578 matches
-
veșnicie. O „mică” problemă intervine aici, care ține mai curând de logică decât de teologie: dacă pedeapsa este veșnică, asemenea mântuirii, atunci suntem constrânși să admitem două eternități, fie „paralele”, fie „concomitente”. Dar a admite două eternități simultane înseamnă, deodată, relativizarea principiului divin, singurul veșnic și universal. Aporia nu‑i este necunoscută lui Origen, care se vede obligat, în De principiis, să postuleze speranța convertirii diavolului, formulând, o dată cu aceasta, celebra ipoteză a apocatastazei. Admițând veșnicia iadului, recunoaștem implicit o neputință din partea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Atitudinea hermeneutică a lui Ieronim își are originile în activitatea sa de traducător. Revizuirea cărților Noului Testament mai întâi, apoi a celor din Vechiul Testament, întreprinsă la îndemnul papei Damasus, a marcat profund și definitiv abordarea sa scripturistică, în sensul unei relativizări din ce în ce mai clare a valorii „științifice” a Septuagintei, versiune mult prețuită, după cum se știe, de înaintașii săi și mai ales de Origen. „Ceea ce se desprinde cel puțin ca foarte probabil la un examen atent al faptelor, scrie un savant modern, este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
existențială a descoperirii esenței autentice a eului în confruntarea cu ceilalți, care reprezintă sursă de înstrăinare de sine și de strivire a personalității. Formal, textualist, sinteza se prezintă ca o narațiune în cadrul unei confesiuni. Dialogul este întotdeauna un procedeu de relativizare a punctelor de vedere, de confruntare a mentalităților și de situare a temei sociale sau morale sub zodia incertitudinii concluziilor. Sinteză între romanul obiectiv, întemeiat pe mimesis, și perceperea subiectivă a realității, întemeiată pe anamnesis, romanele propun o tematică, un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285979_a_287308]
-
Câteodată ar trebui să trag peste cap / acest punct / care se încăpățânează să nu mă îmbrace perfect”. Secvențe imagistice de un antropomorfism accentuat indică, privite din alt unghi, revitalizarea poeziei, ca o a doua treaptă după aceea a demitizării și relativizării. Însăși „linia de plutire”, imagine-cheie, este un rezultat aproape palpabil, deși nu prea glorios, al căutării și obținerii unui echilibru. Unul precar, fragil, cu atât mai de preț: „Printre drepturi și îndatoriri linia de plutire gâfâie / în straie de sărbătoare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289913_a_291242]
-
repede (1988) acestea sunt integrate unei perspective filosofice speculative, axată pe reflectarea în paralel a conștiinței subiective asupra lumii în raport cu realitatea dură a cotidianului. Observațiile făcute în timpul călătoriilor prin Europa se transformă într-un text în intenție obiectiv, întemeiat pe relativizarea euforiei culturale și pe critică socială. Aprecierea istoriei unor popoare din Occident, a civilizației și valorii unor lucrări de artă cu statut de capodopere ale umanității nu poate camufla - în opinia jurnalistului - disfuncțiile contemporane, prezentate drept „calamități”, „inechități”, „convulsii”. Notațiile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290312_a_291641]
-
vizualizează textura polemicii dintre teologul creștin, în genere, și casta „academicilor” abandonați cu pasiune sarcinii de a reconstitui memoria religioasă a umanității istorice. Dacă liniile de fond ale analizei sunt juste din perspectiva teologiei, rămân de clarificat câteva suprapuneri conceptuale (relativizarea distincției dintre antropologia culturii și istoria religiilor). Alte aprecieri vădit simplificatoare pot fi anulate oricând prin forța unor contraexemple 1. Evanscența formelor tradiționale de trăire religioasă nu implică neapărat dialectica polară sentiment/rațiune, așa cum a fost ea disputată de Hegel
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
creștinii le rostesc în biserici sunt rezultatul unor sinteze istorice databile, care suferă și astăzi legile corupției și ale uitării. Ce a rezultat din toată această trudă nevăzută și foarte rar apreciată a savanților, dacă nu în primul rând o relativizare a condiției culturale a europeanului? Utopia ideologică a iluminiștilor a fost treptat subminată de prestigiul arheologiei. Clasând timpul ca „imagine a lumii” (M. Heidegger), modernitatea a separat abrupt „cronica” (devenită rubrică de ziar) de „istorie” (apanaj al filozofiei culturii), dezvoltând
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Biserica primelor secole, dar se înfiripează ușor bazându-se pe ignoranță și pe toleranță superficială. Plasate sub tutela unui „drept la libertate”, astfel de divagații de la credința cea adevărată nici nu mai sunt identificate sau recunoscute de creștinul de azi. Relativizarea valorilor prin așezarea pe același plan a conținutului religios cu cel al celorlalte informații profane, prin interpretarea neautentică a revelației, favorizează admiterea unui tip de „erezie mascată”. Chiar dacă este mascată, erezia are, așa cum a avut și în primele secole, același
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
