335 matches
-
finalitatea ei era una de luciditate, adică de transparență, de contemplație intelectual-afectivă. Erau două tipuri de gândire ce corespundeau fiecare câte unei structuri mintale: una mai logică, mai discursivă, mai pozitivă, legată de ceea ce se numea atunci „nominalism”, de fapt, raportabilă la Aristotel, cealaltă mai imaginativă, mai intuitivă, mai „poetică”, legată de ceea ce se numea atunci „realism”, de fapt, raportabilă la Platon. Ideea de „iraționalism medieval” e un nonsens tot așa de grosolan ca și cea despre obiceiul fumatului la strămoșii
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
fiecare câte unei structuri mintale: una mai logică, mai discursivă, mai pozitivă, legată de ceea ce se numea atunci „nominalism”, de fapt, raportabilă la Aristotel, cealaltă mai imaginativă, mai intuitivă, mai „poetică”, legată de ceea ce se numea atunci „realism”, de fapt, raportabilă la Platon. Ideea de „iraționalism medieval” e un nonsens tot așa de grosolan ca și cea despre obiceiul fumatului la strămoșii noștri daci. E bine să mai amintim că între marile creații ale Evului Mediu, pe lângă catedrale, libertăți comunale (în
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
originării sale, al activării unei noi decizii expresive, unde se aud ecourile întemeierii limbii"43. În ceea ce privește ficționalitatea, ea presupune o suspendare a realității sau o reprezentare imaginară a acesteia, care invită lectorul să participe la jocul creării unei lumi noi, raportabilă mereu la lumea reală. "A intra în ficțiune afirmă G. Genette înseamnă a ieși din câmpul obișnuit al exercitării limbajului, marcat de preocupările de adevăr sau convingere care conduc regulile comunicării și deontologia discursului". Astfel, concluzionează autorul, "enunțul ficțiunii nu
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
dă probe tot mai dese de o "dezvrăjire a lumii..." Pentru o necesară "re-vrăjire" la care cheamă Rudolf Steiner pledează, în modul lor, Poezia, toate Artele. PORTRETE ȘTEFAN AUGUSTIN DOINAȘ POEZIE GÂNDITOARE Aproape șase decenii de poezie! După baladismul inițial (raportabil la contactele cu "Revista Cercului litera" de la Sibiu, 1944-1945), după căutarea propriului arheu sub ceruri mitice eline (Omul cu compasul, 1966; Seminția lui Laokoon, 1967; Ipostaze, 1968), ulterior despovărându-se (întrucâtva) de mitologicale (Ce mi s-a întâmplat cu două
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
puține ori sugerează tragicul, comentariile sale (ale unui solar) se organizează într-un fel de cod existențial verticalizant, cod învederând o anumită despovărare, de unde planarea, levitația pe o linie transorizontică, privirea oarecum calmă, dicțiunea patetic-mărturisitoare; finalmente un ceremonial verbal insinuant, raportabil la personajele îndurerate ale lui Eschyl dialogând pe tema destinului. Din filozofia celor vechi se păstrează doar unda vibratorie, simbolistica, modurile alegorice; frecvent, în textele stănesciene se adună, în apariții meteorice, figuri istorice și figuri mitice cu precădere helenice: Ptolemeu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
împrejurări, plînsul rămîne singura manifestare posibilă, permisă. Din contra, lipsa lui se consideră abatere de la normă. Dacă are valoare terapeutică, de „ușurare” sufletească, la nivel individual sau colectiv, așa cum se crede în tradiție, dacă șuvoiul de lacrimi „provoacă” efecte meteorologice raportabile la magia imitativă, toate acestea sunt reglementate prin plînsul ca necesitate. Odată criza depășită, plînsul iese din rol. Nimeni nu-și permite să persevereze, pentru că riscă să cadă în zona rizibilului, alături de prost și de nebun. Rîsul și plînsul sunt
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
și condiționată a lucrurilor. Doar dacă dăm relației lucru-cuvînt o accepțiune modernă (Noica, Wittgenstein), „lucrul” reprezintă începutul și sfîrșitul cunoașterii înseși. Este cunoașterea în esențialitatea sa. Intenția păstorului nu are un sens limitat, subsumat breslei și oralității, ci unul destinal, raportabil, e drept, la comportamentele mitice. Asemenea oricărui ins din marea colectivitate care poartă pe umeri povara universală a tradiției, el respectă consensul secolelor, acela de a se retrage cu „nostalgie” în cosmicitate, de a redeveni congener cu elementele, punct de
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
Aceasta corespunde și conceptului de inferioritate psihopatică introdus de Koch (1891Ă, care părea că îl va înlocui pe cel de moral insanity. Koch integrează „inferiorității psihopatice” o gamă largă de condiții maladive psihiatrice, doar într-o mică măsură termenul fiind raportabil la personalitățile patologice de tip antisocial și borderline. În același cadru se situează și caracterele „inferioare”, selectatea dintre delicvenți și descrise de Babinski și Ceciott, citați de Gorgos (1989Ă. Oricum, atributul de „inferioritate” relevă abaterea de la normă și păstrează legătura
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
