1,919 matches
-
știm să luăm atitudine, pentru că altfel, numai prin mică doftoricire, prin terapia aceasta concretă, de măsuri economice privind cutare sau cutare redresare, nu cred că vom putea ajunge pînă la capăt. Și, pe urmă, trebuie să căpătăm un fel de relativitate fertilă, asta s-a desprins din discuția noastră în chip foarte util. Pentru că uneori exagerăm, luăm de bun orice comunicat de presă și ne încredem prea lesne clișeelor. Bunăoară, presa americană, ani de zile, ne-a vorbit despre puterea imperială
O flacără, dincolo de proza reușitei pragmatice by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4545_a_5870]
-
exprimat cu o forță extraordinară în numeroase cărți. În plan uman, avem în special un lucru în comun: ironia. Acea ironie care reprezintă modul corect, curajos, lucid, dar și plin de pasiune și sensibilitate, de a înfrunta lumea, lucrurile, schimbările, relativitatea a tot ce trăim, știind însă că există sentimente și valori absolute. Până și prima noastră întâlnire a avut loc în această lumină: ne-am întâlnit în timpul unei excursii pentru scriitori, organizată de Festivalul Literar din Toronto, la Cascada Niagara
Claudio Magris: „A călători este metafora vieții“ () [Corola-journal/Journalistic/5847_a_7172]
-
Valéry sau Picasso. Teza demersului, în principiu, e rezumabilă la o idee din Leonard Shlain, om de știință care a sesizat similitudini frapante între momentele de cotitură în aria „exactității“ și „experimentului“ și schimbările de poetică din conceperea artelor - teoria relativității, psihanaliza și suprarealismul sunt subsumabile aceluiași Zeitgeist. Volumul ne poartă, cu rezumate accesibile, prin teorii diverse, toate menite să marteleze moștenirea empiriștilor, cu pretențiile lor pozitiviste, strict bazate pe observație, pentru că însuși faptul observației face ca observarea faptului să eșueze
Modernitatea, cu suprarealiști și științe by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/3442_a_4767]
-
realitatea, să elimine infinitele spații albe, să scoată la lumină altele, făcându-le, implicit, perceptibile simțului comun. Fizica lui Newton, presupunând existența unui fundal static în care spațiul și timpul reprezintă mărimi absolute, este, din această cauză, dependentă de fundal. Relativitatea generală a impus, ducând la o adevărată revoluție în fizică, perspectiva independenței de fundal. Dar, cu toate schimbările majore produse în mentalul european de către noile descoperiri din fizică de la începutul secolului al XX-lea, marea majoritate a oamenilor obișnuiți percepe
Literatura – ficțiune și/sau evaziune by Florina Ilis () [Corola-journal/Journalistic/3462_a_4787]
-
al XX-lea, marea majoritate a oamenilor obișnuiți percepe lumea ca pe o scenă în care fiecare își joacă rolul de la naștere până la moarte, în timp ce scena pe care ne mișcăm, rămâne, în esență, cu excepția decorului, oarecum, neschimbată. Deși, în teoria relativității generalizate spațiul și timpul sunt concepute ca mărimi relative, după aproape un secol de la formularea ei, reprezentările cu care operează mintea umană au rămas, în esență, newtoniene. Indiscutabil, universul nu se conduce după legi umane. Iar legile fizice ale universului
Literatura – ficțiune și/sau evaziune by Florina Ilis () [Corola-journal/Journalistic/3462_a_4787]
-
Newton, dar și un fizician circumspect în privința lumii cuantice, afirma într-o scrisoare către M. Solovine că, în fapt, nu ne putem aștepta ca lumea să fie ordonată, că dimpotrivă, a priori, lumea este haotică. Dând drept exemplu axiomele teoriei relativității care presupun un înalt grad de ordine al lumii obiective, ordine pe care nu suntem îndreptățiți să o admitem ca fiind dată, Einstein afirmă că orice încercare de a gândi lumea și de a o ordona este un miracol. Ordonarea
Literatura – ficțiune și/sau evaziune by Florina Ilis () [Corola-journal/Journalistic/3462_a_4787]
