1,136 matches
-
care cei trei soliști sunt absorbiți ca într-un malaxor implacabil. Vocea de Dincolo anihilează inevitabil toată devenirea de până atunci. Metafizicul își ia tainul și ne lasă perplecși.” Desigur, gândindu-și muzica, autorul și-a ales interpreții, din perspectivă regizorală, soliști care s-au comportat pe scenă conform indicațiilor partiturii. Trei maeștri care și ei îl cunosc bine pe autor au venit, fiecare, cu însușirile lor caracteristice. Ion Bogdan Ștefănescu are atu-urile unei sensibilități poetice potrivite cu “Flautul de
Dan Dediu - Conversații concertante by Grigore CONSTANTINESCU () [Corola-journal/Journalistic/84390_a_85715]
-
cu civilii... (Eu eram civil.) Și Lelia m-a pupat, înjurându-l pe... Secspir, cum îi spuneau ei regizorului lor. Mă pupă deci, înfierbântată, exclamând: - Ai auzit cum ne-a făcut Șecspir,... niște tâmpite!... Am încercat să schimb direcția lingvistică, regizorală... Am zis: - Zicea că erați geniale,... dar... nu știu cum...a scăpat cuvântul acela,... în sensul că, uneori, veniți așa, cu o trăznaie, că se miră mult cum de v-a trecut prin cap... - Cum adică, făcu Lelia, aiurită. - Nu tâmpenie,... o
Note cu femei din '58 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8448_a_9773]
-
ai timpului, artiști de autentică anvergură europeană a anilor '50 și '60. De atunci și până astăzi "Oedipe"-ul enescian și-a găsit treptat loc în repertoriul unor importante case europene de operă, în peste douăzeci de montări și viziuni regizorale. Este un prilej pentru comentarea câtorva interpretări regizorale privind relația dintre personajul titular al operei, pe de-o parte, și, pe de alta, Sfinx-ul, acest personaj misterios, această "fiică a destinului", cum o denumesc autorii, libretistul Edmond Fleg - unul
Cinci decenii pe scenele românești - "Oedipe"-ul enescian by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/7768_a_9093]
-
anilor '50 și '60. De atunci și până astăzi "Oedipe"-ul enescian și-a găsit treptat loc în repertoriul unor importante case europene de operă, în peste douăzeci de montări și viziuni regizorale. Este un prilej pentru comentarea câtorva interpretări regizorale privind relația dintre personajul titular al operei, pe de-o parte, și, pe de alta, Sfinx-ul, acest personaj misterios, această "fiică a destinului", cum o denumesc autorii, libretistul Edmond Fleg - unul dintre literații importanți ai Franței în sfârșitul de
Cinci decenii pe scenele românești - "Oedipe"-ul enescian by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/7768_a_9093]
-
râs, a hohotelor de plâns, de fiară rănită; este reacția atât de semnificativă a Sfinxului. Pe această direcție relația celor două personaje centrale ale dramei muzicale, este o relație cheie pe care îmi propun a o discuta observând câteva versiuni regizorale importante pe care le-am putut urmări la București sau în diferitele teatre muzicale europene, în care a fost montată opera. Perceput în plan mitologic Sfinxul este un personaj puternic de natură hermafrodită. Aspectele de vocalitate ale rolului sunt și
Cinci decenii pe scenele românești - "Oedipe"-ul enescian by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/7768_a_9093]
-
Operei bucureștene, în mod special pentru ediția din anul 2003 a Festivalului Internațional "George Enescu"; spectacolul a fost reluat în cadrul ediției din 2005 a Festivalului. De asemenea în luna septembrie a acestui an cu prilejul acestei comemorări. Observând datele versiunii regizorale m-am întrebat dacă spectacolul îi aparține lui Enescu sau lui Ionescu? Este o dilemă pe care nu o poți evita. Este o evoluție spectaculoasă și spectaculară impresionantă, compozită; este un spectacol care folosește în subsidiar partitura enesciană și libretul
Cinci decenii pe scenele românești - "Oedipe"-ul enescian by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/7768_a_9093]
-
spectacolul îi aparține lui Enescu sau lui Ionescu? Este o dilemă pe care nu o poți evita. Este o evoluție spectaculoasă și spectaculară impresionantă, compozită; este un spectacol care folosește în subsidiar partitura enesciană și libretul lui Edmond Fleg. Compoziția regizorală este amplă, este magistral coordonată; întâlnești aici faustica "noapte valpurgică", "Venusberg"-ul wagnerian, basoreliefuri și elemente de arhitectură, de artă greacă antică, costumație ce amintește de fastul curții faraonilor Egiptului antic, scene de cabaret de mijloc de secol XX, focuri
