KorAP: Find »[drukola/base=puci & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 ...20 >

484 matches

Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253

toată lumea. De aceea, el construiește teza revoluției române care a decapitat toate conspirațiile posibile, dejucându-le, datorită forței sale stihiale ieșite din comun (mântuitoare, creatoare etc.), datorită muncitorimii și „bunilor români” (Securitatea, Ion Iliescu). Nu revoluția a fost confiscată de vreun puci ori de varii comploturi externe, ci revoluția le-a confiscat pe acestea, anihilându-le! Teoria conspirațieitc "Teoria conspirației" tc "" tc "" Unii dintre susținătorii teoriei conspirației (externă sau internă) nu exclud și posibilitatea revoltei sau chiar a revoluției poporului român în

[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
l-a avut Ion Iliescu: în studioul 4 al TVR, acesta are o atitudine de lider incontestabil, dând ordine, convocând, anunțând programe; la fel procedează și în sediul Comitetului Central, întrucât își știa lecția, pregătită din timp. Pentru a masca puciul și mai ales eminența cenușie moscovită, Iliescu și grupul său lansează psihoza „teroriștilor” și iluzia unui microrăzboi civil: se evită termenul „securiști”, întrucât Iliescu fusese instalat la putere cu girul Moscovei, dar de către Securitate (respectiv de facțiunea pro-sovietică). Puterea speculează

[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
luptă surdă între două facțiuni care urmăreau debarcarea de la putere a lui Ceaușescu: facțiunea pro-sovietică (din care făceau parte demnitari comuniști și militari) și facțiunea românească, națională, reprezentată de generalii Milea, Gușe, Vlad. Cei din urmă ar fi inițiat un puci în 1988 care, însă, a fost dejucat de cealaltă facțiune. În timpul evenimentelor din decembrie 1989, filosovieticii au procedat la eliminarea sau compromiterea celor trei capi ai celeilalte facțiuni, pentru a provoca ruptura între Armată și Securitate (pp. 97-99). Raiha creditează

[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
și tabăra cealaltă (de pildă, ce note informative vehiculau, în decembrie 1989, ambasadele din România sau chiar presupusele state implicate în acuzatul complot antiromânesc). 2tc "2" Teoria complotului interntc "Teoria complotului intern" Tot Ceaușescu este primul care susține și teoria puciului, a conspirației interne, atât înainte de 22 decembrie, cât și după arestarea sa. Înainte de 22 decembrie, el nu creditează neapărat această teorie, dar este tentat să verifice loialitatea „baronilor” săi. La ultima ședință restrânsă și urgentă în care i-a convocat

[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
nu credea în posibilitatea unei lovituri de stat care ar fi putut să-l răstoarne de la putere. * Revista Baricada și ziaristul Liviu Vălenaș au publicat în 1990 un amplu serial intitulat „Lovitura de palat din România”, pe marginea scenariului presupusului puci din decembrie 1989. Liviu Vălenaș a pornit de la rădăcina numitului puci, adică de la prestația lui Virgil Măgureanu, considerat a fi cel care a pus bazele complotului, în 1970, fiind sprijinit inițial de KGB. Ideea lui Măgureanu ar fi fost aceea

[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
putut să-l răstoarne de la putere. * Revista Baricada și ziaristul Liviu Vălenaș au publicat în 1990 un amplu serial intitulat „Lovitura de palat din România”, pe marginea scenariului presupusului puci din decembrie 1989. Liviu Vălenaș a pornit de la rădăcina numitului puci, adică de la prestația lui Virgil Măgureanu, considerat a fi cel care a pus bazele complotului, în 1970, fiind sprijinit inițial de KGB. Ideea lui Măgureanu ar fi fost aceea ca tineri specialiști (cu studii universitare) să fie infiltrați în Securitate

[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
și riscant. Din cauza ezitărilor sale, Iliescu va fi în cele din urmă marginalizat de către generalii complotiști. În 1987 este arestat Nicolae Radu, care se implicase într-un nou complot, iar câțiva generali (bănuiți de Ceaușescu a fi implicați în virtualul puci) sunt marginalizați. Din grupul operativ de odinioară rămân activi doar Ion Iliescu și Virgil Măgureanu, secondați de ofițeri de securitate care ar fi racolat pentru complot și organizații teroriste palestiniene, complotul trebuind să fie pus în practică în primăvara anului

[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
ar fi făcut parte dintr-un scenariu gândit de gruparea pucistă condusă de Ion Iliescu. Dintre cele două ramuri implicate în complot (Armata și Securitatea), Armata a fost mai implicată concret, dar Securitatea a fost cea care a profitat de puci (mai exact, grupul condus de Virgil Măgureanu). Vălenaș acreditează ideea că Securitatea a fost cel mai puțin implicată în represiunea din decembrie 1989, unde rolul esențial l-ar fi avut Armata, considerând că Securitatea trecuse (in corpore, subliniază ziaristul) de