-
decât necesară, ea fiind, în cazul omului, vitală. Servindu-se de cauzalitate ca de una dintre legile sacre ale existenței, în felul său de a descrie lumea și sentimentele, scriitorul este și el un Einstein care gândește lumea în termenii relativității, dar o ordonează ficțional sau narativ în sens newtonian. exactAstfel, fie că e vorba despre romanul de factură clasică, fie că e vorba despre romanul modern sau despre experiențele ficționale postmoderne, principiul cauzalității este cel care determină într-o măsură
Literatura – ficțiune și/sau evaziune by Florina Ilis () [Corola-journal/Journalistic/3462_a_4787]
-
pe niște chibrituri de care mă servesc doar o singură dată.” Lucrurile sunt tot acolo, aceleași și mereu altele, în ordinea utilității lor mereu schimbate, ceea ce trebuie distrus e percepția, legătura noastră cu viața. Legătura noastră, deopotrivă, cu iluzia. În locul relativității care ne definește, dezordonată și vitală, Gherasim Luca - și cu el, un întreg curent - pune ordinea lucrurilor. A instalațiilor, făcute să ne folosească, doar aparent, fiindcă altminteri își etalează, pentru totdeauna, sfidătoarea lor inutilitate. Tabloul suprarealist e imun la perspectivă
Ceva cum nu s-a mai văzut by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3559_a_4884]
-
pe niște pene dureroase.” Avem de-a face cu o viziune desprinsă parcă din pictura lui William Blake sau din frescele lui Bălașa, bîntuite de creaturi mitologicoarhetipale. Nu știu care fizician sau alt om de știință ar fi putut defini mai bine relativitatea timpului și spațiului, și limitele cunoașterii, decît a făcut-o Nichita Stănescu în Elegii și în alte poezii adiacente. Închei citînd din Transparente aripi: „Aici sînt odăi, camere, culoare/ săli de tron./ Regele păsărilor (timpul, n.n.) nu are aripi./ El
Cîte ceva despre Nichita Stănescu și matematica sufletului by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/3707_a_5032]
-
și Mariana Marin, și Elena Ștefoi, și Florin Iaru, și Mircea Cărtărescu, și Traian T. Coșovei, și Ion Stratan. Despre unii dintre ei, poeta convertită la critica de întâmpinare va scrie rânduri foarte calde, astăzi uitate, punând astfel sub semnul relativității marota conflictului intergeneraționist. Puțini cronicari de meserie s-au arătat în epocă atât de receptivi față de noua formulă. Se pot număra pe degete poeții optzeciști de prim rang pe care Constanța Buzea să nu-i fi comentat. Marele nedreptățit al
Debutul și urmarea by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3482_a_4807]
-
Ion Hadârcă Sfera perfectă locuim într-o sferă perfectă prin totala-i imposibilitate a demonstrării ciudatei sale sfericități într-o sferă de maximă precizie șlefuită anume prin dogma unei cât mai năucitoare relativități Riduri antologice mistrețul mioara și căprioara treceau șchiopătând prin pădurea de-argint mistrețul cu colții tociți de poem mioara sedusă de folcloriști și căprioara încă fecioară dar culegând antologice riduri de pe frunțile lui Homer și Plutarh riduri-rânduri de cărți înverzind
Poezii by Ion Hadârcă () [Corola-journal/Imaginative/2498_a_3823]
-
reprezintă valori absolute, ci valori relative, scria mentorul Sburătorului, literatura unui popor nu trebuie studiată în fixitatea unor idei platoniciene, ci în mobilitatea ei". Parcă răspunzînd aproape peste veac unei asemenea invitații, Al. Cistelecan își întemeiază demersul nu doar pe relativitatea valorilor asupra cărora se pronunță (dacă ar fi ,absolute", oare critica nu și-ar pierde una din justificările cele mai temeinice?), ci și pe relativitatea raportului subiectului cu sine. Și anume renunțînd la formulele sentențioase pentru a analiza degajat, la
Un postimpresionist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11071_a_12396]
-
