2,886 matches
-
la caietul de schițe, ba la computer... La un sfârșit de săptămână, Petre o invită pe Ana în pădure. Pregătiră sucuri și sandvișuri, luară o pătură, cu Toni și cu Pic după ei merseră spre poienița cunoscută. În pădure era răcoare și bine, nu se auzea decât foșnetul brazilor și cântul păsărelelor. Ana începu iar cu întrebările: Tată, am găsit acasă, în bibliotecă, mai multe cataloage cu bijuteriile tale, pregătite pentru diferite expoziții din țară și străinătate. Printre ele am găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Proprietatea cuprindea un teren arabil de mai bine de jumătate de pogon, iar casa se afla pe un deal, cu o priveliște minunată. Unchiul ne-a mai spus că zona era renumită pentru florile de prun. Iarna era călduț, vara răcoare. În încheiere, scria: „Sper că o să vă placă acolo. Am impresia că e absolut necesar să stăm de vorbă cu cei care vând, așa că te rog să vii mâine la mine, la biroul din Ginza.“ — Te duci, mamă? — E o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
și s-a întors spre mine. Cred că e îngrozitor să muncești astfel zi de zi. Astăzi te rog să nu faci altceva decât să păzești cheresteaua. Zâmbi și i se văzură dinții albi. Adică, trebuie să stau aici? E răcoare și liniște. Poți să tragi și un pui de somn pe stiva asta. Dacă te plictisești, poate vrei să citești cartea asta. A scos din buzunar o cărțulie și a pus-o, timid, pe scânduri. Nu e cine știe ce... Te rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
Dincolo de acest mic (la scara istoriei) decalaj de timp, mai straniu pare gestul desfacerii sticlei, familiarizați fiind, mai ales în Valahia, cu imaginea clasică a vinului băut din ulcele și udând generos mustățile și bărbile bon-viveur-ilor noștri boieri: "Stăpânul coborî, răcoare, cercetă atelajele și alese o Cadarcă de Recaș, apoi șezu pe un butoi, scoase briceagul din buzunar, curăță ceara de pe gâtul sticlei și vârî adânc tirbușonul în dop, îl trase, poc! Întoarse sticla, plăcându-i cum gâlgăie în gura lui
Parfum de secol XVII by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7200_a_8525]
-
atelajele și alese o Cadarcă de Recaș, apoi șezu pe un butoi, scoase briceagul din buzunar, curăță ceara de pe gâtul sticlei și vârî adânc tirbușonul în dop, îl trase, poc! Întoarse sticla, plăcându-i cum gâlgăie în gura lui. Simți răcoarea vinului intrând în el, așa cum intră lumina în lume în zori. " (p. 8) Punctul forte al cărții lui Dan Perșa îl constituie perspectiva "la firul ierbii" din care este relatată acțiunea. Marea istorie a fost lăsate deoparte, personajele sunt oameni
Parfum de secol XVII by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7200_a_8525]
-
coada după pomana călătorilor, oameni din tren alergînd după o sticlă cu apă (dar nu e Caragiale cu "un pahar cu apă, rogu-te!"), nădușeală, chipuri tuflite de caniculă, adulmecând în zadar briza lăsată în urmă, frisonînd doar la așteptata răcoare a serii din ținuturile mai nordice spre care se îndreaptă agale, oftînd și scrîșnind din osii, "trenul soarelui" și al vacanțelor "cool". De prin anii '80, brusc, Țăndărei mi-a devenit simpatic, dacă nu chiar drag (așa, din gară, timp
Țăndărei by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/8743_a_10068]
-
Versurile lui Ion Petrovai etalează un soi de haiducie temperamentală. Autorul dă glas unei energii ce se străduiește a se struni, a se rosti economicos, în ascuțișul unor însemnări succinte: "Potcovit cu luna/ Purtînd stelele-n coamă/ Luceferii-n ochi/ Răcorile-n nări/ Iar liniștea pe copite/ Roibul negru/ Galopează peste noi/ Spre-a nu tulbura/ Apele somnului" (Pastel de iarnă). Imaginile converg însă, în pofida abrevierii lor, într-un dinamism ce dă pe dinafară, precum o fiertură în clocot: "Copacii/ Aceste
Poeţi din Nord (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9903_a_11228]
-
ceea ce, bineînțeles, nu m-a mirat deloc. Eu mă numesc Regele Lup. Ochii lui adânci luceau într-un fel aparte, de parcă ar fi avut ceva nobil în privire, și ceva puternic, dincolo de toate misterele lumii în care ne aflam. În răcoarea iernii, privirea lui părea ceva prietenos, ca o flacără nebănuită, sclipind limpede, încrezător. Deși avea blana neagră, purta un fel de guler alb și labele învelite în șosete cafenii, iar pe frunte avea desenat un fel de contur argintiu, ca
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2901]
-
era acolo, și îmi amintea de ea... Am privit norul din vârful dealului. Părea inaccesibil, stâncile abrupte nu arătau niciun drum pe care să se ajungă sus. Stăteam cu urechile ciulite, eu și Regele, și suflam aburi pe nări, în răcoarea dimineții, cu ochii ațintiți în sus. Ei, acum asta-i întrebarea: cum ajungem acolo? am zis eu scuturându-mi mustățile lungi. Eu zic să sărim de pe o stâncă pe alta, și-a dat cu părerea Regele. Nu cred... Numai dacă
