321 matches
-
m-a salvat de la sărăcie: un site pe Internet. Pentru că nu veneam chiar din transpirata mea Piață a Unirii, ci din Belgia, trebuia să ajung cumva ieftin în orașul unde Maria este Musik Studentin și corespondent Radio România Cultural. Primul rateu, în gară: cea mai ieftină legătură Köln-Bremen mă costă 56 de euro, iar instinctul de student român experimentat nu mă lasă să iau în calcul opțiunea asta. Mâna deci pe telefoane, combinații, scheme și dau de informația cu colac. Se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
Ich will! Oamenii ăștia sunt dresați să-și dorească să facă ceva pe bune. Și pentru asta primesc bani și acces lejer la facilități de tot felul. Te poți însă deprima din două motive: ori trăiești teroarea opțiunii, ori tragedia rateului relației cu colegul blond de la seminarul de filosofie. Altfel, ai chef să te apuci de capoeira, ai curs de capoeira. Îți vine să te revolți împotriva societății de consum, a globalizării și să protestezi împotriva întâlnirii de vârf a reprezentanților
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
dezmățului mediatic. Au case de discuri ce editează hituri răsuflate, case de filme închiriate producătorilor străini, cu personal & pat incluse în prețul infim, posturi TV ce difuzează de sute de ori aceleași filme inepte, companii de producție ce dau atâtea rateuri, încât devine evident până și pentru naivi că acolo se spală bani la greu. Personal, cunosc doar un singur patron din branșă care face treabă normală și decentă. ĂVor mai fi vreo doi-trei, numele nu contează aici.) Lasă-i pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
aceste clipe, eu am ieșit din evidența normală a coerenței care leagă în mod coerent clipele unele de altele - într-un fel de logică a ștafetei. Orson Welles este un caz tipic de reușită și renume echivoc. Uneori, ca regizor, rateuri, dar are succes pentru că știe să se dea în petic ca personaj. Mie personal nu mi-a părut un tip simpatic, mai exact, cam la fel de antipatic, ca personaj, ca Hemingway - și poate asta contează în felul în care-i judec
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
din loc, fără nici o lumină aprinsă. Stîngaci: două gloanțe nimeriră Într-un copac și Împrăștiară așchii de lemn. Alte trei gloanțe, nici unul În țintă Mașina se Îndepărtă, derapînd, cu partea din spate. Uși deschise - martori oculari. Jack ajunse la mașină. Rateuri, pornire În trombă. Nu aprinse nici o lumină pînă la intrarea pe Franklin, În traficul intens. Nici un element de identificare la mașina atacatorilor: era Întuneric, lumini nexam, iar mașinile din jur arătau toate la fel - lucioase, rele. Se mai liniști după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
fost asasinată. Mirositori de chiloței, violatori, clienții regulați ai lui Chrissie - toți aveau alibiuri solide. Nici un nume care să se lege de celelalte dosare de caz citite de el. Trecu În revistă rapoartele: țărănoi locali, clienți de la St. Francis. Șase rateuri, un bingo. 16 iulie 1956: un comisionar de la hotelul St. Francis le-a spus detectivilor că a fost la spectacolul din seara trecută al lui Spade Cooley, În sala Lariat a hotelului, apoi a văzut-o pe Chrissie Virginia Renfro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
căzu, se tîrÎ și se ridică - cu pistolul la tîmpla unei chelnerițe. White se apropie de el. Vincennes venea ocol pe la stînga, Ed pe la dreapta. Vachss trase și Îi zbură creierii femeii. White trase. Vincennes trase. Ed trase. Toate focurile - rateuri. Trupul femeii Încasă toate gloanțele. Vachss se retrăgea pas cu pas. White alergă spre el. Vachss Își șterse de pe față creierii femeii. White Își goli Încărcătorul - toate gloanțele În cap. Strigăte, goană panicată spre ușă, un bărbat tăindu-se În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
și porni țintă spre el. Omul fugi. Bud coti, derapă și opri mașina. Coborî amețit, rănindu-se Într-o crăpătură din bord. Dublu Perkins se apropia, trăgînd cu pistolul. Bud Încasă un glonte În picior și altul În șold. Două rateuri, apoi o lovitură În umăr. Încă un rateu... Perkins aruncă pistolul și scoase la iveală un cuțit. Bud Îi văzu inelele de pe degete. Dublu Îl Înjunghie. Bud simți cum i se despică pieptul. Încercă să strîngă pumnul, dar nu reuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
