1,305 matches
-
sprijină pe fundații filosofice cu totul diferite. Cea dintâi se bazează pe o interpretare evoluționistă a tuturor fenomenelor culturale și spirituale și pe o sondare a limitelor puterilor rațiunii umane. Cea de-a doua se bazează pe ceea ce am numi raționalism ,,constructivist", o concepție care duce la tratarea tuturor fenomenelor culturale ca fiind produsul unei proiectări deliberate și pe convingerea că este atât posibil, cât și dezirabil să reconstruiești toate instituțiile conform unui plan preconceput", Adrian Paul Iliescu-co., Filosofia socială a
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
Artemis, București, 2003, p. 60. 238 Ibidem, pp. 60-61 239 Paul Johnson arată că: ,,(...) israeliții au fost primul popor care au aplicat în mod sistemic gândirea rațională la problemele religioase. Începând cu perioada lui Moise și pe parcursul întregii lor istorii, raționalismul a constituit un element central în credința iudaică. Într-un sens este chiar elementul central, căci monoteismul în sine este o aplicare a unui sistem rațional". Paul Johnson, O istorie a evreilor, Editura Humanitas, București, 2015, p. 54. 240 Nicolae
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
345. 298 Ibidem, p. 347. 299 Ibidem, p. 347. 300 Ibidem, p. 347. 301 Ibidem, p. 358. 302 "Prescripțiile castelor legate de tabu, n-ar fi făcut din punct de vedere formal, imposibil capitalismul. Însă este de la sine înțeles că raționalismul economic nu s-a putut înrădăcina acolo unde prescripțiile legate de tabu au dobândit deja o asemenea putere. Pentru aceasta piedicile interne în calea asocierii potrivit diviziunii muncii, în ciuda tuturor facilităților create, a muncitorilor de profesii diferite - adică din caste
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
facilităților create, a muncitorilor de profesii diferite - adică din caste diferite - într-o activitate comună au fost totuși mult pre puternice. Efectul specific al dominației religioase a castei asupra "spiritului" în care se realizează activitatea economică este cu totul opus raționalismului". Max Weber, Sociologia religiei, Editura Teora, București, 1998, p. 50. 303 Fernand Braudel, Gramatica civilizațiilor, Editura Meridiane, București, 1994, vol. I, p. 56. 304 Anton Dumitriu, Culturi eleate și culturi heracleitice, Editura Cartea Românească, București, 1987, p. 76. 305 Ibidem
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
Augustin Doinaș în prefață la Goethe, Faust, Editura Grai și Suflet, București, 1995, p. XII. 194 Fernand Braudel consideră că: ,,Nu este mai puțin adevărat că tendința civilizației occidentale, din momentul în care gândirea greacă se dezvoltă, este atracția spre raționalism, deci spre o atitudine degajată în raport cu viața religioasă". Gramatica civilizațiilor, Editura Meridiane, București, 1994, vol. I, p. 56. 195 Christophe Charle, Jacques Verger, Istoria universităților, Editura Institutul European, Iași, 2001, p. 9. 196 Ibidem, p. 10. 197 Christophe Charle, Jacques
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
biografie inteligentă, sau pur și simplu, inteligibilă, și niciodată în planul realității obiective. Ar trebui să ne ferim să comitem aici greșeala grosolană de a confunda imaginarul cu fictivul sau iluzoriu. În această privință, iluzia este legată de un anumit raționalism: ca și sentimentul, imaginația este un mod de a dezvălui realul, nu de a-l ascunde. Și aceasta deoarece imaginarul nu se opune realului precum falsul adevărului, ci așa cum se opune virtualul actualului. Or, la nici un nivel existența nu este
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
ce presupune sacrificiul în slujba semenilor, respectând principii ce vin din filosofia umanismului renascentist. Cavalerul rătăcitor este considerat un european-model, aflat sub semnul rațiunii, al discuției temeinice și al căutării adevărului.188 În discursurile sale se regăsesc marile idei ale raționalismului renascentist: Shakespeare, Francis Bacon, Giordano Bruno etc. Eroul dorește să reinstaureze starea primordială a omului 189, eradicând nebunia unei lumi și reînviind înțelepciunea. Elogiul nebuniei, cartea lui Erasmus de Rotterdam, constituie o demonstrație filologică despre nebunia sau prostia ce guvernează
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
la „știința normală”, încercând să rezolve probleme nerezolvate de teoria ai cărei adepți sunt. Necesitatea unei revoluții științifice apare când paradigma existentă se dovedește incapabilă să depășească ceea ce se numește o situație anomalistică. (Trigg, 1996, p. 26) Feyerabend spune că raționalismul este doar o tradiție de gândire, un pattern printre multe altele. Standardele de științificitate sunt flexibile, iar conformarea la ele este un act voluntar, prin care se acceptă o structură, un anumit model. Apar astfel forme consistente ale curentului relativist
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
