1,325 matches
-
și multe momente de tăcere meditativă. Tatăl său o privea curios. - S-a întâmplat ceva, la conac? Te-a supărat ceva sau cineva? se șterse delicat cu șervetul, în colțul gurii, lady Catherine. Citește mai mult Timpul se scurgea cu repeziciune. Alma era prinsă de întâlnirile cu prietenele. Rutina zilnică o ajuta, să uite de cealaltă existență.Seara, în singurătatea budoarului, amintirile o copleșeau și i se făcea dor de conac, de viața de acolo.Încerca, să ascundă stările de melancolie
CAMELIA CONSTANTIN [Corola-blog/BlogPost/385192_a_386521]
-
tumoarea, care apăruse între timp, va fi extirpată de tot. La doar 3 luni de la a doua operație, în data de 8 iulie 2015, un nou RMN îi arăta că lucrurile nu evoluează deloc în favoarea ei. Tumoarea se dezvoltă cu repeziciune atât în interiorul creierului, cât și în exteriorul cutiei craniene. Are nevoie de a treia operație, iar suma de 60.000 de euro nu mai pare imposibil de strâns, mai ales că foarte mulți oameni s-au oferit să o ajute
Strigăt de ajutor al unei mame: “Nu vreau să-mi las copilul singur în această lume. Vreau să trăiesc!” [Corola-blog/BlogPost/92912_a_94204]
-
bărbați, femei și copii, panicați, se agitau Încoace și Încolo, Încovoiați sub desagi și provizii, căutând o scăpare imposibilă. Între timp, după ce părăsiră povârnișul fortificației, cei doi bărbați se scufundaseră În labirintul de străduțe care diviza centrul așezării. Înaintau cu repeziciune, căutând să-și deschidă calea prin mulțimea Îngrozită care se Îndrepta spre locul de debarcare. La capătul unui coborâș, zăriră portul interior, ocrotit de un zid aflat Încă În picioare. Era acolo o corabie, așa cum nădăjduiseră. O galeră neagră, Înclinată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Morții? El e unul din membrii Studium-ului? Dintr-o dată, Îi revenise În minte chipul inteligent al spițerului, acum, Însă, Într-o altă lumină. Mai sinistră, dacă avea de a face cu acel butoi de ipocrizie de papă. Celălalt aruncă cu repeziciune o privire prin hârtii, Înainte să Încuviințeze. Între timp, Dante reflecta În tăcere. Până la urmă, Își aminti de messer Duccio, care continua să strângă registrul de parcă ar fi fost averea familiei. — Poți pleca. Dar o să am nevoie de serviciul dumitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
matematician, se grăbi să adauge omul, ușor Înțepat. Dante Își aminti că auzise de el: era unul dintre asistenții marelui Arnolfo di Cambio, și venise cu el de la Roma, când Începuseră lucrările pentru noua catedrală. Îl măsură din ochi cu repeziciune, parcurgându-i profilul alungit și dizgrațios. Măreția calului se distingea În formele prelungi ale membrelor și ale feței, cu o forță reținută ce părea mereu pe punctul de a se manifesta În toată puterea ei. Mâini ce păreau născute ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
I se păru că, În timp ce vorbea, nu scăpa din ochi grupul celui de al Treilea Cer, și că nici acestora, la rândul lor, nu le scăpa nici un gest de al său. Ajunse În locuința de la San Piero după ce străbătuse cu repeziciune străzile de peste Arno, pustii odată cu lăsarea nopții. Pe treptele ce conduceau la chilia lui, puterile Îl părăsiră pe neașteptate. Trupul ceda istovirii acelor două zile Îngrozitoare. Fu nevoit să se oprească la jumătatea drumului pentru a-și recăpăta suflarea. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Fu surprins să zărească, prin mulțime, siluetele lui Augustino și Antonio, stând de vorbă cu cineva Întors cu spatele spre el. Îl recunoscuseră la rândul lor. Veniră spre dânsul, abandonând dintr-o dată acea atitudine confidențială, În timp ce necunoscutul se Îndepărta cu repeziciune, fără să-și fi arătat fața. — Messer Durante! Te afli pe aici cu treburile dumitale oficiale? Întrebă Antonio. — Sau pe urmele asasinului? adăugă celălalt. — Și una și alta, fiind treaba mea de prior lupta Împotriva răului. — Ai șters-o deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
