KorAP: Find »[drukola/base=rabinic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 ...17 >

408 matches

Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421

Maarba’e (apuseni) se referă la formele qere-ketiv: într-un pasaj în care masoreții orientali și cei apuseni au simțit nevoia introducerii unei note qere-ketiv, forma qere a unora este de fapt forma ketiv a altora, și invers. II. Literatura rabinică 2 menționează și formula Al tiqre 3, „a nu se citi X, ci Y”, care se deosebește totuși de sistemul qere. În termeni simpli, această formulă se referă o încercare exegetică 1 de a introduce și alte interpretări bazate pe

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
detaliată a accentelor și a posibilelor lor combinații, precum și relația lor cu sintaxa. Deși nu se bazează pe studiul manuscriselor biblice, această lucrare conține foarte multe informații strânse de la comentatorii și gramaticienii biblici 1. Masora celei de-a doua Biblii rabinice, alături de diferite tratate masoretice, a fost tradusă, îmbogățită cu note și publicată de către C.D. Ginsburg: The Massorah Compiled from Manuscripts, Alphabetically and Lexically Arranged, vol. I-VI (Londra/Viena, 1880-1905, retipărită la Ierusalim, în 1971). Întrucât masora celei de-a

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
tratate masoretice, a fost tradusă, îmbogățită cu note și publicată de către C.D. Ginsburg: The Massorah Compiled from Manuscripts, Alphabetically and Lexically Arranged, vol. I-VI (Londra/Viena, 1880-1905, retipărită la Ierusalim, în 1971). Întrucât masora celei de-a doua Biblii rabinice, o compilație bazată pe mai multe manuscrise, prezintă multe neclarități, cercetătorii preferă să consulte masora unui anumit manuscris, așa cum ar fi următoarele două ediții menționate de către Tov2: - G.E. Weil, Massorah Gedolah manuscrit B.19a de Leningrad, vol. I, Roma, 1971

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
primului război israelian împotriva Romei, în anii 64-74 d.Hr. Prin urmare, toate aceste documente provin dintr-o perioadă importantă a evoluției și a dezvoltării ideilor religioase. Aceasta este perioada care precedă fixarea definitivă a textului Bibliei ebraice, formarea iudaismului rabinic și nașterea creștinismului 3. Deoarece aceste manuscrise au fost păstrate în limba lor originară - ebraică, aramaică și câteva în greacă -, studierea lor va putea completa cunoștințele noastre despre cum erau scrise și vorbite aramaica și ebraica în Palestina în timpul perioadelor

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
în 1486-1487 la Napoli, iar textul complet al Vechiului Testament, cu vocale și accente, este tipărit pentru prima dată la Soncino, în 1488. Cele mai importante ediții ale Bibliei rămân însă Biblia complutensiană poliglotă (1514-1517) de la Alcala (Spania) și Biblia rabinică, opera lui Iacob ben Chayyim (1524-1525). 6.1.1. Biblia complutensianătc "6.1.1. Biblia complutensiană" A fost alcătuită de către cardinalul Francis Ximénez, arhiepiscop de Toledo. Primele patru volume ale acestei lucrări cuprind textul Vechiului Testament, iar primul volum conține

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
foarte multă grijă. Se pare că textul de bază folosit pentru această ediție a Bibliei a fost codexul 1, de la Ginsburg, datat în 1280, actualmente aflat la Biblioteca Universității din Madrid. 6.1.2. Biblia rabinicătc "6.1.2. Biblia rabinică" Între 1516-1517, Daniel Bomberg a publicat la Veneția prima ediție a Bibliei rabinice, îngrijită de către evreul convertit Felix Pratensis. Această ediție conținea, în anexă, Targumul ierusalimitean, Targumul Șenith la cartea Estera și lucrarea masoretică intitulată Diqduqe ha-Te’amim. Deși

