674 matches
-
unuia din cele două domenii de idei, sau chiar amândurora. Astfel mi se pare a fi observat că Slavici a început realmente să scrie mai prost pe tărâm literar, - mai bine pe cel politic. Așa, de pildă, articolul său asupra radicalismului este bun. [... ] Vedeți dar că am fost oarecum îndreptățit să șovăi mai multă vreme, deși aici o duc rău, deși ar fi trebuit să accept, căci primum vivere, deinde philosophari. De altfel, chiar cu cea mai mare bunăvoință, călătoria mea
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
pe pămîntul băștinașilor. Anglia a devenit imperiu, și toți au trăit fericiți pînă la adînci bătrînețe, iar lui Baird, Hardie și Wilson li s-a ridicat un monument pentru că au murit să ne elibereze. Dar să nu credeți că acest radicalism fervent ne-a făcut mai puțin religioși, domnule Rennie. Orașul Glasgow e încă plin de biserici construite secolul trecut. Jumătate au fost transformate în depozite. Poate că dumneata și cu mine pictăm depoul cel mai frumos decorat pentru motociclete și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
uriașă zonă ce unește Siberia, Manciuria și Mongolia, vechea lume se află în agonie, iar viața omenească încetează să mai aibă vreun preț. Două imperii, cel rus și cel chinez, sunt în ruină, iar pe cadavrele lor se ridică edificiul radicalismului și al brigandajului. Cazaci, seniori ai războiului chinezi, naționaliști mongoli, societăți secrete sunt actorii ce modelează mersul istoriei ce se folosește de trenurile blindate ca de bucățile unor patrii pierdute și recompuse. Corto (cel al cărui spirit visător este hrănit
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
în condițiile în care identitatea/reprezentarea tradițională - destabilizată - își pierduse legitimitatea de facto. O pasiune absolutistă, o mistică a imanentului - reacție compensatorie la desacralizarea existenței și a artei, la dizolvarea fundamentelor/reperelor stabile - animă, într-un cerc vicios al excesului, radicalismele artiștilor moderni: pe urmele naturaliștilor, vitaliștii antiintelectualiști exaltă esența biologică a naturii umane, eliberarea „plebee” a instinctelor, puritatea impurității; pe linia cultivării unei naturi artistice de-naturate, suficiente sieși, cubiștii și abstracționiștii sînt în schimb seduși de geometria autonomă a formelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
căderea republicii bolșevizante a lui Béla Kun și instaurarea guvernului naționalist al lui Miklos Hórthy, revista va activa o vreme în exil, la Viena. În Polonia, manifestele futuriste italiene din 1909-1910 vor fi primite cu rezerve asemănătoare celor din România: radicalismul anarhic nu convenea unei țări interesate cu precădere în consolidarea independenței și a patrimoniului cultural. După cucerirea puterii de către bolșevici în Rusia, are loc însă un import de revoluție futuristă: programul estetic al futurismului marinettist fuzionează cu ideologia revoluționară a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
titlul onomatopeic al almanahului Gga, inițiat în 1920). Cealaltă grupare, fondată la Varșovia, în 1918, de către Alexandr Watt și Anatol Stern, va promova o atitudine radical antiestetică, fapt care va duce în 1923 la un conflict între cele două „școli”. Radicalismul futurist supraviețuiește, întru cîtva, în cadrul revistei Zwrotnika, avînd - prin virulența și eficiența sa polemică - un rol important în viața culturală a Poloniei anilor ’20. Pentru o bună introducere în problema avangardelor central și est-europene, v. Les avant-gardes littéraires au XX
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a lui Vinea față de futurism are loc numai în măsura în care acesta s-ar ralia promisiunilor oferite de „estetica simultaneistă” (fapt confirmat de înseși poemele sale mai radicale, a căror compoziție simultaneistă, mereu aflată sub controlul inteligenței artistice, este foarte departe de radicalismul anarhic futurist): „E interesant cred să ne oprim puțin la părerea d-sale asupra futurismului. Se știe că în pictură futuriștii au adoptat principiile cubiste, adică concepția simultană. Prenez l’antologie des dix poètes italiens, parue en 1912: c’est
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
critica de direcție modernistă (E. Lovinescu și revista Sburătorul - două serii, 1919-1923, 1926-1927) sau simbolistă (revista Vieața nouă a lui Ovid Densusianu va supraviețui pînă în 1925) se exercită atît de pe poziții politice de stînga, cît și din unghiul unui radicalism artistic modern favorabil tuturor avangardelor europene. Spiritul independent îl va conduce spre un eclectism deopotrivă ideologic (vezi pendulările între socialiști - chiar bolșevici - și național-țărăniști) și estetic (oscilații între postsimbolism, avangarde, modernism și noile spiritualisme). În ce privește Sburătorul, este semnificativă diferența de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
