480 matches
-
a scris piesa. Îi cunoști pe toți. Ai primit apartament în Piața Cosmonauților! — Huo! — Nu ești om! — Huo! — Ai primit apartament în Piața Cosmonauților! Îi cunoști pe toți. Ești prieten și cu stârpitura aia care a scris piesa. Ești un pungaș și un libidinos. Ai făcut pe grozavul! Să taci! Să taci! Tu și cu ăl’lalt! Mocofanule! — Crezi c-ai să scapi așa de ușor? — Stârpitură! — Rușine! — Ți-am spus c-o să se sfârșească prost! — C-ai s-ajungi celebru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
să negocieze cu albii. Alte triburi, ca huanga, au devenit șlehte de „semi-cerșetori-semi-tâlhari“, care agonizează lent... Nu mai au nici mândrie, nici libertate, nici spirit de trib. Cei care nu umblă cu cerșitul prin împrejurimile Misiunilor au sfârșit ca mici pungași prin taberele minerilor sau jefuitori de ferme - clătină din cap, convins. Nu. Yubani-i nu vor cădea niciodată în capcana asta. — Nu e vorba de nici o capcană. Și nu au nimic de făcut. Un pumn de războinici înarmați cu sarbacane nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
decât colibe de paie și chirpici, trei crâșme cu rachiu de trestie de zahăr, o bombă cu carne de maimuță și ouă de broască țestoasă, două bordeluri și libertate absolută ca toți să facă orice le-ar fi poftit inima. Pungași, asasini, escroci, dezertori și renegați conviețuiau cu indienii huanga și cu ultimele rămășițe ale tribului „Yuma“, care a fost odinioară o națiune puternică - ajunsă aici de la cel mai îndepărtat bazin al râului Tapajoz - și care timp de secole a dominat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
aprinsese. - ...să jignești pe aceea care în fața lui Dumnezeu estesoția mea și mama fiului nostru! Vânăt la față, Simion sări în picioare așa de iute, că broboada îi căzu de pe umeri, și, de furie, făcu spume la gură: - Ești un pungaș, nu e fata mea, nu dau nimic, nu e fatamea, ești un pungaș. Și căuta cu ochii ceva să arunce. Negăsind, luă ghergheful și, într-o clipă, îl făcu bucăți, sfâșiind cu înverșunare etamina. Apoi rămase așa tremurând din tot
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fiului nostru! Vânăt la față, Simion sări în picioare așa de iute, că broboada îi căzu de pe umeri, și, de furie, făcu spume la gură: - Ești un pungaș, nu e fata mea, nu dau nimic, nu e fatamea, ești un pungaș. Și căuta cu ochii ceva să arunce. Negăsind, luă ghergheful și, într-o clipă, îl făcu bucăți, sfâșiind cu înverșunare etamina. Apoi rămase așa tremurând din tot corpul. Toți tăcuseră și nu se mai auzea decât plânsul cu sughițuri al
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-i vinzi casele, i-a dat și bani pentru asta. I-a dat și mai înainte două sute de franci de față cu mine, ca să-i prelungești contractul. Moș Costache răguși brusc și ridică mâinile spre Felix, ca spre singurul vinovat. - Pungaș, ticălos, să nu-l mai văd în casa mea! i-am datcinci franci, înțelegi! i-am dat cinci franci pentru trăsură, să mi-l aducă pe Iorgu aici, și-l aștept de trei zile. Măgarul! Mă vinde dușmanilor! Hai acuma
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
moș Costache și ieșiră. Fiind cam departe, întrebă pe bătrân dacă nu vrea sa ia un tramvai sau o trăsură, Dar moș Costache protestă: - Ești obosit? Pentru mine, nu! Mergem încet-încet. Tot drumul, bătrânul bombăni, ocărând în surdină pe Stănică: pungaș, escroc etc. Ca să-i facă o plăcere lui Felix, găsi cu cale să cumpere de pe drum un fișic cu alune americane, pe care le ronțăi aproape numai el. Sosiți în fața restaurantului, G. Călinescu moș Costache trimise pe Felix înainte, spre
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Poate să fie și altceva. Nu pot să anticipez. Trebuie să-l supravegheați, să vedem cât durează criza. - Atunci e grav, domnule doctor? Doctorul ridică din umeri și, înălțîndu-și gulerul hainei, fiindcă sufla un vânt subțire, porni fără să răspundă. "Pungași de doctori! Îți iau banii degeaba." În fond, Stănică era impresionat, și o tremurătură îi străbătu tot trupul. Va să zică, Simion putea să moară. O duioșie nespusă îi trecu prin suflet, de care fu, în același timp, mândru. " Ce canalii sunt
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ușa gotică și întreba. Stănică intră numaidecât înăuntru, gata să se sustragă reproșurilor Olimpiei. - Ce s-a întîmplat? I-a venit rău puțin, dar ce are,Dumnezeu știe! - Doctorul ce-a zis? întrebă moș Costache. - Doctorul! se supără Stănică. Un pungaș. Vine, te pipăie și spune că nu știe precis. Ți-ai ales meserie bună, amice! A spus că să vadă mai târziu. Icter, ictus, așa ceva. - Ictus, confirmă Felix. - Asta. Pentru asta cere douăzeci de lei. Îi dau proștii.I-am
