313 matches
-
în revistă nemulțumirile ce caracterizează constructivismul contemporan. Patru dintre acestea merită o atenție specială: neînțelegerile dintre constructiviști asupra naturii teoriei, relația cu raționalismul, metodologia cea mai indicată și contribuția constructivismului la o teorie critică a relațiilor internaționale. De multă vreme, raționaliștii, mai ales neorealiștii, au ambiția să formuleze o teorie generală a relațiilor internaționale ale cărei asumpții de bază să fie atât de robuste încât să poată explica trăsăturile lor fundamentale, fără a ține seama de epoca istorică sau diferențele în
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
relația cu raționalismul. Unii constructiviști consideră că este posibil un angajament productiv între cele două abordări, angajament bazat pe o diviziune academică a muncii. Am văzut cum constructiviștii subliniază modul în care normele formează identitățile și interesele actorilor, și cum raționaliștii, tratând interesele ca fiind date și neexplicate, pun accentul pe modul cum actorii urmăresc strategic interesele proprii. Primii se axează pe formarea intereselor, ceilalți pe satisfacerea acestora. Încercând să construiască punți în loc de ziduri între cele două abordări, unii constructiviști văd
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
Primii se axează pe formarea intereselor, ceilalți pe satisfacerea acestora. Încercând să construiască punți în loc de ziduri între cele două abordări, unii constructiviști văd în această diferență o posibilă diviziune a muncii, constructiviștii explicând modul cum actorii își dobândesc preferințele, iar raționaliștii explorând modul în care pun în practică acele preferințe. Astfel, constructivismul nu este deloc o perspectivă teoretică rivală raționalismului, ci mai degrabă una complementară. "Rezultatul", argumentează Audie Klotz "este o agendă de cercetare reformulată, complementară, care lămurește rolul independent al
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
constructiviștii sunt convinși. Reus-Smit a demonstrat că normele instituționalizate care formează identitatea actorilor contribuie nu numai la formarea intereselor, ci și a raționalității strategice (1999). Încercări de a limita direcția de gândire constructivistă la domeniul formării intereselor și concedarea către raționaliști a terenului interacțiunii strategice au fost astfel criticate pentru propagarea unei deloc necesare "forme subțiri de constructivism" (Laffey și Weldes 1997). O altă nemulțumire a constructivismului implică problema metodologiei. Teoreticienii critici au susținut îndelung că metodologia neopozitivistă apărată de neorealiști
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
convenționali. Niciuna dintre aceste poziții nu atinge substanța argumentului constructivist original despre metodologie, iar susținătorii convenționalismului metodologic nu recunosc că asemănarea între cercetările empirice din curentul principal și cele ale constructiviștilor interpretativi are mai mult de-a face cu eșecul raționaliștilor de a-și satisface propriile standarde neopozitiviste. Prăpastia dintre aceste puncte de vedere metodologice rivale în cadrul constructivismului apare mai clar în contrastul dintre acele studii ce folosesc tehnicile metodologice cantitative și cele care adoptă abordări genealogice (Johnston 1995; Price 1997
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
raționalismul, metoda cea mai indicată și contribuția la teoria critică internațională nu se pliază clar pe diviziunea dintre fundaționismul minimal și anti-fundaționism. Constructiviștii postmoderni nu ar pleda niciodată pentru dezvoltarea unei teorii generale a relațiilor internaționale, pentru împărțirea sarcinilor cu raționaliștii, pentru convenționalismul metodologic sau pentru explicația pură, dar nici mulți dintre constructiviștii moderni nu ar face acest lucru. Aici, distincția făcută de Ted Hopf (1998) între constructivismul "convențional" și cel "critic" ar putea fi mai fructuoasă: "În măsura în care constructivismul creează o
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
trebui constructiviștii să aspire la o teorie generală a relațiilor internaționale, cele privind legătura cu raționalismul, cele privind chestiuni de metodă și legătura dintre constructivism și teoria critică. Începând cu anul 2000, primul dintre aceste dezacorduri a dispărut. Neorealiștii și raționaliștii încă mai cer codificarea constructivismului ca o paradigmă teoretică, capabilă să genereze ipoteze testabile și propoziții de tipul legilor. Dar printre constructiviști, centrul de greutate s-a îndepărtat de stilul wendtian de teoretizare, chiar dacă Wendt a continuat să producă o
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
de teoretizarea generală, celelalte dezacorduri privind legătura cu raționalismul, probleme de metodă și natura critică a constructivismului au devenit și mai pregnante. Au persistat tendințele constructiviștilor din curentul american principal de a pleda pentru o diviziune analitică a muncii cu raționaliștii și de a nega că atenția acordată de constructivism sensurilor intersubiective cere o metodologie interpretativă. Dar s-au și transformat într-un nou stil de gândire, unul ce abia mai poate fi recunoscut drept constructivism. Katzenstein a cerut o formă