Cinci decenii pe scenele românești - "Oedipe"-ul enescian by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/7768_a_9093]
-
noapte valpurgică", "Venusberg"-ul wagnerian, basoreliefuri și elemente de arhitectură, de artă greacă antică, costumație ce amintește de fastul curții faraonilor Egiptului antic, scene de cabaret de mijloc de secol XX, focuri de artificii, elemente de decor tip science-fiction; creația regizorală este fabuloasă; ...căci imaginația lui Petrika Ionescu nu are astâmpăr, se auto-alimentează, este o imaginație ce lucrează de multe ori în paralel cu muzica și în afara acesteia. în imperiul lui Venus, în Venusberg, moartea Sfinxului este percepută drept un accident
Cinci decenii pe scenele românești - "Oedipe"-ul enescian by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/7768_a_9093]
-
a regizorului Nicolas Joel, cu participarea bas-baritonului Franck Ferrari - spectacolul a văzut luminile rampei de cinci ori. Presa cotidiană europeană a remarcat calitățile muzical-dramatice ale partiturii enesciene, calitățile performanței muzicale, ale orchestrei, ale corului. Au fost exprimate rezerve asupra viziunii regizorale. Joel a promis că anul viitor, o dată cu numirea sa în importanta poziție de director al Operei din Paris, va relua spectacolul enescian într-o versiune nouă. Periplul "Oedipe"-ului enescian continuă.
Cinci decenii pe scenele românești - "Oedipe"-ul enescian by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/7768_a_9093]
-
mai recent tom scot în evidență înflorirea târzie a unui autentic prozator, la vârsta când alte condeie își dau pe față uzura. Elementul de forță al prozei mateesciene constă într-o remarcabilă desfășurare de forțe imaginative, de un rafinat gust regizoral de aglutinare a amănuntului. Parabola se naște din popularea mediului cu toate acele piese mobile alcătuind un cadru în care ficțiunea concurează cu realitatea, în schimbătoare jocuri de lumini. Deschise spații se închid, spații închise cedează tensiunilor, în memorabile catastrofe
Portret de tânăr la bătrânețe by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/7786_a_9111]
-
entuziasmul. Că ritmul pulsației zilnice nu este perturbat de coexistența în urbe cu Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Coca Bloos, Mariana Buruiană, Micaela Caracaș, Mihai Dinvale, cu un spirit de o mare cultură și vibrație, de o profundă neliniște existențială și regizorală, Silviu Purcărete, cu o minte doldora de sunete și de fantezia născocirii unor instrumente muzicale din trestii și tărtăcuțe, Iosif Herțea, cu o sută de tineri vulcanici, seduși să spună povestea primelor acte de democrație făcute de Pelasgos, regele Argos
Radu Beligan - 90 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/7792_a_9117]
-
Grazia, afirmă: "În fond, filmul este la fel lipsit de substanță ca și rochia albastră din șifon pe care Wallis a purtat-o când a luat cina cu regele". Singurul cotidian britanic care a dat dovadă de clemență față de tentativa regizorală a cântăreței americane a fost Daily Telegraph, în a cărui cronică se spune că acest film biografic este "mai bun decât se așteptau unii" și că "nu este lipsit de momente amuzante". În conferința de presă ce a avut loc
Filmul Madonnei "W.E.", desfiinţat de critici la Festivalul de la Veneţia () [Corola-journal/Journalistic/69070_a_70395]
-
Giurgiu. Dintre filmele românești care au avut succes recent, publicul va putea urmări: „Toată lumea din familia noastră”, în regia lui Radu Jude, distins cu „Inima orașului Sarajevo”, marele premiu al Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo „Undeva la Palilula”, debutul regizoral al apreciatului regizor de teatru Silviu Purcărete „Crulic, drumul spre dincolo”, prima animație autohtonă din ultimii 20 de ani, a cărei regie este semnată de Anca Damian „Visul lui Adalbert”, o comedie neagră regizată de Gabriel Achim „Din dragoste, cu
14 septembrie, Noaptea Albă a Filmului Românesc () [Corola-journal/Journalistic/81272_a_82597]
-
de fiul său, David, care se dovedește a fi mai mult decât un băiețel curajos, devenind un sprijin și un sfătuitor nesperat. Cu un scenariu câștigător al concursului CNC, semnat de Tudor Voican și Viorel Mihalcea, The Godmother marchează debutul regizoral al tânărului Virgil Nicolaescu. Pentru acest film, Virgil a beneficiat de suportul lui Jesus del Cerro, regizor aflat deja la al cincilea proiect alături de MediaPro Pictures (Cu un pas înainte, Contratimp 1 și 2, Ho Ho Ho).
