336 matches
-
lucruri; mîine; minți; a minți; mult; munte; nectar; nehotărît; neîncredere; neînțelegere; neînțeles; nelămuriri; nelămurit; neliniște; nervi; nesiguranță; neștire; nevoie; notă; noutate; numele; oamenii; ora; pachet; poveste; problema; problemă; profesoară; de profesor; profesorul; prostește; proștii; provoca; a pune; question?; rapid; răgaz; răpus; răspundea; răspundere; fără răspuns; răspunsul; realiza; recunoștință; repede; retoric; rușine; salută; de sănătate; semn de întrebare; semn interogativ; semnul interogativ; serios; sfat; socializa; socoteală; a solicita; soția; sprîncene; străin; striga; suspiciune; a nu ști; să știi; cînd nu știi; dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
pentru inamici, bani sau altele de genul ăsta, plus experiență. Astea nu se-ntîmplă și-n afara consolei. Aici cele mai multe personaje par setate să te-ncurce cu replici aiurea și la care nu poți da clic să scapi mai repede. Cel răpus e înghesuit în sicriu, cu fața și mîinile țepene și galbene ca turnurile unui fort conservate în ruină după ce fusese killerită toată soldățimea locuitoare. Un bărbat în sutană neagră care mătură podeaua rostește incantații, uneori întărindu-le prin gesturi din
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
ca turnurile unui fort conservate în ruină după ce fusese killerită toată soldățimea locuitoare. Un bărbat în sutană neagră care mătură podeaua rostește incantații, uneori întărindu-le prin gesturi din mîini, cît și cu obiecte magice. Însă nu se-ntîmplă nimic, eroul răpus rămîne la fel de nemișcat acolo, în cutia aia căptușită cu alb din mijlocul mulțimii de creaturi în negru. Prin incantațiile lui, preotul nu poate să-i umple bara vieții, nici măcar cu cîteva liniuțe, nici să răspîndească vîrtejurile alea de curenți strălucitori
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
mult;/ stam singur la fereastră cercând ca să ascult/ cum tresărea cu stele neantul de-ametist.// În noaptea-aceea cerul, ca Marea Marmara,/ se răscolea de valuri sosite din abisuri,/ iar Luna, ca un fruct de grele compromisuri,/ o-nchipuiam drept capul răpus al lui Marat.// Părea că sunt cu Luna, pluteam cu ea și eu/ ne îndreptam spre Țara ce nu știm a cui e;/ părea că-n depărtări răsare-o cetățuie;/ în turnul vechi, acolo, ne-așteaptă tristul Zeu,/ să descifrăm
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
violentă, lucru iarăși admis de majoritatea protagoniștilor) își binecuvîntează nevasta vinovată, care moare astfel cu inima relativ împăcată. Cu aceeași voluptate mai degrabă sadică, Frankford îi scrie pe mormînt următorul epitaf (el însuși punitiv post mortem!): E-nmormîntată aici femeia care/ Răpusă-a fost de-a soțului iertare." Care iertare se pot întreba, legitim, aceeași critici feminiști? Textul urmărește, pînă la urmă, ca și The Duchess of Malfi, un tipar de subtilă și, totodată, delirantă coerciție psihică, aplicată femeii care încalcă un
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
rămâne în suspensie marele écart în timp între Mircea Eliade și autorul Nostalgiei, când sugerează construcția volumului și, într-o jumătate de frază, autorul însuși seceta culturală a fost atât de profundă, încât a afectat și sintaxa literară a spaimei, răpusă, alături de alte victime, de ghilotina nemiloasă a cenzurii. Or, nu este așa: o rapidă răsfoire a câtorva romane românești din perioada 1965-75 (pentru a nu merge mai departe...) indică faptul că tema a continuat să înflorească și în ceaușism, estompată
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Regele Wenceslav. La orice întrebare el râdea și, ridicându-și hlamida până la genunchi, începea să joace. Râsul lui creștea și scădea fără încetare, încât umplu de groază pe oameni". O inscripție descoperită de unul dintre localnici devoalează misterul: cetatea pierise răpusă de ciumă 62, chiar de Sfânta Elena, ziua nunții regelui. Rândurile narațiunii sunt sudate în jurul unei schelării complicate a macabrului, cu pronunțate ecouri atât din fantasticul romantic (The Mask of the Red Death de Poe), cât și din realismul secolului
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
pe frunte coarne puternice de taur, Înveșmîntat ca peștii, cu galbeni solzi de aur; O fiară-ngrozitoare, balaur ucigaș Încolăcindu-ți trupul de șarpe uriaș Trebuie să surprindem aici momentul încetinirii din galopul nebun al cailor înspăimîntați de imaginea monstrului răpus și căzut la pămînt: De strigătele noastre tot țărmu-a trezit! Din iureșul lor, caii, tîrziu s-au domolit, Lăsîndu-i trupu-n preajma lăcașurilor sfinte, În care zac strămoșii în lespezi de morminte. Aceste mărci ale genului epic, la care putem adăuga
