306 matches
-
moarte decât sub sălcii plângătoare. Cred că există în fiecare om o nevoie de tristețe, pe care nu și-o satisface numai din resursele sale. Și când nu poți totdeauna să visezi cu melancoliile lui Schumann, te abandonezi muzicii de pustă, sfâșierilor și lamentațiilor ei. Nu există muzică în care să se exprime mai elementar prezența lacrimilor în lume. Îți vin repetat în minte cuvintele Elisabetei de Bavaria, împărăteasa care a adorat Ungaria: există în lumea asta, în afară de egoismul uman, și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
numai atât. Tot ce a scris și tot ce va scrie Îi conferă o reală complexitate artistică, un loc bine definit În poezia noastră: ,, Spre crama duce via un vin sinucigaș Văzduhul e o roată de chiot și polei Din pustele mongole s-aruncă peste Iași Vifornița-nebună a Sfanțului Andrei” ÎI ,,Ce mai faci eu altul peste euristica ating-o Încifrata Intru simplu Teorema lui Fermat Alergarea pe abscisa după stele câine dingo La intrarea Intru laturi ultima exfolia” III ,,Singurătatea
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
decât femeia înfundată. Ia de la mine, Doamne, această floare a șatrei și răsădește-o în ce pământ îi ști, că rădăcină ca la ea - la nimenea”. însăși Cosette se împurpura ușor și se simți vinovată adulmecând cu nările-i de pusta dumnezeiasca adiere alpină ce venea dinspre Barzovie-Vodă și aerul de podiș ce se strecura dinspre spătar. Ar fi preferat acum să stea lângă mai simplul, dar mai onestul, dezinhibantul Broanteș. Cât despre Broanteș... Ehei, Broanteș!... Tăcutul Broanteș stătea covrig pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
spele. Rând pe rând, sub frecușul energic al harnicelor mâini monahale cădeau de pe trupurile lor în apa tot mai tulbure din încăpătorul lavabou prafurile roșcate ale Pocuției, cele aspre din Țara Leșească, vântoasele ce se ridică și orbesc drumeții în pusta de la Pesta, glodul negru al Serbiei, nisipurile fine ale Adriaticei și în fine mirosul dulceag de mucegai al falnicei Veneții. Fornăind ca un armăsar tânăr, Iovănuț zvârlea cu clăbuci în toate părțile, în vreme ce mult mai liniștit, cu mișcări măsurate, Metodiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dau ăia din radio ora exactă. Bărbatul tăcea. Căutam un pretext de a intra În vorbă cu el, dar sporovăiala muierilor nu mă ajuta. Își amintea și el cu siguranță de Pișcari, așezarea de pe Crasna, plată și prăfuită, de la marginea pustei. Într-o seară de la Începutul anilor ’50, intrase În cîrciuma satului și comandase o pălincă. Bănuindu-l ori chiar recunoscîndu-l, vînzătorul Îi ceruse buletinul. — Ăsta-i buletinul meu, ar fi spus el, trîntind revol verul pe tejghea, toarnă țuica! — Poftiți
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de Înger ori Întrezărind vreo șansă În plus, fugeau de condiția de german spre orice ieșire posibilă. Maghiaritatea li s-a părut multor șvabi sătmăreni o povară mai suportabilă decît germanitatea, mai ales că, la vestul României, se ridica asupra Pustei Panonice tot un regim de „democrație populară“. În acest talmeș-balmeș etno-politic, identitatea maghiară asumată li s-a părut mai puțin antisovietică decît cea germană, drept care și-au inhibat germanitatea cu bună știință. Primii care nu i-au crezut au fost
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
să se stabilească pe noile sale latifundii. Lădoaiele din Ulm i-au coborît cumva pe oameni pe Dunăre pînă la Pesta. De aici i-au preluat călăuzele pentru un drum de o lună de zile cu căruțele. Apa nepotabilă din pustă i-a făcut pe mulți să-și cheltuie florinii pe bere și pe vin, pe alții Însă i-a prăpădit de-a dreptul. Cei rămași au fost așezați În satele părăsite de iobagii din comitatele Carei și Sătmar. Bucuroși cei
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Crasnei, simțeai că privirea nu se mai sprijină pe nimic, nici un obstacol s-o odihnească o clipă. Nu vedeai la propriu pînă În Ungaria, dar nimic nu oprea un ochi mai năzdrăvan să bată pînă dincolo. Pornită Întins de aici, pusta nu se oprea decît În Poarta cea Mare a Vienei. Pe oameni, alături de noroi, cel mai mult Îi necăjea apa. FÎntînile lor erau de folos numai pentru vite. În anume locuri, săpaseră cîte o „fîntînă bună“. Cea mai curată și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
