608 matches
-
pauză. În afară de Țara surâsului de Lehár, cu tenorul cel scund Joseph Schmidt, îmi aduc aminte de alte două filme: Victoria și al ei husar (melodramă probabil tot austriacă - mă încânta husarul...) și Iancu Jianu, film românesc, în care vibram din rărunchi pentru haiduc; amintirea lui mi-o redeșteaptă și azi partea ultimă din Simfonia scoțiană de Mendelssohn - se vede că această muzică acompania filmul. Atracția sexuală față de ostașul din casă a continuat și ea să se manifeste. Seara, după ce-și
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
să se culce, eu să-ți scriu ție... Mi-aduc acum aminte de ultima seară înainte de plecare... ce drăguță ai fost cu mine. Monica, știi cum se spune la noi în Oltenia, când ai o durere mare, mare: „Mă dor rărunchii“. Mă dor rărunchii, Monica! Seara Hotărât, s’a schimbat vremea: posomorât, frig tare și vânt ce îndoaie crengile până jos. Ții minte oțetarii cu foi ca de salcâm, dar mari. S’au ruginit, bat în roșu de apus de soare
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
eu să-ți scriu ție... Mi-aduc acum aminte de ultima seară înainte de plecare... ce drăguță ai fost cu mine. Monica, știi cum se spune la noi în Oltenia, când ai o durere mare, mare: „Mă dor rărunchii“. Mă dor rărunchii, Monica! Seara Hotărât, s’a schimbat vremea: posomorât, frig tare și vânt ce îndoaie crengile până jos. Ții minte oțetarii cu foi ca de salcâm, dar mari. S’au ruginit, bat în roșu de apus de soare și se frâng
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Băeșu, cu care se ilustrează numărul aflat sub tipar. Cînd am intrat, fiind semiîntuneric, tipograful care mă însoțea a aprins lumina. La plecare, observînd că n-o mai face, i-am zis s-o stingă. Mi-a răspuns ca din rărunchi: „Lăsați-o, domnule, lăsați-o! Ne-au luat totul, afară de suflet: lumină, apă, mîncare, tot...” „Dacă la întunericul care există s ar adăuga ceva mai multă căldură și mîncare, ar fi la fel de bine ca în timpul războiului!” Cel care-mi spune
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
la București, la Brașov, la Sibiu, la Făgăraș sau la Orașul Victoria. După ce au fost șantajați cu eliminarea din viața social-civilă a copiilor lor de la orașe, Emilian Grovu, Gheorghe Grovu și preotul Ilarie Budac au oftat adânc din străfunduri de rărunchi, au luat tocul cu peniță claps în mână, au muiat în călimara de pe biroul președintelui sfatului, cu cerneală violetă, culoarea otrăvii, au scrâșnit din măsele și au semnat, consfințind în felul acesta predarea întregii agoniseli de generații a familiilor lor
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
oi sui la tine,/ Zău că mi-i păți-o bine!” (CioacaHunedoara). Substituirea fetei în ciută este transparentă în provocarea pe care aceasta o lansează tânărului. În alte colinde, după ce împarte ciuta la diferiți meșteșugari, eroul păstrează „limba ș-un rărunchi” pentru a se dezvinovăți în fața boierilor. Gesturile au un caracter fast, sunt o împărțire mistică a manei: „Dete sânge locului/ Și mana pământului,/ Dete păr la trăistari,/ Pelea la tăbăcari,/ Carnea la măcelari,/ Oasăle la fluierari,/ Mațăle la strunari,/ Unghele
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
împărțire mistică a manei: „Dete sânge locului/ Și mana pământului,/ Dete păr la trăistari,/ Pelea la tăbăcari,/ Carnea la măcelari,/ Oasăle la fluierari,/ Mațăle la strunari,/ Unghele la păhărari,/ Bălegar la grădinari./ El nimica nu-ș luară/ Luă limba ș-un rărunchi/ În basma lenvăluiară” (Costache-Negri - Galați). Diferența între cerb și ciută este cea dintre animalul ghid și animalul belșug. Sacrificarea cerbului denotă simbioza eroină - vânat, în timp ce împărțirea ciutei construiește o „societate”, nu doar o imagine în miniatură a cosmosului: „Cu cita
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
lumina amurgului, ultimul ecou al goarnei. Apoi, deodată, au pornit în aceeași direcție de parcă le-ar fi făcut cineva un semn. Vraja s-a risipit și străzile răsunau de copite. Îmi imaginam șuvoaie de spumă ce răzbăteau la suprafață din rărunchii pământului, inundând aleile, invadând gardurile și înecând chiar turnul cu ceas. Dar nu a fost decât o iluzie a crepusculului. Când am deschis ochii, spuma dispăruse. Copitele erau doar copite obișnuite, iar orașul neschimbat. Animalele se scurgeau, asemenea unui râu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