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
a-acum! protestă Costache, spre surprinderea moșierului. Mai am să primesc niște bani și vreau să-i ducem odată, poate c-o să merg și eu. Nu e nici o grabă. Banii ăștia îi țin aici cu mine, să nu mă fure pungașii ăștia, tu singur știi unde sunt. Când oi vedea eu că nu mi-e bine, îți fac semn, și tu îi iei și faci ce ți-am spus eu. - Să fie cum zici tu, Costache, spuse, Pascalopol, deziluzionat, însă cum
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de zăpadă, din cap până-n picioare, prin păr, în urechi, în ochi. Câțiva copii se strânseră în jurul ei, apoi fugeau, și unul furios o bombardă cu un bulgăre. Otilia se aplecă și ea și aruncă o bilă de zăpadă, strigînd: - Pungașule! - Nu așa, corectă Felix, ci pu-pungașule!Rîseră amândoi. Când fură din nou în sanie, Otilia zise: - Acum trebuie să fie admirabil la moșia lui Pascalopol,pe câmpul plin de zăpadă. Să alergi la nebunie, ca un allegro de piano, trasă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pianul, deschise pe aceea de la salon, acum aproape gol, și afirmă că nu vedea nici o schimbare. Bătrânul se declară mulțumit, provizoriu. După câtăva vreme, bănuiala îi reveni și întrebă: - Pia-pianul este în odaie? - Papa, știi că pianul nu zboară! - Sunt pungași, las' că știu eu! - Nu, papa, pianul e în odaie, cum l-ai lăsat. - Du-te și cântă ceva.Otilia se duse și cântă aceeași bucată de Ceaikovski, care i se păru, de data asta, lugubră. Bătrânul fu încredințat definitiv
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cine i-a smuls toate penele, minus cele din fund, până când a devenit săraca orătanie Joséphine Baker? Pe Winston Churchill cine încerca, în fiecare weekend, să-l învețe (fără succes) subjonctivul limbii engleze, și nu dezarma, chiar dacă se gândea că pungașul ar putea lua, peste un timp, Premiul Nobel?" - Nu găsești uluitor că, după un om de talia lui, nu a rămas nici măcar o cravată? - Într-adevăr. - Îți spun eu, erau roze. - Erau ele roze. Dar aveau și-un tupeu... - Cine
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
care-i înfiora pielea și cerul ostenit, stins, cu lungi scame fumurii. Șobolanii ieșiseră din găurile lor și mișunau înfrigurați, tîrîndu-se după urmele sărace ale soațelui. Hoțul scuipa în silă. Erau mari, grași, cenușii ca fierul, cu cozile năpârlite. Alături, pungașii suceau babaroasele. Stăpânul mesteca zarurile în pumnul lui mare și negru și privea întunecat pământul bătătorit cu palmele. - Doi-doi! spuse Oacă și-și trecu mâneca zdrențuită pe sub nas. Ceilalți fumau pe vine împrejur, așteptîndu-și rândul. - Para-n coadă! - Șase-cinci... mormăi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Tunși, cu chipuri negre, tăiați în obraz. Gheorghe aprinse un foc de vreascuri. Flăcările se târâră o clipă la picioarele lor desculțe și pâlpâiră. - Tu ești Paraschiv? fl întrebă pe cel tânăr Bozoncea. - Eu, se băgă el mai în sufletul pungașilor. Hubăhil îl măsură dintr-o ochire. Ucenicul avea un trup subțire de fată mare și o privire ascuțită, ageră. - De zulit, ai mai zulit la viața ta? se amestecă și Oacă, suflîndu-și nasul. -Da. - O fi găinar d-ăia de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lui se întunecase spre margini și ucenicul văzu primele stele. Mirosea a bălegar încins și se gândi că pe undeva pe aproape trebuie să fie vreo herghelie. Smulse o mână de iarbă afinată și simți în palme sucul ei lipicios. Pungașii nu mai spuneau nimic. Stătuse și vântul. Rar se mai auzea pipirigul lovindu-și tulpinile la cea mai mică adiere. În cele din urmă, Bozoncea îl întrebă pe Oacă: - Mă, pământ de flori, zici că neică 1-a adus? - Da
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