mod intolerant și incisiv, în scopul conservării individualității. Apare ca evidentă o organizare psihotiformă, realizată prin alte mijloace decât în cazul manifestărilor psihotice propriu-zise și care poate favoriza scurte episoade delirante. Din perspectivă genetică, personalitatea paranoică aparține spectrului schizofreniilor, fiind raportabilă cu precădere la tulburările delirante (Bernstein, Useda, Siever, 1993Ă. Pe terenul concepției despre sine și lume și al atitudinii față de cei din jur, TP paranoică se întâlnește cu TP obsesiv-compulsivă, care însă este racordată normelor și valorilor comunitare. Personalitatea paranoică
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
supraeului, corespunzător unei moralități conjuncturale, care nu atinge nivelul imoralității stabile și funciare a antisocialului, precum și în racordarea cognitivă la atitudinile anturajului în intenția manipulării lui (Pfohl, 1991Ă. Conform opniei lui Zetzel (1968Ă, există o tulburare de personalitate histrionică „benignă”, raportabilă la tulburarea de personalitate narcisică, și una „malignă”, analizată în raport cu TP de tip borderline și cea antisocială. În formele sale cu manifestări tipice, TP histrionică poate fi privită ca o expresie extremă, caricaturală a trăsăturilor psihologice ale sexului feminin, fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
toleranță. O piatră de încercare pentru ethosul transdisciplinar este religiosul. S-a înțeles din cele spuse până aici că transmodernismul recâștigă pariul cu sacrul. Totuși, din perspectiva transdisciplinarității chestiunea nu e deloc simplă, căci ajungem la trei tipuri de religii raportabile la cele trei materii lupasciene. După argumentele filosofului, fiecare dintre cele trei niveluri de Realitate dezvoltă religii concordante, iar în istoria umanității predominante au fost până azi religiile monoteiste și cele politeiste, corespunzând eticii macrofizice și celei biologice. Cum contradictoriul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
materială a chipului contemplat; motivul narcisiac al autocontemplării, al descoperirii unității sinelui în identitatea iluziilor sinelui răsfrânt de sine. Platonismul funciar, barocul reprezentărilor, romantismul antinomiilor, nietzscheanismul sfidării limitelor se regăsesc în poeme tragice, înghețate sub răceala unei forme tehnic impecabile, raportabilă la forme textuale preexistente. Spirit profund mistic, D. se disciplinează prin cultură, impunând cititorului o decodare a mesajului cel puțin dublă: la nivelul aparențelor și la cel stihial al spiritului ce nu se poate regăsi pe sine. Definirile de sine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
Opere, publicate cu un an înainte de eliberarea definitivă de iluzia trupului). Mistrețul cu colți de argint - balada sinuciderii prin descoperirea caracterului iluzoriu al chipurilor narcisiace, reluată în Balada celor trei puncte de vedere - texte emblematice pentru întreaga lui operă, sunt raportabile în absolut la romantismul german (Erlkönig de Goethe) și în imediat la Pățania teologului cu arborele de Ioanichie Olteanu („Revista Cercului Literar”, ianuarie 1945). Ele asigură unitatea unei opere așezate sub semnul unitar al Ideii platonice (de la Odă la o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
comportamentului administrativ dezvoltată de Herbert Simon Herbert Simon a avut o activitate de cercetare fructuoasă, încununată cu obținerea în 1978 a premiului Nobel pentru economie. Prin promovarea conceptului de raționalitate limitată și a teoriei privind comportamentul de luare a deciziei, raportabil în principal la structura formală a organizației - reguli, ierarhii funcționale, ierarhii de obiective - Simon poate fi inclus, fără dubiu, în această primă etapă a dezvoltărilor teoretice în analiza organizațională. Concluzii: Teoreticienii începutului de secol XX văd organizațiile ca având obiective
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
de manifestare ale comportamentului social în organizații. Preocupările centrale ale promotorilor acestui model sunt legate de: analiza structurilor informale și a modului în care acestea influențează organizarea formală; mecanismele de integrare a necesităților individuale cu cele organizaționale; problemele mai generale raportabile la „supraviețuirea organizației”. Totuși, cei mai mulți teoreticieni ai acestui model au neglijat relațiile dintre organizație și mediu, astfel că această a doua etapă din evoluția teoriilor organizaționale este marcată încă de paradigma de abordare a organizațiilor ca sisteme închise. 10. 2
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
de mai sus: potențialitățile lui nu se împlinesc: putea să se întoarcă acasă și să trăiască fără glorie o anumită formă deplină a vieții și n-a făcut o; putea să cucerească Troia și n-a făcut-o. Singurele potențialități raportabile la el care capătă existență sunt pierzania, zădărnicia și moartea. Câtă putere și câtă violență erau în el, și trebuia să se cheltuiască întocmai ca atare, erau prea nemăsurate și prea greu de ținut în frâu ca să ajungă la alt
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
