802 matches
-
determină verbe tranzitive, infinitivul este o variantă de realizare a complementului (direct, indirect, comparativ), alături de realizarea nominală (prin substantiv sau pronume) și de realizarea propozițională - cu predicatul verb la conjunctiv. Alegerea între infinitiv și conjunctiv este prin excelență liberă când regent este verbul a putea: Pot merge/să merg. În structurile cu infinitiv, determinările acestuia intră în relații sintagmatice, de vecinătate doar, cu verbul a putea: Nu-l pot chema acum./ Nu pot să-l chem. Aceeași „preluare” a complementului intervine
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prefera conjunctivul; infinitivul precedat de prepozițiile spre sau pentru este mai frecvent în enunțurile în care circumstanțialul precede subiectul-predicat: Pentru a ajunge la timp, trebuie să iei avionul. În funcție de planul semantic al relației de dependență, circumstanțialul de finalitate urmează verbului regent: „Nici rușine n-au să ieie în smintitele lor guri Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară, Îndrăznesc ca să rostească pân’și numele tău, țară.” (M. Eminescu) Circumstanțialul de mod are o componentă semantică negativă, mascată de prepoziția
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
asociază circumstanțele temporală și cauzală: „Boierul, văzând că n-are ce-i mai face, i-azvârle punguța.” (I. Creangă) Exprimând, prin semantica sa lexico-gramaticală, o temporalitate nedeterminată, gerunziul intră cel mai adesea într-un raport de simultaneitate temporală cu verbul regent: „- Ei, ei! măi Zaharia, zic eu, coborându-ne la vale spre Pașcani: de-acum și munții i-am pierdut din vedere, și înstrăinarea noastră este hotărâtă...” (I. Creangă) Raportul de simultaneitate temporală este, în mod frecvent, estompat sau chiar suspendat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dependență (sau interdependență), conjunctivul caracterizează verbe-predicate ale unor compliniri semantice obligatorii (subiectivă, nume-predicativ propozițional, completivă directă, indirectă, comparativă) sau ale unor compliniri semantice facultative. Ca verbe-predicate ale unor compliniri semantice obligatorii, conjunctivul poate fi singura variantă modală compatibilă cu verbul regent, cel mai adesea și pentru că acesta, verbul (termenul) regent, asigură dezvoltarea conținutului semantic central al conjunctivului, de mod al unor acțiuni-proiect, cu diferite variante semantice: „Aștept să îmi apună ziua / și zarea mea pleoapa să-și închidă.” (L. Blaga) „Sunt
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
În funcție de specificul conținutului semantic pe care-l exprimă (direct, adverbele constante, sau indirect, adverbele pronominale), adverbele se grupează în alte trei mari subclase semantice: a. adverbe calificative b. adverbe circumstanțiale c. adverbe de modalitate a. Adverbele calificative caracterizează acțiunea verbului regent, sub aspectul calității sau al cantității. Sensul acestor adverbe este anterior actului lingvistic și este independent de cadrul situațional, al desfășurării comunicării. Se disting: • adverbe de calitate: agale, alene, altfel, bine, rău, cu de-a sila, încet, repede, târâș, în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și în cap. Modalitatea, p.673 ș.u.), "Semantic, toate au calitatea de predicat semantic, primind drept argument o întreagă propoziție (...) (Firește că a învățat.)" (vol.II, p.250), " Din punct de vedere sintactic, adverbele epistemice pot apărea ca elemente regente, cu funcție sintactică de predicat, când au ca adjunct o propoziție subiectivă introdusă prin conjuncția că (Poate că nu s-a observat...)." (vol.I, p.599) Adverbele de modalitate rămân în afara funcțiilor sintactice dar pot intra - unele din ele - în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau substantive) neprecedate de prepoziție, atributul corespunzător este precedat de prepoziția simplă de: A avut examen sâmbătă / aici / ieri. Examenul de sâmbătă / aici / ieri a fost cel mai greu. Nu intervin aceste distincții în relațiile de dependență în care substantivul regent este un termen postverbal: Merg acasă / la școală / dimineața etc. Mersul acasă / la școală / dimineața Așez cărțile pe masă. Așezatul / așezarea cărților pe masă sau în relații de dependență marcate de prepozițiile spre, către etc.: De acolo urma să plece
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Tudor, ci Ion./ A venit Ion, și nu Tudor. • conjuncții coordonatoare concluzive: așadar, deci, prin urmare, va să zică b. Conjuncțiile subordonatoare asigură și marchează dezvoltarea unor relații sintactice de dependență (între termeni sintactici care ocupă poziții diferite în interiorul sintagmei: un termen regent și un termen dependent: El n-a știut că Mihaela vine cu trenul. (termen regent) (termen dependent) Din acest punct de vedere, conjuncțiile corespund, la nivelul frazei (rezultat al realizării funcțiilor sintactice prin constituenți propoziționali) prepozițiilor de la nivelul propoziției (în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
