848 matches
-
tău / eu urc fără de amintiri / și plâng. // Pășesc cu mine îngeri muți; / fără suflare-s lucrurile; / în piatră s-a schimbat orice cuvânt, / tăcere de țării îngropate. // Primul tău om / nu știe, dar suferă.288 Pe un fond de extremă reflexivitate (eu, cu mine) metamorfoza inițială pornește dintr-o matrice spațială caracterizată prin două absențe fundamentale: a luminii și a sunetului că simboluri ale memoriei personale. Firul vieții se țese în absență divinității, ce refuză să se împărtășească omului. Spre final
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ambii autori motivului tăcerii și tematicii temporale pune în lumina modul în care ei valorizează trecutul, opunându-l prezentului detestat. Însă trebuie subliniată o diferență importantă între cele două viziuni: Salvatore Quasimodo transpune respectivul motiv literar în versuri de adâncă reflexivitate, ce reflectă metamorfozele propriei interiorități. Leopardi pe de o parte utilizează diferitele ipostaze ale sonorității și tăcerii pentru a marca prezentul sau trecutul său personal, pe de altă parte utilizează același topos în corelație cu tematică timpului istoric ce ritmează
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
este: „Das im Selbst bewußtsein über sich selbst reflektierende Denken ist die Grundtatsache, von der Friedrich Schlegels und größtenteils auch Novalis’ erkenntnistheoretische Überlegungen ausgehen.“ Importantă miză a filozofiei postkantiene, recuperarea infinitului ca obiect al filozofiei ia, pentru romantici, forma infinitei reflexivități a gândirii. Împotriva lui Fichte, pentru care sesizarea de sine a gândirii este o intuiție intelectuală, romanticii „redefined infinity, seeing it no longer [...] as continuous advance, but rather as an infinitude of connectedness“. Ceea ce Hegel va reproșa, din punct de
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
unei intimități uneori forțate, dar fără de care cotidianul ar fi fost cu totul insuportabil. Muzeul DDR îndeplinește, pentru mine, această funcție recuperatoare. Și, mai important, propune celor două tipuri de memorie amintite mai sus o modalitate, aș spune, decentă de reflexivitate. E unul dintre temeiurile reușitei sale tocmai faptul că prilejuiește un răspuns posibil la întrebarea de mai sus. Ar mai fi de spus că este un muzeu interactiv, poți manevra unele exponate și poți să te sui în Trabant. Eu
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
nervoase, conturează un univers original în care lucrurile au energia „ivirii prime”. Poetul nu e un volubil și nici un senzual, ci un contemplativ fără poză, un elegiac desprinzând un sens prin organizarea liniilor într-un „cântec șoptit”, pe fondul unei reflexivități discrete. ION SIMUȚ SCRIERI: Mesteacănul, București, 1953; Focurile sacre, București, 1956; La marginea deșertului Gobi, București, 1960; Unde apele vorbesc cu pământul, București, 1961; Jocul de-a stelele, București, 1963; Stampe, București, 1964; Pe înaltele reliefuri, București, 1967; Poezii, pref.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289147_a_290476]
-
este doar parțial bazată pe criterii literare și mult mai mult pe cele geografice. Poeții Cercului aparțin aceleiași generații a războiului și diferențele de modele culturale, de estetică nu sunt atât de pregnante încât să justifice o altă părere. Opoziția reflexivitate vs. tranzitivitate 42, care ar corespunde opoziției Cerc literar/albatrosiști este și ea parțială, în cazul ambelor grupări regăsim o permanentă oscilare între un univers oniric, spiritual, redat prin structuri simbolice sau metaforice și invazia cotidianului, a concretului în spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
dar reprezentanții ei o fac programatic, textele lor au tendința de a se transforma în arte poetice, autoreferențialitatea devenind și ea o trăsătură a unei poezii care reflectă o criză a umanității. Există totuși o ezitare constantă între tranzitivitatea și reflexivitatea acestor texte, ezitare pe care a remarcat-o și critica literară, jocul verbal axându-se pe luciditatea creatorului care nu poate uita și nu se poate iluziona că ceea ce face este altceva decât literatură, adică lume secundă, construită din cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
provocatoare sau, chiar, absurde) și ezitarea în conturarea unui univers care, deși pare arhicunoscut, se fluidizează și devine tot mai greu de delimitat, undeva la granița dintre real și imaginar, dintre cotidian și oniric. O permanentă trecere de la tranzitivitate spre reflexivitate în cazul acestor texte, așa cum, de alftel, s-a mai remarcat. Tocmai oscilarea aceasta constituie și punctul de convergență dintre poeții albastrosiști și cei ai Cercului literar de la Sibiu, dar reprezintă și o trăsătură a liricii ulterioare. Percepția despre sine
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
permanență apropierea lui Dumnezeu într-o natură în întregime sacralizată. Multiplele legături care unesc lumea oamenilor de cea de sus sunt percepute datorită lor"77. Încă o dată, animalul concretizează niște concepte greu de asimilat de către creștinul simplu, lipsit de exercițiul reflexivității. Prin intermediul său, lumea lui Dumnezeu devine tangibilă; sau măcar vizibilă, cea ce înseamnă inteligibilă. Date fiind aceste roluri pe care animalul, eliberat cu totul de natura sa reală, dezintegrat și mutat cu totul în limbajul simbolic, le joacă, nici nu
