514 matches
-
cel care dă o asemenea dispoziție este instigator. În doctrină sa afirmat că abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor este imputabil participanților chiar atunci când aceștia nu au calitatea de funcționari publici sau funcționari. În acest caz nu este vorba de răsfrângerea circumstanțelor personale de funcționar public sau funcționar ci „încadrarea contribuției lor în dispoziția care prevede erga omnes fapta comisă de subiectul activ nemijlocit”<footnote V. Dongoroz, op. cit., p. 80 footnote>. II.6. Latura obiectivă Latura obiectivă a oricărei infracțiuni, deci
ABUZUL ?N SERVICIU CONTRA INTERESELOR PERSOANELOR by Costel VASILACHE () [Corola-publishinghouse/Science/84374_a_85699]
-
1973, 8; Al. Căprariu, „Convergențe”. „Povestirea. Destinul unei structuri epice”, TR, 1973, 24; Petru Poantă, „Convergențe”, ST, 1973, 13; Adriana Iliescu, Morfologie literară și timp istoric, LCF, 1973, 29; Voicu Bugariu, „Povestirea. Destinul unei structuri epice”, AST, 1973, 7; Tomuș, Răsfrângeri, 111-116; Mircea Iorgulescu, Trei decenii de roman românesc, RL, 1974, 40; Liviu Petrescu, Condiția romanului, TR, 1974, 40; Nicolae Manolescu, Proza contemporană în antologie, RL, 1974, 47; Const. Ciopraga, O panoramă a romanului, CL, 1974, 11; Noemi Bomher, „Povestirea. Destinul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290599_a_291928]
-
să iasă din această armonie interioară...” Ne putem întreba de ce această „natură nobilă...”, „greșește calea”? Viața lui eamlet se impune a fi cunoscută, pentru că ea „nu este a individului, ci a gândului său”, gânduri care pecetluiesc ființa înseși, ca o răsfrângere înspre noi înșine. și-n acest context, merită a reține că „vorbele” lui eamlet „rămân cele mai fermecătoare, pentru că închid în ele cea mai mare capacitate de jertfăși dragoste pentru umanitate”. Piesa Cum vă place naște-o altă dezbatere, Bufoni
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
époque d’Étienne le Grand, 1960) sunt continuate. Apar însă și teme noi, precum literatura de colportaj, ca în Le Dit de l’empereur Nicéphore ÎI Phocas et de son épouse Théophano (1976), unde investighează o veche carte populară și răsfrângerile ei în modernitatea română și grecească și, mai cu seamă, scrierile apocrife: Apocryphes bogomiles et apocryphes pseudobogomiles, 1950, Leș Apocryphes slaves et roumains: leur apport à la connaissance des apocryphes grecs, 1953, Notes sur la tradition littéraire du Testament d
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290311_a_291640]
-
bibliografice: Căprariu, Jurnal, 92-97; Felea, Reflexii, 160-165; Piru, Panorama, 145-146; Mincu, Critice, I, 174-177; Cesereanu, Ipostaze, 144-151; Manolescu, Poezia, 66-68, 229-235; Grigurcu, Teritoriu, 63-70; Piru, Varia, I, 285-289, II, 516-518; Doinaș, Poezie, 113-121; Raicu, Structuri, 204-208; Grigurcu, Idei, 49-63; Tomuș, Răsfrângeri, 181-184; Drăgan, Reacții, 99-108; Nițescu, Repere, 139-157, 163-164; Ardeleanu, Opinii, 183-188; Barbu, O ist., 218-220; Laurențiu, Eseuri, 163-166; Ștefănescu, Preludiu, 264-268; Vlad, Lectura, 57-62; Ungheanu, Lecturi, 275-284; Ungureanu, Contextul, 160-164; Manu, Eseu, 292-297; Regman, Explorări, 73-84; Poantă, Radiografii, I, 190-192
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
vestimentară. Într-un asemenea context, modelele sunt orientate către consumul ostentativ, pentru că ele au, înainte de toate, funcția de a marca diferențierile sociale sau, ca să adoptăm conceptualizarea mertoniană, funcția latentă de diferențiere socială (Merton, 1968, pp. 123-124). Rezultă o mentalitate cu răsfrângeri până și în tendințele demografice: numărul de copii dintr-o familie este limitat astfel încât să se păstreze un maximum de resurse pentru consum. Dar și unele activități de petrecere a timpului liber orientate către diferențiere au tot o funcție de integrare
