1,875 matches
-
aproape de vârfurile tuberculului uneori cu mici spini destinderea răcește aburul astfel că poate apărea condensarea unei părți din abur este o poezie de atmosferă care transcrie tristețile și deznădejdea omului condamnat la existența cenușie a orașelor de provincie critica teoriei relativității a fost formulată îndeosebi în primele decenii de la apariția teoriei relativității pe baze știițifice nonștiințifice filozofice principiul subsidiarității care promovează inițiativa nivelelor de decizie inferioare pe baza unor criterii uniforme ca rege catolic a înființat biserica ungară și a asigurat
colectie de fraze din wikipedia in limba romana [Corola-website/Science/92305_a_92800]
-
că poate apărea condensarea unei părți din abur este o poezie de atmosferă care transcrie tristețile și deznădejdea omului condamnat la existența cenușie a orașelor de provincie critica teoriei relativității a fost formulată îndeosebi în primele decenii de la apariția teoriei relativității pe baze știițifice nonștiințifice filozofice principiul subsidiarității care promovează inițiativa nivelelor de decizie inferioare pe baza unor criterii uniforme ca rege catolic a înființat biserica ungară și a asigurat trecerea populației la creștinism libertatea deciziei sau liberul arbitru sosirea unei
colectie de fraze din wikipedia in limba romana [Corola-website/Science/92305_a_92800]
-
este ideea că simultaneitatea nu este absolută, ci dependentă de observator. Adică, conform relativității restrânse formulată de Albert Einstein în 1905, nu se poate spune în sens "absolut" dacă două evenimente au avut loc în același timp atunci când evenimentele sunt separate în spațiu. Dacă evenimentul are loc în același punct din spațiu — de exemplu
Relativitatea simultaneității () [Corola-website/Science/310329_a_311658]
-
că cele două coliziuni au loc "în același timp" iar alții, privind evenimentele dintr-o stare de mișcare diferită, vor vedea coliziunea din America drept prima care are loc, în timp ce alții pot vedea coliziunea din Australia ca fiind prima. Teoria relativității restrânse a lui Einstein demonstrează că sunt cazuri în care nu există un răspuns "correct", unde niciun observator nu are statut privilegiat, și toți observatorii pot susține că au dreptate chiar dacă ordonările evenimentelor din perspectivele lor pot fi diferite. Dacă
Relativitatea simultaneității () [Corola-website/Science/310329_a_311658]
-
diferit, calculând cele două evenimente ca având loc la momente diferite de timp. Această noțiune este ilustrată de paradoxul scării, un experiment imaginar care folosește exemplul unei scări care se deplasează la viteză mare printr-un garaj. O formă a relativității simultaneității a fost introdusă de Hendrik Lorentz în 1895, dar ideea nu a fost înțeleasă pe larg în forma sa modernă până la introducerea de către Einstein a relativității restrânse. În particular, Einstein a dedus eșecul simultaneității absolute din două aserțiuni:
Relativitatea simultaneității () [Corola-website/Science/310329_a_311658]
-
scări care se deplasează la viteză mare printr-un garaj. O formă a relativității simultaneității a fost introdusă de Hendrik Lorentz în 1895, dar ideea nu a fost înțeleasă pe larg în forma sa modernă până la introducerea de către Einstein a relativității restrânse. În particular, Einstein a dedus eșecul simultaneității absolute din două aserțiuni:
Relativitatea simultaneității () [Corola-website/Science/310329_a_311658]
-
corecte dacă nu enunță aceleași legi ale fizicii în anumite situații similare între ele. Aceste tipuri de principii au fost aplicate cu succes în știință, fie implicit (ca în mecanica newtoniană) fie explicit (ca în teoriile lui Albert Einstein, a relativității restrânse și generale). restrânse afirmă că legile fizicii trebuie să fie identice în toate sistemele de referință inerțiale, dar că acestea pot varia între sistemele de referință neinerțiale. A fost folosit atât în mecanica newtoniană cât și în relativitatea restrânsă
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
a relativității restrânse și generale). restrânse afirmă că legile fizicii trebuie să fie identice în toate sistemele de referință inerțiale, dar că acestea pot varia între sistemele de referință neinerțiale. A fost folosit atât în mecanica newtoniană cât și în relativitatea restrânsă; în cea de-a doua, influența sa a fost atât de puternică încât Max Planck a botezat teoria după acest principiu. Principiul forțează legile fizice să fie aceleași în orice vehicul care se deplasează cu viteză constantă și în
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
