721 matches
-
Reich, Fromm, Broch și chiar Adorno s-au preocupat de psihologia maselor, pentru a-și lămuri fenomenul atât lor, cât și contemporaneității. S-a produs atunci o intersectare de tipul „viața imită arta”, respectiv știința, în cazul nostru, între scrierile psihanaliștilor și metodele pe care, tot mai mult, Hitler și Goebbels le dezvoltau pe baza lecturilor din acești autori. Pe măsură ce-i citeau, cei doi se simțeau confirmați de „știință” și își perfecționau metodele, inclusiv discursurile, devenind din ce în ce mai „conturați” și mai siguri
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
o parte, naratorul lasă să se înțeleagă că lucrează la un roman, insinuând astfel că paginile pe care le scrie nu sunt decât literatură, pe de alta, ultima filă reia începutul cărții, cu specificarea că o face spre edificarea unui psihanalist, căruia Traian Daia i se încredințase. Autoreferențialism și autenticism, contopite. Concret, Parțial color pare un colaj naturalist de „felii de viață”. Un prim capitol asamblează situații de existență cotidiană ternă, nu fără momente mai deosebite, precum o aniversare în familie
PREDA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289002_a_290331]
-
client prin cel puțin o caracteristică esențială: orice sistem social este compus dintr-o pluralitate de entități (indivizi, grupuri, clase), având fiecare orientarea sa distinctă; el nu prezintă nici pe departe unitatea funcțională și de interese a persoanei cu care psihanalistul intră în relație. În modelul coparticipării, sociologul se definește pe el însuși, în primul rând, ca membru activ și responsabil al colectivității, cu o angajare prioritară la nivelul intereselor generale ale acesteia, și nu ca un angajat al vreunui subsistem
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de compatibilitate structural-contextuală. Există chiar cazuri în care unele componente, deși disfuncționale sau depășite, îndeplinesc totuși unele funcții laterale în sistemele din care fac parte, astfel încât schimbarea lor produce o „lipsă”. Este ceea ce s-ar putea numi o funcționalitate vicioasă. Psihanaliștii au observat că, adesea, pacienții obțin anumite satisfacții specifice din disturbările psihologice pe care ei vor să le trateze. Și de aici și o anumită rezistență la schimbare. Să luăm un exemplu dintr-un sistem social. Una dintre cele mai
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
metodele lor sunt destul de eficace și lipsite de consecințe secundare mai dăunătoare. De aiciși o anumită rezistență naturală de apărare a sistemului față de intervenția specialistului. Ideea de „transfer” cristalizată în psihanaliză se referă, în mare măsură, la un asemenea fenomen. Psihanaliștii au sesizat de mult că există un transfer de sentimente și atitudini de la pacient la terapeut; un transfer pozitiv - speranța în soluționarea problemei sale -, dar și un transfer negativ - teama, incertitudinea în legătură cu efectul intervenției. Rezultatul transferului negativ poate fi întreruperea
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
într-o lumină mai pesimistă șansele unui război cu turcii, decât un altul, cu un profil psihologic. El poate să nu fie deloc conștient de această orientare particulară a sa, considerând că, în mod real, situația nu este deloc norocoasă. Psihanaliștii se pot întreba pe bună dreptate de ce mama lui Hamlet a acționat așa cum a făcut-o. Nu cumva există în comportamentul său proiecția unui complex fixat în copilărie, de care, evident, nu este conștientă? Analiza psihologică a învățat să treacă
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
concepte cognitive variate dar care, în mare măsură, nu sunt încă verificate, ea merită cea mai mare atenție cât și un mare număr de cercetări care ar permite validarea sa. Terapia relațională emotivă a lui Ellis Având o formație de psihanalist, Ellis a dezvoltat, în mod progresiv, un model care poate fi calificat drept cognitivist radical. Este clar că modelul lui Ellis se bazează pe un model mai mult filosofic decât științific. Dintr-o perspectivă clar stoiciană, Ellis consideră că indivizii
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
Wolpe într-un alt domeniu, acesta oferea în mod direct terapeuților o metodă terapeutică detaliată și, pe de altă parte, faptului că venea în întâmpinarea dorinței clinicienilor de a se ocupa de gânduri, de spirit, evitând astfel criticile acide ale psihanaliștilor care îi acuzau că ar confunda ființa umană cu porumbeii și șoarecii laboratoarelor behavioriste. S-a uitat faptul că tratamentul depresiei, primul obiect de studiu al lui Beck, era inspirat puternic din teoria comportamentalistă, s-a uitat faptul că teoria
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