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
curată a feței li se acoperă cu o dulce roșeață ușoară, ce nu este numai roșeața sănătății și a vioiciunii, ci o roșeață mai delicată, aproape și un suflu [191] spiritual; [...] o frumusețe în care trăsăturile feței, privirea ochilor și răsfrîngerea gurii apar liniștite, blînde, destinse această frumusețe aproape nepămîntească o au femeile în zilele după facere, cînd, eliberate de sarcina împovărătoare a copilului și de chinurile nașterii, ele trăiesc totodată și bucuria sufletească pentru frumoasa creatură ce le-a fost
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
de transferare în cuvânt a clocotului juvenil. „Cititorule, viața mea a trecut în cuvinte” - iată un vers aparent banal, care însă, la o lectură inversă, dinspre creația de maturitate spre începuturi, devine emblematic pentru întreaga evoluție a liricii lui B. Răsfrângeri (1966) confirmă un poet care cu fiecare volum își va arăta o nouă fațetă a talentului, într-o îndelungată căutare de sine. Se impune acum, ca figură-cheie a imaginarului, metafora oglinzii / oglindirii, prelungire a poeticii barbiene („Din ceas, dedus...”), filtrare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285591_a_286920]
-
filtrare a senzorialului până la a-i conferi puritatea ideii. Răsfrântă în aventura existențială a poetului (care e aventură a spiritului), lumea se esențializează și astfel se adeverește, oglinda eului poetic „dizolvă” în ea chipul fenomenal și-l transferă în numenal. Răsfrângerea înseamnă și oglindire reciprocă a lucrurilor - mod de a induce rezonanța universală și euritmia. Jubilația ei apare însă contrapunctată de insistenta prezență a simbolului trecerii. Confesiunea lirică se drapează deocamdată într-o rostire aproape axiomatică, abstractă, ce răcește fluidul vital
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285591_a_286920]
-
o hermeneutică a misterului la o soteriologie. Poetul nu mai inițiază, ci speră să salveze. De fapt, el inițiază acum într-o terapeutică a miracolului. MIRCEA MARTIN SCRIERI: Comuna de aur, pref. Paul Georgescu, București, 1960; Vis planetar, București, 1964; Răsfrângeri, București, 1966; Monada, București, 1968; Odihnă în țipăt, București, 1969; Șah orb, București, 1971; Madona din dud, București, 1973; Unicorn în oglindă, București, 1975; ed. (Unicorn in the Looking Glass), tr. Stavros Deligiorgis, Iowa City (SUA), 1979; Poeme, București, 1981
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285591_a_286920]
-
93 Capitolul 6: Vocația reflexivă a angajamentului pragmatic / 109 Capitolul 7: Atitudinea estetică în lumina conștiinței de sine / 129 Capitolul 8: Interioritate și angajament comunitar. Conștiința reflexivă în mediu de alteritate / 149 Capitolul 9: Conștiință de sine și pattern cognitiv. Răsfrângerea formelor teoretice în viața lăuntrică / 169 Capitolul 10: Constituirea de structuri ca acțiune a conștiinței de sine asupra propriului spațiu lăuntric / 185 Încheiere / 199 Bibliografie / 207 Introducere Diseminările unui concept polisemantic: conștiința de sine "Sinele este prezent pentru Dasein-ul însuși
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
esențial al operei). În ambele situații, însă, rațiunea investigatoare dublu canalizată (pe interioritate și pe exterioritate) cerne concepte adecvate atitudinii estetice, aceasta ajungând să răspândească semnificații cu caracter de universalitate (Tudor Vianu observa că "armonia externă a lumii, ca o răsfrângere a armoniei interne a personalității, este... [o] năzuință a unei morale inspirate de atitudinea estetică"74). În lectură suprastructurală, această armonie ajunge, însă, mai mult decât o simplă năzuință și reprezintă în final o traducere obligatorie, de natură legitim-proiectivă, a