alt obiect. Principiul nu extinde această proprietate la sistemele de referință neinerțiale deoarece aceste sisteme, în experiența generală, nu se comportă conform acelorași legi ale fizicii -- de exemplu, oamenii simt forțe fictive când sistemul lor de referință este accelerat. Principiul relativității restrânse a fost enunțat "explicit" pentru prima oară de Galileo Galilei în 1639 în lucrarea sa "Dialog privind cele două mari sisteme ale lumii, folosind metafora corabiei lui Galilei. Mecanica newtoniană a adăugat principiului relativității câteva alte concepte -- diferite legi
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
de referință este accelerat. Principiul relativității restrânse a fost enunțat "explicit" pentru prima oară de Galileo Galilei în 1639 în lucrarea sa "Dialog privind cele două mari sisteme ale lumii, folosind metafora corabiei lui Galilei. Mecanica newtoniană a adăugat principiului relativității câteva alte concepte -- diferite legi și o presupunere privind existența unui timp absolut. Când este formulat în contextul acestor legi, principiul relativității afirmă că legile fizicii sunt "invariante" sub o transformare galieleiană. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, Henri Poincaré
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
Dialog privind cele două mari sisteme ale lumii, folosind metafora corabiei lui Galilei. Mecanica newtoniană a adăugat principiului relativității câteva alte concepte -- diferite legi și o presupunere privind existența unui timp absolut. Când este formulat în contextul acestor legi, principiul relativității afirmă că legile fizicii sunt "invariante" sub o transformare galieleiană. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, Henri Poincaré a sugerat că principiul relativității este valabil pentru toate legile naturii. Joseph Larmor și Hendrik Lorentz au descoperit că ecuațiile lui Maxwell
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
legi și o presupunere privind existența unui timp absolut. Când este formulat în contextul acestor legi, principiul relativității afirmă că legile fizicii sunt "invariante" sub o transformare galieleiană. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, Henri Poincaré a sugerat că principiul relativității este valabil pentru toate legile naturii. Joseph Larmor și Hendrik Lorentz au descoperit că ecuațiile lui Maxwell, piatra de temelie a electromagnetismului, erau invariante doar printr-o anume modificare a unităților de timp și lungime. Aceasta a creat multă confuzie
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
ecuațiile lui Maxwell, piatra de temelie a electromagnetismului, erau invariante doar printr-o anume modificare a unităților de timp și lungime. Aceasta a creat multă confuzie printre fizicieni, mulți dintre aceștia crezând că un eter luminifer este incompatibil cu principiul relativității. În lucrarea lor din 1905 privind electrodinamica, Henri Poincaré și Albert Einstein au explicat că, folosind transformările Lorentz principiul relativității este perfect valabil. Einstein a ridicat principiul relativității la rang de "axiomă" a teoriei și a calculat transformările Lorentz din
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
lungime. Aceasta a creat multă confuzie printre fizicieni, mulți dintre aceștia crezând că un eter luminifer este incompatibil cu principiul relativității. În lucrarea lor din 1905 privind electrodinamica, Henri Poincaré și Albert Einstein au explicat că, folosind transformările Lorentz principiul relativității este perfect valabil. Einstein a ridicat principiul relativității la rang de "axiomă" a teoriei și a calculat transformările Lorentz din primul principiu. Au renunțat la ideea de timp absolut și au pus condiția ca viteza luminii în vid să fie
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
mulți dintre aceștia crezând că un eter luminifer este incompatibil cu principiul relativității. În lucrarea lor din 1905 privind electrodinamica, Henri Poincaré și Albert Einstein au explicat că, folosind transformările Lorentz principiul relativității este perfect valabil. Einstein a ridicat principiul relativității la rang de "axiomă" a teoriei și a calculat transformările Lorentz din primul principiu. Au renunțat la ideea de timp absolut și au pus condiția ca viteza luminii în vid să fie aceeași pentru toți observatorii, indiferent de starea lor
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
în vid să fie aceeași pentru toți observatorii, indiferent de starea lor de mișcare sau de starea de mișcare a sursei de lumină. Ultima a fost cerută de ecuațiile lui Maxwell, care implică constanța vitezei luminii în vid. Forța teoriei relativității restrânse stă în faptul că este elaborată pe baza unor principii simple, elementare, printre care invarianța legilor fizicii la schimbarea sistemelor de referință inerțiale.