[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
credibilă revoluția. Nici unul dintre cei trei ziariști nu își pune problema că, o dată cu opinia internațională, românii înșiși au fost, în marea lor majoritate, intoxicați cu informații false. * Elisabeth Spencer (Masacrul de la Otopeni, 1993) consideră că revoluția română a constituit un puci al grupării formate în jurul lui Ion Iliescu. Autoarea îl apără pe Ceaușescu, considerându-l patriot, antistalinist (sic!) și antisovietic, așa încât presupusa conspirație internă este criticată și din acest punct de vedere: pentru că l-a răsturnat de la putere pe „bunul român

[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
agenții GRU și KGB români ori pe „turiștii” sovietici care ar fi acționat masiv la Timișoara și București, intoxicând armata română, în capitală, prin intermediul războiului electronic. Ocupându-se de ziua de 22 decembrie 1989, pe care o consideră esențială pentru puci, autorul notează că la sediul Comitetului Central, după fuga lui Ceaușescu, au fost vizibile două grupuri de putere ale unor foști apparatciki apți să propună și să formeze guverne: grupul condus de Ilie Verdeț și cel condus de Ion Iliescu-

[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
este că la 22 decembrie 1989 a început rekaghebizarea României, prin intermediul echipei conduse de Ion Iliescu (p. 68). Cartea lui Șerban Săndulescu nu izbutește să demonstreze teza loviturii de stat, dar folosește și transcrie multe depoziții care pedalează pe ideea puciului, chiar dacă nu toate aceste depoziții pot fi creditate în totalitate: unele sunt emfatice, altele sunt pur și simplu depășite de evenimentele din decembrie 1989 și de hățișul revoluției. * Călin Cernăianu (Diplomația lupilor. Erată la literatura aplicației tactice din decembrie 1989

[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
Armata și cu reprezentanții nomenclaturii de rangul doi, deveniți mai apoi lideri ai României postceaușiste. Complotul intern a fost urzit, prin urmare, de Securitate și Armată, prima cedând rolul esențial celei de-a doua: a fost vorba, așadar, de un puci militar dirijat de Victor Athanasie Stănculescu (personajul-cheie indicat de Cernăianu). Lovitura de stat a servit KGB-ului, care a agreat puciul, dar și serviciilor secrete din SUA: din acest punct de vedere, revoluția română a fost o farsă politică prin intermediul

[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
urmare, de Securitate și Armată, prima cedând rolul esențial celei de-a doua: a fost vorba, așadar, de un puci militar dirijat de Victor Athanasie Stănculescu (personajul-cheie indicat de Cernăianu). Lovitura de stat a servit KGB-ului, care a agreat puciul, dar și serviciilor secrete din SUA: din acest punct de vedere, revoluția română a fost o farsă politică prin intermediul căreia KGB-ul (în special) a izbândit cu ajutorul trădătorilor români pro-moscoviți. Autorul consideră că au existat patru categorii de români angrenați

[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
ulterior în cadrul Serviciului Român de Informații. Opinia publică a fost manipulată, folosindu-se ideea că Securitatea și Armata s-au ciocnit în decembrie 1989, tocmai pentru a camufla faptul că cele două instituții acționaseră de comun acord, în consensul unui puci - pentru reușita puciului, Securitatea a acceptat ca, în ochii românilor, imaginea ei să fie șifonată. Însă structurile de stat comuniste nu au fost dizolvate, ci doar „întrerupte” atunci când Ion Iliescu a anunțat trecerea Securității în subordinea Ministerului Apărării Naționale, tocmai

[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
Român de Informații. Opinia publică a fost manipulată, folosindu-se ideea că Securitatea și Armata s-au ciocnit în decembrie 1989, tocmai pentru a camufla faptul că cele două instituții acționaseră de comun acord, în consensul unui puci - pentru reușita puciului, Securitatea a acceptat ca, în ochii românilor, imaginea ei să fie șifonată. Însă structurile de stat comuniste nu au fost dizolvate, ci doar „întrerupte” atunci când Ion Iliescu a anunțat trecerea Securității în subordinea Ministerului Apărării Naționale, tocmai pentru că Securitatea ajutase

[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
inducerii psihozei legate de teroriști; această etapă este numită, ironic, „revoluția de stat” - p. 258). A doua etapă a fost reprezentativă pentru puciști, care au fabricat și un așa-numit război electronic: „«Teroriștii» și «războiul electronic» sunt două componente ale puciului din decembrie 1989. ș...ț Atât «teroriștii», cât și autorii «războiului electronic» au fost cadre militare românești, cu un rol unic: acela de a crea o falsă impresie că armata română și o puzderie de cetățeni luptă cot la cot

[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
asupra identității „teroriștilor”. Discuția cu privire la rolul Securității este totuși ambiguă și nu delimitează clar anvergura acțiunilor respectivei instituții în decembrie 1989. La un moment dat, autorul afirmă că Securitatea putea fi și o apărătoare a intereselor naționale, dar că, după puci, ea a fost marginalizată și obstrucționată de echipa pro-sovietică a lui Ion Iliescu! * Ziarista austriacă Antonia Rados acuză fățiș și amănunțit - în cartea sa Complotul Securității. Revoluția trădată din România (1999) - o conspirație internă patronată de fostul organ de represiune