impersonale se constituie pe baza unor verbe pronominale sau întrebuințate pronominal: a se miji de ziuă, a se lăsa seara etc. În impunerea caracterului subiectiv sau obiectiv al locuțiunii, condiționările sunt cu mult mai complexe, mai profunde și mai greu raportabile la verb sau la celelalte componente. Cele mai frecvente sunt locuțiunile subiective: a șterge putina, a da bir cu fugiții, a da ortul popii, a o lua la sănătoasa etc. Caracterul subiectiv este foarte adesea determinat de însoțirea verbului cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
enunțuri care construiesc segmentele cunoașterii, în relație cu spațiul și cu timpul, și, dacă M. Foucault folosește termeni precum discurs, enunț, formație discursivă etc., aceștia au o destinație specială și orientează dezbaterea spre alte perspective decît cea a unei analize raportabile la știința limbii. V. arhivă, discurs, enunț, eveniment discursiv. DUCROT - SCHAEFFER 1995; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN ARHETEXT. Concept și termen lansat de D. Maingueneau și F. Cossuta în 1995, arhetextul vizează calitatea unui text de a reprezenta un reper axiologic
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
intenția de a comunica ceva despre o situație din realitate, și o formă, ce reprezintă structurarea acestei intenții potrivit mijloacelor unei limbi. Acest model de analiză, datorat în mare parte lui L. Hjelmslev, va trebui completat și divizat în variante raportabile la diferite tipuri de discurs, astfel încît să se poată realiza o teorie și o metodologie valabile pentru analiza conținutului oricărui text. Cu asemenea realizări, a n a l i z a d i s c u r s u
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
d i s c u r s u l u i este chemată să aibă în vedere creația lingvistică atunci cînd ea este asumarea creativității prin proiecte și scopuri determinate. Operele culturale realizate cu mijloace lingvistice sînt în acest caz raportabile la criterii de apreciere specifice, iar valoarea lor rezidă în forța creativității manifestate prin activitatea spiritelor de excepție. Discursul singular caracterizator reflectă cu acest prilej manifestarea la cote maxime a competenței lingvistice și forța de instituire a unor norme proprii
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
este însușirea de a putea fi crezut, ceea ce face ca ceva să fie crezut, să fie considerat verosimil. Din perspectiva subiectului avizat însă, ea reprezintă adeziunea în legătură cu un enunț despre o stare de lucruri, încît aceasta devine un act cognitiv raportabil la categoria certitudinii. Prin urmare, credibilitatea trebuie privită din două perspective, una care ține de situație (care este credibilă) și alta care ține de caracterul de veridicitate al afirmației cuiva (ceea ce spune este credibil). Ea rezultă dintr-o judecată asupra
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ale pragmaticii persuasiunii, fără a neglija mijloacele lingvistice angajate și modul lor de structurare. P. Charaudeau face, în mod legitim, trimiteri la stilul publicistic, dar se poate aprecia că strategiile de credibilitate remarcate de el au întrebuințare și dincolo de discursul raportabil la acest stil. V. etos, strategie discursivă, persuasiune. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN CRITERIU DE REALITATE. Criteriul de realitate este o componentă principală în reprezentarea lingvistică a realității, unde se manifestă sistemul lingvistic pe două planuri: al construcției limbii și al
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
independență. Există și o perspectivă gramaticală a cuvîntului, în primul rînd morfologică, flexionară. De altfel, lingvistica comparată, care a considerat cuvîntul ca o entitate indiscutabilă a limbilor europene, l-a studiat mai întîi ca aparținînd unei clase morfologice, ca fiind raportabil la anumite categorii gramaticale și la anumite combinații sintactice. Din altă perspectivă, cuvîntul este considerat o clasă de forme gramaticale, care fiecare este în măsură să-l reprezinte într-o anumită utilizare sau ipostază a lui. În viziunea teoriei dezvoltate
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
prezentul și imperfectul indicativ (ca timpuri continue), metafore și comparații. V. enunț, metalimbaj, nivel, secvență, text, valoare. DUBOIS 1973; D. FILOZ. 1978; GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; BUSSMANN 2008. RN DESEMNARE. Termenul desemnare este raportabil la denotație și la referință, uneori fiind utilizat chiar ca sinonim al denumirilor pentru aceste realități, deși existența lui se justifică numai dacă are o semnificație proprie distinctă. La fel ca denotația și ca referința, desemnarea indică stabilirea sau existența
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
scoate în evidență un component al frazei. Principiile de focalizare sînt cu valabilitate generală, fiind reprezentate de obicei de o dislocare a componentelor, însă întrucît limbile au norme diferite în ceea ce privește determinarea și alte succesiuni ale elementelor enunțurilor, această dislocare este raportabilă de fiecare dată la alte principii de normalitate. V. emfază, focalizator, presupoziție, punct de vedere. GREIMAS - COURTES 1993; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN FOCALIZATOR. Într-o lucrare publicată în 1977, M. Bal a propus transformarea focalizării
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]