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
de morminte. Aceste mărci ale genului epic, la care putem adăuga imaginea "ierbii în flăcări și fum" din versul 1577. Un ton patetic emană din întreaga structură a cântului funebru. Tabloului de început îi corespunde tabloul final, cu trupul eroului răpus, înconjurat de femei înlăcrimate. Ritmul versurilor este inegal, și cunoaște dislocări excesive în momentele tensionate (v. 1535, 1542, 1545, 1550, 1559), rolul semnificantului este evident, de exemplu în versurile ("Sa CROUPe SE RECOURbe en REPLis ToRTeux"); studiul figurilor (sinecdoca de la
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
sine, ci pentru puterea de convingere. Farmecul periculos al lui CTP poate convinge chiar și atunci când nu are dreptate, când se înșeală, pentru că mizează pe expresivitate, prin urmare și pe afectivitate, fapt letal pentru tipul nostru de public, care cade răpus. Tipologic, este aceeași situație cu a jurnalistului Eminescu, care l-a bătut la puncte pe Rosetti, ba uneori chiar prin KO, deși acela avea mai totdeauna dreptate! Numai că Eminescu scria mai bine, cu mai multă expresivitate și convingea publicul
Scriitorii și politica by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei () [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
și Sora Boarelui (Dealul Mohului), dintre secetă și ploaie au fost transferate în plan erotic, nu în thanatic. Dar Lazăr, cel căzut din copac, se pare că nu poate suporta destinul dendrologic și floral. Se naște ca să moară, asemenea plantei răpuse de arșiță ori copacului doborît de secure. Căderea poartă în sine simbolicul. Eroul repetă destinul copacului. Moartea este așteptată ca fapt existent în firea lucrurilor ori este „ajutată”; motiv pentru care nimeni din această familie de personaje mitice nu schițează
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
Papa ot Brâncoveni și Preda, și Mihai Vodă cel Viteaz și Constantin postelnicul? Nu prea înțeleg ce vrei să spui, cuvioase. Eram acolo, când vodă îi zicea meșterului Constantinos ce voia de la el. Și spunea așa; „Pe neamul meu cel răpus de moarte năpraznică, pe taica Papa, și ceilalți, moș Preda și Constantin Cantacuzinul să-i faci senini și frumoși ca să se înțeleagă că pe ei moartea i-a înălțat, nu i-a doborât! Rămăsese meșterul pe gânduri, se tot uita
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
moartea i-a înălțat, nu i-a doborât. De abia acum am înțeles...” Atunci am priceput și eu, iar durerile mele s-au preschimbat în bucurii și colind așa țara și mă rog lui Dumnezeu Sfântul să înalțe fruntea celor răpuși, iar pe noi să ne izbăvească și să ne dea fericirea de a trăi fiecare zi, pentru că soarele răsare și apune de la Dumnezeu și asta este o minune pe care o vedem, dar ochii închiși ai minții ne împiedică să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
crezu că greutatea trupului mătăhălos mult prea gras al fratelui mai mare îl face ursuz, dar când îi auzi în continuare șoapta simți cum i se răcește spatele. Visul meu nu-i împlinit pân’ nu-l văz pe Constandinul Stancăi răpus. Cu tot neamul lui... Crezusem că i-am dat domnia cu împrumut pentru un an, doi, până se linișteau lucrurile... Dar el, douăzeci și cinci de ani s-a înfipt în scaun, fără să-i pese de noi Cantacuzinii că îmbătrânim și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
asta se învenina sub loviturile neașteptate ale oștirii române. Cătau să-și stăpânească firea, să nu cadă în vreo cursă, să nu-și dezorganizeze rândurile de bătaie. S-a iscat totuși un vălmășag de nepovestit. Mulți ieniceri și spahii cădeau răpuși de sulițele, săgețile și buzduganele românilor, venite de pretutindeni. Dar și iataganele otomane secerau cu nemiluita vieți românești. Cumpăna victoriei înclina tot spre Soliman Pașa. Atunci Ștefan Vodă a dat semn buciumașilor să îndemne călăreții și pedestrașii din preajma Vasluiului să
Istorie pe meleaguri vasluiene by Gheorghe Ulica () [Corola-publishinghouse/Science/1250_a_2316]
-
bâlbâindu-se. — Am o alergie, știți. Cel mai mic... cel mai slab... cel mai slab curent mă, mă aiurește, pur și simplu, pufni el, ieșind de după birou, grăbindu-se spre ușă. O împinse, deși era închisă. Se ghemui, tremurând, icnind, răpus, zvâcnind, zguduit, în seria de salve, aplecat, parcă împușcat, deasupra mânerului ușii. Încercă pași mari, împiedicați spre fereastră. Se sprijini de fotoliul femeii, pipăi marginile de lemn, pervazul, închizătorul ferestrei, toate erau la locul lor... totuși strănuta, parcă și cu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