coti, derapă și opri mașina. Coborî amețit, rănindu-se Într-o crăpătură din bord. Dublu Perkins se apropia, trăgînd cu pistolul. Bud Încasă un glonte În picior și altul În șold. Două rateuri, apoi o lovitură În umăr. Încă un rateu... Perkins aruncă pistolul și scoase la iveală un cuțit. Bud Îi văzu inelele de pe degete. Dublu Îl Înjunghie. Bud simți cum i se despică pieptul. Încercă să strîngă pumnul, dar nu reuși. Dublu Își aplecă fața spre el și Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
și devine "autor", lucrul acesta echivalează ca semnificație, pe altă treaptă a vieții, cu deprinderea vorbitului. Dar nici un copil nu își surprinde părinții, începînd să vorbească de pe o zi pe alta. În scris e la fel: există "încercări", debuturi, poticneli, rateuri, stângăcii. Punerea în pagină și dozarea cuvintelor, raportul dintre ce vrei să spui și felul în care ajungi să spui se formează de-a lungul anilor, trecând prin disonanțe, prețiozități juvenile, clișee, teribilisme de început. În disciplinele umaniste pericolul care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
treaba cu „Sunt cel mai bun?... Cine e cel mai amuzant om din lume?“. Și mai știi ceva, Joy? Nici eu nu am fost tocmai o sfântă. Am ieșit cu el și din motivul că era faimos. Deci, dacă dădea rateu, era numai vina mea. Dar faci să pară ca și cum ar fi un dezastru total, obiectă Joy. V-ați înțeles foarte bine. Știu că tu l-ai plăcut și toată lumea a văzut că și el te plăcea pe tine. Mă plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
-l vedeau pe omul acela viu, fără măcar o zgârietură. La rândul lui, Ippolit ședea pe scaun, neînțelegând ce se întâmplase, învăluindu-i pe toți cu o privire fără sens. Lebedev și Kolea intrară în fugă chiar în această clipă. — Rateu? întrebau unii — Poate că n-o fi fost încărcat? insinuau alții. — E încărcat! declară Keller, cercetând pistolul. Dar... — Chiar a fost un rateu? — N-a avut capsă, anunță Keller. E greu de povestit scena penibilă care a urmat. Spaimei generale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pe toți cu o privire fără sens. Lebedev și Kolea intrară în fugă chiar în această clipă. — Rateu? întrebau unii — Poate că n-o fi fost încărcat? insinuau alții. — E încărcat! declară Keller, cercetând pistolul. Dar... — Chiar a fost un rateu? — N-a avut capsă, anunță Keller. E greu de povestit scena penibilă care a urmat. Spaimei generale de la început îi luă repede locul râsul; unii chiar râdeau cu hohote, găseau în asta o plăcere răutăcioasă. Ippolit plângea ca apucat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
noastre, care este umilit în ochii înaltei societăți, adică, privind din acest unghi de vedere, care va să zică, pentru că... desigur, societatea, societatea este societatea; totuși, nici prințul nu este fără avere, adică fără o avere oarecare. Are... și... și...“ (Tăcere prelungită și rateu categoric.) Ascultându-și soțul, Lizaveta Prokofievna își ieși cu totul din sărite. După părerea ei, toată întâmplarea era „o neghiobie de neiertat și chiar criminală, un tablou fantastic, tâmpit și absurd!“. În primul rând, e de-ajuns că „prințișorul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dădu lui Cole. — Mulțam, zise Cole, trăgînd un fum. Dumnezeule, e mai bine așa. Apropo, a fost frumos ce-ai făcut pentru O’Neil. Kay se frecă la ochi. — O’Neil e un copil. — Totuși... La naiba, motorul ăsta dă rateuri Într-o veselie! Cred că aprinderea-i futută. Restul drumului Îl parcurseră În tăcere, concentrîndu-se la traseu. Locul unde doreau să ajungă era undeva În sens invers, spre Hugh Street. — Ăsta să fie locul Într-adevăr? Întrebă Kay, În timp ce Cole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
tine și lume interfața-i un zâmbet mai tâmp/ca istoria/mai fals ca tot idealul legat de bun și de frumos“. Singurătatea între ai tăi e tematizată într-un poem purtând aiuritorul titlu lucescu antrenor la națională. Nu lipsesc rateurile clare, cum este poemul numit asteroid 2037, un fel de replică involuntară la „Răspunsul cometei“ de Topârceanu. De obicei ingenioase, poemele de tipul acesta nu devin cu adevărat interesante decât atunci când autorul se apropie de teme de predilecție cum ar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
Eu nu vreau să mă despart de tine și nici de colegii mei. El spuse: - Nu-i vorba de,.....dar frază îi rămase neterminata. Se simțea irezistibil atras de strania situație. Lăură nu schița nici un gest. Dinspre stradă se auzi rateul unui motor , cineva care se chinuia să pornească o Dacie înecata parcă. Apoi din nou liniște... Lăură se întoarse apoi către el. Ochii ei căprui , pătrunzători, îi căutau pe ai lui, era foarte feminină, originală, cu aerul unei școlărite de
