1,206 matches
-
piezișă, Alex își observa imaginea reflectată de oglinda gravată cu o fântână de cristal. Se simțea fără vârstă, senină și tânără, gata să-și ia viața de la capăt. În acea clipă, o vulpe lătră foarte aproape de casă, un sunet sfredelitor, răgușit, îndurerat, iar ușa de la intrare se deschise abrupt și cineva intră înăuntru. Alex își duse o mână la inimă. Era Ruby. Femeia o văzu pe Alex prin ușa deschisă a camerei de zi și veni repede spre ea, cu brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în camera din spate. Tom trecu pe lângă el. Era o zi noroasă și încăperea arăta sumbră, dar de cum intră, Tom văzu pe masă un exemplar din Ennistone Gazette. Rozanov îl urmă și închise ușa. I se adresă pe o voce răgușită, tușind ca să-și limpezească gâtlejul: Ai citit asta? Da. — Poți să-mi dai vreo explicație? Mai e o relatare și aici. Trânti pe masă un exemplar din The Swimmer, cu o violență care-l făcu pe Tom să se cutremure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
bambus. Nu plângea. Respira zgomotos de parcă se sufoca și trăgea cu ambele mâini de gulerul rochiei. După ce repuse telefonul în furcă, John Robert se uită, posomorât, la ea și începu să-și muște încheieturile degetelor. Apoi întrebă pe o voce răgușită, năclăită: — Mai ești virgină, nu-i așa? Hattie se uită o clipă la el cu ochii dilatați; apoi se ridică de pe fotoliu și scoase un țipăt. Alex, la Belmont, îi auzi țipătul. Pearl alergă din hol și deschise ușa. Hattie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cotidian relativ și, parțial, nemeritat, iar ecoul lor teribil și straniu se va fi estompat și el, treptat-treptat, în plasa vulnerabilă a amintirii, putem afirma cu tărie că așa a început totul: Cu o voce subțiratecă, ciudată, surdă, de contra-tenor răgușit, ce a ales să-și exhibe oclusivele glotale, la finalul Horei staccato, înainte de bis, tocmai lângă masa de speluncă tristă, unde trei oameni serioși dovediseră, în luptă dreaptă, între opt și unsprezece halbe de bere trezită, de căciulă. Am onoaaarea
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
spuneau vocile, Domniță? moare de curiozitate, aparent, Dănuț. Păi..., una era a sărăcuțului de Horus. Care zicea, textual, vă rog să mă iertați: "Băga-mi-aș scula în capul tău, de găozar prost! Neamul lui Manivelă!" Drăgălașul de el! Ailaltă, răgușită, era a ăluia, a lui Ghiță Ucigașul, lepra sadică, care spunea: "Hai sictir, hramul cui te-a-nchinat, de găină beată, taci, odată, că-ți iau gâtul!" Clar, primul era Horus al meu, fără nicio umbră de-ndoială! Iar celălalt, la fel de clar
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
antrenați, cu scopul limpede al realizării contactului intim! În coada ochiului, Fratele îl zărește pe Boss pitit, ghemuit peste coșul său, sub masă. Prea târziu! Hai, hai, hai, regulează-mă! Fă-mi felul! Trage-mi-o, handicapatule! Trompistule! țipă Lili răgușit, în pragul acuplării, răvășită și dominatoare, ca o amazoană. Ținându-și prada strâns îmbrățișată cu o mână (precum femela de călugăriță, Mantis religiosa), Gladiatoarea apucă unul dintre paharele de vin, cu mâna liberă, soarbe și înghite cu sete, repetând gestul
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
moment: pentru numele Rațiunii, ce se întâmplă aici? E oare posibil să i se întâmple așa ceva unei ființe umane care respectă legile, acum, în A.D. 2560. și unde ― pe Pământul în pace? ― Am impresia, zise el, și vocea îi suna răgușit chiar și propriului auz ― că sunt un puști într-o casă de nebuni. Voi așteptați ceva de la mine. Doamne, spuneți-mi ce și voi face singur tot ce vreți. E absolut normal ― continuă el ― ca viața să conteze pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
supraviețuitori, care poate fi anihilată printr-o bună propagandă. Gosseyn avea impresia că se află undeva, în fundul unui puț adânc și că se prăbușește, se prăbușește... ― Ce se va întîmpla cu restul de două sute de milioane? ― își auzi singur vocea răgușită. ― Teroarea! ― zise X cu vocea sa de violoncel. Teroarea fără milă împotriva tuturor acelora care se opun. Istoria a dovedit-o clar că nu este niciodată greu să controlezi masa unei populații decapitate de conducători. Ori, pe Venus, conducerea este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