am timp să-mi dau seama că trenul s-a oprit de mult. Sunt părăsit și pieziș. „Învață-ne a socoti zilele noastre, ca să putem dobândi o inimă înțeleaptă.“ Trenul și-a înfipt colții în gheața zilei, zace mulțumit și răpus. Sunt singur în compartiment, nu e nimeni. Suntem la destinație, vagonul s-a golit, trenul a înțepenit, în gara cocoșată și ninsă, de pe o rută periferică. Îmi privesc palma, o apăs în umărul de deasupra canapelei, e moale și rece
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Zâmbind iubirii noastre Și undelor pe lac. De glasul păsărelelor Pe gânduri codru-i pus. O stelelor, stelelor, Unde v-ați dus? În turme călătoare Trec nourii pe ceriu, Ce seamăn pieritoare Duioaselor dureri. De strălucirea florilor E câmpul tot răpus. O norilor, norilor, Unde v-ați dus? Șoptiri aeriane Pătrund din mal în mal Ș-a stelelor icoane Pre fiecare val. De ochii tăi cei plini de-amor Aminte mi-am adus. O stelelor, stelelor, Unde v-ați dus? {EminescuOpIV
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lumea asta e un moft, Lumea nu răzbește. Nu îi interesează de nimic, Decât de viața lor trufașă, Decât de pofta de a fi, Nimeni nu se întreabă oare De ce doare cuvântul nespus, De ce câteodată apusul Vine cu un aer răpus. Totul se întâmplă cu un scop Și eu mă mut de aici, de tot Undeva, să fiu o stea Și să îmi văd iar viața grea! CENUȘA DE VIS M-am născut dintr-un vis în care aș intra iar
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
înfrunte pe Hector, nu are răbdare nici să-și primească darurile de împăcare, nici să lase trupele să se odihnească și să mănânce, iar orice zăbavă la vorbă i se pare timp pierdut câtă vreme atâția războinici zac pe câmpie, răpuși. Dar nu era vorba de o imperioasă urgență militară, ci de nerăbdarea lui de a-l ucide pe Hector, de flacăra care îl mistuia. Mai târziu, când, înaintând impetuos în fruntea aheilor, ajunge printre cadavre chiar la porțile Troiei, prin
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
înfrunte pe Hector, nu are răbdare nici să-și primească darurile de împăcare, nici să lase trupele să se odihnească și să mănânce, iar orice zăbavă la vorbă i se pare timp pierdut câtă vreme atâția războinici zac pe câmpie, răpuși. Dar nu era vorba de o imperioasă urgență militară, ci de nerăbdarea lui de a-l ucide pe Hector, de flacăra care îl mistuia. Mai târziu, când, înaintând impetuos în fruntea aheilor, ajunge printre cadavre chiar la porțile Troiei, prin
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
o farfurie cu mere domnești și un castron de nuci. Printre gemete și mormăieli, ghionturi date odraslelor, Natalița reuși să termine de așezat masa. Nu uită să șteargă icoana, cu sfinții Constantin și Elena, lăcrimând la amintirea tatălui ei, Costache, răpus, de tânăr, în războiul Crimeii. Prin ușa întredeschisă, Ion se uita cu luare aminte la ceea ce făcea maică-sa: avea o cană, de unde, cu un mănunchi de busuioc, stropea, cu agheasmă, plapumele, macaturile și păturile, primite în dar la nuntă
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
două buze negre, pe care mi-e teamă să le pipăi, cum altădată, în copilărie, mi-a fost groază să mă ating de portalul acoperit cu postav negru, drapat în fața caselor celor adormiți pe veci. Tata a murit în stradă, răpus fulgerător de un atac de cord. Despotul, sub teroarea căruia am fost constrâns să merg pe drumul hotărât de el, și-a rezemat spinarea de gard și a murit în picioare, cu stânga în dreptul inimii, iar cu dreapta încleștată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
-mi de umbră, un vânt mă-ademenea Cu-n val al depărtării, cu grijă printre gânduri Din cimitire ALBE, o lacrimă-mi ardea. Și-o muzică de doruri prin Ochii tăi de vânt Mă ademeni în taină cu un decor răpus, De zorii ninși prin patul de versuri suferind Când viețile de AER, mi-au făcut așternut, Să pot privi furtuna, ce se risipește, Tu înger blond îmi deschizi iarăși viața Cu o rază de iubire ce-n nori se adâncește
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
oasele strigă după monstrul alb rănit, săltând aproape de balenierele lui Ahab în est. Poemul oscilează între o invocare a vărului dispărut și a altor marinari răpuși pe mare și alte prezențe misterioase, între care revenirea obsesivă a balenei albe, finalmente răpusă, este apariția cea mai importantă (de fapt, Lowell, Ahab, Moby Dick sunt toți de prin partea locului, de pe țărmurile apropiate de Nantucket Island). Discursul, uneori măreț, alteori grandilocvent, culminează în misterioasa afirmație care și încheie poemul, "The Lord survives the
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]