281 matches
-
conținutul fiecăreia fiind evidențiat prin culori diferite în tabelul și schema de mai jos. "Notă: culorile secțiunilor funcționale corespund celor din textul de mai sus." La scurt timp după semnare, Actul a fost dus în Germania și înmânat partidelor din Reichstag. La 18 februarie, textul a fost retipărit în ziarele germane, printre care în "Das Neue Litauen", "Vossische Zeitung", "Taegliche Rundschau" și "Kreuzzeitung". În Lituania, un text al proclamației a fost pregătit pentru tipărire în ziare, în deosebi în "Lietuvos aidas
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
preocupărilor rasiale ale lui Heinrich Himmler. Hitler a fost și el demonizat pentru trădarea intereselor revoluției; Germania avea, după declarațiile lui Röhm, nevoie de un stat socialist. Hitler încă își păstra speranța în „frustatul” Röhm, susținând într-un discurs în fața Reichstagului, la Opera Kroll, că „la începutul lui iunie, am făcut un ultim efort pentru Röhm. L-am chemat în biroul meu și am vorbit împreună vreme de aproape 5 ore.“ Într-o încercare de a calma spiritele, SA-ul a
Ernst Röhm () [Corola-website/Science/320089_a_321418]
-
referendum ulterior a fost organizat în grabă de Hitler pentru 29 martie, ""cerând populației germane" atât ratificarea ocupației Renaniei de către armata germană cât și aprobare unei liste a unui partid unic, compuse exclusiv din candidați naziști pentru locurile din noul Reichstag. Hindenburg și dirijabilul Graf Zeppelin au fost desemnate de către guvern drept elemente cheie pentru acest proces. Ca un șiretlic de imagine, Goebbels, ministrul propagandei, a cerut companiei Zeppelin ca ambele aerostate să fie disponibile pentru un zbor în tandem de-
LZ 129 Hindenburg () [Corola-website/Science/320251_a_321580]
-
despre el să nu fie tipărite". Aceaste decizii au fost luate din cauza opoziției lui Eckener de a se utiliza Hindenburg și Graf Zeppelin pentru scopuri politice în timpul Deutschlandfahrt, și a refuzului său de a acorda suport în timpul campaniei electorale pentru Reichstag duse de cancelarul Adolf Hitler și politicile sale. (Goebbles nu a făcut niciodată publică această interdicție care, o lună mai târziu, a fost ridicată tacit.) Nici acest prim zbor către America de Sud nu a fost scutit de probleme pentru Hindenburg, unul
LZ 129 Hindenburg () [Corola-website/Science/320251_a_321580]
-
numitului Front Harzburg, prin care Partidul Național al germanilor a devenit asociat cu Partidul Nazist. Charles s-a alăturat Partidului Nazist în 1935 și a devenit membru a Sturmabteilung ajungând până la rangul de Obergruppenführer. De asemena a fost membru al Reichstag reprezentând Partidul Nazist din 1937 până în 1945 și ca președinte al Crucii Roșii germane din 1933 până în 1945. În anii când a condus Crucea Roșie germană, aceasta a devenit parte a Organizației naziste și nu a fost afiliată neutrei Crucii
Charles Edward, Duce de Saxa-Coburg și Gotha () [Corola-website/Science/321670_a_322999]
-
cauzele evreiești și mulțumită conexiunilor acestora trag în rândul lor, straturile superioare ale societății în presupusele lor planuri și mașinațiuni”. Continua spunând că, „Paralizia generală pacifistă a instinctului național de autoconservare a început odată cu Francmasoneria”. În 1933 Hermann Göring, președintele Reichstagului și una din figurile cheie ale "Gleichschaltungului" ("sincronizare"), afirma următoarele "...în Germania Național-Socialistă, Francmasoneria nu își merită un loc." "Actul de permitere" ("" în germană) a fost adoptat de Parlamentul german (Reichstag) la 23 martie 1933.
