111,719 matches
-
plăti biletul de intrare. Nu pot încheia fără a aminti de "Happy Times", ultimul Zhang Yimou, proiectat în afara competiției, și "Big Shot Funeral", proiectat în Panorama Special, două filme care vin dintr-o China pe care aproape nu o mai recunoști, într-atît de rapid fiind ritmul schimbării. Mai putem spera deci, chiar dacă Europa și-a mai pierdut din suflu, Asia are un potențial imens, care ne poate surprinde din ce în ce mai plăcut și, eventual, împrospăta ideile.
Festivalul de film de la Berlin: "Accept Diversity" by Dan Petrila () [Corola-journal/Journalistic/15479_a_16804]
-
un interviu acordat dlui Daniel Cristea-Enache de către dl Alexandru George. La tot ce scrie dl George, și acesta este foarte interesant. Dl George își stabilește filiația ca romancier. Revendicîndu-se din Proust, format de lecturile din Camil Petrescu, d-sa își recunoaște precursorii în Ibrăileanu, Holban, Eliade, Fîntîneru, Blecher, dar și Mateiu Caragiale și Ion Vinea. Consideră că romane precum Moromeții, Cronică de familie, Groapa, care continuă seria romanului naturalist ("degradat") al unor I. M. Sadoveanu, Radu Tudoran, Pavel Chihaia ș.a. Criticul
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15486_a_16811]
-
asalt cinematograful pentru că a apărut "un nou film românesc"! Și totuși, poți să te prefaci că nu vezi? Poți să ignori întîlnirea ratată dintre un film și "publicul lui", altul decît cel al premierei de gală? Nu înseamnă să-i recunoști, o dată în plus, condiția de "film cu handicap"? Apoi, în același sens, am remarcat, în unele comentarii apărute în presă după premieră, o deplasare a accentului de pe obiect (filmul propriu-zis) pe subiect (povestea unui copil cu "handicap locomotor", interpretat chiar
Cinema cu handicap by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15504_a_16829]
-
trouble fête a criticului este, în aceste condiții, mai ingrată decît oricînd. " Am convingerea că filmul va însemna ceva nou în peisajul filmului românesc și european", spune Radu Gabrea într-un recent interviu. Aș fi fericită să mă înșel, dar recunosc că nu am cîtuși de puțin aceeași convingere. Dimpotrivă. Cu cîteva mici modificări de scenariu, Noro ar fi putut fi făcut, exact ca și acum, și pe vremea lui Ceaușescu (dacă ar fi existat, prin absurd, comanda ideologică: "un film
Cinema cu handicap by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15504_a_16829]
-
la obiecte, deci la tridimensionalitate. Acesta este un curaj imens... Invocîndu-l cu atîta pasiune pe Ucello, mi-ai tot amînat o întrebare pe care nu vreau să o ratez. Care-ți sunt, totuși, predecesorii, de unde te revendici și pe cine recunoști, în ce măsură te simți solidar cu anumite momente din acea istorie a artei pe care o hulești atît de grațios ca disciplină didactică? Dacă în ceea ce îl privește pe Paolo Ucello totul e clar, cum rămîne cu posibilii parteneri? Există, și
François Pamfil "Mă consider scamator" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15481_a_16806]
-
o hulești atît de grațios ca disciplină didactică? Dacă în ceea ce îl privește pe Paolo Ucello totul e clar, cum rămîne cu posibilii parteneri? Există, și dacă da, cine sunt ei? ,,Parteneri" e bine spus pentru că altfel, dacă i-aș recunoaște ca sfinți părinți, m-aș simți strivit. Este foarte simplu de răspuns, chiar foarte simplu de răspuns. În pictura europeană mai veche și mai nouă nu există decît Ucello și Georgio de Chirico... Cel din prima lui perioadă, din cea
François Pamfil "Mă consider scamator" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15481_a_16806]
-
din generația cu pricina nu s-au putut realiza (ca Eliade ori Cioran), fiindcă, rămași în țară, au ajuns în închisorile comuniste: "Dar, poate acesta este paradoxul neamului valah - să nu te poți realiza decît afară din cuib..." Trebuie să recunosc că echivocul e, venind vorba de cuib, maxim.