autoritate egală cu a lui. El Însuși purta toate Însemnele funcției. Apoi le ordonă soldaților să mărșăluiască spre Santa Maria Novella. Voia ca spionii lui Acquasparta, care cu siguranță dădeau târcoale, să aibă timp să Îi anunțe sosirea. Parcurse cu repeziciune strada care separa locuința lui de nunțiatură. La fiecare pas, vacarmul și gloata sporeau, ca și când toți locuitorii Florenței și-ar fi dat Întâlnire sub Încartiruirea vicarului papal. Pe ultima bucată de drum Îi veni greu să mai Înainteze. Escorta sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În prag, Teofilo avea aerul că Îl aștepta. Intră hotărât, urmat de spițer, care se dăduse la o parte pentru a-l lăsa să intre. Întrucât Împrejurările deciseseră În locul lui, acum avea să o interogheze pe femeie. Își roti cu repeziciune privirile În jur, căutând-o. — Unde e... — Antilia? Pe ea o cauți? Întrebă Teofilo pe un ton șiret. A fost pe aici nu demult. — Unde a plecat? Întrebă Dante Încurcat. Era sigur că nu o văzuse ieșind. Dar, În confuzia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pe care Îl purta pe degetul arătător Într-un tampon de fetru muiat În cerneală și, după o ultimă ezitare, aplică sigiliul. — S-a făcut, se mărgini să adauge trecându-i lista vecinului de la dreapta sa. Rând pe rând, cu repeziciune, ceilalți patru priori repetară acest gest, ca și când ar fi vrut să se descotorosească de o spaimă, acționând rapid. Al cincilea reținu pentru o clipă documentul, Înainte de a-l trece ultimului. Din fericire, mandatul nostru expiră la idele lui august. Intenționez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să pătrundă În Palatul priorilor, fără ca garda să fie alertată? Șovăi o clipă: poate că ar fi trebuit să se Întoarcă și să adune câțiva soldați, Înainte să se apropie de inchizitor. Însă acesta Îl zărise și se mișcă cu repeziciune prin spațiul pustiu al claustrului, parcă nerăbdător să ajungă din nou sub umbra ocrotitoare a porticului. — Mă bucur să te Întâlnesc În sediul oficiului dumitale, frate, Îi zise, Întinzându-i ostentativ crucea pe care o purta la gât. Dante mișcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
imaginea unui stol de harpii care se năpusteau asupra fantoșei moarte. Oricare ar fi fost scopul acelei pantomime, se gândi el, atât Îngerii cât și demonii ar fi făcut mai bine să se grăbească, Întrucât hemoragia de rumeguș epuiza cu repeziciune obiectul atenției lor. — Vezi cum ispitesc trupul cele șapte Păcate capitale? Numai că cele șapte Virtuți nu le lasă să-l ia pe bietul om! mai exclamă mojicul, care părea să nu piardă nici o replică din aprinsa dispută. — De ce trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ce părea să fie șeful năvălitorilor, păru să se liniștească. Un bărbat bondoc, purtând o armură greoaie, răcnea comenzi În dreapta și În stânga și, Între timp, din ochi, părea să Îl caute chiar pe el. Poetul Îi ieși În Întâmpinare cu repeziciune, deschizându-și drum prin gloata confuză de mușterii. Poate că providența mi te trimite aici, Bargello, zise el. Oamenii aceia se puteau dovedi necesari, dacă voia să o oprească pe dansatoare și să se asigure că nici unul dintre ceilalți nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
că nu-ți place cuvântul... 19 Când intri Într-o poveste care sfidează normele realității, cel mai greu este să depășești primul hop, să accepți Întâia abatere de la regulile firescului; restul vine de la sine. Iar când șocurile se succed cu repeziciune, practic nici nu mai realizezi rostogolirea iremediabilă În vertijul noii realități. Nesfârșită este capacitatea noastră de adaptare, scuză-mi tonul prețios. Și adânc adevăr grăiește Înțelepciunea milenară a poporului român: nu da, Doamne, omului cât poate să ducă! N-are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
o disciplină ce nu figura În programa de Învățământ. Orgoliul micilor genii pubere, care nu suportă nici cea mai neînsemnată Înfrângere... - Scuză-mă, te rog, sunt extrem de nervoasă, a spus Eveline după câteva momente de tăcere. Își revenise cu acea repeziciune incredibilă și derutantă care mă intriga de fiecare dată. Pot să continui? Întrebare evident retorică, la care am răspuns doar cu un gest de Încuviințare, formal și el. - Se observă ușor că nu poate fi vorba despre o corespondență simplistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