voinței de cunoaștere, să revenim la ceea ce Heidegger numea "indicația formală". Indicația arată. Și aceluia căruia îi arătăm trebuie să vadă el însuși. Ceea ce trimite la necesitatea experienței vii, la aspectul prospectiv și progresiv al învățării. Acesta este relativismul intelectual. Relativizare a conceptelor și punere în relație a ideilor. Știință a vieții și știință a spunerii, merg împreună. Așa cum spunea Kierkegaard: În ceea ce privește conceptele existențiale, dorința de a evita definițiile este o dovadă de tact"5. Câtă eleganță de gândire în această
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
posibil, de a o "depăși". Sentimentului tragic al vieții nu-i e teamă de moarte. Și când devine conștient de aceasta, în mod inconștient, atunci diversele puteri sunt într-un fel fragilizate sau, cel puțin, relativizate. Și o astfel de relativizare este reperabilă, în particular, în saturarea imperativelor morale. Desigur, acestea din urmă continuă să fie promulgate. Fac parte din obișnuitele incantații care, în cărți întregi, articole, predici sau alte discursuri oficiale, difuzează învățătura conformismului ambiant. Dar empiric, exact contrariul este
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
antisemit foarte devreme, imediat după ieșirea din ilegalitate a Partidului Comunist. În paralel, Încă În acea perioadă Începe un lent, dar sigur proces de demonetizare a victimelor Holocaustului. Li se creează o imagine negativă, ce va pregăti psihologic minimalizarea și relativizarea suferinței evreilor. Este Începutul procesului ce avea să ducă la negare. În acest context, În 1945, un reprezentant al Regionalei xe "Iași"Iași vedea În comemorarea pogromului de la xe "Iași"Iași „o provocare sionistă” și aprecia ca pe o greșeală
[Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
Stadiile istorismului / 88 e) Concluzii pe marginea istoricului istorismului / 90 2. Viziunea istoristă asupra filozofiei / 93 A) Istorism și supraistorism / 94 a) Continuitate și discontinuitate / 94 b) De la unitatea istoriei la "unitățile" ei / 95 B) Istorismul lui Dilthey / 98 a) Relativizarea apriorismului kantian / 98 b) Rolul conștiinței istorice în depășirea istorismului / 102 c) Sensul istoriei / 105 d) "Critica rațiunii istorice" / 108 e) Metafilozofia ca modalitate de a depăși istorismul în plan filozofic / 110 f) De la "conceptele particulare" la conceptul generic de
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
spirit pozitivist, relativitatea unei asemenea atitudini, și nu s-o relativizeze premeditat. Este o relativitate pe care i-o impune realitatea filozofică a oricărei epoci. "Metafizica sa imanentă" nu-i permite un act de voință unilateral, cum este cel al relativizării. Declinul conceptului de cogito, și o dată cu el al "atitudinii raționaliste" continuă Metzger "legitimează interesul pentru om" și plasează în centrul atenției conceptul de "viață", care îl înlocuiește pe cel de cogito 123. Autorul citat vede aici o poziție comună a
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
și-și are fundamentul în introspecție, care înțelege fără distorsiuni întreaga situație a vieții sufletești: valabilitatea universală, adevărul, realitatea sunt determinate, conform sensului lor, abia pe baza acestei situații"144. Consecința imediată a unei asemenea viziuni am și anticipat-o: relativizarea categoriilor are ca efect relativizarea rezultatelor cunoașterii. Istoricizarea conștiinței atrage după sine și o istoricizare a filozofiei. (În II, 1B ne vom întoarce la acest aspect, ca și la problema categoriilor, pe care o vom relua ulterior și în capitolul
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
introspecție, care înțelege fără distorsiuni întreaga situație a vieții sufletești: valabilitatea universală, adevărul, realitatea sunt determinate, conform sensului lor, abia pe baza acestei situații"144. Consecința imediată a unei asemenea viziuni am și anticipat-o: relativizarea categoriilor are ca efect relativizarea rezultatelor cunoașterii. Istoricizarea conștiinței atrage după sine și o istoricizare a filozofiei. (În II, 1B ne vom întoarce la acest aspect, ca și la problema categoriilor, pe care o vom relua ulterior și în capitolul IV.) Cum la interdependența dintre
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
identități între oameni, cu relativismul istoric, cu o teorie a tipurilor și a concepțiilor despre lume care duce la concluzii sceptice, anarhice și iraționaliste" (s.n. ibid.). Astfel de accente extreme nu apar totuși la Dilthey. Ele sunt proprii mai degrabă "relativizării radicale a semnificației construcțiilor metafizice" întreprinse de către O. Spengler (M. Flonta, Metafizică a cunoașterii..., p. 510), iar apoi pentru a păstra ordinea accentelor nihilismului nietzschean și, în fine, intuiționismului lui Bergson, pe linia cunoașterii, și al lui Croce, pe linia
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
un sistem universal al cunoașterii o formă de misionarism teoretic, complementară misionarismului practicat în timpul expansiunilor catolic-creștine în teritoriile nou cucerite. Pe de cealaltă parte, protestantismul a permis "eliberarea sistemului valorilor individuale" (id., Lebensformen, p. 270), ceea ce a condus la o relativizare a cunoașterii, la o disoluție a "adevărului absolut și obiectiv". Observăm că nici în acest sens Kant nu este un gânditor cu adevărat protestant, deși observația în sine rămâne valabilă în privința definirii protestantismului. Tocmai absența "adevărului absolut și obiectiv" îl