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15509_a_16834]
-
faptelor, informațiilor, citatelor, comentariilor, sintezelor, este în sensibilă creștere de la un volum la altul. Ea reconstituie, caleidoscopic narativ, aș spune, istoria celor 20 de ani ai cenaclului "Sburătorul", care s-a cerut căutată, dacă nu dibuită uneori (Gabriela Omăt o recunoaște în Nota asupra ediției) în prodigioasa inventivitate scriptică a autorului. Este modul cu totul personal al lui E. Lovinescu de a-și exterioriza implicarea într-o împrejurare anume sau legată de o persoană anume, între privire distantă și trăire violentă
Două decenii de scris zilnic by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15517_a_16842]
-
ce străbate aceste texte. După ce am citit, obligatoriu pentru istoricul literar, în confruntare, textul lovinescian din partea primă a volumelor cu "notele" din partea a doua, ceea ce corespunde numărului de ordine raportat realității numerice care le leagă, mă văd nevoită a-mi recunoaște lectura, transformată în cursă printre surprize, din ce în ce mai incitantă. Sînt conștientă că este greu să convingi pe cineva că o lucrare de dimensiunea și caracterul ei strict științific, să ajungă a fi citită ca un adevărat roman al vieții literare românești
Două decenii de scris zilnic by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15517_a_16842]
-
adică un fragmentarium. Autoarea nu neagă că mare parte din aceste texte au apărut în diverse reviste, am citit cîteva dintre ele în Dilema. Felul în care își justifică însă opțiunea de a face o carte din fragmente trebuie să recunosc că m-a pus serios pe gînduri și mi-a arătat că nu întotdeauna e vorba de vanitate: "Opțiunea pe care am făcut-o a fost dictată de respectul pe care îl port peticului. Mă tulbură să văd cum din
Irina Nicolau, scriitoarea by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15514_a_16839]
-
chiar al celei biologice. Regizor și, concomitent, actor al reprezentațiilor sale, autorul Principiilor de estetică urmărește cu atenție efectul acestora, distracția, rîsul, însă, în speță, stupefacția auditoriului, precum un indice al violentării conștiinței lui, deci al puterii demoniei personale. Așa cum recunoaște singur: "Eu, malițios din fire, îmi selecționez fabricatele așa încît să aibă un aspect paradoxal, mă preocupă edilitatea raiului și anatomia îngerilor. Văd cu satisfacție pe fața prietenilor stupoarea". Mobilul psihic al unei atari conduite îl constituie simțămîntul măgulitor al
Bufoneria lui G. Călinescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15515_a_16840]
-
veselă, renghiurile ticăloase, ca și prin diformități fizice sau mintale care-l privează de responsabilități, punîndu-l în poziția proscrisului paradoxal combinată cu completa dependență față de grupul social care-l sprijină în existență" (Marian Popa). Într-un asemenea portret robot să recunoaștem că s-ar putea regăsi mai lesne autori precum Eugen Barbu sau Adrian Păunescu decît Divinul critic! Situat pe o treaptă supremă a condiției intelectuale și a înzestrării literare, G. Călinescu răspunde însă și el, pînă la urmă, principalelor trăsături
Bufoneria lui G. Călinescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15515_a_16840]
-
o tranzacție cu puterea abuzivă, disimulîndu-și opțiunile în mod cameleonic. Nu au nici curajul demnității, nici pe cel al nedemnității asumate. Ipocriți, interesați, demagogi, mînuiesc un dublu sau multiplu discurs, frecvent cu o anume virtuozitate, sub semnul lui Proteu(?). Să recunoaștem că nu orice păcat este ireversibil, că o sinceră și dureroasă mărturisire a erorii poate fi salutară. Bunăoară o seamă de scriitori occidentali, simpatizanți la un moment dat ai comuniștilor, "tovarăși de drum", potrivit termenului consacrat, n-au mai acceptat