Persecuția francmasoneriei () [Corola-website/Science/325344_a_326673]
-
a început odată cu Francmasoneria”. În 1933 Hermann Göring, președintele Reichstagului și una din figurile cheie ale "Gleichschaltungului" ("sincronizare"), afirma următoarele "...în Germania Național-Socialistă, Francmasoneria nu își merită un loc." "Actul de permitere" ("" în germană) a fost adoptat de Parlamentul german (Reichstag) la 23 martie 1933.
Persecuția francmasoneriei () [Corola-website/Science/325344_a_326673]
-
tronul german, ducele Henric "cel Mândru" al Bavariei, membru al dinastiei Welfilor. Acesta din urmă a fost înlăturat și din Ducatul de Bavaria în 1138. Frederic a avut însă în vedere ajungerea la un acord cu casa Welfilor, iar în "Reichstag"-ul din 1154, ținut la Goslar, el l-a reinstalat pe fiul lui Henric "cel Mândru", Henric Leul ca duce al Bavariei. Cu toate acestea, Henric a redobândit un rest din fostele sale posesiuni, dat fiind că Marca de Austria
Ducatul de Merania () [Corola-website/Science/324951_a_326280]
-
(n. 13 octombrie 1863, München - d. 3 septembrie 1941, München) a fost un proprietar de editură din Germania și deputat în Reichstagul german (1932-1941). A fost cel mai mic fiu al editorului Friedrich Bruckmann. După decesul tatălui, a condus editura F. Bruckmann KAG, împreună cu fratele său, Alphonse. În 1898 s-a însurat cu Elsa, principesă de Cantacuzène (1865-1947). Cuplul a făcut parte
Hugo Bruckmann () [Corola-website/Science/323688_a_325017]
-
amândoi au fost sprijinători publici ai Societății Național-Socialiste pentru Cultura Germană. Din 1930 Bruckmann a fost și membru al conducerii "Uniunii de Luptă pentru Cultura Germană" a lui Alfred Rosenberg. Din 1932 și până la moartea a activat ca deputat în Reichstagul german (de altfel, lipsit de putere politică după 1933). După retragerea lui Oskar von Miller, Bruckmann a intrat în 1933 și în colectivul de conducere al "Muzeului German (Deutsches Museum)". Numirea lui avea ca scop reducerea influenței politice în administrarea
Hugo Bruckmann () [Corola-website/Science/323688_a_325017]
-
preluat funcția conducătorului districtului Gotha. În aug. 1932 Busch a ajuns deputat al landtag-ului din Turingia(din care a făcut parte până la dizolvarea acestuia în toamna 1933). Din noiembrie 1933 până la sfârșitul regimului nazist a activat ca deputat al Reichstag-ului German (sectorul electoral 12 - Turingia). Din 23 oct. 1933 Busch a fost și membru al Consiliului de Stat al guvernului turingian. În cadrul SS-ului a obținut rangul unui "Sturmbannführer". Pe 22 aprilie 1945 soldați americani l-au arestat la
Wilhelm Busch (politician) () [Corola-website/Science/323728_a_325057]
-
Lucrând la diverse tribunale din Frankfurt, a trăit între 1925 și 1929 în județul lui natal Hessen. După ce trecuse examenul de asesor (1929), s-a întors însă la Greifswald. La numai 27 de ani a ajuns deputat de Pomerania în Reichstagul german (1930). Karpenstein a deținut această funcție timp de patru ani (sept. 1930 - aug. 1934), din 1933 a făcut parte și din Consiliul de Stat din Prusia. Fie în aprilie 1930 fie în ianuarie 1932 i-a urmat lui Walther
Wilhelm Karpenstein () [Corola-website/Science/323089_a_324418]
-
tronul imperial are loc în 1273, dar Ottokar nu a fost ales din nou. El a refuzat a recunoaște victoria rivalului sau, Rudolf de Habsburg, iar l-a îndemnat pe Papă să adopte o politică similară. Printr-o convenție a Reichstagului din Frankfurt din 1274, Rudolf decretează că toate pământurile imperiale ce au fost pierdute după moartea lui Frederic al II-lea să se reîntoarcă în posesia coroanei imperiale. Acesta hotărâre era defavorabilă pentru Ottokar al II-lea, deaorece trebuia să