solidar de om și de emoțiile sale temporale, pe cât este viața de sistemul nervos. Secundarul galopa către cifra zece, încheindu-și primul tur complet. Deci de la plecarea doctorului Kair se scursese realmente un minut. Prescott îngăimă cu o voce scăzută, răgușită: "Prost să fie, și tot trebuie să se întoarcă în mai puțin de cinci minute, numai că tipul de afară e probabil vreun idiot care vorbește prea mult. Gândește-te bine la asta și nu te pripi." Se scursese deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
în stare. Dar eu nu pot ucide decât ca să mă apăr. Acesta este unul din imperativele mele constructive. Gosseyn, care nu se gândise niciodată că Mașina ar fi putut constitui pentru el un pericol, abia putu să îngâne cu voce răgușită: ― Nu mai înțeleg nimic, ce se întâmplă aici? Vocea Mașinii îi răsuna în urechi ca venind de departe: ― Ce-ai avut de făcut, s-a terminat ― zise ea. Ți-ai îndeplinit sarcina. Acum e momentul să cedezi locul celui de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
asta are loc pe întuneric? Întrebarea era pur formală, căci el percepea acum diferența între lumina ce scălda scena de pe ecran și adevărata lumină a zilei. Era o scenă nocturnă filmată cu radar-camere. În spatele lui, Thorson rosti cu o voce răgușită: ― Iată de ce nici o armă n-a fost eficace. Pentru întuneric, fiecare om este dotat cu aparat de vedere nocturnă, dar ca să funcționeze are nevoie de energie și ― în plus trebuie îndreptat spre o anumită direcție. Gemând de furie, adăugă: ― Simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
acțiunilor tale, ci datorită filosofiei unei întregi rase. Tăcu. Capul i se înclină spre dreapta, dovadă inconștientă, dar expresivă, a ezitărilor care-l chinuiau. Părea cu totul absorbit de o problemă imediată, iar când vorbi din nou, vocea îi răsuna răgușită: ― Și totuși, trebuie să existe o legătură. Gosseyn, cum poți tu explica coexistența acestei unice filosofii non-A și a acestui exemplar unic, care ești tu, într-un univers obișnuit din toate punctele de vedere? Așteaptă! nu spune nimic. Lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
din Repubblica nu menționau numele lui Elio Fioravanti. La Barul Muzelor trecu pe dinaintea lui Buonocore și se așeză la o măsuță de pe colț, luminată de razele blânde ale soarelui. Pescăruși giganți traversau țipând cerul de deasupra copacilor. Elio detesta țipătul răgușit al pescărușilor - disperat, aproape uman. Avea Întotdeauna impresia că vor să-i spună ceva - și nu era un compliment. Înmulțirea pescărușilor Într-un oraș fără ieșire la mare Îi părea de o absurditate inexplicabilă. Dar poate că ăsta era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Religia n-are nici o treabă, spunea alta cu niște ochi apoși, pe care Maja și-o amintea de la ultimul dineu electoral al lui Elio - adeziunea costa un milion de persoană - căreia Îi mai și zâmbi, cu toate că o enerva vocea ei răgușită. Eu am o tunisiană foarte curată, ți-o recomand, tunisienii sunt practic italieni, doar că sunt musulmani, e singura diferență. — A, nu, eu o musulmană n-aș vrea, e o religie care mă Înspăimântă, sunt Înapoiați și Își tratează femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o zi avea să ne omoare pe toți asfixiindu-ne cu gaz. Noaptea, Guido se ridica din pat pentru a controla dacă nu deschisese robinetele de gaz, am fost obligați să o dăm afară. Această dramatică povestire a doamnei cu vocea răgușită fu urmată de o tăcere aprobatoare și Înțelegătoare față de riscul la care fusese expusă familia. — Mama mea are o ecuadoriană care nu rupe un cuvânt În italiană, deși sunt deja doi ani de când stă aici, dar nu a Învățat nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
identice, pieptănate la fel, cu bijuterii asemănătoare, cu ceasuri identice și cu aceleași rochii Întunecate și caste, cu aceleași Încălțări cu vârfuri ascuțite, cu tocuri Înalte și prevăzute cu brățări În jurul gleznelor. — Școlile publice sunt pe ducă, spunea o găină răgușită, cu un nas dubios, Împodobită ca un brad de Crăciun. Cine ar mai merge ca profesor, pentru salariul acela de mizerie? Câștigă mai puțin decât femeia mea de serviciu. E normal ca la școlile publice să ajungă toți faliții. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fi făcut-o să fie și mai răscolitoare. Căci există o paloare meschină În acțiuni, câtă vreme imaginația are o grandoare inexorabilă. Valentina se Întoarse În salon și apoi dispăru pe hol. — Tati! Îl chemă din nou Kevin cu vocea răgușită - când vii? — Iată-mă, Îi răspunse. Avea cămașa udă de transpirație și mici picături de sudoare i se prelingeau pe tâmple. Dar mâna nu-i mai tremura. Protagonist, pentru totdeauna. Copiii stinseseră lumina. Mobilele din salon Își pierduseră unghiurile, planurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