era mult mai aproape de Nietzsche decât de linia cartesiană. Mai aproape și de Bergson, la a cărui filosofic recurge mereu, cu toate criticile și obiecțiile pe care i le aduce. Inteligența, luciditatea, voința de obiectivitate nu sunt atribute exclusive ale raționalismului. Mihai Ralea, cu tot atașamentul declarat pentru spiritul cartezian și descendența lui iacobină, nu era un raționalist. Raționalismul dogmatic nu e mai puțin intolerant decât iraționalismul; simțul concretului îi lipsește, nuanțele inefabile și fugitive îi scapă. Ralea a scris critică
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
recurge mereu, cu toate criticile și obiecțiile pe care i le aduce. Inteligența, luciditatea, voința de obiectivitate nu sunt atribute exclusive ale raționalismului. Mihai Ralea, cu tot atașamentul declarat pentru spiritul cartezian și descendența lui iacobină, nu era un raționalist. Raționalismul dogmatic nu e mai puțin intolerant decât iraționalismul; simțul concretului îi lipsește, nuanțele inefabile și fugitive îi scapă. Ralea a scris critică literară și de artă cu multă pertinență, pătrundere și talent; fără să fi fost un profesionist al genului
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
Unei atitudini de Aristarc nu i se acordă mari șanse poetice; sfera poeziei nu mai admite decât lirismul pur, care transcende obiectul și împrejurarea. Discursul, fie epic, fie satiric, e considerat prin esență apoetic, prozaic, ori retoric, și de un raționalism plat sau grandilocvent: „cefal și apter”, cum ar zice Ion Barbu. De aici vine deprecierea poeziei latine, de pildă, și în genere a spiritului de cultură latin, socotit prea pozitiv și lipsit de geniu inefabil. De asemenea, nici proza clasică
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
din ele decât să le întoarcă pe dos, obținând alte prejudecăți, de sens contrar). Nu e mai puțin adevărat că ceea ce îi lipsește lui Voltaire e, oricât ar părea de ciudat, consecvența metodică a îndoielii și apodicticitatea judecății, proprii adevăratului raționalism. Voltaire e mai curând „rezonabil” decât „raționalist”, dar nici totdeauna foarte rezonabil: multe din opiniile și sentințele lui sunt de o suficiență uimitoare, în special în acest Essai sur les moeurs, enorm op pe care scriitorul citat de mine mai
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
ai tăi? Nu mă satisface deloc asemenea explicație: critica presupune obligatoriu detașarea și perspectiva. Poate că, în ce-i privește pe ai noștri, nu avem încă acele solide locuri comune care-i instalează definitiv în conștiința posterității, ca de pildă: raționalismul la francezi, empirismul la englezi, idealismul la germani, mesianismul social și spiritual la ruși. Aceste locuri comune permit nuanțări, „exegeze”, negații paradoxale, detectări paralele de note complementare etc. Dar asupra clasicilor noștri ca fenomen global nu s-a statornicit un
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
facă permeabili la mesajul celuilalt din noi și din afara noastră. Societățile totalitare participă la credința naivă că există un adevăr unic, anume chiar acela formulat de ele. De aceea, aceste ideologii sunt produse ale paradigmei subiectului unic, centrat, clamat de raționalismul și pozitivismul modernist. Comunismul a formulat ideea luptei de clasă, ideologia după care o singură clasă (cea proletară) are sarcina de a prelua puterea și de a le anihila pe toate celelalte, distrugându-le material și economic, psihologic și fizic
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
unele tentative de a raționaliza un anumit număr de chestiuni religioase. Miracolele, de exemplu, care numesc ceea ce scapă gândirii noastre și a înțelegerii pe care o avem în legătură cu o situație. Sau forma lui Dumnezeu, dedusă plecând de la categoriile și constrângerile raționalismului uman: cu mult înainte de Fenerbach, Montaigne afirmă că omul și-l reprezintă pe Dumnezeu după propria-i imagine, incapabil să gândească altfel decât pornind de la sine însăși. Insist să numesc poziția lui Montaigne un epicurism creștin. Oximoron foarte util pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și neautoritare, ca învechite, "încremenite în proiect" și, mai ales, înșelătoare și periculoase. Analiza "deficitului ideologic" și remodelarea ideologicului evoluează, așadar, pe fondul confruntării gândirii științifice și filosofice cu două tipuri de abordare: (neo) pozitivistă, inspirată de universalismul și determinismul raționalismului modern și hermeneutică, expresie a interogațiilor, redefinirilor și invențiilor ce frământă spiritualitatea modernității târzii. În timp ce cunoașterea pozitivistă și obiectivantă a servit drept bază de legitimare sistemelor stabile și realizării consensului, hermeneutica, înțeleasă ca o cercetare a "fenomenului comprehensiunii" și recunoaștere
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
tendințele cunoașterii și acțiunii valorificabile în programul tranziției atitudinale ce vizează consolidarea democrației prin "democrația la bază", democrația comunitară. Criticii modernității clasice au accentuat mereu că modelul reprezentaționalist și determinist importat în științele socio-umane din științele naturii, preeminența pozitivismului, orgoliul raționalismului și pretenția acestuia de a emite numai judecăți obiective și soluții infailibile pentru "obiectele" sociale, precum și ambiția fundaționalismului de a produce certitudinea absolută, au îndepărtat cunoașterea și cultura social-politică de menirea comunitară și finalitatea terapeutică. Desigur, această situație este explicabilă