răspunzînd aproape peste veac unei asemenea invitații, Al. Cistelecan își întemeiază demersul nu doar pe relativitatea valorilor asupra cărora se pronunță (dacă ar fi ,absolute", oare critica nu și-ar pierde una din justificările cele mai temeinice?), ci și pe relativitatea raportului subiectului cu sine. Și anume renunțînd la formulele sentențioase pentru a analiza degajat, la morga apodictică pentru a discuta dialectic, la gravitatea inhibantă pentru a se rosti firesc. însă nu oricum. Stirpea ardelenească din care se trage i-a
Un postimpresionist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11071_a_12396]
-
s-au mutat în tărîmul matematicii. Silogismul s-a înclinat în fața ecuației, iar această reverență a însemnat nașterea unui tip de cunoaștere cum filozofii nu ar fi putut visa în veci. La 12 ani de la formularea strict tehnică a teoriei relativității, mai precis în 1917, Einstein avea să facă un gest pentru care foarte mulți dintre gînditorii epocii l-au urît: a publicat o carte mică și simplă, al cărei conținut dovedea un lucru revoltător, și anume că poți gîndi profund
Un secol de relativitate by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11147_a_12472]
-
care nimeni nu-l intuise pînă la tine. Pe scurt, o cărticică la a cărei lectură adepții filozofiei simt un gust de umilință și smerenie. În fond, dincolo de lecția de simplitate și logică a cărții - al cărei titlu este Teoria relativității pe înțelesul tuturor -, Einstein arăta la acea vreme că, dacă ai înțeles cu adevărat un lucru, nu se poate să nu te faci la rîndul tău înțeles. Important este să înțelegi, important este să vezi tu, cu ochii minții tale
Un secol de relativitate by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11147_a_12472]
-
cu adevărat ceva de spus. Cartea lui Einstein este exemplul impresionant al unui om care reușește să se facă înțeles într-un domeniu unde intuițiile noastre, lipsite de reazemul sensibil al vieții cotidiene, încep să se clatine neputincioase. Este locul relativității generale, o zonă în care bunul-simț este silit să abdice în fața stihiilor matematice. Cînd vezi cum Einstein îți explică că un spațiu poate fi închis și în același timp poate să nu aibă limite, că așadar universul, finit fiind, este
Un secol de relativitate by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11147_a_12472]
-
între ele prin relații de tip algebric. De aceea, marii fizicieni nu sînt neapărat buni matematicieni, cît mai curînd oameni a căror imaginație este una prodigioasă. Iar Einstein s-a numărat printre ei. Sînt cel puțin două idei în Teoria relativității pe înțelesul tuturor în fața cărora simți un fel de stupoare. Mai întîi aceea că nu există un punct de vedere privilegiat în interiorul căruia să te așezi pentru a putea descrie în mod ireproșabil lumea. Asta înseamnă că, dacă Dumnezeu există
Un secol de relativitate by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11147_a_12472]
-
o descriere infailibilă a lumii. Nici măcar el nu se deosebește de alte sisteme de referință, iar dacă nici el nu se deosebește, înseamnă că nu mai e Dumnezeu. Pe deasupra, însuși Dumnezeu este supus previziunilor formulate de varianta generalizată a teoriei relativității. Cu alte cuvinte, nici măcar ființa divină nu poate scăpa de consecințele pe care le aduce cu sine existența cîmpurilor gravitaționale de mare intensitate. Și atunci, Dumnezeu, departe de a fi acea ființă absolută despre care am învățat cu toții, este el
Un secol de relativitate by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11147_a_12472]
-
sistemului de coordonate în care se află. Sau, mai tranșant, dacă Dumnezeu există, el este echivalent cu oricare alt sistem de observație din acest univers. O declasare mai mare a ființei divine nici că se poate închipui. Din perspectiva teoriei relativității, definiția cea mai pertinentă a ființei divine este că Dumnezeu reprezintă încercarea omului de a gîndi un observator ale cărui observații să nu fie influențate de condițiile de mediu în care se află observatorul. Potrivit aceleiași teorii, o asemenea încercare