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
guvernanței globale, fie din partea organizațiilor teroriste ce caută să pună capăt ordinii mondiale capitaliste liberale. Concluzie Afirmarea constructivismului a vestit o reîntoarcere la o formă de teoretizare mai sociologică, mai istorică și mai orientată spre practică în Relațiile Internaționale. Dacă raționaliștii au redus socialul la interacțiunea strategică, au negat factorul istoric susținând forme dezrădăcinate, universale de raționalitate și au redus arta practică a politicii la calculul maximizării utilității, constructiviștii au reimaginat socialul ca domeniu constitutiv, au reintrodus istoria ca zonă a
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
a scoate la iveală spiritualul, de a dizolva prezentul, pentru a reinstaura trecutul primordial al lumii. Zborul devine, astfel, o cale exterioară de căutare a Luminii, așa cum Tăcerea devine o cale interioară. Iar "acest tip de idealism vitalist și nu raționalist, cred că este unul dintre elementele identitare ale poetei"53. Cunoașterea poetică inițială care se realizează, printr-o "retorică a lirismului, descinzând din patosul etic al lui Nicolae Labiș, în care elanurile temperamentale se structurează, în ritmuri ample"54 se
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în materie, așteptând să fim formatați de contextele în care cădem ori putem vorbi de o potrivire a fiecărui ideal îmbrățișat la ceva din noi (motiv pentru care am putea vorbi de transcendentalitatea idealurilor)? * Trăsătura definitorie a Iadului pentru orice raționalist o constituie imposibilitatea oricărei predicții, adică absența cauzalității. Semn că lipsa răspunsurilor la întrebarea "de ce?" ne situează în vecinătatea Infernului. * De unde luăm norma în materie de bine de ne simțim îndreptățiți să criticăm drept rele atâtea aspecte ale societății? Ce
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
m-ați solicitat, deoarece ați citit mai multe cărți de-ale mele, ați și publicat în revista Arguments, în 1961, articolul meu intitulat Sistemologie și Cosmogonie, știați deci la ce să vă așteptați. Dar văd că mă situați acum printre raționaliști, ba chiar printre raționaliștii metafizicieni (care mă detestă, fie ei și microfizicieni, fiindcă au rămas blocați în logica clasică a non-contradicției și identității), și aici e confuzia". Iar la sfîrșitul scrisorii, sale Lupasco adaugă: "Vă zbateți, cu o extraordinară și
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
ați citit mai multe cărți de-ale mele, ați și publicat în revista Arguments, în 1961, articolul meu intitulat Sistemologie și Cosmogonie, știați deci la ce să vă așteptați. Dar văd că mă situați acum printre raționaliști, ba chiar printre raționaliștii metafizicieni (care mă detestă, fie ei și microfizicieni, fiindcă au rămas blocați în logica clasică a non-contradicției și identității), și aici e confuzia". Iar la sfîrșitul scrisorii, sale Lupasco adaugă: "Vă zbateți, cu o extraordinară și eroică subtilitate, între un
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
La pensée, revue du rationalisme moderne (Gîndirea, revista raționalismului modern). Pentru ei, era irațional tot ceea ce contrazicea marxismul lor strîmt, care el însuși era, fără ca ei să o știe, complet irațional, adică fără legătură între construcția intelectuală și lumea empirică. Raționalistul are nevoie de un dușman irațional. Mulți l-au găsit în astrologie, ca și cum lumea modernă ar fi amenințată de astrologi sau de renașterea sectei. Ei aveau nevoie să întrețină ideea că erau marii preoți ai rațiunii și că rațiunea era
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
din Physis, inclusiv Zeii, iar Logosul este consubstanțial cu Cosmosul. Cosmologia grecilor converge asupra Naturii (Physis) și a Logosului, în vreme ce cosmologia creștină converge asupra lui Dumnezeu. Astfel, revenirea la sursele grecești dă naștere unui curent naturalist care se asociază curentului raționalist, acestea devenind antinomice în raport cu concepția iudeo-creștină asupra lumii. În vreme ce în aceasta din urmă statutul omului se definește în raport cu Dumnezeu, care l-a făcut după chipul și asemănarea sa, și în raport cu fiul lui Dumnezeu, care s-a făcut om, activarea naturalismului
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
forme politice opuse: totalitarismul și integrismele (creștin, islamic, hindi), democrația, bazată pe proiectul individului și societății și cunoașterea-recunoașterea celuilalt își continuă traseul, nu rareori sinuos și dificil: "Ea este indisociabil legată de mișcarea centripetă ce apropie de noi tot ceea ce raționaliștii, expulzaseră, refulaseră: sexualitate și folie, inconștient și univers colonizat, muncă proletară și experiență feminină" (A.Touraine, 1994:201). Este o reconfigurare a lumii, marcată de întoarcerea a tot ceea ce fusese stigmatizat (popular culture alături de high culture, numeroase contraculturi alături de cultura
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