Smiley s-a facut preot - VIDEO () [Corola-journal/Journalistic/70415_a_71740]
-
face o investigație psihologică adâncă în lumea personajelor acestei capodopere, surprinde cu fi-nețe relațiile acestora (sunt de neuitat sce-na despărțirii lui Wotan de Brünn-hilde în Walkyria, sau scena trezirii din somn al Brünnhildei și duetul cu Siegfried din "Siegfried"). Viziunea regizorală nouă asupra tetralogiei se motivează prin câteva elemente ale teatrului contemporan: efecte de lumină și culoare care subliniază o anumită stare și atmosferă, costume făcute cu rafinament, atemporale, dar foarte sugestive, un decor simplu, chiar sobru, marcat prin câteva sugestii
Ringul wagnerian pe Ringul vienez by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/7045_a_8370]
-
percepție specială a publicului. în Statele Unite asemenea montări - să le numim - tradiționale sunt preferate de public. în mod absolut. în marea majoritate a cazurilor regizorul este un docil servitor al vocilor. în Europa lucrurile stau cu totul altfel. Creativitatea, imaginația regizorală devin uneori dominatoare. Am avut și noi parte, aici, la București, de asemenea - le-aș numi - atitudini regizorale abuzive. Nu le voi enumera aici pe toate. Conveniențele specifice genului de operă nu pot fi niciodată acceptate drept simple artificii; cu excepția
Opțiuni în regia de operă by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/7046_a_8371]
-
absolut. în marea majoritate a cazurilor regizorul este un docil servitor al vocilor. în Europa lucrurile stau cu totul altfel. Creativitatea, imaginația regizorală devin uneori dominatoare. Am avut și noi parte, aici, la București, de asemenea - le-aș numi - atitudini regizorale abuzive. Nu le voi enumera aici pe toate. Conveniențele specifice genului de operă nu pot fi niciodată acceptate drept simple artificii; cu excepția situațiilor în care sunt, realmente, simple artificii. Regizorale sau actoricești. Ce decurg din comportamentul rutinier al cântărețului care
Opțiuni în regia de operă by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/7046_a_8371]
-
parte, aici, la București, de asemenea - le-aș numi - atitudini regizorale abuzive. Nu le voi enumera aici pe toate. Conveniențele specifice genului de operă nu pot fi niciodată acceptate drept simple artificii; cu excepția situațiilor în care sunt, realmente, simple artificii. Regizorale sau actoricești. Ce decurg din comportamentul rutinier al cântărețului care nu știe să fie și actor, nu poate să fie un profesionist al genului. Când regizorul își urmează un gând năstrușnic ce nu are legătură cu muzica. Puțini sunt cei
Opțiuni în regia de operă by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/7046_a_8371]
-
Traviata" sau "Evghenii Oneghin" nu pot fi scoase de regie din contextul social al epocii, al secolului al XIX-lea european. Conflictul dintre datorie, dintre morală și iubire rămâne complet străin marei majorități a tineretului zilelor noastre. O asemenea concepție regizorală devine artificială. Mă gândesc, spre exemplu, la realizările a doi regizori români. Două montări realizate la noi și, de asemenea, într-un bun teatru din Europa Centrală. în țară, cu decenii în urmă, personajele operei "Traviata" au fost îmbrăcate în
Opțiuni în regia de operă by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/7046_a_8371]
-