nivelul fantasmării și foarte legați de sexualitate. Se poate stabili cu ușurință o paralelă între situațiile în care verigheta alunecă până în vârful inelarului și cele în care pantoful iese din picior. Aceste situații au fost analizate adesea, mai ales de psihanaliști. Dar să nu uităm că starea de spirit căreia îi corespund rămâne deplin inconștientă. Între fantasmă și realizarea ei se plasează interdicția, pe care puțini se încumetă să o încalce. De altfel, se întâmplă ca verigheta să fie dusă până în
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
moderniste: violența criminală a lui Carmen nu este doar un reflex al nebuniei, ci consecința logică a nevrozei obsesionale de care suferă. Fericită doar în actul acuplării, Carmen își găsește împlinirea în substitutul morbid al sexualității - dorința de a ucide. Psihanaliștii din școala lui Freud ar putea descoperi aici un perfect exemplu de „relație sadomasochistă interiorizată sub forma tensiunii dintre eu și un supraeu extrem de crud” (cf. Laplanche și Pontalis, Vocabulaire de la psychanalyse, PUF, Paris, 1990). Urmând logica inductivă - de la cunoscut
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
și din care ar mai fi făcut parte Popa, Leonida 3 și alte „nulități criminale”. Imediat după acest prim pas, a urmat alegerea celor din „eșalonul II”, care nu puteau fi recrutați de Țurcanu, fiindcă acesta nu era un abil psihanalist, și nici de către Nicolschi ori Sepeanu, ci de mai sus, fără ca Lucinescu să se pronunțe în privința regizorilor ascunși. Criteriile de selecție ale acestora au fost lipsa spiritualității, impulsivitatea, violența, ambiția, complexele personale și arivismul, în general fiind recrutați dintre deținuții
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
un concept fundamental al psihanalizei este supus unor abordări diferite, la prima vedere antinomice. În fața recuperării unui concept psihanalitic a cărui valoare clinică nu mai trebuie demonstrată, reacțiile nu au întârziat să apară. Să o reținem pe aceea a renumitului psihanalist american George Vaillant (1993), care afirma: „Este timpul ca eul și mecanismele sale de apărare să fie văzute ca niște fațete ale realității psihobiologice, și nu ca simple obiecte ale cultului psihanalitic”. Această declarație arată în ce măsură se schimbă mentalitățile și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cu totul nou. În 1936, Eul și mecanismele de apărare de A. Freud apărea ca o lucrare foarte îndrăzneață, chiar revoluționară. Treizeci și șase de ani mai târziu, în convorbirile sale cu Sandler (1985/19891), A. Freud povestește că un psihanalist de renume i-a spus că, din cauza acestei cărți, ea avea să se trezească în afara mișcării psihanalitice. Altădată, ea relatează că, potrivit lui Deutsch, Eul și mecanismele de apărare a rupt pentru totdeauna relațiile dintre autoare și psihanaliști, întrucât cartea vorbește
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
povestește că un psihanalist de renume i-a spus că, din cauza acestei cărți, ea avea să se trezească în afara mișcării psihanalitice. Altădată, ea relatează că, potrivit lui Deutsch, Eul și mecanismele de apărare a rupt pentru totdeauna relațiile dintre autoare și psihanaliști, întrucât cartea vorbește despre eu și nu despre sine. Atunci când, la începutul dialogurilor purtate cu A. Freud, Sandler exclamă: „Cât de greu trebuie să fi fost să scrii o astfel de carte la vremea aceea!”, interlocutoarea răspunde descriind atitudinea unui
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cartea vorbește despre eu și nu despre sine. Atunci când, la începutul dialogurilor purtate cu A. Freud, Sandler exclamă: „Cât de greu trebuie să fi fost să scrii o astfel de carte la vremea aceea!”, interlocutoarea răspunde descriind atitudinea unui alt psihanalist renumit, Fenichel, care opina că ea „se oprește întotdeauna din a vorbi despre un lucru de îndată ce devine cu adevărat interesant”. Autoarea consideră că această replică este un fel de a spune că detaliile pe care ea nu le oferă „pot
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
În mai multe rânduri, pe parcursul acestor convorbiri, A. Freud evocă atmosfera care domnea în 1936, în momentul publicării lucrării sale despre mecanismele de apărare, și precizează motivele atacurilor la care a fost supusă. Într-o perioadă în care valoarea unui psihanalist se evalua în funcție de distanța dintre suprafață și obiectul explorărilor sale, într-o perioadă în care tendința era de a sonda tot mai adânc inconștientul, introducerea eului li se părea suspectă multor specialiști. Or, A. Freud susținuse ideea că poziția psihanalistului
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