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2901]
-
zăream cerul printre crengile lui. Iar când ploua mă adăposteam la rădăcina lui ca sub o uriașă umbrelă. Să nu adormi la umbra nucului, că este foarte periculos! îmi zicea bunicul, deoarece umbra acestui copac este înșelătoare. Te atrage cu răcoarea ei, dar poți răci în plină vară. În timp ce creștea, nucul ocupa mai mult spațiu, umbrind mai mult teren din livadă și lăsându-i în urmă pe ceilalți copaci. Bunicul îi scurta din crengi, mai tăia câte o ramură uscată și
ÎNTÂMPLĂRI ÎN LIVADA BUNICULUI by ECATERINA VICOL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1228_a_1878]
-
incompiuto. Primii sunt îndeobște, ingenioși; ceștilalți sunt (sau, numai, par) ingenui... E, pare-mi-se, cazu-ți propriu, Ioana. Rilke al tău are ceva din abandonul unui înger ce surâde, rătăcit, printre mizeriile umane. Are, de-asemenea, o prospețime, o răcoare, o "reveneală" de afresco, atunci când "acuarela suferindă" nu se va fi uscat, pe zid, cu totul, - totul fiind în curs de săvârșire, ne-, încă, săvârșit, dar viu, ca, dacă te-ai fi strecurat, după o clipă, în penumbra umedei basilici
Șerban Foarță către Ioana Pârvulescu by Șerban Foarță () [Corola-journal/Journalistic/8924_a_10249]
-
ca acesta: Foaie verde, fir de mentă/ Îndeletnicire lentă -/ eu te frec, iar tu m-alinți/ îmi trezești stinse dorinți;/ iar te frec, tu mă-nsoțești/ în visări împărătești;/ de te frec un pic mai tare,/ mă răsfeți cu-a ta răcoare;/ de te frec din nou, mă cerți;/ mă urzici, mă negre-verzi;/ de te frec cu răutate/ dai furnicături pe spate./ Foicea, mentă zăludă/ paparudele mi-o udă,/ foiță, floare crăiască,/ luce soarele s-o crească/ foicică lungă-n greabăn,/ vântu-o
Europa latină by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9024_a_10349]
-
ilizibil. Dinamica și cinetica ficțională, ramuri ale aceleiași științe, nu pot fi utilizate aici simultan, deși ele trebuie înțelese împreună, în proiectul epic pe care îl servesc. Ca și celelalte volume ale prozatorului, Istoria eroilor unui ținut de verdeață și răcoare, reeditat după aproape zece ani, dă o senzație puternică de viață, ilustrând la maximum posibilitățile și consistența iluziei realiste. Eroii, inclusiv cei cu ghilimele, sunt tridimensionali, acțiunile și limbajul lor, faptele și gesturile, ticurile caracterizante scoțându-i în evidență de parcă
Orașul subteran by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9028_a_10353]
-
date și coordonate sunt menținute: aventurile picarești ale unui mic grup de tovarăși, traversarea mediilor sociale, partidele de amor și reprizele bahice, vorbele buruienoase și bătăile în toată legea... Însă diferența este structurală. Istoria eroilor unui ținut de verdeață și răcoare e un roman al vieții lui Radu Aldulescu, asumat ca atare. Aurel Golea, cu debutul lui mereu amânat (ironic, editura la care și-a adus manuscrisul ce va trebui răzuit bine se numește Calende), cu figura de etern perdant social
Orașul subteran by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9028_a_10353]
-
în contextul slinos și sufocant al socialismului târziu, curge dinspre București către granița de Vest; și dintr-o dimensiune personală, restrânsă, comprimată la micul grup, într-una colectivă, larg-socială. Romanul celor trei "crai" dâmbovițeni căutându-și ținutul de verdeață și răcoare promis din timpuri imemoriale se transformă, de la un punct (destul de avansat), într-un roman al Revoluției din 1989. Din primăvară până-n toamnă se întind peripețiile lor, așa zicând, apolitice. După care, ajunși și rămași în Timișoara, în casa acelui Pepino
Orașul subteran by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9028_a_10353]
-
panseluțele și gladiolele ne sunt - în fond - atât de aproape? Cine populează însă peluzele, ca pe niște corăbii homerice? "Ciocolată, Măslină, Salvador și Guadalupe împărțeau același pigment, Cultu' făcuse doi ani de culturism, Pârnaie stătuse doi ani și jumătate la răcoare pentru furt, Toni șmen devenise celebru pentru țepuirea unor naivi cărora le fusese lene să meargă până la casa de schimb, Dentistu' avea în palmares cinci adversari trimiși la stomatologie prin plasarea aceleiași directe de dreapta în figură, Garderobă venea la
Cronică anacronică by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9267_a_10592]
-