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
o distincție anterioară, chiar și o teorie a cunoașterii rămâne finalmente tot o viziune metafizică. De altminteri, în următoarele capitole vom reveni pe larg la această chestiune, în special atunci când se va ivi prilejul să discutăm, în diferite contexte, despre relativizarea apriorismului la Dilthey. 186 Întrucât nu toate ramurile cunoașterii noastre străbat cu aceeași viteză "cele trei mari faze ale evoluției lor", Comte consideră că filozofia pozitivă mai are de așteptat până să-și impună "definitiv" caracterul universal. Parcursul mai lent
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
de sine a acestora în privința conținuturilor lor comune fiindcă o asemenea perspectivă rămâne străină istorismului -, ci numai faptul că progresele amintite îi oferă acestuia din urmă, așa cum am arătat, un suport material, datele necesare pentru susținerea istoricizării și, implicit, a relativizării cunoașterii. Relativismul ne ajută și în altă privință: el ne face să depășim orgoliile unor sisteme considerate infailibile și să înțelegem precaritatea cunoașterii noastre. E aici o mică răzbunare a istorismului la adresa lui Hegel, care crease el însuși premisele istorismului relativist
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
sens", fiind deopotrivă categorie și definire a naturii subiectului cunoașterii, ceea ce are ca rezultat "o ciudată încrucișare între filozofia transcendentală și ontologia istoriei"37. Cel de-al doilea stadiu al istorismului, relativismul istoric, este pus de Schnädelbach tocmai pe seama acestei relativizări a apriorismului kantian. Consecința faptului că "apriorismul cunoașterii istoriei este integrat el însuși în procesul istoric" este o intensificare extremă a tendinței istoriste, ceea ce face ca relativismul sau perspectivismul să devină de nestăvilit în absența unei "rațiuni principiale, independente de
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
cazul lui Droysen chiar dacă Dilthey nu lămurește întotdeauna suficient această problemă -, categoriile însele au la el propria lor istorie, fiind așadar rodul experienței noastre; ca și "conștiința de sine", ele se instituie la un moment dat, imposibil de precizat (în legătură cu relativizarea apriorismului la Dilthey vezi II, 2Ba și III, 3), și nu sunt deduse dintr-un principiu mai general, ca niște scheme oricând aplicabile asupra realității. De altfel, am și văzut în capitolul introductiv (I, 3E) că Dilthey le conferă presupozițiilor
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
reorientare spre filozofia istoriei, "defăimată anterior". Desigur, în condițiile date, aceasta "nu mai poate fi de tipul speculației hegeliene asupra istoriei". Acum intră în scenă Dilthey, o dată cu care "filozofia istoriei devine critica rațiunii istorice"70. B) Istorismul lui Dilthey a) Relativizarea apriorismului kantian În subcapitolul precedent am văzut că Riedel vorbește despre faptul că Droysen "s-a văzut obligat să renunțe la unitatea rațiunii". Este timpul să adăugăm că mai nimerit ar fi fost ca Riedel să fi spus: "unitatea rațiunii
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
întru totul apriorismul, ci doar încearcă să-l reformeze. Aici mai reamintim că, oricum, "critica rațiunii istorice" se dorește a fi o replică la Critica rațiunii pure (vezi I, 3C) o replică aptă să dinamizeze în spirit (post)romantic, prin relativizare și istoricizare, imobilismul clasic care mai caracteriza cadrul transcendental al cunoașterii, în varianta lui kantiană (vezi II, 2Aa). Într-un alt subcapitol (II, 1Bd) am schițat deja în ce măsură se apropie și se distanțează de Kant atât Droysen, cât și Dilthey
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
mai nuanțat și raporturile lui cu supraistorismul. Faptul că un istorist ca Dilthey nu abandonează total o abordare transcendentală nu înseamnă că el ar ceda unor tentații supraistoriste, deoarece o distanțare de universalismul hegelian se poate înfăptui chiar printr-o relativizare a cadrelor a priori, și nu neapărat prin negarea existenței acestora. În sensul existenței unei coordonate apriorice la nivelul istorismului în general ne îndrumă și Schnädelbach atunci când, referindu-se la Droysen, vorbește așa cum am văzut despre "o ciudată încrucișare între
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
dobândește inevitabil o componentă transcendentală. La o eventuală întrebare despre cum se împacă totuși acest apriorism cu o viziune care pornește în mod declarat de la experiență și de la imanența vieții, răspunsul nostru este că lucrurile sunt cu putință printr-o relativizare a apriorismului kantian. Am optat pentru termenul de "relativizare" din două motive: 1) deoarece tocmai "rațiunea istorică" reprezintă un context, un șir de corelații de cele mai diverse tipuri (vezi III), cu alte cuvinte, un cadru dat aprioric, constitutiv în
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]