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
a Bibliei a fost codexul 1, de la Ginsburg, datat în 1280, actualmente aflat la Biblioteca Universității din Madrid. 6.1.2. Biblia rabinicătc "6.1.2. Biblia rabinică" Între 1516-1517, Daniel Bomberg a publicat la Veneția prima ediție a Bibliei rabinice, îngrijită de către evreul convertit Felix Pratensis. Această ediție conținea, în anexă, Targumul ierusalimitean, Targumul Șenith la cartea Estera și lucrarea masoretică intitulată Diqduqe ha-Te’amim. Deși în prezent această lucrare se păstrează numai în muzee, Kahle a demonstrat importanța

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
în prezent această lucrare se păstrează numai în muzee, Kahle a demonstrat importanța studierii ei în vederea unei mai bune înțelegeri a istoriei textului ebraic al Vechiului Testament 1. Mult mai cunoscută este însă cea de-a doua ediție a Bibliei rabinice, prevăzută cu semne masoretice, ediție îngrijită de către Iacob ben Chayyim, între 1524-1525, la Veneția, și publicată de către același tipograf, Daniel Bomberg. Apărea astfel prima ediție care arăta mare atenție față de semnele masoretice și față de accente, această ediție fiind considerată, până în

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Veneția, și publicată de către același tipograf, Daniel Bomberg. Apărea astfel prima ediție care arăta mare atenție față de semnele masoretice și față de accente, această ediție fiind considerată, până în secolul XX, drept textus receptus al Bibliei ebraice. A primit numele de Biblia rabinică întrucât pe lângă textul ebraic conținea: Targumul Onqelos și comentarii ale lui Rași și Ibn Ezra la Pentateuh (vol 1); Targumul Jonathan și comentarii ale lui Kimchi și Ralbag la primii profeți (vol 2); targum și comentarii ale lui Kimchi la

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
textul ebraic propriu-zis, Iacob ben Chayyim a consultat în prealabil un mare număr de manuscrise ebraice, rezultatul muncii sale fiind socotit editio princeps a Bibliei ebraice. Potrivit lui Ginsburg, Iacob ben Chayyim, evreu ortodox, nu vedea cu ochi buni prima ediție rabinică a Bibliei, editată de către un neofit (Felix Pratensis) și dedicată papei Leon al X-lea1. Ben Chayyim este recunoscut drept un cercetător prodigios, întrucât în timpul celor șapte ani de colaborare cu Bomberg, înainte de publicarea Bibliei rabinice, a mai editat Talmudul babilonian

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
cu ochi buni prima ediție rabinică a Bibliei, editată de către un neofit (Felix Pratensis) și dedicată papei Leon al X-lea1. Ben Chayyim este recunoscut drept un cercetător prodigios, întrucât în timpul celor șapte ani de colaborare cu Bomberg, înainte de publicarea Bibliei rabinice, a mai editat Talmudul babilonian (1520-1523), editio princeps a Talmudului palestinian (1522-1523) și Concordanța lui rabbi Nathan (1523)2. În ceea ce privește ediția Bibliei rabinice îngrijită de el, Ginsburg îi citează cuvintele: „Când i-am explicat lui Bomberg avantajul de a nota

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
recunoscut drept un cercetător prodigios, întrucât în timpul celor șapte ani de colaborare cu Bomberg, înainte de publicarea Bibliei rabinice, a mai editat Talmudul babilonian (1520-1523), editio princeps a Talmudului palestinian (1522-1523) și Concordanța lui rabbi Nathan (1523)2. În ceea ce privește ediția Bibliei rabinice îngrijită de el, Ginsburg îi citează cuvintele: „Când i-am explicat lui Bomberg avantajul de a nota și notele masoretice, acesta a făcut tot ce i-a stat în putință, trimițând oameni în toate țările ca să caute ce putea fi