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
Mărgică de sticlă În loc de bomboană, asta aveam eu acum!... Bine că n-am apucat s-o mestec! M-a trecut un fior cînd am terminat de urinat, mi-am luat valiza și m-am Îndreptat spre mașină. Motorul dădu cîteva rateuri. Dacă toate ar fi mers așa cum mi-aș fi dorit eu, acum mi-aș fi claxonat triumful și m-ar fi auzit și ea, dar așa cum stăteau lucrurile, mă simțeam tare abătut. Dacă ceea ce susține ea este adevărat, mie nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
o legătură cu dispariția LUI. Dar nu este cazul și constat cu dezamăgire că iar mi-am consumat bateriile magnetofonului În van. Undeva În zare răsună o explozie, reverberînd de ambele părți ale dealului În ecouri prelungi. O fi fost rateul vreunui motor puternic. Am apăsat pe butonul magnetofonului și am luat-o În urma tînărului care rostogolea cu Îndemînare butelia. — În legătură cu afacerile... credeți că există cineva care să știe bine cum s-au petrecut lucrurile ? — Știu și eu, răspunse tînărul fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
vocea lui Sergiu Nicolaescu. (Falc aduce mai mult cu Ilarion Ciobanu tânăr, însă nimeni nu e atent la cum arată, căci e complet obliterat de vocea demiurgului.) Și acest lucru, ca și opțiunea pentru decadentul postsincron (ca de obicei, cu rateuri), precum și amestecul de București cu „un oraș din Europa“, de an 1978 cu 1940, de limbă română cu engleză cu accent românesc, de „Miss Lori“ cu șlagăre străine, de Jean Constantin cu Simona Pătruleasa dau un film complet afazic, rupt
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
opun total ideii că Tolstoi ar fi un formator, văzându-l eu mai degrabă ca pe un „sectant“ - predicator urmat de un grup absolut limitat de adepți ătemporal, spațial etc.ț, drept care atunci când vine vorba despre Tolstoi se pomenește despre rateul său ca ideolog, primând calitatea sa de Creator), volumul amestecând într-un mod sinistru diverse personalități fără a face distincție între calitățile distilate de Intelectual/Creator. De aici pornește, cred eu, eroarea ce stă la baza volumului al doilea din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
a ne pune la adăpostul unor ingrate ulteriorități, am considerat preventiv să depunem la registrul Proprietății Intelectuale ipoteza, cândva plauzibilă, că vorba bușeu era o simplă eroare și că versul trebuia să se citească: Troleu! neglijența aștrilor sau, dacă doriți: Rateu! neglijența aștrilor Nimeni să nu-mi zică trădător, căci am jucat cu cărțile pe față. La șaizeci de zile după Înregistrarea amendamentului, am trimis o telegramă verificată excelentului meu prieten, atrăgându-i fără ocolișuri atenția asupra pasului făcut. Răspunsul ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
cușcă din care n-o să mai ieși niciodată. Se întîmplă rar, dar se întîmplă. Nu durează mult, o secundă, poate două, nu mai mult, în timp obiectiv. Dar pe dinlăuntru trec luni și ani. Asta se petrece cînd motorul dă rateu. Se oprește brusc. În jur e liniște, o liniște atît de grea cum numai liniștea cerurilor poate să fie, și acea clipă cînd cazi, pentru că de fapt cazi o sută, două sute de metri, cam atît înseamnă o secundă, două, acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a imaginației care este la fel de reală și de puternică cum este realitatea, pentru că el n-a murit din pricina glontelui, ci a imaginației sale care a inventat glontele. Eu am apăsat pe , trăgaci, dar glontele n-a pornit. A fost un rateu ori chiar nu era încărcat, nu am tras niciodată cu Beretta, am auzit țăcănitul percutorului, capul lui Bîlbîie parcă a fost lovit de ceva, a făcut o mișcare bruscă îndărăt și s-a prăbușit moale pe lada pe care stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
alte elemente puse în joc exclusiv în acest scop, împachetarea este realizată la superlativ doar pentru a potoli setea de armonie estetică a vânzătorului/donatorului. Aici, mă bazez atât pe intuiția mea sensibilă (care, după treizeci de ani, își rărește rateurile), cât și pe multiplele evidențe înregistrate la fața locului (indivizi care își împachetează ceremonios sandvișurile sau deserturile pe care urmează să le consume singuri la picnic). Împachetarea devine, cu alte cuvinte, un ceremonial artistic, cu deschideri spre religiosul contemplativ. Ori de câte ori
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]