Ottokar al II-lea al Boemiei () [Corola-website/Science/325305_a_326634]
-
Imperiului, datorită acordului de la Augsburg din 1548 dintre Imperiu și Sfântul Împărat Roman Carol Quintul (care fusese de asemenea rege al Spaniei), acord în urma căruia Imperiul le datorează asistență în caz de agresiune. În cazul unui atac Statul Imperial al Reichstagului ar putea declara război Franței. Cu toate acestea diplomații francezi doreau să elimine această amenințare. În acest scop ei s-au folosit de membrii Ligii Rinului. Tratatele bilaterale au fost încheiate cu Episcopia de Münster, Arhiepiscopia Mainz, Palatinatul Neuburg, Margrafiatul
Războiul de Devoluțiune () [Corola-website/Science/329685_a_331014]
-
pretențiile sale la coroană și să recomande nobililor franci alegerea puternicului duce de Saxonia, Henric "Păsărarul" ca rege, în ideea de a asigura unitatea în cadrul triburilor germane și prezervarea Imperiului. Eberhard a onorat această solicitare, iar Henric a fost de către "Reichstag"-ul de la Fritzlar în 919, sub numele de Henric I. Prin aceasta, Conradinii au revenit la statutul de principi locali. Eberhard, noul duce de Franconia, a rămas loial noului rege Henric I, iar pentru o vreme (926-928) chiar a deținut
Conradini () [Corola-website/Science/327984_a_329313]
-
în fața trimișilor sorabi, el a trimit oameni celorlalți conducători franci propunând încheierea acordului cu neamurile slave, însă ceilalți conducători l-au suspectat pe Thachulf de trădare și de uneltire în vederea preluării comandei asupra lor. În conformitate cu "Annales Fuldenses", în 858 un "Reichstag" (adunare) ținut la Frankfurt sub împăratul Ludovic Germanul a decis trimiterea a trei corpuri de armată la granițele răsăritene pentru a întări politica de supunere a triburile slave. Ducele Carloman de Bavaria a fost trimis pentru a ocupa statul Moravia
Thachulf de Turingia () [Corola-website/Science/327977_a_329306]
-
parte activ la viața politică a Republicii de la Weimar, și a participat la luptele împotriva comuniștilor - „spartachiști”. Din cauza preferințelor sale politice a fost demis din armată în 1920, cu gradul de general-maior. În perioada 1920-1930 a fost ales deputat în Reichstag, candidând pentru Partidul Național-Liberal German. În 1920 și-a publicat memoriile, intitulate „Heia safari”, iar în 1929 s-a întâlnit pentru prima dată cu adversarul său legendar din Africa, Jan Smuts, cu care a legat o strânsă prietenie. Von Lettow-Vorbeck
Paul Emil von Lettow-Vorbeck () [Corola-website/Science/330735_a_332064]
-
între Rusia Țaristă (la est) și Imperiul Francez (la vest); era de așteptat ca Prusia să aibă un rol în exercitarea influenței, dar ambiguitățile diplomatice dintre Prusia și Austria rămăseseră nerezolvate. Statele germanice au rămas autonome; totuși, vechea instituție imperială "Reichstag" a fost recreată în forma unei Diete Confederale care urma să se reunească în plen la Frankfurt. Ducii Habsburgi, acum redenumiți Regi Austrieci, urmau să fie aleși, prin rotație, președinți ai instituției. Opinii izolate, de exemplu cea a jurnalistului Iosif
Zollverein () [Corola-website/Science/330291_a_331620]
-
care la acea vreme avea în vedere o alianță cu contele normand de Sicilia. Din căsătorie nu au rezultat copii. După trei ani de conflict cu fiul său, Henric al IV-lea și-a impus punctul de vedere prin convocarea "Reichstag"-ului de la Mainz în aprilie 1098. Conrad a fost depus și înlocuit în poziția de rege al Germaniei și Italiei de către fratele său mai mic, viitorul Henric al V-lea. Odată depus, Conrad al II-lea putea doar cu greutate
Constanța de Sicilia (d. 1183) () [Corola-website/Science/328598_a_329927]
