în memorialistică (Închisorile mele, 1921; Amintiri, 1924). Această situație (involuția artistică) a avut drept consecință umbrirea meritelor anterioare, nici așa evidente. Imaginea nuvelistului viguros și a romancierului puternic în Mara este întunecată de literatura minoră de la senectute. Adevăratul prozator nu se vedea, nici nu era bănuit și nici nu avea cineva inspirația să-l descopere, pentru că era înăbușit sub moloz, datorită acestei mediocrități industrioase a creației slaviciene din ultimii ani. Două aspecte biografice obturează și mai necruțător calitățile prozatorului
De ce l-a ignorat Lovinescu pe Slavici? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12089_a_13414]
-
prozator nu se vedea, nici nu era bănuit și nici nu avea cineva inspirația să-l descopere, pentru că era înăbușit sub moloz, datorită acestei mediocrități industrioase a creației slaviciene din ultimii ani. Două aspecte biografice obturează și mai necruțător calitățile prozatorului din Pădureanca, Scormon, Gura satului, Moara cu noroc, Comoara sau din Mara. Cel dintâi e premierea de către Academie a romanului Din bătrâni, apărut în 1902. În 1903 lui Slavici i se acordă Premiul "Heliade-Rădulescu" împotriva lui Duiliu Zamfirescu, care candidase
De ce l-a ignorat Lovinescu pe Slavici? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12089_a_13414]
-
trecător îl scuipă pe stradă. Printre cei ce au făcut din tristul bătrân o scuipătoare națională menționăm și pe d-nii N. Iorga și Ion Grădișteanu" (v. Lovinescu, Opere IX, 1992, p. 107). Cum, deci, să-l mai vadă cineva pe prozatorul de ficțiune Slavici, în paginile sale cele mai bune din vremurile de altădată, când omul era atât de detestabil, iar memorialistul considerat cu atât mai penibil? E. Lovinescu nu a avut nici inspirația, nici tăria de a face o disociere
De ce l-a ignorat Lovinescu pe Slavici? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12089_a_13414]
-
dar nu va face această disociere nici mai târziu. Sinteza T. Maiorescu și contemporanii lui, apărută în 1943, în chiar anul morții lui Lovinescu, va rămâne incompletă, fără multe capitole proiectate, printre care și unul despre Slavici, unde poate portretul prozatorului ar mai fi fost retușat. Cred că Lovinescu a citat o singură dată un fragment din proza de ficțiune a lui Slavici - și anume într-un articol polemic cu B. Fundoianu Există o literatură română?, din octombrie 1922, reluat în
De ce l-a ignorat Lovinescu pe Slavici? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12089_a_13414]
-
în afara doamnei Vulpescu, mai poate asocia cu schepsis un securist cu un salvator. l în general, revista de 24 de pagini e scrisă prost, mizînd pe expresivitatea vulgară de model Vadim Tudor. între colaboratori l-am întîlnit și pe fostul prozator optzecist Nicolae Iliescu ale cărui contribuții publicistice se situează între stîngăcie diletantă și delir furios. Primul articolaș semnalează apariția a două volume din Dicționarul General al Literaturii Române coordonat de Eugen Simion, în fraze chinuite care încep majoritatea cu firește
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12099_a_13424]
-
idee și tot trage cu schimbarea. Am mai spus-o, țară mică, drame mici, dar și oameni mici și de nimic." (Vă asigur că am reprodus întocmai). Ajuns la aproape 50 de ani, departe, pe jos, un fel de secretară, prozatorul ratat și jurnalistul de categorie sub-vadimică, am zice vasilebărană, prin gazete neluate în seamă de nimeni are motivele lui emotive să fie invidios. Mult mai tînărul Toader Paleologu (căruia "Cotidianul" din 15-16 ianuarie îi consacră pagina de Cultură sub titlul
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12099_a_13424]
-
din 1995, și apoi lui Nae Antonescu, care reconstituie generos profilul și ambianța revistei în volumul Reviste literare interbelice (Ed. Dacia, 2001, p. 230-260). Unul din cei doi supraviețuitori, în acest moment, dintre componenții grupării, ieșeanul Al. Husar (celălalt fiind prozatorul și memorialistul Pericle Martinescu), a inițiat în 2004 realizarea unei antologii literare, care selectează semnificativ din poezia, proza, critica, publicistica și traducerile apărute în revista "Meșterul Manole", adăugând în anexe secvențe documentare (corespondență, evocări, dialoguri retrospective, articole de istorie literară
Depășirea respectuoasă a gândirismului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12111_a_13436]