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
aspirație deja existentă, care s-a împletit într-un mod extrem de fericit cu admirația Antichității: "Clasicismul rămâne, nu produsul exclusiv al unei rațiuni definitiv victorioase, ci produsul acelei subtile ecuații dintre rațiune și cultul frumosului antic."33 Consecința primordială a raționalismului estetic va fi credința în existența unor reguli universale și imuabile care să ordoneze creațiile sub semnul conceptului de frumos ideal, invariabil, care transcende gustul individual și orice restrângere spațio-temporală. Ca urmare, importanța acordată legilor estetice pe care clasicii le
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
din poeme și din romane. Situație romantică. Aspect romantic.” Cuvântul căpătase însă atunci o nouă conotație, mai ales sub influența literaturii din Germania, unde termenul „die Romantik” desemna opoziția tinerei generații, îndeosebi a grupării de la Jena (Wackenroder, Tieck, Novalis) față de raționalism și de clasicism, dominante în cultura germană a vremii. Romantic contra clasic - acesta e antagonismul asupra căruia insistă Doamna de Staël în Despre Germania (1813). După un deceniu poezia și teatrul romantic se vor angaja în bătălia ilustrată de prefața
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289353_a_290682]
-
că aici trebuie căutat esențialul.” Interesat de „idei”, de „probleme”, de „raporturi fundamentale”, de „esențe”, exegetul apelează la sugestii, idei și modele din sfera filosofiei, dar nu reduce literatura și operele cercetate la statutul de material ilustrativ. P. practică un raționalism hermeneutic nutrit de surse filosofice (Jean-Paul Sartre, Albert Camus, Jean-François Lyotard) și se bazează pe ample contextualizări spirituale. Critica sa caută, pornind de la texte, viziunea ordonatoare, iar interpretarea devine, implicit, meditație asupra condiției umane, cum atestă, în această fază, îndeosebi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288788_a_290117]
-
de spirit de pătrundere și inferiori, ai lui Isus Cristos, pe care n-au reușit să-l Înțeleagă. Este surprinzător cît de mult coincide acest punct de vedere cu cel al filologiei moderne de după Reimarus, produs al unui tip de raționalism care, pornind de la premise opuse celor ale gnosticilor, atinge rezultate asemănătoare, la nivel superficial, cu ale acestora din urmă. Vom explora acest paradox aparent În ultimul capitol al cărții de față. Atunci cînd se analizează curentele dualiste după metoda trăsăturilor
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
face Între cei doi dumnezei, după cum a remarcat R.M. Grant 13, Însă rămîne, În ciuda afirmațiilor lui Tertulian, un colosal exeget raționalist al Bibliei, nu un filozof. Interesul său vizează stabilirea tradiției corecte, nu constituirea unei coerențe interne a sistemului propriu. Raționalismul Îl Împinge pe Marcion la o hermeneutică a suspiciunii care Își extrage argumentele Împotriva Dumnezeului creator din nenumăratele contradicții logice ale Bibliei. Evident că, din moment ce Întreabă În Gen. 3:9 „Adame, unde ești?”, Dumnezeu nu poate fi omniscient. Aici Tertulian
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ființe inferioare, nu Însă rele: lăudăroșenia, lipsa de omnisciență sau omnipotență, bravada și dorința de publicitate. Hotărît lucru, Dumnezeul lui Israel, conturat prin contribuția multor generații de păstori seminomazi dintr-un trecut Îndepărtat, nu era făcut să fie măsurat cu raționalismul rece al lui Marcion și nici cu lipsa de rafinament filozofic a acestuia. Căci, dacă ar fi fost ceva mai subtil, Marcion ar fi ajuns firește la ideea, comună În rîndul gnosticilor, că o dată ce caracteristicile unui obiect logic există În
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
59. Recent, R. Joseph Hoffmann a radicalizat și mai mult poziția lui Harnack 60: Marcion ar fi ajuns la concluzia că Vechiul și Noul Testament sînt incompatibile și ar fi propovăduit doi dumnezei diferiți, prin intermediul utilizării stricte a două principii hermeneutice - raționalismul și liberalismul 61. Astfel nu se mai face necesară intervenția nici unui factor extern În explicarea lui Marcion. O altă tradiție de studii, reprezentată de E.C. Blackman 62, F.M. Braun 63, Ugo Bianchi 64, Barbara Aland 65, E. Muehlenberg 66 și
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
care l-a acuzat pe Apelles că nu are o argumentație coerentă, părea nepregătit să Înfrunte un oponent mai subtil. Apelles a compus o lucrare În treizeci și opt de cărți, intitulată Silogisme, care Își propunea să combată, printr-un raționalism obstinat, toate născocirile din Vechiul Testament. Respingîndu-l pe Marcion, Apelles nega existența a două principii și insista asupra monarhiei lui Dumnezeu. Revenind la soluția protognosticilor, el atribuia crearea lumii unui Înger numit Domn. Acest Înger nu era Însă Demiurgul lui Marcion
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]