să mă gândesc la tâmpenii de-astea, mai bine îmi vedeam de ale mele. Și așa aveam destule probleme! Am pus ambele mâini pe volan și am oprit la semafor. În timp ce așteptam să se schimbe în verde, am căscat din rărunchi. În fața mea era un camion încărcat cu baloturi de hârtie. În dreapta, o mașină sport, un Skyline alb, cu doi tineri. Un el și o ea mergeau să se distreze sau se întorceau de la distracții. Păreau tare plictisiți. Individa, cu două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și nici n-am dat peste ceva de care să ne lovim. Era neted ca un teren de bowling. Înaintam fără obstacole în cale. Gâfâiam îngrozitor. Alergam ca nebunii spre un punct fatal în timp ce lumea subterană se cutremura din toți rărunchii. Din când în când auzeam bufnituri îngrozitoare, de parcă se ciocneau niște bolovani uriași unul de altul. Pe când ne afundam tot mai mult în bezna aceea, împinși de împrejurări, simțeam ceva zvârcolindu-se și luptând din răsputeri să ne despartă. Zgomotul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Să mori în clipa asta, spuse Profesorul sec. Să mori înainte de a se conecta circuitul A. N-ar mai rămâne chiar nimic din tine. S-a lăsat o tăcere adâncă. Profesorul și-a dres glasul, nepoata lui a oftat din rărunchi, eu am scos sticla cu whisky și am băut o gură. Nimeni nu mai zicea nimic. — Ce fel de lume e aceea? ... Lumea eternă... — Ți-am mai spus. E simplă, pașnică, ți-o creezi tu însuți. Ai tot ce dorești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mai departe de articol. M-au preocupat apoi pozițiile ocupate de Liga Centrală și Liga Pacificului. Au sosit sandvișurile și supa. Le-am mâncat cu o plăcere nebună. M-am șters la gură cu șervețelul și-am oftat din toți rărunchii. Parcă se adunaseră toate oftaturile din viața mea într-unul singur. Atât a fost de profund. Am ieșit din magazin și am încercat să opresc un taxi. Pentru că eram murdari, a trecut ceva timp până s-a îndurat unul să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
bătut la cap și cu evadarea asta. — Ai făcut-o și de dragul meu, nu? Să n-ai nici o îndoială în privința asta, zise Umbra. Am lăsat Umbra jos ca să mă odihnesc puțin. M-am așezat pe vine și-am oftat din rărunchi. Eram atât de încălzit, încât nici nu simțeam frigul. Picioarele mi se întăriseră ca piatra de la încheieturi până în vârful degetelor. — Să știi că uneori îmi fac procese de conștiință. Dacă nu te-aș fi bătut la cap și-aș fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
efort? De ce te-ai răzgândit? Din pricina ei? — Da, ar fi și acesta un motiv, dar nu e singurul. Am descoperit ceva foarte important pentru mine, mult mai important decât aș fi crezut vreodată. Trebuie să rămân. Umbra oftă din toți rărunchii și-și ridică apoi privirile spre cer. — I-ai găsit sufletul și te-ai hotărât să trăiești împreună cu ea în pădure. Vrei să scapi de mine, nu? — Ți-am spus și adineauri că nu este singurul motiv. Am descoperit rațiunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
l-am auzit pe Victor lătrând în curtea noastră. - Mimi nu vrea ca Hanson să mai joace Doom. - De ce? întrebă cineva. - Zice că e un joc de care se folosește armata Statelor Unite ca să-i instruiască pe soldați. Un oftat din rărunchi. Singurul lucru care separa casa noastră de cea a lui Allen era un gard viu foarte scund, dar casele erau atât de îndepărtate una de alta, încât orice reclamație privitoare la o eventuală lipsă de intimidate devenea nerelevantă. Încă îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pare să se identifice cu orașul și vorbește despre sentimentul de nesiguranță care a pătruns peste tot. Mai tîrziu, ea își invită ascultătorii să sune în direct și să-și spună părerile despre misteriosul justițiar ; majoritatea îl aprobă din toți rărunchii, excepția notabilă fiind o ascultătoare care observă că aceeași isterie vindicativă a băgat America și în războiul din Irak. Toate astea înseamnă că tragedia suferită de Erica și rătăcirile ei ulterioare, în căutare de răufăcători pe care să se răzbune
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
mare, adică să-ți vină rău de atâta bine. Oare cum și de ce-i durea pe ei în toate părțile corpului de români și România? Ce-i apucase și răcneau de se scutura Cortina de Fier și li se învinețeau rărunchii: „Salvați satele românești!”. Toate durerile estului se adunaseră în fundul vestului, se zguduia de plâns de soarta noastră, a satelor românești. A fost de ajuns să fac, asemenea vechilor voievozi, un drum până la vechiul Țarigrad, la Constantinopolul Turciei europene, ca să mă