Intelectualul în istorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14377_a_15702]
-
l'Infini, Artur London: L'Aveau, David Rousset, Boris Souvarin etc." Astfel apele s-au separat de uscat. "Dar în România? - se întreabă stupefiat Bujor Nedelcovici. Aș vrea să știu un singur caz - scriitor, filosof, pictor sau compozitor - care a recunoscut deschis (într-un articol sau o carte) că a fost comunist și regretă pentru tot "răul" produs, dorit sau nedorit! De ce sînt două măsuri, două judecăți de valoare etică și morală pentru fenomene politice petrecute în aceeași perioadă istorică și
Intelectualul în istorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14377_a_15702]
-
artei și literaturii deveniseră centrale în viața societății și cei mai mari revoluționari s-au dovedit a fi artiștii plastici noncomformiști, poeții - "formaliști" etc. Lucrurile se petreceau astfel nu din inițiativa noastră, ci din vina autorităților, care nu doreau să recunoască libertatea de creație și tuturor încercau să le impună realismul lor socialist. Un fenomen paradoxal în Occident, concomitent: avangardiștii erau aproape toți parcă aleși pe sprânceană, comuniști, iar la noi eram considerați în afara legii. Componența participanților era foarte pestriță. Erau
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
mari pe măsură ce devii dependent. Puțină luciditate, cred eu, e necesară pentru un egoism sănătos. M-am depărtat, însă, de întrebarea dumneavoastră care punea în cauză modul meu de a fi martor la ce se întâmplă azi la noi. Trebuie să recunosc, ați fost politicos. Nu mi-ați atras atenția că sunt “sumbru” sau că am viziuni “apocaliptice”. “Sceptic” sună aproape frumos. Chiar și “pronosticuri pesimiste” e o formulă acceptabilă. Alții m-au obișnuit cu alți termeni: “Cassandră”, “bocitoare”, “negativist înrăit”. Apropo
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
spun bancuri. Asta mă face stângaci și rigid în societate și explică de ce viața mea mondenă e extrem de săracă și searbădă. Pe scurt, sunt un ins, mai degrabă, dificil, inclusiv sau, poate, mai ales, în disputele cu mine, cum am recunoscut în “Deșertul pentru totdeauna”. De altfel, mi-am întocmit acolo un portret onest, cred. Iată un fragment luat la întâmplare: « Împlinesc șaptezeci și patru de ani. Ca să mă cruț de bilanțuri, am încercat să mă uit la televizor. N-am
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
o convingere a bunului simț că așa stau lucrurile. Știm cu toți că cel mai puternic ziar din România post-decembristă s-a născut din falimentul ziarului Scînteia. Din comoditate sau din așa-zise scrupule, lui Dumitru Tinu nu i se recunoaște meritul impunător de a fi pornit la construirea unui ziar cu un handicap uriaș de imagine. Și nu se spune nici că fostul președinte al Clubului Român de Presă, care era Dumitru Tinu, a fost externist la Scînteia. Deși meritul
Voința de echilibru by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/14393_a_15718]
-
suplețe muzicală și puritate lirică; sedus de narativism, de acel fundament epic pe care orice imagine se sprijină legitim în preistoria ei vagă, el a reușit să transfere totul în spațiul imponderabil al unui brâncușianism luminos și decorativ. Ușor de recunoscut printr-o stilistică inconfundabilă, în care grația și transparența sunt dominantele sale mari, arta lui Ion Irimescu este elogiul adus unei lumi care nu trăiește în realitatea brută, semnul unui umanism care, prin reprezentare, a curățit viața de toate asprimile