un cântec pe limba lor, în care era vorba de mazărea cu slănina cotidiană și de "tunul cu gulaș", bucătăria pe roți a companiei, poreclă moștenită de germani din regimentele de austrieci. În timpul dualismului austro-ungar, soldații austrieci învățaseră meniuri de pustă și fuseseră nevoiți să mănânce tocana ungurească, numită gulasch. Pe dată, ceilalți răniți și-au împletit cu însuflețire vocile lor bărbătești în cântecul Erbsen mit Speck, făcând să răsune în salon armoniile unui marș baritonal, ce ar fi înspăimântat, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mai zărea nici un automobil. Și asta după mai bine de patru ceasuri. Alteori se vedeau mici turme de oi sau cirezi păscând pe pajiști fără de sfârșit, însă niciodată cineva care să le poarte de grijă. Și dacă mai înainte în pustă se mai ivea câte un pom, acum asemenea apariție era tot mai rară. De fapt, în ultimele șapte ore de drum nu se mai zărise nici unul... Și iarba prinsese să dispară. Doar ici-colo se mai zăreau smocuri veștede, ce băteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
în cale, Mulțumescu-ți dumitale De n-am cai să mă-nsoțească Și nici câini să mă păzească, Nici cioban să mă-ngrijească Și din fluier să-mi doinească, E că dincolo de zare Ne-au ieșit dușmani în cale: Unul plăsmuit de pustă, Hămesit ca o lăcustă Și viclean din cale-afară, Fără-onoare, neam și țară, Și altul, tot lepădătură, De prin stepe-adunătură, Pe român îl pizmuiră, Și așa se sfătuiră; Pe la un apus de soare, Pe-al nostru baci să-l omoare, Că
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
era tocmai Coriolan, Întâmplător tatăl fiului ei adorat, În care pulsa Însă și sânge din rasa Koblicska, o rasă de iepe de prăsilă și de armăsari de montă. În momentele ei de reverie, i se părea că aude venind din pustă nechezatul lor de animale libere, care nu fac altceva decât să pască, să bea apă la fântâni din lemn cu cumpănă și să se Împreuneze când le venea sorocul. În cazul meu, recunoștea mândră Marta, sorocul pica În fiecare zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și Încurajări reciproce. Cei care se Întorceau mai aveau nevoie de ele. Femeia a Întrebat dacă nu s-ar putea abate un pic de la traseu și să se odihnească toți trei la unul din hanurile zise csárda care răsăriseră În pustă ca lăptucile după ploaie. Se poate, a zis domnul Tobă. După noaptea petrecută În autocar cu zăluda aia din Senegal ale cărei picioare Încă le mai simțea pe umeri ca niște funii de cărat mobilă, nimic nu i se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
un disc dur, cum se zice azi. Recunoștea că avea o putere de imaginație fără seamăn. Păcat că nu face nimic cu ea! Imediat după ce au mâncat, domnul Tobă s-a dus În autocar să se culce. Soarele cădea În pustă cum ar cădea În mare. Din păcate, somnul lui nu era Întotdeauna odihnitor. Se visa mereu În cabina tirului său de pe vremuri pe un drum din țările arabe, cel mai adesea. Să lași pusta verde, cu iarba umedă a Înserării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
să se culce. Soarele cădea În pustă cum ar cădea În mare. Din păcate, somnul lui nu era Întotdeauna odihnitor. Se visa mereu În cabina tirului său de pe vremuri pe un drum din țările arabe, cel mai adesea. Să lași pusta verde, cu iarba umedă a Înserării sub tălpi, și să te duci În deșert, nu era plăcut multora. Lui, În nici un caz. Nici mâncarea noastră nu era mai prejos de cea a lui Márton Margit. În timp ce domnul Tobă rula În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
a Înserării sub tălpi, și să te duci În deșert, nu era plăcut multora. Lui, În nici un caz. Nici mâncarea noastră nu era mai prejos de cea a lui Márton Margit. În timp ce domnul Tobă rula În deșert, ei hoinăreau prin pustă. În pustă, ca și În deșert, ești mereu undeva și peste tot În același timp. Ca să poți vorbi de „locuri”, Îți trebuie un spirit de observație sau o memorie ieșite din comun, atunci când indicatoarele obișnuite de orientare lipsesc. Drumul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
sub tălpi, și să te duci În deșert, nu era plăcut multora. Lui, În nici un caz. Nici mâncarea noastră nu era mai prejos de cea a lui Márton Margit. În timp ce domnul Tobă rula În deșert, ei hoinăreau prin pustă. În pustă, ca și În deșert, ești mereu undeva și peste tot În același timp. Ca să poți vorbi de „locuri”, Îți trebuie un spirit de observație sau o memorie ieșite din comun, atunci când indicatoarele obișnuite de orientare lipsesc. Drumul pe care mergeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