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
note masoretice, ci și în introducerea lor pe marginile textului și în revizuirea textului în funcție de aceste note3. Ben Chayyim își propusese să facă din ediția Bibliei sale ebraice versiunea standard a textului masoretic. Întrucât această a doua ediție a Bibliei rabinice nu urmează cu strictețe un manuscris anume, putem spune că avem de-a face cu un text eclectic. Bibliștii au demonstrat că, deși se bazează în principal pe un manuscris spaniol, textul se abate adeseori de la el, putând fi ușor

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Bibliștii au demonstrat că, deși se bazează în principal pe un manuscris spaniol, textul se abate adeseori de la el, putând fi ușor deslușite influențe ale unor texte Ben Naftali și ale versiunilor Ma’arbae (apusene) și Madinhae (răsăritene). Alte Biblii rabinice apărute la Veneția în 1546-1548, 1568 și 1617-1619 prezintă tot textul Bibliei îngrijite de către Ben Chayyim. Edițiile poliglote pregătite la Anvers (1569-1572), Paris (1629-1645) și Londra (1657-1669) sunt adaptări după Biblia poliglotă de la Alcala și după a doua ediție a

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
la Veneția în 1546-1548, 1568 și 1617-1619 prezintă tot textul Bibliei îngrijite de către Ben Chayyim. Edițiile poliglote pregătite la Anvers (1569-1572), Paris (1629-1645) și Londra (1657-1669) sunt adaptări după Biblia poliglotă de la Alcala și după a doua ediție a Bibliei rabinice. 6.1.3. Biblia poliglotă de la Anverstc "6.1.3. Biblia poliglotă de la Anvers" Cunoscută și sub numele de Biblia Regia (Biblia regală), din moment ce a fost tipărită cu banii donați de către regele Filip al II-lea, a fost îngrijită de către

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
în 1569-1572, în opt volume, primele patru fiind dedicate Vechiului Testament. Textul ebraic și cel aramaic folosesc vocalizarea tiberiană, cu toate că nu sunt menționate notele masoretice. Textul ebraic este identic cu cel al Bibliei complutensiene, ținând cont de primele două Biblii rabinice ale lui Felix de Prato (1516-1517) și Iacob ben Chayyim (1524-1525)1. 6.1.4. Biblia poliglotă de la Paristc "6.1.4. Biblia poliglotă de la Paris" Având 9 volume, reproduce integral textul Vechiului Testament din Biblia de la Anvers, la care

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
istoria stabilirii progresive a unui anumit text, începând cu cele trei recenzii tipărite în perioada Renașterii: ediția Soncino, din 1494, pe care a folosit-o și Martin Luther atunci când a tradus Biblia în germană; Biblia poliglotă complutensiană (1514-1517) și Biblia rabinică a lui Iacob ben Chayyim (1524-1525). 6.2. Ediții moderne ale Bibliei ebraicetc "6.2. Ediții moderne ale Bibliei ebraice" 6.2.1. Ediția Baer-Delitzschtc "6.2.1. Ediția Baer‑Delitzsch" Conține separat toate cărțile Vechiului Testament, cu excepția Exodului și

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
pentru a indica diferitele surse (J, E, D, P) pe care criticismul textual pretinde că le-a identificat la baza cărților biblice 1. 6.2.3. Ediția Ginsburgtc "6.2.3. Ediția Ginsburg" Bazată pe a doua ediție a Bibliei rabinice îngrijită de către Iacob ben Chayyim întrebuința neîngrijit semnele masoretice, iar manuscrisele, majoritatea datând dinainte de 1524, erau folosite eclectic, fără nici o clasificare preliminară. Această ediție, mult depășită de edițiile care au urmat, a fost alcătuită în anul 1908, ca urmare a