Sculptori români contemporani by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14387_a_15712]
-
Tv). Despre alte televiziuni, mai bine să nu vorbim: la una dintre ele, tineri (aproape) goi și tatuați, simulau acuplarea pe o scenă (nu de teatru, ca în Satiriconul lui Frunză), la alta... am și uitat ce era. Trebuie să recunoașteți că o mai mare lipsă de imaginație în Noaptea Anului Nou n-a fost niciodată, nici înainte, nici după 1990, pe micul ecran. Unde sînt vremurile cînd îi așteptam pe Toma Caragiu sau pe Octavian Cotescu, cu glumele lor sărate
A trecut și Revelionul by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/14390_a_15715]
-
Eugenia Vodă Să Începem anul 2003 cu un gust bun, cinematografic vorbind, și să recunoaștem - nu în cadrul unui plugușor întîrziat, ci în cadrul unei realități surprinzătoare - că, în ciuda tuturor "lipsurilor, neajunsurilor și deficiențelor", ultimele luni ne-au pus în fața unei avalanșe de evenimente de o densitate fără precedent în peisajul autohton: o serie de premiere românești
Normalități excepționale by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14413_a_15738]
-
presă, că nu-și face niciodată bilanțul: "nu fac bilanț; cînd vocea n-o să-mi mai răspundă, atunci o să fac!"... Fiecare meserie cu stresurile ei!). Raportîndu-se la Țoșca, pe care o "întruchipează" și, mai ales, îi dă glas, interpreta își recunoștea afinități temperamentale cu personajul ("știu și eu ce înseamna pasiunea, gelozia, dragostea"), cu o singură rezervă: violență ("cu violența nu pot să fiu de acord"; moment în care cineva de la conferința de presă a avansat ipoteza că, dacă Puccini ar
Normalități excepționale by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14413_a_15738]
-
de film: expresivitatea Angelei Gheorghiu, în viziunea regizorului, e menită să evoce marile actrițe ale filmului mut! Și Roberto Alagna - Caravadossi, cel care n-a iubit niciodată viață mai mult decît în clipa morții -, si Ruggero Raimondi - Scarpia, cel care recunoaște "Țoșca, mă faci să-l uit pe Dumnezeu" - sînt, în filmul lui Jacquot, nu atît - sau nu numai - "voci", cît figuri cinematografice care se țin minte, departe de emfaza sau de artificialitatea care subminează, de multe ori, aparițiile pe ecran
Normalități excepționale by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14413_a_15738]
-
stil propriu. Un montaj destul de alambicat combină cele două "voci" ale filmului: vocea documentaristului de la începutul mileniului trei (o voce plasată undeva la intersecția dintre emfază și plictiseală) și vocea lui Caragiale (cu inflexiunile blînd-sarcastice din timbrul lui Ștefan Iordache). Recunoscînd dificultatea demersului și faptul că rezultatul, cinematografic vorbind, e unul absolut onorabil, nu pot să nu recunosc - ar fi o probă de ipocrizie pe care nenea Iancu ar detesta-o - senzația finală după vizionarea (și revizionarea) filmului: senzația de "e
Anul Caragiale: Franzela amară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14388_a_15713]
-
trei (o voce plasată undeva la intersecția dintre emfază și plictiseală) și vocea lui Caragiale (cu inflexiunile blînd-sarcastice din timbrul lui Ștefan Iordache). Recunoscînd dificultatea demersului și faptul că rezultatul, cinematografic vorbind, e unul absolut onorabil, nu pot să nu recunosc - ar fi o probă de ipocrizie pe care nenea Iancu ar detesta-o - senzația finală după vizionarea (și revizionarea) filmului: senzația de "e puțin, stimabile", senzația de țintă ratată. Titlul filmului pleacă de la vorbele lui Caragiale despre "franzela exilului" (o
Anul Caragiale: Franzela amară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14388_a_15713]