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
și prin utilizarea unui sistem de operare „blint” („în orb”) al analizei. Ambelor metode trecute în revistă li se pot aduce numeroase critici. Ceea ce este important este efectul lor pozitiv asupra procesului decizional strategic, atât din punctul de vedere al reflexivității, cât și din cel al raționalității. Chiar dacă obiectivarea aprecierilor lasă de dorit, exercițiul unui demers sistematic, iterativ și de echipă, are, de regulă, efecte pozitive. 5.2. Segmentarea strategică în practica organizațiilortc "5.2. Segmentarea strategică în practica organizațiilor" Metodele
[Corola-publishinghouse/Science/2251_a_3576]
-
cuvântul. Ele au întotdeauna o dublă funcție, antrenând acorduri metapoetice, în căutarea unei expresivități ce vizează, dincolo de retorica fastuoasă, tematica abisală (singurătatea, tăcerea, melancolia), convertită în atitudini existențiale. Familiarizat cu tehnicile și temele liricii moderne, C. cultivă ambiguitatea, contrastul dintre reflexivitate și confesiune, dintre sensul literal al poemului și semnificația dedusă din relaționarea imaginilor și comentariilor care-l compun. În aceste condiții, poemul poate fi o acumulare de imagini, în „sarabandă”, „enciclopedism ceremonios de imagini” (Petru Poantă), dar și o caligrafie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286512_a_287841]
-
loc privilegiat în noile oferte educaționale ale respectivelor departamente. Numeroasele și seminalele intersectări dintre teoriile și discursurile postcoloniale, postmodernism și feminism erau în măsură să suscite interesul specialiștilor în studii literale și culturale, dar în aceeași măsură citirea critică, dezvoltarea reflexivității, a autonomiei, pedagogia transformativă au impus. Categoria de gen a atras nu doar prin potențialul său critic în analiza asimetriilor sociale, economice și politice, dar și ca mijloc de a impune un mod specific occidental de democrație liberală, economia de
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
celălalt în ceea ce privește sprijinul financiar. Inițiativa treburilor din casă îmi revine substanțial, iar asta pentru că partenerul meu este pur și simplu insensibil la asemenea aspecte. Este un lucru pe care învăț să îl accept și fac asta în condiții de deplină reflexivitate și liberă alegere. Cred că pentru persoanele dedicate studiilor de gen și teoriilor feministe există capcana unei profunde ideologizări a interacțiunilor femei- bărbați, fapt ce nu poate fi în esență productiv într-o relație de cuplu. De aceea, încerc să
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
și a creativității literare. Apar studii substanțiale, ce vor constitui capitole ale unor lucrări mai ample (Eugen Todoran, Adrian Marino), eseuri și articole incitante (Ovidiu Cotruș, Lucian Blaga. Elemente pentru un portret interior, Șerban Foarță, Dedicații minulesciene, Livius Ciocârlie, Problema reflexivității fără finalitate în literatura franceză contemporană, M. Cazacu, Ilie Moromete și cauzele autodemistificării, Nicolae Balotă, Marginalii la o istorie a romanului modern, Eugen Simion, „Comedia erorilor” critice, Dana Dumitriu, O tendință a prozei feminine - autodizolvarea, Cornel Ungureanu, Criterii ale nonconformismului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288580_a_289909]
-
evolua, sub luminile rampei, în compania unor colegi de neuitat. Portretistica - se rețin figurile unor Mihail Galino, N. Luchian, C. Bălănescu, Grigore Manolescu și Aristizza Romanescu - colorează întrucîtva filele nostalgicelor suveniruri. Capacitatea de a admira a autoarei nu îi diminuează reflexivitatea, ea discutând în limitele unei „critici impresioniste”, în care afectul se conjugă cu luciditatea, „concepția” unor întruchipări scenice. Mai există în carte „autocritica”, adică o rememorare, în deplină, orgolioasă conștiință de sine, fără false sfiiciuni, a vieții unei dive căreia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289058_a_290387]
-
răspund: unul din discipolii și editorii lui Blaga („întotdeauna cînd e vorba de el, mă încălzesc”, îmi declara într-o scrisoare), doctor în filozofie, prozator, poet, dramaturg și, mai ales, eseist și critic literar, în paginile căruia se simte o reflexivitate intensă și o cultură solidă. Opera sa e restrînsă, însă de o calitate aproape egală, rezistentă prin profunzimea evocărilor și meditațiilor: meditații asupra sentimentelor, mediatații asupra istoriei, mediatații asupra adevărului. Cert, Ion Maxim e un scriitor grav, care pe o
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
a impactului proiectelor DEVCOM sunt, de asemenea, capitole care urmează să fie dezvoltate într-o viitoare ediție a lucrării. Volumul este conceput în principal ca instrument pentru a trece de la practica empirică, „naturală” a DEVCOM la o practică bazată pe reflexivitate. Conceptele, principiile și ideologiile invocate în lucrare pot contribui substanțial la formarea unor actori capabili să susțină participarea comunitară prin înțelegere, flexibilitate și raportare la principii de acțiune implementate deja în diferite contexte naționale. Dicționarul de termeni prezentat în ultima