stilograful ca amănunte ale unei epoci perimate”. Apărută pentru prima dată în nr. 12 (1922) al Contimporanului, „Cravata de cîrpă“ este, de departe, cel mai „urmuzian” text al lui Vinea, părînd a fi - ca și „Aliluia...“ - o concesie amuzantă față de radicalismul comilitonilor. Faptul nu a prea fost remarcat de critică. Dedicată „lui Jacques” (Costin), proza e un scenariu demitizant, ale cărui victime sînt Hamlet („mare amator de psihologie minuțioasă, de stil hipersensibilizat, de anecdote cu tîlc, de povestiri de caracter....”) și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1927), Tudor Vianu nota: „...în lumea germană de după război, aristocratul reapare și năzuiește să ocupe acel centru ideal, de la care direcțiile emană și în care stilul cultural al epocii se regăsește”, acțiunea lui încetînd să se mai revendice (doar) de la radicalismul de dreapta al unor reacționari precum Joseph de Maistre sau contele Gobineau: „Propagandistul confederației spirituale a Europei, Karl Anton von Rohan, paneuropenistul Coudenhove-Kalergi, pacifistul Fritz von Unruch, ecumenicul Hermann von Keyserling sînt mai degrabă oameni înzestrați cu un sentiment ascuțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
s-a datorat în fapt „domesticirii” potențialului ei negator, contestatar, subversiv, sub presiunea omologării externe: 1) prin istoricizarea oferită de distanța temporală și de asimilarea creatoare a modelului în cadrul noilor curente estetice; 2) prin sublinierea caracterului estetic, integrator, moderat în raport cu radicalismul iconoclast al mișcărilor similare din Europa; 3) prin specularea caracterului antiburghez, marxist, progresist al militanților acesteia; 4) prin revendicarea caracterului de precursori internaționali absoluți ai unor artiști de origine română (Urmuz - considerat anticipator al suprarealismului, al dadaismului și al literaturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din urmă a apărut când cel de-al treilea a secularizat sfera discursului despre Dumnezeu și Providență, progresul științific devenind necesar și fără un „de ce”. Al patrulea efect constă în afirmarea omului radical de maximă tehnologizare și de secularizare insinuantă. Radicalismul său relevă un individualism posesiv, anarhic și anti-autoritar. Refuzul conceptului ontologic de persoană face ca prima caracteristică a antropologiei radicale să fie concepția omului ca individ și nu ca persoană. Potrivit acestei concepții, individul poate fi o cărămidă, o pisică
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
însă mai mult cei proveniți din familii cu tradiție de apartenență la aceste partide și care frecvent au avut de suferit din această cauză. De asemenea, cum se întâmplă în perioade de revoluție, au aderat și persoane marginale, atrase de radicalismul ideologic promovat de aceste partide. Datorită structurii lor gerontocratice, a existat tendința ca nou-veniții să adopte atitudini radicale, pentru a fi acceptați și a trece testul de a nu avea mentalități de tip comunist. O atracție specială pentru partidele istorice
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
-se de partidele istorice. Ideologia partidelor istoricetc "Ideologia partidelor istorice" Partidele istorice au avut un profil distinct. La fel ca politicienii proveniți din tehnocrație și încadrați în celelalte partide, ele subscriau principiilor strategice ale tranziție, dar cu o anumită particularitate: radicalismul politic. În centrul orientării lor ideologice au stat mai multe opțiuni: restaurarea, schimbarea prin distrugere, mitologia reformelor, anticomunismul, sancționarea persoanelor implicate în fostul regim. Restaurarea: revenirea la structurile social-economice și politice de dinaintea instaurării comunismului, fără o viziune clară a procesului
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
fiind acceptată de toate forțele politice, tema unică ce distingea cele două grupări a fost rapiditatea reformelor și calitatea lor. Partidele istorice au fost înclinate spre adaptarea rapidă a schimbărilor, indiferent de calitatea lor, ca fiind cea mai bună strategie. Radicalismul schimbărilor era opus orientării tehnocratice, care punea accent pe schimbarea tehnică mai puțin spectaculoasă, dar mai organică. Alegerile din 1996 au avut în centrul dezbaterilor tocmai această temă. Punctul central al CDR, accelerarea reformelor, a eșuat mai mult în schimbări
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
Voința politică de schimbare a partidelor politice nu a fost însoțită de competența tehnică necesară. Este ilustrativă promisiunea CDR de a veni la guvernare cu 15 000 de specialiști, care s-a dovedit a fi mai mult o glumă amară. Radicalismul ideologic al partidelor istorice a fost nu efectul unui program politic coerent, ci produsul combinării a doi factori: lipsa de experiență în managementul politic al unei societăți moderne complexe și gradul scăzut de popularitate. Radicalismul a reprezentat singurul instrument pe
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
mai mult o glumă amară. Radicalismul ideologic al partidelor istorice a fost nu efectul unui program politic coerent, ci produsul combinării a doi factori: lipsa de experiență în managementul politic al unei societăți moderne complexe și gradul scăzut de popularitate. Radicalismul a reprezentat singurul instrument pe care partidele istorice îl aveau în competiția cu tehnocrația, ce nu era înclinată spre schimbări cu orice preț, chiar distructive. Anticomunismul programatic, la care ulterior s-a adăugat lupta împotriva foștilor (actualilor?) „securiști”, nu reprezenta