[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
devreme pentru a fi destăinuite. Raportul Serviciului Român de Informații despre evenimentele din decembrie 1989 indică ideea de amestec între o revoltă amplă, decisivă, și o premeditare externă (premeditare este cuvântul preferat în document, pentru evitarea termenilor „complot”, „conspirație”, „conjurație”, „puci”, „lovitură de stat”). Prin urmare, conspirația străină este indicată voalat, sugerându-se și ideea unei conspirații interne (și în acest caz, este folosit tot termenul premeditare). Cum acest raport (foarte detaliat, din care am reținut pentru analiză doar segmentele esențiale

[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
sugerându-se și ideea unei conspirații interne (și în acest caz, este folosit tot termenul premeditare). Cum acest raport (foarte detaliat, din care am reținut pentru analiză doar segmentele esențiale) s-a făcut sub conducerea uneia dintre figurile-cheie ale presupusului puci (așa cum a fost el proiectat de o parte dintre analiști, dar și de diverși participanți la evenimentele din decembrie 1989) - este vorba despre Virgil Măgureanu -, documentul poate fi înțeles și ca reprezentând punctul de vedere al lui Măgureanu. Raportul SRI

[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
sovietice și românești, ambele anticeaușiste. Hurezeanu afirmă că Moscova monitorizase din timp România, asigurându-se că la putere vor ajunge lideri pro-sovietici. Verdictul lui Hurezeanu înclină spre ideea de mozaic al revoluției române: „Nu există fie o revoluție, fie un puci, după cum suntem convinști că nu există doar KGB-iști, doar teroriști, doar armata care a tras, doar Securitatea lui Ceaușescu care s-a răzbunat. Există câte puțin din fiecare” (Rusan, 1997, p. 97). Ziaristul Sorin Roșca-Stănescu declară succint, fără să

[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
să insiste, că „la Timișoara a pornit o revoluție care a fost omorâtă de o lovitură de stat” (Arachelian, 1998, p. 243). Deși tinde să conceadă rolul primordial loviturii de stat, totuși ziaristul se repliază pe amestecul de revoltă și puci. Nicolae Stroescu ( Pe urmele revoluției, 1992) diagnostichează subtil același amestec, cu amărăciunea că vizibile au rămas mai degrabă conspirațiile decât revoluția: „Este recunoscută ca certă revoluție anticomunistă din 1989 mai presus de toate conjurațiile cameleonice, dar în același timp este

[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
communiste, 1990, pp. 14, 24). Într-o lucrare ulterioară (Histoire de la nation roumaine, 1994), Durandin vorbește despre un hibrid revoltă-complot, recunoscând însă că fără explozia și bulversarea inițială, lovitura de stat nu ar fi putut avea loc. Pentru ideea de puci pledează, consideră Durandin, continuitatea structurilor comuniste după decembrie 1989, la toate nivelurile. Istoricul François Furet (intervievat în 1991 de Radu Ciobotea, în După Revoluție, târziu..., 1995) admite doar ideea de revoltă, nu și pe aceea de revoluție în decembrie 1989

[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
in Turmoil. A Contemporary History, 1992) nu afirmă limpede teza hibridării revoluției cu o lovitură de stat, ci mai mult o sugerează. Faptul că autorul recapitulează destul de minuțios comploturile dinainte de 1989 pledează, însă, pentru ideea că Rady acceptă amestecul unui puci în revolta românească. Autorul discută două tendințe de opoziție incipientă, care au existat în paralel în anii ’80: pe de o parte este vorba despre „încercări conspiraționiste de puciuri militare”, iar pe de altă parte, de „proteste populare dezorganizate” - revolta

[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
dinainte de 1989 pledează, însă, pentru ideea că Rady acceptă amestecul unui puci în revolta românească. Autorul discută două tendințe de opoziție incipientă, care au existat în paralel în anii ’80: pe de o parte este vorba despre „încercări conspiraționiste de puciuri militare”, iar pe de altă parte, de „proteste populare dezorganizate” - revolta de la Brașov din 1987 fiind exemplul tipic (p. 73). La sfârșitul anilor ’80, disidența românească era și ea nuanțată prin personalități singulare (Doina Cornea), vechi comuniști, scriitori (deși autorul

[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
susține Rady, întrucât era un martor periculos al faptului că atât Armata, cât și Securitatea reprimaseră, până în 22 decembrie, mișcările protestatare din țară; prin urmare, cele două instituții erau strict interesate ca Nicolae Ceaușescu să dispară (p. 116). În cadrul presupusului puci, un rol ambiguu, dar esențial l-a avut Victor Athanasie Stănculescu, acesta fiind pe de o parte implicat în represiunea de la Timișoara, asistând fuga lui Ceaușescu de pe clădirea Comitetului Central, iar pe de altă parte fiind un pion important în

[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]