descoperiri de sine; să nu uităm, "Un Maestru carismatic, un "prof" inspirat pun stăpânire în chip de-a dreptul "totalitar", psihosomatic pe spiritul viu al discipolilor sau studenților lor. Privilegiile și primejdiile acestei situații sunt infinite". (Steiner, 2005, p. 39) Raționaliști prin excelență, axați pe tehnica argumentării și pe pozitivitatea "lucrului bine făcut", sofiștii au reușit să mute centrul de greutate al discursului de pe oralitate pe cuvântul scris, ceea ce a avut ca efect instalarea mediocrității calme în școală. Pagina scrisă nu
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
politice, configurarea candidaturilor, perceperea conjuncturii economice, evaluarea performanțelor guvernamentale au subliniat importanța agenților de definire a situației politice imediate și deci a variabilelor comunicării. Astfel, definiția votului a fost redusă, în esență, la opoziția dintre un model determinist și unul raționalist. Primul model consideră că electorul este un reflex al unei poziții sociale, pe cînd al doilea îl transformă pe elector într-un strateg 83. Această dihotomie ar părea puțin cam abruptă, pentru că subestimează reevaluarea variabilelor de comunicare în toate modelele
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
a-și imagina multiple fețe ale lumii percepute. Astfel, imaginația a fost definită ca "facultatea pe care o are spiritul de a produce imagini" 7. "Viziune asupra lumii", așa cum credeau epicureicii, "afecțiune a corpului", în concepția lui Descartes și a raționaliștilor, "stăpână a înșelăciunii și falsității", după Blaise Pascal, imaginația are ca nucleu gnoseologic puterea de a crea 8. Imaginarul, ca modalitate de creație și ca evadare din chingile individualității 9, construiește un sistem de relații coincidentia oppositorum dintre "eu" și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fie de la gen la speță, fie de la speță la speță, fie după analogie".45 În concepția lui Aristotel, caracteristica metaforei este că "exprimă lucruri cu noimă, punând laolaltă absurdități (procedare imposibilă în vorbirea obișnuită, dar îngăduită de metaforă)".46 Pentru raționaliștii din filozofia modernă, Descartes și F. Bacon, gândirea metaforică este imprecisă, opusă clarității filosofice. Odată cu G. Vico, metafora a fost repusă în drepturi: plecând de la concepția lui Aristotel, valorificată în mod progresiv, s-a extins câmpul de aplicare al metaforei
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
din „Cuvântul înainte“ al Tractatus-ului este: „Această carte va fi poate înțeleasă doar de acela care a gândit el însuși odată gândurile ce sunt exprimate în ea sau gânduri asemănătoare.“29 Wittgenstein nu a fost, așa cum a fost Russell, un raționalist sceptic, unul din cei care cred că nu trebuie luate în serios decât afirmațiile în sprijinul cărora sunt produse argumente. Pentru Wittgenstein, convingerile fundamentale ale unui om se arată în ceea ce spune și în ceea ce face. Ele nu pot constitui
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
doar prin obicei, prin autoritatea tradiției. Într-un al doilea pas, ei credeau că cercetarea filozofică trebuie să urmărească descoperirea unui fundament ferm pentru ceea ce acceptăm în știință, ca și în experiența comună.1 Merită semnalat că, din perspectiva acelor raționaliști mai failibiliști care i-au urmat lui Russell, orice asemenea încercare era condamnată să eșueze. Unul dintre aceștia, Karl Popper, aprecia că, privită din această perspectivă, viața lui Russell ca filozof ne va apărea drept o tragedie.2 Despre Russell
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
orice asemenea încercare era condamnată să eșueze. Unul dintre aceștia, Karl Popper, aprecia că, privită din această perspectivă, viața lui Russell ca filozof ne va apărea drept o tragedie.2 Despre Russell se va putea spune că a fost un raționalist sever, implacabil, nu în sensul că nu ar fi avut înțelegere pentru sentimente, credințe și tradiții, ci în acela că a suspectat încercările de a le sustrage examenului critic al rațiunii, încercări în care el vedea tot atâtea surse ale
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
era ascensiunea „spiritului raționalist“, un spirit propulsat în primul rând de prestigiul crescând al gândirii științifice. În ce ar consta substanța acestui spirit putem înțelege mai bine dacă examinăm opiniile despre știință, morală și religie ale lui Russell. 3. Spiritul raționalist versus „un punct de vedere religios“ În acord cu filozofia epocii luminilor și cu liberalismul secolului al XIX-lea, Russell lega țelul emancipării ființei umane, al instaurării unei ordini sociale inspirate de idealurile libertății și dreptății, de dezvoltarea și afirmarea
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și afirmarea gândirii raționale. Expresia cea mai înaltă a gândirii raționale o reprezenta, pentru el, spiritul care animă cercetarea științifică și, în genere, acele discuții și controverse în care nu contează decât probele și argumentele. Într-o formulare negativă, perspectiva raționalistului era pentru Russell cea care refuză să admită că înclinații, dorințe și gusturi proprii nu numai unor indivizi, ci chiar unor comunități cuprinzătoare ar oferi cheia pentru înțelegerea lumii. Russell valoriza gândirea științifică tocmai din această perspectivă. Într-un articol
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]