ridică din capătul străziise apropie ca și cum s-ar plimba în interiorul unui telescop. Frunzele se umflă în geamuri. Totul e aproape uman. De aici, de sus, nimeni nu poate dormi. Clădirile se unesc într-o singură umbră și vine așa o răcoare sterilă în partea asta tristă din Boston. Mișcările umede ale oamenilor strălucesc puțin și-apoi tresar din monitor. Deocamdată nimic nu va lua liniștea lucidă de metrou. Longwood Avenue se prăbușește într-un panou uriaș de geam formând niște vitralii
Destulã pace pentru un rãzboi by Laurenþiu Ion () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1355_a_2884]
-
mai vorbesc cu tine. Și după ce făceau cafeaua și-și aprindeau câte o țigară, fiecare în alt colț al încăperii, privind ostentativ în altă parte, reluau discuțiile ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Atunci, apărea a treia, îmbujorată de răcoarea dimineții, senină și pusă pe vorbă, și intervenea în discuția lor: Fetelor, nu știam cu ce să mă îmbrac dimineață. Am stat jumătate de oră să aleg ceva care să-mi placă, și până la urmă am pus și eu ce
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
acestuia. M-am apropiat și eu de fântână. Părea o fântână ca oricare alta, deși la început îmi lăsase o impresie neobișnuită... M-am aplecat peste marginea ei, privind înspre capătul umbros, unde clipocea apa întunecată, abia ghicindu-se din răcoarea pereților. Ghidușa a venit lângă mine și s-a aplecat și ea peste margine, privind în jos. Se pare că are apă, am constatat eu. Păi are, cum să n-aibă. Eu am mai fost aici, mi-a spus Ghidușa
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
observând adăpostul pe carel ridicaseră Hamsterii. Da, poate ar fi mai bine. A ațipit și asta mică, nu? întrebă, privind spre Ghidușa care dormea rezemată de umărul meu. Îhm. Dar poate mai bine ar dormi în adăpost, că aici e răcoare și e posibil să plouă. Atunci hai să le trezim pe amândouă, și să le ducem înăuntru. Am vrut să-i spun despre dinozaurul de pe boltă, însă când mam uitat în sus, acesta nu mai era acolo, poziția stelelor era
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
Premiul Cartea anului, în anul 2008, acordat de Uniunea Scriitorilor, Filiala Sibiu, pentru romanul Adagio; Premiul Cartea anului 2010, acordat de Uniunea Scriitorilor, Filiala Sibiu, pentru volumul Senin ca-n ou. alb ucigaș e frig în poem și în cântec răcoare, ascultă vântoasa cum sughite în gânduri, e o iarnă pe cinste, cascada ninsorii astupă gâtlejul, privirea e bocnă, trosnește, se frânge, cade-n cristale reci între noi. unde te încumeți pe albul acesta osos? niciunde nu-i soare, doar pâclă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
am simțit flacăra lui, în mine făcându-și culcuș, ca o plantă cu rădăcina tăiată. umbra din cuvânt dimineață cu gât subțire și melancolic de lebădă, nu vreau să treci neauzit în oglinda tulbure a zilei. piatră cu gust de răcoare, nu vreau să te încingi în febra diurnă. cântec cu suflet de libelulă, nu vreau să te sfârșești într-un țipăt de groază. carte cu sânge închegat pe încheieturile gândurilor fragile ca o pânză de păianjen, n-aș vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
Marina Constantinescu Nu canicula este de vină pentru toate aberațiile care se petrec non-stop pe la noi. Nu căldura insuportabilă provoacă nepăsare, sfidare, minciună, nesimțire, nu ea dă iluzia unora că bunăstarea li se cuvine numai lor, că sănătatea, aerul, apa, răcoarea, liniștea, există doar pentru ei, că țara însăși le aparține, îi definește, îi reprezintă. Poate să-i contrazică cineva? Mă tem că nu. Una din zilele unui trăitor din orașul București poate să fie cam așa. Pe la șapte dimineața, bubuitul
Zodia disprețului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9510_a_10835]
-
dau niște bani. Am bani, răspunse el. Trei sute de franci... Ar fi bine să intri, zise ea. Ai grijă să nu murdărești. Tocmai am spălat scările. —O să-mi scot pantofii, spuse el umil și păși în urma ei, simțind sub tălpi răcoarea parchetului. Totul era puțin schimbat, în rău, casa intrase pe mâna unor străini, asta era limpede: oglinda cea mare fusese dată jos, iar pe perete rămăsese o pată urâtă, mutaseră și scrinul din loc, un scaun dispăruse, placheta gravată dedicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
cădea peste gâtul meu de girafă care a înghițit cu plăcere și fără pic de distanță această mare dragoste și oamenii de zăpadă vor ajunge tiptil în camera mică în care tu te fardezi, în care va fi ceva mai răcoare. totuși este și un început de primăvară aici pe tine te doare pântecul amiezii, ți-e puțin greață cu pluș și ești amețită la oase vei reuși, în final, să aduci ploile calde, păsările călătoare, înfloritul cireșilor vei reuși să
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]