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
Echivalența masă-energie este o consecință a teoriei relativității, constând în faptul că între masa totală a unui sistem fizic și energia sa totală există o relație de proporționalitate, exprimată prin relația unde " E" este energia sistemului, "m" este masa sa, iar "c" este viteza luminii în vid. O
Echivalență masă–energie () [Corola-website/Science/310672_a_312001]
-
între masa totală a unui sistem fizic și energia sa totală există o relație de proporționalitate, exprimată prin relația unde " E" este energia sistemului, "m" este masa sa, iar "c" este viteza luminii în vid. O primă consecință a teoriei relativității restrânse este faptul că dacă asupra unui sistem se efectuează un lucru mecanic "L", masa sistemului crește cu o cantitate formula 1. Mai departe, se deduce că variația de masă se produce la orice transfer de energie între sistem și exterior
Echivalență masă–energie () [Corola-website/Science/310672_a_312001]
-
mecanica clasică câmpul gravitațional este tratat ca un câmp de forță conservativ și poate fi definit prin legea atracției universale. Câmpul de forță generat între punctul r1 într-un spațiu unde este prezentă o masă la un punct r2: În relativitatea generală câmpul gravitațional este un câmp tensorial, reprezentat matematic printr-un tensor metric, legat de curbura spațiu-timp prin tensorul Riemann determinat de ecuația de câmp a lui Einstein. Unde T este tensorul stres-energie, G este tensorul Einstein, și "c" este
Câmp gravitațional () [Corola-website/Science/327234_a_328563]
-
cu nume identic în „vis” și în urcă până la formația eroului, cultivat iubirii răsfrânte în melodia tot mai realitate, spre deosebire de dublul în mediul cărților vetuste ale tumultoasă cântată de ea la pian. romantic al numelor masculine: Dan - anticarului Riven despre relativitatea Nesocotindu-și propriile sentimente, Dionis, Ruben - Riven. O asemenea timpului și spațiului magic. Mișcate în loc să asculte glasul Mariei apropiere între poli i antitezei sub imperiul aceleași melodii cântate Mesteacăn care îl îndeamnă să se încercase anterior poetul în finalul la
ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Ştefan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/87_a_52]
-
sub îndrumarea profesorului Paul Germain, în domeniul mecanicii fluidelor și magnetoaerodinamicii și a profesorului Henri Cabannes, specialist în teoria cinetica a gazelor și în mecanică teoretică generală. S-a precupat și de probleme legate de mecanica cuantică și de teoria relativității (1962).
Ion I. Cristea () [Corola-website/Science/329388_a_330717]
-
decât să asistam la trecerea (transformarea) energiei dintr-o forma în alta formă. De exemplu, energia potențială a unui pendul aflat în mișcare oscilatorie se transformă în energie cinetică, și invers. Legile conservării reprezintă noțiuni fundamentale ale fizicii, ale teoriei relativității și mecanicii cuantice. Variația energiei interne a unui sistem termodinamic, la trecerea lui dintr-o stare inițială dată, într-o stare finală dată, nu depinde de stările intermediare prin care trece sistemul, ci numai de stările inițială și finală: ΔU
Legea conservării energiei () [Corola-website/Science/317235_a_318564]
-
din 1946 ocupă postul de profesor la Școala Politehnică din Timișoara iar din 1948 predă și la Institutul de Căi Ferate. Începând cu anul universitar 1951-1952 se transferă la București și devine profesor titular. Predă cursurile de Electromagnetism și Teoria relativității la Universitatea din București și, în paralel, la departamentul de Inginerie electrică al Facultății de Electrotehnică a Institutului Politehnic din București. Acest departament fusese înființat în 1948, prin reorganizarea departamentului de măsurări electrice, fiind condus la început de profesorul Constantin
Remus Răduleț () [Corola-website/Science/307157_a_308486]
-
sarcinii electronice, a fost formulată în 1925 de Ralph Kronig. Ea a fost imediat criticată de Wolfgang Pauli, care a arătat că viteza de rotație necesară pentru a obține valori acceptabile ale momentului cinetic ar fi în contradicție cu teoria relativității. În consecință, Kronig nu a publicat ideea, care însă a fost regăsită și publicată, independent, de George Uhlenbeck și Samuel Goudsmit, câteva luni mai târziu. În anii următori, existența spinului electronului a fost acceptată, ca moment cinetic "intrinsec", diferit de
Spin ½ și matricile lui Pauli () [Corola-website/Science/329376_a_330705]
-
unui efort colectiv de a înțelege fenomene care în fizica clasică nu-și găseau explicația: structura atomilor și interacția acestora cu radiația electromagnetică. Mecanica cuantică nerelativistă a rezolvat problema structurii atomice; extinsă apoi pentru a ține seama de principiile teoriei relativității, ea a deschis drumul către teoria cuantică relativistă a radiației, numită electrodinamică cuantică. Denumirea de "mecanică cuantică" a fost păstrată pentru a indica teoria fenomenelor atomice din domeniul energiilor nerelativiste, în care numărul de particule rămâne constant; dezvoltările ulterioare, care
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]