[Corola-publishinghouse/Administrative/1923_a_3248]
-
în temeiul teoriei receptării, că primatul nu e al intenției, ci al efectului". Dosoftei și Costin sunt personalitățile selectate pentru "gestul de întemeiere a poeziei culte, prin teorie și creație". Suplimentare argumente oferă "secularizarea discursului religios" la Antim, ca și "reflexivitatea scrisului" costinian, "regia momentelor epicului, notele afective și profetice, sentențiile melancolice despre destin", care, la un loc, "dau măsura talentului autentic reflexiv al autorului, prin care începe în istoria narațiunii românești cariera stilului livresc meditativ". Suita analizelor textuale din finalul
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
meditativă asemănătoare cu a Autoarei. În simetrie cu "Întoarcere spre timpul vechi", din măr-turisita aspirație a Doamnei Profesoare, "Lunga trecere de vreme", estimată poematic prin evocarea pentru ochiul regal polonez a momentelor emblematice din depărtarea istoriei țării sale, acaparează și reflexivitatea lui Costin. Cu rezerva, exprimată de Autoare în ultimele rânduri, că evaziunea spre "vârsta de aur" e "o soluție poetică ce exprimă vocația contemplării, întârziind devenirea". Ca în orice mare lecție universitară, discuția despre Timp și "cumplitele vremi" pare astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
din letopisețe, esența spirituală se decantează din scris, printre protagoniștii cu portrete vii se numără și naratorii. Nu întâmplător autoarea îl alege pe Miron Costin și pentru o prezentare monografică: rupturile de ritm narativ care pătrund în spațiul rece al reflexivității suplimentează valoarea hrisoavelor sale. De structură clasică, umanistul care mediază între Ureche și Neculce topește în opera sa "permanențe ale mentalității românești", letopisețul, poemul Viiața lumii și celelalte scrieri funcționând ca un fel de embrion cultural. Scrisul expresiv nu e
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
sapiențial și spațiu metaforic al mesei înțelepciunii, dublată de imaginea semnificativă a oglinzii (deschizând, de data aceasta, spre necesitatea orânduirii spațiului interior și a duratei vieții 75) conturează un alt model uman: scriitorul ca înțelept al cetății, chemând la banchetul reflexivității și al introspecției. Tot în raport cu valorile cetății și rolul eruditului în ea, alegoria scrierii-luptă, "lupta monomahii" cu uitarea, cu timpul, în "câmpii ritoricăi" sau "câmpul istoriilor", unde scriitorul, cavaler fără teamă, folosește dragostea de moșie ca scut și armă76. O
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
posedă vreo formă supremă de înțelepciune. Structura dialogului este foarte simplă și mizează pe o ambiguitate: mai întâi Socrate lămurește faptul că, independent de Homer, reținem în Ahile figura celui incapabil de minciună întrucât mintea lui, impulsivă și lipsită de reflexivitate, este orientată astfel încât dobândește adevărul fără nici o conștiință a posesiei acestuia și îl rostește spontan și involuntar, astfel încât rămâne iresponsabil de eventualul fals pe care l-ar putea rosti prin accident. Astfel, am putea crede că simplitatea lui (a(plou
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
fără nici o conștiință a posesiei acestuia și îl rostește spontan și involuntar, astfel încât rămâne iresponsabil de eventualul fals pe care l-ar putea rosti prin accident. Astfel, am putea crede că simplitatea lui (a(plou=j) ține de absența unei reflexivități care să îl distanțeze de lumea imediatului în act, iar sinceritatea lui (a)lhqh/j) explică un acces spontan la un adevăr al stării de fapt din care este exclusă gîndirea posibilului sau a falsului. De aceea, acțiunile lui Ahile
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
în cele din urmă asupra filosofiei sale politice. Nu avem nici un indiciu să presupunem un sens tăinuit conștient de Platon în textele amintite, dar, dacă reținem că, în tinerețea sa, Platon îl compară pe Ahile cu Ulise din perspectiva stăpânirii reflexivității, adevărului și minciunii și, la bătrânețe scrie dialogul Sofistul în care legitimează ontologic negația, avem cel puțin dreptul să presupunem că problema negației, a falsului, a minciunii îl interesează încă din tinerețe în direcția formulării unei teorii coerente a ei
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
până ce drumul propriei sale gândiri dă la iveală numele propriu al problemei cercetate. Avem așadar, două ipostaze ale spiritului. Într-una, falsul nu poate fi enunțat, fiindcă „nivelul” conștiinței nu îl cunoaște, iar din acest motiv spontaneitatea ei îi anulează reflexivitatea, dar îi garantează accesul la adevăr, și astfel gândirea are garanția că enunță ceea ce este, întemeiată în propria definiție. În cealaltă, falsul poate fi enunțat, „nivelul” conștiinței l-a realizat, dar a pierdut spontaneitatea unui contact nemijlocit și intuitiv cu
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]