-
La ultimul număr, apărut cu mențiunea ianuarie-aprilie 1942, revista îi are ca directori pe Ovid Caledoniu și Vintilă Horia, iar ca prim-redactor pe Ion Șiugariu. Lista grupului elimină multe din numele notate în primul număr, dar și adaugă altele: prozatorul V. Beneș (o achiziție importantă), poetul Emil Botta (cooptat în grup, însă fără să fi avut posibilitatea să publice în revistă), prozatorul Laurențiu Fulga (publicat în revistă și debutat cu volumul de nuvele Straniu paradis în 1942, chiar în anul
Depășirea respectuoasă a gândirismului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12111_a_13436]
-
redactor pe Ion Șiugariu. Lista grupului elimină multe din numele notate în primul număr, dar și adaugă altele: prozatorul V. Beneș (o achiziție importantă), poetul Emil Botta (cooptat în grup, însă fără să fi avut posibilitatea să publice în revistă), prozatorul Laurențiu Fulga (publicat în revistă și debutat cu volumul de nuvele Straniu paradis în 1942, chiar în anul în care revista își încetează apariția), Ion Frunzetti (cunoscut acum doar ca poet), filosoful în devenire Constantin Micu, rămas o simplă promisiune
Depășirea respectuoasă a gândirismului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12111_a_13436]
-
două vorbe, dintr-o privire!" (p. 67). Privirea aprinsă declanșează toate iubirile sadoveniene. Nu mai insist asupra deznodământului tragic. Femei aprige, care își cuceresc, își subjugă bărbații și pot face chiar crimă pentru iubirea lor, există în toată proza sadoveniană. Prozatorul pune în patima lor ceva diavolesc. Așa este Anița din O istorie de demult, așa este și hangița din Povestea cu Petrișor, așa este, în fond, cu tot destinul ei nefericit, și Haia din Haia Sanis, nepotolită până nu-și
Cum iubesc personajele sadoveniene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12134_a_13459]
-
se poate susține că "nu-l interesa ca scriitor". I-a recunoscut talentul (e adevărat, după amânări și reticențe), i-a consacrat paragrafe onorabile în sintezele sale (a se vedea Istoria literaturii române contemporane, în varianta din 1937, unde poetul, prozatorul și dramaturgul beneficiază de pagini speciale în trei din cele patru secțiuni ale cărții). Dar, trebuie să observăm, E. Lovinescu a avut întotdeauna o problemă (sau chiar mai multe) cu omul și scriitorul Camil Petrescu, înțeles puțin mai târziu decât
Camil Petrescu furios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12157_a_13482]
-
aici contestarea asupra întregii personalități a criticului. Cea mai mare parte a răspunsului camilpetrescian este ocupată cu denunțarea mecanismului de ficționalizare a memoriilor lovinesciene, având drept consecință denaturarea portretelor, inautenticitatea lor, invenția în marginea realității până la calomnie. Semnalul critic al prozatorului ar merita comentat mai pe larg, ca un efect de falsificare a realității sociale și morale în procesul "creator" al oricăror memorii, susceptibile de lipsă de exactitate și de onestitate. Narcisismul memoriilor lovinesciene face ca autorul să denunțe numai vanitatea
Camil Petrescu furios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12157_a_13482]
-
depășește cu prea puțin cadrul limitat al Memoriilor, deși se străduiește să extindă aria contestației la întreaga personalitate lovinesciană. Nu era cel mai bun lucru să se întoarcă la faza impresionistă a criticului, de care el însuși s-a despărțit. Prozatorului îi displace profund speculația despre sursa muzicală a ideilor, vituperând necruțător: "în sens clinic numai cretinii și euforicii au idei muzicale" (p. 53). Camil Petrescu repetă cu obstinație că E. Lovinescu nu are idei (afirmă chiar că e steril), nu
Camil Petrescu furios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12157_a_13482]
-
studiu dedicat romanului care l-a consacrat pe William Golding și i-a adus Premiul Nobel, împăratul muștelor, 1954. Autoarea studiului, Marinela Lupșa avansează o interpretare care merită ținută minte, atât ca îndreptar de lectură, cât și ca memento pentru prozatorii români de azi (cărora nu le lipsește nimic, în afară de o miză): " Romanul lui Golding face parte din categoria cărților "periculoase", nu doar pentru că e genul de creație care naște ideologii și revoluții spirituale, ci și pentru că își face din adevăr
Actualitatea by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12147_a_13472]