și autoironia sunt semne bune dacă sunt adecvate genului, și dacă sunt prinse convenabil în context fără a bruia registrul utilizat ceea ce nu prea este cazul. Este clar că Chris Carter a intrat într-o fază reflexivă a carierei sale regizorale cînd dorește ceva mai complex, mai psihologic, mai aproape de filmul de artă ceea ce-l determină să-și aducă principalii protagoniști în pragul unor crize religioase și pe el însuși la un bilanț. Una peste alta, este de apreciat această încercare
EX-Files - sfîrșit de etapă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8103_a_9428]
-
loc Festivalul Shakespeare și am rămas, înainte de orice, uluit de Trilogia shakespereană și descoperirea regizorului Eimuntas Nekrosius. Un nume de prim rang de care, în ceea ce mă privește, nu voi mai putea să fac abstracție în nici o referire la fenomenul regizoral contemporan. Nevoia de a compara, ori mai exact de a înțelege până unde poate merge creativitatea unui regizor, căci Macbeth, Hamlet și Othello sunt mostre veritabile de creativitate, o consider de acum încolo o chestiune de bun simț profesional. Dar
Așteptare și limită existențială by Ion Cocora () [Corola-journal/Journalistic/8102_a_9427]
-
și să așeze regia românească într-un context de valori europene, încetează repede și comentariile. Nu-mi amintesc să fi citit sub vreo semnătură analize teoretice sau de direcție. Nu a fost nimeni tentat să scrie despre ce deosebește arta regizorală a lui Andrei Șerban și Silviu Purcărete de aceea a lui Nekrosius sau prin ce se diferențiază Măniuțiu și Dabija de acesta. Vremurile nu mai sunt propice pentru învățăminte și concluzii. De ce să ne mirăm atunci că reluarea unui spectacol
Așteptare și limită existențială by Ion Cocora () [Corola-journal/Journalistic/8102_a_9427]
-
o anume seninătate, o expresie de liniște. Nu-i afectează nimic. Viața o consideră o farsă și și-o asumă ca atare. Acest lucru e sesizat în profunzime de interpreții ambelelor distribuții și aportul lor creator e extraordinar pentru viziunea regizorală. Citită într-o astfel de cheie a personajului (personajelor), Așteptându-l pe Godot atinge, în lectura lui Purcărete, dimensiunea extremă a teatralității, miza cade categoric pe așteptare ca pe o sursă de teatralitate, justificând o viziune edificată pe metafora teatrului
Așteptare și limită existențială by Ion Cocora () [Corola-journal/Journalistic/8102_a_9427]
-
și Marian Râlea, în ciuda unor deosebiri de temperament și sensibilitate, spontaneitatea și naturalețea jocului sunt atuurile care au impus nu numai două cupluri memorabile, subtil diferențiate, ci și două registre de lectură ale spectacolului. În ambele distribuții, personajele sunt tratate regizoral într-o accepțiune ludică. În prima ludicul a fost ceva mai apăsat de natură reflexivă. Flonda i-a contrapus o gravitate inteligent cenzurată, o bunătate protectoare, o aură cristică, uneori poate și de o ușoară autopersiflare, voind să ascundă, dar
Așteptare și limită existențială by Ion Cocora () [Corola-journal/Journalistic/8102_a_9427]
-
slăbănog care plânge înlăuntrul unui gras". Sintagma o socot excelent acoperită de maniera cum a conceput Purcărete cuplul Estragon-Vladimir. Ce ar fi de spus despre versiunea cu Marian Râlea? În primul rând faptul că în același decor, în care soluțiile regizorale și mizanscena nu au suferit modificări, emoțiile și rezonanțele spectacolului sunt altele. Ludicul se dilată la maximum și e scos din zona reflexivului. Marian Râlea, de minune în acord cu harul său nativ, creează în Vladimir un personaj total desprins
Așteptare și limită existențială by Ion Cocora () [Corola-journal/Journalistic/8102_a_9427]