care ea l-ar fi putut găsi cu ochii Închiși: urma drumului ascuns acum de iarbă era Încrustată În memoria tălpilor ei goale. Klaus, spuse el Încet, aproape fără voie. Să-l Întâlnească tocmai acolo, În mica stepă maghiară, redevenită pustă În ’56 . Îi veni În minte Regina și poarta metalică de la Vorkuta maia, inseparabile În nepotrivirea lor. Ea se uita la el, atentă la fiecare reacție a sa. El Însă nu avea niciuna. Știa că povestea era abia la Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
câțiva ani de libertate. Când s-a trezit, a văzut că șeful nu era de găsit. Nici el, nici fata. Nu și-a făcut griji. Șeful era geolog de meserie și nu i s-a Întâmplat să se rătăcească. În pustă, nici nu te poți rătăci. Toate drumurile duc la Budapesta, la Balaton ori la Viena. Ca să ajungi la Episcopia Bihorului, trebuie să ai un ghinion nemaipomenit. În caz că vrei asta cu tot dinadinsul poți, căci a greși e omenește și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mine nu merita atâta respect. Pentru o clipă m-am simțit Înnobilat. Bucuria mea nu a ținut mult pen'că s-a trezit șeful din pricina luminilor din oraș. Atunci a Început, o ceartă care ne-a plimbat prin șanțuri, prin pustă, peste arături și nu mai știu pe unde. Noroc că ungurii nu au nici munți, nici mare, iar Balatonul este foarte scump. Ne-am oprit totuși pe malul Tisei. Șeful a vrut să dea foc autocarului. A renunțat, dar mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de la Teodosie. E bine văzut, un chirurg apreciat, iar Ștefania e ateistă la două spitale Așteaptă un copil. Ne-au Întrebat dacă avem o preferință pentru nume. Niciuna, am zis noi. Apoi mi-a venit În minte fata desculță din pustă și ne-am spus, după ce nevastă-mea s-a oprit din plâns, că ar fi un nume potrivit pentru nepoțica noastră, dacă l-am cunoaște. Ca să Înțelegeți mai bine rugămintea noastră, am hotărât să vă scriu o scrisoare specială În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
o geometrie neeuclidiană. Aici, lumina ochiului din triunghi e parcă mai ușor de Înțe1es de păcătoșii ca mine. Dacă nici acum lucrurile nu sunt mai clare, să nu uitați, vă rugăm, să ne comunicați, dacă se poate, numele fetei din pustă. Marta ținea teancul de hârtii În poală: erau la fel de grele ca și fularul lui Flavius-Tiberius și parcă la fel „croșetate”: două ochiuri pe față, două pe dos. Sau: două rânduri pe față, două pe dos. Sau: o pagină pe față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
foarte tare, Și scriitorilor îndată porunciră, Și veniră Cum auziră, Cu ciocanele, Cu cleștele Și cu stropitoarele, Doi foi, două baroase, Cu pilele, Și rupseră legile Și scriseră la Moidit, Mitropolitul cel vestit, Carele ține douăsprezece țări vestite, Adică de la pusta secreată, Că acolo era țara bogată, Și le trimise popă pre Mătrăgună Cel de viță bună, Și pre cinstitul Porgație Făcătoriu de predicație. Dacă-i auziră, țiganii se adunară Și cu popa se sfătuiră, Se strânse pruncii și țiganele Să
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
deplinei mele integrități fizice, când cataclismele Îmi despicau somnul În două. Curând aveam să descopăr și strania legătură dintre vise și bucătăria spitalului, aflată, cred, la numai câțiva metri de salon. Aroma unui gulaș mă trimitea, odată cu adormirea, În plină pustă, galopând pe un armăsar Înspumat spre curtea lui Árpád, Împins de aburul leneș prin tubul unei macaroane nimeream În plin carnaval venețian, de unde izul unsuros al cartofilor prăjiți mă propulsa, evident, Într-un restaurant McDonald’s, transpirând deasupra băii sfârâitoare
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
se ia masa și se merge la culcare. Zona e frumoasă, dar asta se poate vedea doar dimineața când pornim din nou la drum. Trecem granița și pe parcursul dimineții admirăm frumusețea și transformările din natura Ungariei. Bravo lor! Dintr-o pustă întinsă până la granița cu Austria, așa cum o știam până în 1991, acum se desfășoară în fața ochilor noștri sute de hectare de liziere care înconjoară terenuri frumos cultivate și așezări cochete. Pe suprafețe întinse se lăfăie la înălțimi amețitoare centrale eoliene. Frumos
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]