psihanalist se evalua în funcție de distanța dintre suprafață și obiectul explorărilor sale, într-o perioadă în care tendința era de a sonda tot mai adânc inconștientul, introducerea eului li se părea suspectă multor specialiști. Or, A. Freud susținuse ideea că poziția psihanalistului „trebuie să fie echidistantă între sine și eu, între suprafață și abisuri”. „A fost o eroare, scria ea, să credem că trebuie să explorăm numai adâncimile și să considerăm că aceasta este psihanaliza. Abisurile singure nu pot produce niciodată o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ar referi, de astă dată, la ceea ce se află sub incidența apărării: pe de o parte, conținutul de idei care este transformat, iar pe de altă parte, afectul care este evitat sau redus. Să menționăm în sfârșit că, în opinia psihanaliștilor Laplanche și Pontalis (1967), apărarea este în general dirijată împotriva pulsiunii și doar în mod selectiv împotriva reprezentărilor de care este legată pulsiunea (amintiri, fantasme), a situațiilor în măsură să declanșeze pulsiuni dezagreabile pentru eu ori împotriva afectelor neplăcute. 2
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
se poate concretiza, adică formele clinice ale acestor operații defensive”. Pentru Widlöcher, apărarea reprezintă ansamblul operațiilor a căror finalitate este de a reduce un conflict intrapsihic, făcând în așa fel încât unul dintre elementele acestuia să fie inaccesibil experienței conștiente. Psihanalistul pledează pentru unul din elementele conflictului, dar tot el arată că, într-un anumit fel, se poate spune că întregul conflict dispare. Pentru el, noțiunea de apărare este inseparabilă de conflictul subiacent și, în consecință, mecanismele de apărare trebuie studiate
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pe un manual ateoretic. Această schimbare nu a fost una simplă, dacă avem în vedere rezistența manifestată de toți oponenții psihanalizei și de apărătorii poziției ateoretice. Dar aspectul cel mai surprinzător, la prima vedere, ține de însăși poziția adoptată de psihanaliști. În 1977, când pregătea cea de-a treia ediție a DSM, AAP a invitat un grup de reputați psihanaliști să stabilească lista celor mai importante apărări, care urmau a fi incluse în DSM-III cu definițiile de rigoare. Vaillant a făcut
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
oponenții psihanalizei și de apărătorii poziției ateoretice. Dar aspectul cel mai surprinzător, la prima vedere, ține de însăși poziția adoptată de psihanaliști. În 1977, când pregătea cea de-a treia ediție a DSM, AAP a invitat un grup de reputați psihanaliști să stabilească lista celor mai importante apărări, care urmau a fi incluse în DSM-III cu definițiile de rigoare. Vaillant a făcut și el parte din acest grup reunit la New York. Alcătuit din psihanaliști de pe coasta de est a Statelor Unite, grupul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
AAP a invitat un grup de reputați psihanaliști să stabilească lista celor mai importante apărări, care urmau a fi incluse în DSM-III cu definițiile de rigoare. Vaillant a făcut și el parte din acest grup reunit la New York. Alcătuit din psihanaliști de pe coasta de est a Statelor Unite, grupul părea, la prima vedere, omogen. Dialogul a revelat însă curând, după cum ne spune Vaillant, absența oricărui consens. Cu umorul său caracteristic, Vaillant se întreabă ce s-ar fi întâmplat dacă în sală s-
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
referitori la comportamente care evocă 24 de mecanisme de apărare. La început a fost testată validitatea formei acestor itemi- și mai ales validitatea formulării lor - cerându-se unor specialiști, doi psihologi și un psihiatru (doi dintre acești specialiști fiind și psihanaliști), să grupeze, individual, fiecare enunț cu câte o apărare. Doar cele 97 de enunțuri asupra cărora specialiștii au căzut de acord au fost reținute. Două exemple permit înțelegerea caracterului rațional al demersului întreprins de Bond et al.: - enunțul „Nu putem
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
activismul decât o fac adolescenții (Jacobson et al., 1986). Să mai spunem totuși că Noam și Recklitis (1990) nu observă diferențe legate de sex la eșantionul de adolescenți spitalizați, această caracteristică a populației vizate putând explica dezacordul dintre cei doi psihanaliști și ceilalți autori. Datele prezentate nu ne permit să tragem concluzii definitive. Se remarcă totuși că diferențele legate de sex au fost notate la copii de 4-7 ani, că ele nu mai sunt semnalate la copiii de 10-11 ani, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cartea, când se vehicula mai curând ideea unei analize prioritare dedicate apărărilor. Potrivit Annei Freud, termenul analiză a apărării a fost introdus de Berta Bornstein, care l-a folosit ca termen tehnic, în domeniul psihanalizei aplicate copiilor. În anii ’30, psihanaliștii insistau mai mult asupra asociației libere pe care A. Freud o consideră o tentativă de a accede la inconștient cerându-i eului de a se scoate el însuși din funcțiune. Accentul pe care A. Freud îl pune pe analiza apărării
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]