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
asuma soarta spirituală a unei întregi comunități. Iar acest fenomen este în genere posibil în măsura în care, structural, funcțiile mentale capătă o patină socială definitorie care devine mediu permisiv al schimburilor informaționale și actante. Capitolul 9 Conștiință de sine și pattern cognitiv. Răsfrângerea formelor teoretice în viața lăuntrică Conștiința de sine preia, în virtutea unei unități constitutive sau în numele unei viclenii intra-structurale, de la sistemul cognitiv individual (cristalizat în etape succesive de sinteză schematizatoare) modele de aprehendare și, în general, structuri tipice de cunoaștere
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
din ascundere ca potență a creativității. Ieșire sub forma unei necurmate unduiri a cărei imagine e dubla reflectare a ascunderii și neascunderii, a mișcării spre ființă și a rămânerii în ființarea pură: "oglindă călătoare, cer mobil" (Râul). Dialectică a unei răsfrângeri încrucișate pe un fundal brăzdat de alternante aparențe și apariții: Când repezi, când sticloase, și umede și rare,/ În orbul mării limpezi - tezaur negrăit -/ Răsfrângeri fără număr, pe rând au oglindit/ Multipla aparență și vecinica schimbare.//...// Și sus, prin golul
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ființă și a rămânerii în ființarea pură: "oglindă călătoare, cer mobil" (Râul). Dialectică a unei răsfrângeri încrucișate pe un fundal brăzdat de alternante aparențe și apariții: Când repezi, când sticloase, și umede și rare,/ În orbul mării limpezi - tezaur negrăit -/ Răsfrângeri fără număr, pe rând au oglindit/ Multipla aparență și vecinica schimbare.//...// Și sus, prin golul nopții - mai trist și mai sever -/ Cetatea siderală în stricta-i descărnare/ Își dezvelește-n Număr vertebra ei de fier..." (Pytagora). Nu e totuși discordie
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
bolți de întunerec se farmă și se frâng./ Ce-a fost adânc în noapte se face mai adânc" (Scrisoare)4, aceasta e în virtutea unei succesive dezvăluiri, în cascadă, prin care adâncul se adâncește, își frânge rând pe rând hotarele până la răsfrângerea în clipa "albă" a luminii nevăzute. Lumină a începutului inaparent care face însă totul posibil, precum în sfera de cristal a unei cupe prin care "lumina lumii trece". Trecere a luminii prin mediul transparent al strălucirii, prin vălul nevăzut de
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
jocul straniu - dejucat - al imaginilor în fuga ființării, "jocul fără seamăn al luminii/ Pe dimineața ne-ncepută-a lumii" (Țărm pierdut)10. Joc al neobișnuitului și al neasemuirii, care este totodată veșnicul joc al începutului. Tot ce apare în limpezimea luminii e răsfrângerea unui adânc limpezit. Dar pentru ca "genunile ce dorm sub limpezime" (Menire)11 să se arate, lumina trebuie străbătută, însoțită în jocul ei fără de seamăn. Or, jocul ei e oglindire, parcurs reflectat, precum în deja invocata sferă de cristal a cupei
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Cum ne aplecăm pe livezi/ Aripile nu ni le vezi;/ Vezi numai, veghind prin arțari,/ De foc ochii noștri prea mari./ Strălimpezi la trup și obraz". Trupul "strălimpede" e imaginea filtrată a intermediului transparent, a trecerii și a luminii, a răsfrângerii și a răscrucii. A oglinzii ce aprinde "lumină-n inimă", în care "se întretaie/ Pe ger de ape aripe de rai" și unde zboară "foc alb prin înstelatele domnii" (Heruvim)14. Totodată, un interval al răsucirii, al răsturnării perspectivei, căci
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