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
furase/confiscase Revoluția”, accesul ei la putere trebuind să fie blocat. Partidele istorice susțineau transformarea în lege a celebrului punct 7 al „Declarației de la Timișoara”, conform căruia le este interzis foștilor comuniști accesul la funcții de conducere în noul stat. Radicalismul anticomunist reprezenta un avantaj competitiv. Alături de trecutul tehnocrației, discutabil din punct de vedere ideologic, lipsa de apetit pentru atitudini anticomuniste violente accentua punctul ei vulnerabil. Neconsiderându-se nici responsabili de crimele vechiului regim și nici „infestați” de ideologia comunistă, „tehnocrații
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
trecutul tehnocrației, discutabil din punct de vedere ideologic, lipsa de apetit pentru atitudini anticomuniste violente accentua punctul ei vulnerabil. Neconsiderându-se nici responsabili de crimele vechiului regim și nici „infestați” de ideologia comunistă, „tehnocrații foști comuniști” se simțeau amenințați de radicalismul anticomunist al partidelor istorice. Partidele istorice au reușit în mare măsură să mențină în atenția politică lupta împotriva comuniștilor și securiștilor, teren pe care ele erau ca legitimitate mai tari. Accentuând punerea în centrul politicii sale strategia anticomunistă, au obținut
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
Partidele istorice au mizat, pentru obținerea sprijinului popular, nu pe o politică socială accentuată, ci pe cu totul alte teme: pe promisiunea naivă a unei reforme care, cu sprijinul masiv al Occidentului, va redresa rapid situația economică a țării; pe radicalismul anticomunist și pe critica PDSR ca fiind un partid de tip comunist ca mentalitate. Relația dintre partidele istorice și tehnocrațietc "Relația dintre partidele istorice și tehnocrație" De la început, între cele două blocuri politice s-a instituit o relație conflictuală. Membrii
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
diferențe reale pe aceste liniamente, ci ca un efect al dezechilibrului dintre forțele politice: pe de o parte, o grupare largă și difuză, compusă în primul rând din tehnocrați, susținută de o mare parte a populației, speriată de extremismul și radicalismul politic, și, pe de altă parte, un grup de partide istorice, cu o popularitate redusă, lipsite de un program articulat de schimbare a societății românești, axat pe obiectivul reinstaurării unei ordini sociale trecute, masiv susținut de forțe politice occidentale. Imaginea
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
istorice, partidul care reprezenta masiv tehnocrația (FSN/PDSR) a câștigat categoric alegerile din 1990 și 1992, în competiția cu partidelor istorice. Nu întâmplător s-au aliat cu FSN/PDSR și partidele reprezentând segmente ale tehnocrației, dar și forțe amenințate de radicalismul politic punitiv al partidelor istorice: PUNR, Partidul Socialist, România Mare, care, pe lângă orientarea sa etnicistă, manifesta o atitudine ostilă față de partidele istorice. FSN/PDSR nu a avut un program social-economic și politic foarte clar, mizând mai mult pe competența sa
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
de stat, care ocupau poziții influente în cadrul tehnocrației active politic, au promovat cu putere logica schimbărilor economice, erorile de strategie fiind principalul factor cu acțiune negativă. Pe de altă parte însă, tehnocrația economică a fost ferită de erorile inverse ale radicalismului care, în perioada 1997-2000, a fost devastator pentru economia românească. Din acest punct de vedere, orientarea tehnocrației a fost opusă într-o oarecare măsură radicalismului partidelor istorice. Reprezentând tehnocrația, PDSR a adoptat o logică pragmatică a schimbării, încercând să promoveze
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
negativă. Pe de altă parte însă, tehnocrația economică a fost ferită de erorile inverse ale radicalismului care, în perioada 1997-2000, a fost devastator pentru economia românească. Din acest punct de vedere, orientarea tehnocrației a fost opusă într-o oarecare măsură radicalismului partidelor istorice. Reprezentând tehnocrația, PDSR a adoptat o logică pragmatică a schimbării, încercând să promoveze o reformă mai organică. Venite la putere în 1997, partidele istorice au dovedit că nu au nici o strategie de reformă, în afară de doctrina păguboasă a „privatizării
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
p. 128. 69Z. Sternhell, Maurice Barrès et le nationalisme française, A. Colin, Paris, 1972, p. 11. 70 G. Le Bon, La Psychologie politique, op. cit. p. 5. 71 Ibidem, p. 121. 72 În Le Devenir social, noiembrie 1895. 73 J.C. Horovitz, Radicalism and the Revolt against Reason, Routledge & Reagan Paul, Londra, 1961. 74K. Kautsky, Die Aktion der Masse, în A. Grunnenburg (coord.), Die Massenstreiktebatte, Europaische Verlagstalt, Frankfurt-und-Main, 1970, p. 233. 75Ibidem, p. 245. 76K. Kautsky, op. cit., p. 282. 77I. Silone, La scuola
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]