rânjind. - Îmi place, râse și tânărul. Paraschiv adulmecă locul și nu-i mai ascultă. Îl aștepta pe Florea, și acesta nu mai venea. Focul abia se vedea. Bătrânul Q înteți cu buruieni uscate și un fum gros se răspândi împrejur. Pungașii se apucaseră iar de barbut. Oacă, cel mai mic, ședea deoparte, că se curățase, și ronțăia semințe. Lângă flăcări, bătătoriră pământul cu palmele, și Bozoncea scoase zarurile. De data aceasta, meșter se dovedi codoșul. Scuipă și-și făcu semnul crucii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să-i puie la impozite. Caii păzitorului tot cai erau vrea să zică, în putere și cu sămânță bună. Nu era cîflînă sau hîță în groapa lui Ouatu să nu le fi îmborțoșat ei cu steaua și cu puterile lor. Pungașul știa și prețul: douăzeci de lei de bucată. Banul și harul. Tocmai dincolo de locul lor, peste baltă, sub malul mâncat își ținea omul ginerii, într-un țarc de lemn, plin de balegă și de dudău veșted. La lumina soarelui, văzuseră
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Gheorghe cu ucenicul. Noaptea veni repede, umedă și senină. Își împărțiră locurile. Paraschiv ținea tira la un dâmb, în drumul căruțelor, lângă rampă. Sub ei se vedea lumina bordeiului și în țarcul întunecat se mișcau umbre mari. Armăsarii sforăiau înfiorați. Pungașii auziră copitele potcovite bocănind și nechezatul unuia mai neastâmpărat. Apoi se lăsă liniște. Așteptară așa, vreme de un ceas, culcați pe burtă, ronțăind fire uscate de buruiană. Cerul se limpezea peste malul de pământ. O dungă zăpezie se ivea tăind
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
era rece. Cel tânăr se ridică ușor și vesel. Animalele îl simțiră. Ridicară gâturile, sunând din căpestre. Merse drept la iepele din față, apucă o mână de fân de sub picioarele lor și le mângâie coama umedă. - Lolica, na, Lolica! șopti pungașul, neștiind dacă nimerise. Și se apucă să le desfacă legăturile. Treaba merse repede. Hamurile cădeau fără nici un zgomot în praful drumului și Paraschiv 58 le puse numai câte o frânghie subțire în jurul gâtului, ca să le țină la un loc. Când
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
el, încercă să muște și lovi cu copitele. Caramangiul îi apucă zăbala rece și-o răsuci. Fierul intră în gingiile calului și acesta bătu aerul cu picioarele dinainte. Degeaba încercă să-l potolească. - Lasă-l! strigă bătrânul neliniștit. Ia altul... Pungașul se încăpățînă. Îl lovi cu cotul sub greabăn și-l dezlegă. Cârlanul se smuci într-o parte și scăpă. Drept spre țarc o apucă, unde simțise armăsarii nechezând și aruncând din copite. Oacă u sări înainte să-l țină, dar
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cerul jos. Numai aproape, spre mahalaua Filantropiei, pâlpâiau felinare cu gaz, chioare și rare, pierdute sub oțetari sălbatici. În urma 59 cailor rămânea o dâră lungă de praf, care se așternea greu peste iarba scurtă a maidanelor. Drumul era lung și pungașul amorțise. II durea spatele și i se făcuse somn, hâțânat pe șira ascuțită a calului. Mânzocul alerga sprinten alături. Trecu de Tarapana, mai mult pe sub ulucile din margini, auzi vioriștii cântând încă chefliilor și se așternu la drum. Frumoasă noapte
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
într-un râs scurt. - Și cum a fost? întrebă tăinuitorul. - Cum să fie? Ei țipau și noi îi cujbeam! rosti scurt, cum îi era obiceiul, Nicu-Piele. - Leagă cățeaua, moară neferecată ce ești! - Mucles! Dă-te-n cîștig! Glasurile se ascuțeau, pungașii vorbeau mai repede, înveseliți. Oboseala se lăsa în picioare. Soarele strecurat prin șipcile putrede ale șopronului le încălzea spatele. Un câine mare și lățos se gudura la picioarele lui Gheorghe. Treanță îi mângâia blana. - Da de soilit unde soilim și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
carele dejugate. Drumurile erau stricate și pline de praf. Mulțimea pestriță de târgoveți se înghesuia spre mijloc, unde, într-un țarc împrejmuit cu șipci albe, dădeau ocol caii și vitele, să le vadă cumpărătorii. Larma tocmelii se auzea de departe. Pungașii și-au făcut loc cu coatele. Era treabă, nu jucărie. Vânzarea iepelor ca vânzarea, dar puteau ei să lase bunătate de fraieri, burdușiți de parale, amețiți de băutură? Într-o parte, țăranii vindeau oale de pământ și linguri de lemn
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
croiți pe picioare groase, cu spete de bivol și brațe puternice. Tocmașii aveau cizme de lac și nuiele scurte de trestie de mare, cu alamă în capete, pe care le băteau de carâmbi. Ocoleau vitele și mchideau dintr-un ochi. Pungașii nu mai aveau astâmpăr. - Stăpâne, lasă-mă să-i umflu ăstuia ghiulul de pe deget! se rugă Mînă-mică și-i arătă starostelui un negustor. Acesta lovea cu pumnii coastele boilor strâmbând din nas. - A cui e boala asta? - Ce boală? sări
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]