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
ar trebui banii de la bugetul statului, vor fi primii care, la viitoarele mișcări sociale, vor cere pensii mărite. Scena, mi-o imaginez, este aidoma cu cea din „Setea” lui Titus Popovici, unde Safta, trezită la lupta cea mare, striga din rărunchi: „Vrem pământ, că ne-am luptat”. Unde se luptase Safta? Tot acolo unde au lucrat întreținuții guvernului de dreapta, cu măsuri de stânga: „Trai, nenică, pe banii babacului!”. De când primul ministru a îndrăznit să vină cu o nouă lege a
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
se întrebă cât de greu putea fi un astfel de scut și cum ar fi fost să pornească tocmai el la atac, cu o sabie în mâna dreaptă - și cu aparatul agățat de gât, hai, potolește-te -, urlând din toți rărunchii, decis să lupte până la epuizare pentru țară, pentru rege, pentru regină, pentru Dulcineea sau Mirandolina sau... nu-i mai veni niciun nume în minte, clic, clic, clic, văzu o altă cetate asediată, iar el, cu aparatul pus pe trepied, le
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
ofertele inegalabile și pretindea că fericirea este la doar un pas de tine? Plăcile mari de gresie semănau cu o tablă de șah, iar el își închipui că va ajunge la capăt, pe ultima linie, și va striga din toți rărunchii am învins, ha, ha, am învins, acum pot să mă transform în altă piesă și o iau de la capăt! Se văzu ridicând pumnul în aer, desfăcând degetele și arătând semnul victoriei pereților trași pe sfoară. V-am făcut, degeaba scrâșniți
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
subiectul. Mă uit cu mâna la frunte către norul alb în formă de inorog care s-a îndepărtat văzând cu ochii și simt cum durerea de cap se domolește. Mă scutur de gânduri și traversez strada înspre Eduard, inspirând din rărunchi aerul rece. Intrăm în parc și ne îndreptăm spre o bancă pe care șade Bobo. Nu îmi pot reprima un fior. Eduard îmi pomenise doar de bâlbâiala lui Bobo, nu mi-a spus însă că, pe lângă asta, arată ca un
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
spre mine. Stai un picuț, nu vezi că vorbim? Mă tem că i-am aruncat o privire cam fioroasă. Nu prea eram în apele mele, Edo, de bună seamă! — Bine, scumpico, las’ că vorbim după extemporal, a oftat Leni din rărunchi și s-a sculat alene, aranjându-și părul buclat. Oricum, aduc mâine pantofiorii, să-i vezi! — Nu pot să pricep ce naiba găsești la pisicoasa asta! am mormăit eu în loc de bună ziua. „Stai un picuț“, „scumpico“, „pantofiori“... Treanca fleanca! Georgiana se uită la
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
un catalog pe care-l trântește pe ca tedră cu năduf (oare toată lumea are nevricale azi?), fără să ne arunce vreo privire în clasă atunci când ne ridicăm, la fel de zgomotoși, s-o salutăm. Georgi se așază înapoi în bancă oftând din rărunchi, în același moment în care se așază și profa pe scaunul de la catedră, de unde abia se zărește - mai degrabă i se zărește cocul. — Martin Clara! rostește profa de română, cu dispreț, făcându-mă să tresar. A sosit o diplomă de la
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
și să-l văd mistuindu-se în fața mea? Mă uit la el nehotărâtă. Zace acolo tăcut și pânditor. Deschid fereastra larg și mă las adulmecată de aerul rece, care parcă așteaptă ceva de la mine. Știu ce așteaptă. Răsuflu adânc, din rărunchi. La ce mi-a folosit nelipsita mea emoție interioară, de care eram atât de mândră și atât de convinsă că poate schimba lumea - dacă nu lumea toată, măcar lumea din jurul meu -, printr-o simplă atingere? îmi spuneam că va fi
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
emoția de a trăi cu fiecare celulă, până la capăt, precum un băț de chibrit ars în întregime. Ce mare aiureală! De fapt, nu are ni meni nevoie de emoția mea. Doar aerul rece o așteaptă. Răsuflu din nou adânc, din rărunchi, să iasă toată din mine, o dată pentru totdeauna. Mai bine așa, mai bine să îi dau drumul în necunoscut, poate măcar ea nu se va prăbuși și va pluti, singură și liberă prin aer, înspre înalturi. Partea a doua MAREA
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]