Un secol de relativitate by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11147_a_12472]
-
implicit ale cărui facultăți de observație - se modifică odată cu modificarea condițiilor în care se află observatorul. Așa cum o moluscă este un organism a cărui formă se modifică în timp, după mediul în care se află, tot așa, din perspectiva teoriei relativității, un observator trebuie să împrumute ceva din comportamentul moluștei. Sarcina fizicii, sugerează Einstein, este să descrie și să judece fenomenele numai în raport cu astfel de moluște de referință. De pildă, ceasul a cărui putință de a măsura timpul se modifică în funcție de
Un secol de relativitate by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11147_a_12472]
-
judece fenomenele numai în raport cu astfel de moluște de referință. De pildă, ceasul a cărui putință de a măsura timpul se modifică în funcție de viteza cu care el însuși se deplasează este un exemplu de moluscă de referință. Ei bine, în teoria relativității, toți observatorii sînt astfel moluște de referințe. Dar nu pentru că așa vor ei, ci pentru că nu au încotro. Ceea ce ei înregistrează și judecă depinde în întregime de condițiile de mediu în care tot ei se află. Amintindu-ne de exemplul
Un secol de relativitate by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11147_a_12472]
-
truisme pentru că sub raportul respectiv o lucrare atât de vastă și de pluritematică cum este cea a domnului Mihai Pelin dovedește în repetate rînduri că nu se sustrage imperativului amintit, subiectivitate și obiectivitate trebuind forțamente să implice un coeficient de relativitate. De aceea, pe cât cu putință, evit să pășesc în zona acestei relativități, zonă incomodă și plină de capcane, teren în cele din urmă eminamente steril. Este totodată în folosul unei analize pertinente să se țină seama că selecția literară corespunde
Deceniul prăbușirilor (1940-1950) by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/11189_a_12514]
-
pluritematică cum este cea a domnului Mihai Pelin dovedește în repetate rînduri că nu se sustrage imperativului amintit, subiectivitate și obiectivitate trebuind forțamente să implice un coeficient de relativitate. De aceea, pe cât cu putință, evit să pășesc în zona acestei relativități, zonă incomodă și plină de capcane, teren în cele din urmă eminamente steril. Este totodată în folosul unei analize pertinente să se țină seama că selecția literară corespunde în prea puține cazuri cu selecția operată așa zicând ,pe viu" de
Deceniul prăbușirilor (1940-1950) by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/11189_a_12514]
-
nu înseamnă și lipsa de maturitate? • Îl iubim pentru că e prost și sincer. Când scară valorilor e răsturnata,trebuie să urci în jos ca să progresezi. • Martirajul cuvintelor (versuri). Nu aș vrea să-mi dau cu părerile în cap . • Nici teoria relativității nu dă soluții... • Te poti culcă pe o ureche în ideia că mai ai una?! Dramaticul fără comic devine tragic. • Neadevărul ajuta la supraviețuire (Bianca Marcovici). • I-au spus să mai pună mâna pe o carte. A pus mâna dar
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
simultan delicată, firavă, de o feminitate contemplativă și discretă, capabilă de a investi culoarea, în ipostaza ei de ton și de tușă, cu cele mai rafinate și mai tandre valori, dar și neliniștită, frustă, înspăimîntată de limitele materiei și de relativitatea instrumentelor. O energie primitivă, la limita idolatriei, emană permanent din compozițiile ei expansive, înspăimîntate de vid, de o vigoare pe care doar cenzura permanentă a sentimentului o împiedică să plonjeze de-a dreptul în sălbăticie. Arhitect al culorii, cu mare
Wanda Sachelarie Vladimirescu 90 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10852_a_12177]