urmare, va să zică b. Conjuncțiile subordonatoare asigură și marchează dezvoltarea unor relații sintactice de dependență (între termeni sintactici care ocupă poziții diferite în interiorul sintagmei: un termen regent și un termen dependent: El n-a știut că Mihaela vine cu trenul. (termen regent) (termen dependent) Din acest punct de vedere, conjuncțiile corespund, la nivelul frazei (rezultat al realizării funcțiilor sintactice prin constituenți propoziționali) prepozițiilor de la nivelul propoziției (în structura căreia se realizează funcțiile sintactice). Această corespondență este revelată adesea și de structura celor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este descris de dezvoltarea funcțiilor de subiect: el (etc.) și de complement direct: o floare (etc.) care vin să împlinească golurile 4 din sfera lui semantică: „El vede o floare.” Amplitudinea câmpului semantico-sintactic este determinată de particularități semantice ale termenului regent în care își au originea „golurile” de împlinit, adică valențele lui sintactice. În planul expresiei, relațiile sintactice sunt condiție și modalitate esențială a organizării unităților lexicale într-un enunț lingvistic, organizare impusă, în procesul de trecere din plan paradigmatic în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și adjectiv) și pronume, numărul, la verb. În casei, de exemplu, flectivul ei (alcătuit din morfemul-dezinență e și articolul nehotărât i) este cerut de intrarea substantivului casă, ca determinant, în relație sintactică cu un nume, care i se impune ca regent: acoperișul casei. Prin categoria a doua de variații, flexiunea verbului se constituie prin ea însăși în marcă a funcției sintactice a acestuia; flectivul -asem, de exemplu, sau -ai în cântasem, sau cântai, marchează identitatea funcțional sintactică, de predicat, a verbului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
celorlalți) termen(i) să se înscrie pe aceeași poziție în interiorul unor categorii gramaticale comune. Sincronizarea se desfășoară, în general, numai în planul expresiei. Planul semantic al termenului dependent rămâne cel mai frecvent în afara opozițiilor categoriale prin care se caracterizează termenul regent. În sintagma studentă inteligentă, de exemplu, substantivul studentă impune caracteristicile de gen, număr și caz (feminin, singular, nominativ sau acuzativ), caracteristici cu existență biplană (în planul semantic și în planul expresiei), pentru substantivul studentă, dar monoplană (doar în planul expresiei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
locuțiunile prepoziționale provenind din locuțiuni adverbiale sau la multe locuțiuni conjuncționale), elementele de relație descriu componente semantice specifice, asimilabile în mare măsură celor introduse de termenii lexicali corespunzători: Unele prepoziții își înscriu planul lor semantic specific (relațional) în prelungirea verbului regent, cu care se află într-un raport de intercondiționare: Intru în codru./ Ies din codru./ Trec prin codru. Limba română recurge la patru categorii de elemente relaționale: a. prepoziții (și locuțiuni prepoziționale), b. conjuncții (și locuțiuni conjuncționale), c. pronume (adjective
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din funcțiile nucleului predicațional: predicatul sau subiectul, în interiorul propoziției complexe: „...Dar știe oricine / Că ceea ce nu e nu simte dureri.” (M. Eminescu) • propoziție - predicat; este o propoziție nondependentă în interiorul unei relații de dependență, în care ocupă numai poziția de termen regent. Conține în structura sa nucleul predicațional central în jurul căruia se organizează enunțul realizat ca frază dezvoltată: „Dacă singurul merit al unui om e acela de a fi supraviețuit, el nu mai are dreptul să se creadă inocent.” (O. Paler) • dependentă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la ticăloșirea intensivă a Andrei. sau pot primi expresie sintactică: Îți spun încă o dată că exact așa s-au întâmplat lucrurile. Când primesc expresie sintactică, verbele zicerii se pot înscrie, în stil indirect, într-o relație de dependență, ca termen regent: „Însă tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume.” (M. Eminescu) într-o relație de interdependență, întrebuințate la diateza impersonală: Mi s-a spus că toți au plecat din oraș
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
știe toate acestea și tace este la fel de vinovat ca și cel ce te obligă la tăcere. 2. Cine recurge la minciună și cine apără minciuna stau în egală măsură de partea ticăloșiei. Atingând mai mult în treacăt problema formei predicatului „regentei” unor subiective, Mioara Avram 19 este, în formulare și mai ales în exemplificare, cel puțin ambiguă: „Spre deosebire de subiectul multiplu și de situațiile în care un subiect este coordonat cu o subiectivă, existența a două sau mai multe propoziții subiective coordonate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