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
de Biblia Hebraica, îngrijită de către R. Kittel, este cea mai folosită ediție a secolului XX. Dacă primele două ediții (prima apărută în 1906, cea de-a doua în 1913) încă mai urmau textul celei de-a doua ediții a Bibliei rabinice, la sugestia lui Kahle, a treia ediție, apărută în 1937, reproduce textul din Codexul de la St. Petersburg, copiat în 1008, pe care Kahle îl socotea un text pur masoretic, scris de către Aaron ben Moses Ben Așer. Sprijinul financiar pentru pregătirea

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Cassuto referitoare la acest text, au făcut imposibilă, la început, încorporarea acestui codex în aparatul critic. Kittel susține în prefața celei de-a treia ediții a Bibliei sale că, bazându-se pe Codex Leningradensis, a mers mai departe, dincolo de Biblia rabinică, până la textul masoretic original reprezentat de tradiția Ben Așer. Așadar, Kittel pretinde că textul Bibliei îngrijite de el este un adevărat text Ben Așer, poate chiar singurul text masoretic adevărat 1. În același timp, susține că a corectat doar greșelile

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
care conținea textul întregii Biblii ebraice pe care o folosise în Egipt. Acest codex fusese folosit în prealabil la Ierusalim ca model pentru copierea altor manuscrise. O caracteristică a acestei ediții este faptul că adună laolaltă variante masoretice din sursele rabinice și din manuscrisele de la Marea Moartă, precum și material extras de la scriitorii mai vechi. Această ediție nu își propune să corecteze textul ebraic 3. Proiectul Hebrew University Bible urmează un concept cu totul diferit de cel care stă la baza edițiilor

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
aparat împătrit. Primul aparat este dedicat traducerilor vechi ale Bibliei; al doilea se ocupă de textele ebraice descoperite în perioada celui de-al doilea Templu iudaic, adică de mărturiile ebraice descoperite în regiunea Mării Moarte și de citatele din literatura rabinică (până în perioada talmudică); al treilea aparat este consacrat manuscriselor medievale și celor descoperite în genizah de la Cairo 1, iar al patrulea recenzează variantele vocalice și punctuația 2. Spre deosebire de BHK și BHS, HUB nu conține amendamente conjuncturale și nu își asumă

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
ridicat templul din Ierusalim și scribul Ezdra care a falsificat textul Torei. Această scurtă expunere a istoriei samaritene, scrisă pentru și de către samariteni, este oferită de cartea Seper Hayyamim (Cronicile Samaritene), a căror valoare istorică este destul de problematică 2. Tradiția rabinică iudaică oferă o cu totul altă versiune a istoriei samaritenilor: aceștia descind dintr-o populație mixtă pe care asirienii au deportat-o din Siria în teritoriul regatului Israel în anul 722, după distrugerea Samariei. Socotindu-i originari din orașul Cutha

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
de către Ioan Hircan, ca o reacție a samaritenilor față de atacurile evreilor. Descoperirea, la Qumran, a unor manuscrise prezentând certe similitudini cu Pentateuhul samaritean are o importanță deosebită - mult mai mare decât descoperirea unor manuscrise care se apropie de textul iudaismului rabinic (textul masoretic) sau de textul grecesc al iudaismului elenistic (LXX) - întrucât oferă un exemplu clar de text palestinian protosamaritean. Descoperirea fragmentelor biblice în grotele de la Qumran i-a determinat pe cercetători să reconsidere structura Pentateuhului samaritean; F.M. Cross socotește că

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
socotește că se poate vorbi de trei tipuri textuale locale ale Pentateuhului: Septuaginta avea drept prototip o versiune dezvoltată în Egipt, Pentateuhul samaritean reprezenta o versiune „palestiniană”, în timp ce textul masoretic era fructul unei evoluții de origine „babiloniană”1. Textul ebraic rabinic este foarte bine atestat de numeroase documente, iar textul grecesc al Bibliei permite reconstituirea, cu grade diferite de probabilitate, a tradiției textuale ebraice care stă la baza versiunii grecești. Abraham Tal spune că aparenta asemănare dintre Pentateuhul samaritean și fragmentele

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]