a Îmbolnăvit de nervi, așa cum te-ai aștepta să o facă. În noiembrie urmează să aibă loc Congresul al XIV-lea al PCR și ziarele insistă pe realegerea Supremului În funcția de secretar general al Partidului. Din păcate, acest discurs răgușit, Îndobitocitor e singurul la care avem acces. Se fac din cînd În cînd ședințe de partid În sala de studiu de la parter. Cineva citește presa, de regulă un caporal. Dar sînt numai abstracțiuni hidoase, care alunecă În gol pe mințile
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
privește amuzată, dar zîmbetul ei e scremut, neautentic, ca de scenă. — Du-te și culcă-te. Ar fi bine să-ți revii pînă mîine, că mergem la spitalul militar. Ne așteaptă domnu’ Popescu. — Popescu sau Ionescu? Întreb cu o voce răgușită. Tace o clipă, i se schimbă expresia. — Popescu, soțul Getei. E dermatolog. O să-ți vadă arsura. Geta mi-a zis că, dacă vii cu trimitere de la medicul unității, te ține În spital o vreme. — Geta? Întreb cu aceeași voce arsă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
partea cealaltă a gardului viu (pentru că nu prea Îl vedem, deducem după voce că e În vîrstă), explicîndu-ne Într-un limbaj pedant și tutelar de ce e bine pentru țară să iasă Ion Iliescu. E Încurajat de un cor de voci răgușite (voci tipice de maiștri militari pensionați și alt personal administrativ din armată - asprimea lor trădînd mai degrabă abuzuri decît lipsuri): Păi de-aia vă e vouă, că fură. Nu mai e nevoie... Și dacă o fac, o fac pentru bine
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
sudului. - E de-acum primăvară! exclamă doamna Pavel. Se ridică veselă din fotoliu, și adăugând încă vreo câteva cuvinte de bucurie, plecă în curte, apoi ieși în dreptul porții și urmări cu privirea căruța cu calul slăbănog și mic, ascultând vocea răgușită a vestitorului care dormita pe capra căruței, legănându-și din când în când capul spre umeri sau în față, nehotărât ca anotimpul. - Pământ de flori! Pământ de flori! Și el păru să fie ultimul om al acelei după-amiezi, după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cu imensa cuvertură bej cu ciucuri atârnând ca niște clopoței tăcuți, cele două fotolii, măsuța, oglinda ovală, perdelele lungi, toate născând o bucurie secretă. Câțiva trecători; apoi, pe caldarâmul micului bulevard se auziră strigând la intervale aproape egale, cu voce răgușită: - Pământ de flori!... Pământ de flori!” Căruța înainta încet depărtându-se până ce zgomotul roților pe pietrele cubice ale caldarâmului nu se mai auziră. Era duminică; mâncai ceva pregătit de doamna Pavel din ajun și-mi făcui o cafea. - Pământ de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
domnule colonel. Suntem o democrație cu venituri bugetare mici, stau foarte prost cu banii, iar telefonul e scump, așa că... sss-sss! vă rog să mă sunați dumneavoastră. E mai indicat și din punct de vedere diplomatic. Avea vocea schimbată, un pic răgușită, iar după fiecare cîteva cuvinte rostite se oprea să-și tragă mucii pe nas. Atunci colonelul auzea În receptor un sîsÎit prelung și aspru, ca și cum cineva ar fi frecat pereții cu o hîrtie uscată. — Dar cărei fericite Întîmplări Îi datorez
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
nu era altcineva decît românul care-i furase pardesiul la cîrciumă, și o luă Îndată pe urmele lui. Joanna Jeni duse megafonul la gură, dar nu vorbi imediat. Se făcu o liniște perfectă. Vocea amplificată a Joannei-Jeni, groasă și nițel răgușită, din cauza excesului de tutun, răsună autoritar pînă la ferestrele blocurilor din preajmă, de unde locatarii curioși urmăreau evenimentul. — Atenție la mine, spuse (oricum, mulțimea era numai ochi și urechi). Cine are asupra sa chei, monede sau alte obiecte metalice, să le
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
permanenți sau situaționali (în prima categorie se află anumite deficiențe înnăscute ale comunicatorilor, în cea de-a doua, spre exemplu, o acustică defectuoasă a sălii unde are loc activitatea didactică sau deficiențe temporare - un profesor poate să fie, de pildă, răgușit), dar și unor factori socioculturali (spre exemplu, cineva care nu-și structurează adecvat discursul pentru a-l adapta unui anumit receptor); desigur că și la nivelul canalului de comunicare întâlnim astfel de deficiențe (zgomote, anumite interferențe care - așa cum vom vedea
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]