-
a fost încheiată între Prusia, Saxonia și Hanovra. Din acest tratat a apărut politica prusac de fuziune, și de acolo ambiția Uniunii de la Erfurt. Constituția în sine, cu toate acestea, a intra în vigoare după revizuirea și ratificarea de către un Reichstag ales, precum și aprobarea de către guvernele participante. 150 de foști deputați liberali în Adunarea Națională germană au aderat la proiectul de reuniune de la Gotha pe 25 iunie 1849, iar până la sfârșitul lunii august 1849 aproape toate (douăzeci și opt) principatele au recunoscut constituirea
Uniunea de la Erfurt () [Corola-website/Science/329513_a_330842]
-
Gustav Bauer (ca "Ministru-președinte" și "cancelar" - "kanzler"), Hermann Müller, Konstantin Fehrenbach, Joseph Wirth, Wilhelm Cuno, Gustav Stresemann, Wilhelm Marx, Hans Luther, din nou Wilhelm Marx, Hermann Müller, Heinrich Brüning, Franz von Papen și Kurt von Schleicher După câștigarea alegerilor pentru Reichstag, la 30 ianuarie 1933, Adolf Hitler a devenit cancelar sub titlul de Reichskanzler. După sinuciderea sa (la 30 aprilie 1945) a fost urmat de Joseph Goebbels (pentru doar două zile, 30 aprilie și 1 mai 1945) și de Contele Schwerin
Cancelar federal al Germaniei () [Corola-website/Science/337429_a_338758]
-
1920, "BT" ajunsese un cotidian cu un tiraj de aproximativ 245.000 de exemplare. Înainte de ascensiunea naziștilor la putere, la 30 ianuarie 1933, ziarul a fost deosebit de critic și ostil față de programul lor politic. Pe 3 martie 1933, după incendierea Reichstagului, editorul Hans Lachmann-Mosse l-a concediat pe redactorul șef Theodor Wolff din cauza criticilor pe care le-a adus guvernului nazist și a strămoșilor săi evrei. Wolff a fugit apoi în regiunea Tirol din Austria, cu avionul. După 1933, guvernul nazist
Berliner Tageblatt () [Corola-website/Science/337653_a_338982]
-
Chemnitz. În 1906 Noske a fost ales în Parlamentul German din partea SPD și a reprezentat circumscripția Chemnitz până în 1918. În cadrul SPD el era considerat a fi un expert în probleme militare, navale și coloniale. După 1912, Noske fost "Koreferent" al Reichstag-ului pentru bugetul Marinei. În 1914 a publicat cartea "Kolonialpolitik und Sozialdemokratie" în care aducea argumente în favoarea colonialismului german. Era perceput ca reformist (unul din membrii SPD, care dorea să-și realizeze obiectivele politice în cadrul sistemului existent) și ca o
Gustav Noske () [Corola-website/Science/337683_a_339012]
-
care îi includea, de asemenea, pe Friedrich Ebert și pe Philipp Scheidemann și care a sprijinit războiul ca o măsură de apărare. Noske a susținut împrumuturile de război, dar, de asemenea, a argumentat în favoarea unei poziții politice mai puternice pentru Reichstag. Din 1916 până în 1918 a fost președintele unei comisii parlamentare numite de guvern pentru a investiga achizițiile militare și profiturile excesive realizate de contractanți ("Kommission für die Überprüfung der Kriegslieferungen"). În această funcție, Noske a ajutat la limpezirea practicilor de
Gustav Noske () [Corola-website/Science/337683_a_339012]
-
Împreună cu Liebknecht, el a fondat "Sächsische Volkspartei" („Partidul Popular Saxon”). Bebel a fost, de asemenea, președinte al Uniunii Asociațiilor Muncitorești Germane din 1867 și membru al Internaționalei I. Bebel a fost ales în același an ca reprezentant al Saxoniei în Reichstagul Germaniei de Nord. În 1869 a contribuit la fondarea Partidului Social Democrat al Muncitorilor din Germania (SDAP), care mai târziu a fuzionat cu o altă organizație în 1875 pentru a forma Partidul Muncitorilor Socialiști din Germania (SAPD), care la rândul
August Bebel () [Corola-website/Science/337685_a_339014]