reflectarea lor în lumea sublunară proiectându-le imaginea pe fondul înaltului de jos al sufletului, în "vaste ceruri interioare"27. Prin urmare, a urca spre cerul sfânt e totuna cu a coborî spre cerul interior, în sufletul frumos care, ca răsfrângere speculară a înălțimii celeste, duce cerul mai departe. Pentru ca minunea să se limpezească, să apară ca splendoare strălucitoare a frumosului, trebuie străbătute toate vălurile ce ecranează, limburile stratificate prin care se coboară până în "fără-de-fundul visului etern", în "negrul afund fără de
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
înainte. În lumina prevederii Locul întâlnirii intuiției cu făptura strălucitoare a inaparentului nu deschide orizontul înțelegerii; se dă ca autodonație a sensului în ipostaza pre-începutului posibil, așa cum ne este dat în Eon spre sâmbure 13: "te voi întâlni în ultima/ răsfrângere-n sine a golului/ acolo unde solzii timpului/ se dizolvă-n fântâni". Dacă întâlnirea este cu adevărat o între-vedere, aceasta în dublul său sens: pe de o parte, reciproca oglindire - coprezență reflectată - a ceea ce prevestește semnificarea într-un semn de
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
într-un semn de prezență și preînțelegerea saturată intuitiv; pe de altă parte, situarea intuiției într-un înainte de vedere îi dezvăluie locul privilegiat al revelatului, între inaparentul sensului nemanifestat și posibilul unei întrupări imaginale. Loc deschis și totuși gol, al răsfrângerii în sine a golului care nu are ce arăta decât vacuitatea plăsmuirii, sensul invers al dizolvării. Dar ce sens poate avea această frângere pe dos, răsfrângerea unui gol care se arată drept ultimul posibil? Și apoi, ceea ce se întoarce astfel
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
inaparentul sensului nemanifestat și posibilul unei întrupări imaginale. Loc deschis și totuși gol, al răsfrângerii în sine a golului care nu are ce arăta decât vacuitatea plăsmuirii, sensul invers al dizolvării. Dar ce sens poate avea această frângere pe dos, răsfrângerea unui gol care se arată drept ultimul posibil? Și apoi, ceea ce se întoarce astfel și creează locul întâlnirii nu arată ceva în chiar miezul golului răsfrânt, acolo unde solzii timpului se dizolvă-n fântâni? Imaginea aceasta, apărută din gol, e
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ca prevedere în lumina care vine înaintea imaginii. Pentru ca ea să vină - în chiar veșnica ei prevenire -, timpul trebuie să se dizolve, să-și curme curgerea în fântânile în care el e nevăzut, stătător în sine. Se înfășoară în ultima răsfrângere a golului, acolo unde ne întâmpină "o abdicare cețoasă/ a monadelor și-o pace contrasă". Ultim în care se desfășoară lumina dintâi, căci în timpul contras, retras în nemanifestare, ceea ce apare și apariția ca atare arată sălașul atemporal al miezului inaparent
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
aceleiași imagini în mii și mii de unde, într-un izvor uriaș"16. Iar ceea ce rămâne, după trecerea în netrecător, este "vedere și clarviziune", răscruce a vizibilului adus la Unul, "mai mult decât a fost inițial pentru că a intervenit frângerea"17, răsfrângerea prototipului pe chipul imaginii. Nu este aceasta tocmai "icoana transparentă" a lucrurilor, "o nouă față a Logosului nouă necunoscută ca imagine până acum", noua imagine venită "din adâncurile înrădăcinate ale firii" care arată "cerul ascuns în matca izvoarelor"?18 Arătare
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
atunci apare acum, lumea ei e și lumea noastră, dar nu din nou, încă o dată, ci pentru prima dată12. Întoarcerea la clipa de atunci nu înseamnă o revenire în timp, în timpul orb al trecerii,13 ci o răsucire a vederii, răsfrângerea sau întoarcerea pe dos, a interiorului în exterior, a lumii noastre în lumea poemului. Mai mult decât o deturnare, mișcarea răstoarnă planurile, le inversează. Ceea ce se vede nu e exteriorul fără adâncime; e interiorul expus, scos afară, invizibil iconic al
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]