avea de suferit.” Enunțul formulat de Mioara Avram se înscrie, ca model semantico-sintactic, în cel de-al doilea tip structural: Cine recurge la minciună și cine apără minciuna stau în egală măsură de partea ticăloșiei Comportamentul sintactic identic al verbului-predicat „regent” din cele două enunțuri, marcă distinctivă a întregii clase de enunțuri cu aceeași structură, corespunde une situații semantico-sintactice de aceeași natură: subiectul (subiectivele) verbului-predicat (¬„regentul”) se caracterizează prin pluralitate; fiecare din cele două propoziții-subiect corespunde unui „obiect” distinct din lumea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de complement direct: „Poruncile aveau să îmbrâncească pe cel ce trebuia îmbrâncit, să ucidă pe cel ce trebuia ucis ...” (O. Paler, Viața ..., 13) Când propoziția este o atributivă, poziția cazuală a pronumelui relativ este determinată de raportul semantic dintre termenul regent și pronume. Dacă pronumele reia termenul regent, el stă în cazul nominativ: „...Poezia e un miracol care ne scoate din efemer și ne face să ne simțim eterni.” (M. Preda, Viața..., p.230) Dacă reprezintă un alt substantiv, pronumele stă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe cel ce trebuia îmbrâncit, să ucidă pe cel ce trebuia ucis ...” (O. Paler, Viața ..., 13) Când propoziția este o atributivă, poziția cazuală a pronumelui relativ este determinată de raportul semantic dintre termenul regent și pronume. Dacă pronumele reia termenul regent, el stă în cazul nominativ: „...Poezia e un miracol care ne scoate din efemer și ne face să ne simțim eterni.” (M. Preda, Viața..., p.230) Dacă reprezintă un alt substantiv, pronumele stă în cazul genitiv: „Dar pe drumul bătut
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
țap și două capre slabe și râioase ce dormeau pururea în tindă era toată averea Irinucăi.” (I.Creangă), „Ce-ți spun eu sunt pure speculații...” (M. Preda) Observații: În sintagme formate din substantive „cuantificatoare”: o parte, majoritatea etc. ca termen regent sub aspect strict structural, acordul în număr este determinat semantic, fiind impus de forma de plural a „subordonatului”: „O parte din tezaurele ultimei perioade a bronzului carpato-danubian trebuie să fi fost îngropate pe vremea invaziilor scite.” (V. Pârvan) 2. Acordul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care fiecare din cei doi termeni sintactici le guvernează: opera lui Balzac și nu-i compatibilă cu concepția evoluției speciilor. De multe ori, de altfel, regentul este un simplu intermediar, o „punte” pentru introducerea semanticii subordonatului; e mai ales cazul „regentului” unor atribute realizate concret prin termeni lexicali cu plan semantic neutralizat: substantivul faptul, substantive care reiau subiectul sau pronume demonstrative prin care se evită repetarea substantivului-subiect: „Saint-Simon teoreticianul era urmașul lui Saint-Simon cel cu fumuri nobiliare.” (G.Călinescu), „Opoziția metodologică
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
apartenența regentului la categoriile gramaticale de gr. I (părți de vorbire) Regent: substantiv verb Funcția sint.: atribut complement iubirea copiilor a-și iubi copiii Regent: pronume adjectiv Funcția sint.: atribut complement acesta de aici util acestuia 1b. conținutul lexical al regentului Regent: verb cu sensul lexical ‘acțiune implicând coparticipare’ Funcția sint.: complement de reciprocitate, complement sociativ: a sta de vorbă unul cu altul / cu cineva Regent: verb cu sensul lexical ‘situațional’ Funcția sint.: circumstanțial spațial, Fântâna se află/este lângă pădure
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
da ceva, cuiva 3. sensuri gramaticale (categoriale; categorii gramaticale de gr. II: diateza etc.) Regent: verb la diateza pasivă verb la diateză dinamică Funcție sint.: complement de agent complement indirect a fi lăudat de cineva a se folosi de stilou Regent: adjectiv/adverb la ‘intensitatea superioară’ Funcția sint.: complement comparativ, Este mai fricos decât un iepure. Aleargă mai repede decât un iepure. 4. planul semantic al determinantului Determinant: verb personal verb impersonal Funcție sint.: compl. direct subiect El începe a cânta
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
OBIECTUALE)" Sunt expresia sintactică a unei compliniri semantice indispensabile verbului tranzitiv și, mai rar, unor interjecții sau adjective. Planul semantic al relației de dependență în care complementul își are originea se întemeiază pe un raport între conținutul lexical al termenului regent și conținutul lexical al termenului determinant, în relativă corespondență cu un raport lingvistic. Prin aceasta, complementele obiectuale sunt expresia lexical-sintactică a unei limite exterioare în desfășurarea acțiunii verbale. Sfera semantică a termenului regent și planul semantic al relației de dependență
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un raport între conținutul lexical al termenului regent și conținutul lexical al termenului determinant, în relativă corespondență cu un raport lingvistic. Prin aceasta, complementele obiectuale sunt expresia lexical-sintactică a unei limite exterioare în desfășurarea acțiunii verbale. Sfera semantică a termenului regent și planul semantic al relației de dependență determină modul concret de realizare a funcției de complement obiectual, care prezintă, în acest caz, două subtipuri: • complement direct • complement indirect Distincția dintre ele este marcată printr-un relativ izomorfism între planul semantic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]