spun! Fiecare minut contează. — Ne pot descalifica pentru asta. — Și cum or să afle? Ai de gând să le povestești? Nu, dar... Nici un „dar“... Numitul Marc era, desigur, un om irascibil și părea din ce în ce mai nervos, deoarece își mișca pistolul cu repeziciune, îndreptându-l pe rând, spre toți cei de față. — De vină sunt imbecilii ăștia care au greșit hărțile; și ni s-a spus că dacă avem vreo problemă, să ne descurcăm cum putem. Așa că să terminăm odată cu asta. Celălalt stătu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
lansau spre pământ de îndată ce domnea din nou întunericul, într-un continuu du-te-vino, părând a nu ști ce carte să păstreze, fiindcă de la facerea lumii nici o ființă înaripată nu-și amintea ca zilele și nopțile să se succedă cu o asemenea repeziciune. Un mercenar trase într-o hienă șchioapă și înnebunită, ce se aruncase asupra lui arătându-și amenințătoare colții, altul crezu că împușcătura era împotriva lui și trase la rându-i un glonț, un altul răspunse din întuneric - și, astfel, cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mi l-a plasat în mână. Politicos ar fi fost să îl dau pe gât. încă voiam să îmi răspundă la întrebare, dar nu eram în stare să fac presiuni asupra lui. Somnul sau cel puțin inconștiența se apropia cu repeziciune. Am să dorm aici, Tom, am spus cu grijă, mângâind salteaua. Ăsta e patul meu. Tu unde o să dormi? Tom a fost pe fază. — Vrei să spui că nu pot să dorm aici? —Mmmm... —Dar, Sam, nu pot să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
fost o noapte nefericită care a clocit o dimineață și mai nefericită. Ziua următoare a fost într-adevăr un coșmar - soțul meu nu mai vorbea cu mine nici măcar un cuvânt. Luni a fost și mai rău. Răul înainta cu mare repeziciune. Ca un șarpe pe mușchii corpului suplu, uneori mușcându-și coada , devenind un cerc perfect. Dis-de-dimineață au venit în vizită directorii de la bancă. În frunte cu șeful lor, erau zece persoane. O echipă kafkiană, cu părul tuns în același fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
apropiindu-se tot mai repede de el. Îngrozit, se răsuci pe călcâie și o rupse la fugă prin galerie. Călcă pe una din traversele putrezite de lemn care se rupse și căzu la pământ. Din spate, negura se apropia cu repeziciune, inundând galeria. Întunericul se prăbuși peste el învăluindu-l cu totul. 3 Farurile spintecau întunericul pădurii. În noaptea caldă de au gust, camionul gonea la vale pe panta muntelui. Coroanele copacilor se închideau deasupra drumului, dându-i senzația că merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu-i bine să mai rămânem! Se întoarse pe călcâie, îl luă pe Cristi de braț și îl trase după ea. Porniră repede spre oraș. Pașii lor răsunau pe dalele de piatră de pe pavaj. Deasupra lacului, ceața se îndesea cu repeziciune. În lumina lunii, deja apa părea o suprafață lăptoasă, ce fremăta în valuri mici. Deși nu bătea nici un firicel de vânt, dinspre lac se simțea o răceală puternică. De ce ne grăbim așa? întrebă Cristian Toma. Nu-mi place ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
domniței, rosti Moș Calistrat, privindu-l în ochi, vreau să fii tu însu-ți acum! Care domniță? Se întrebă Cristian confuz încă. Despre ce vorbea moșneagul? Încerca să-și obișnuiască ochii cu întunericul în timp ce amintirile îi reveneau. Întunericul se lăsa cu repeziciune iar el se afla cu Moș Calistrat în pădure. Unde era însă Ileana? De ce nu se afla împreună cu ei? Bătrânul de lângă el nu-i inspira de loc încredere, mai ales că nu-și amintea de loc cum ajunsese singur numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și dezarmat. Știa că se află în fața unui rău fundamental care nu voia nimic altceva decât să-l ucidă. Își strânsese capul între umeri și privea în sus. Dintr-o dată pe obraji simți iarăși căldura serii de vară. Cu o repeziciune de necrezut, ceața se retrăgea strângându-se într-o formă aproape rotundă. Era din nou adunată în fața stâncii unde se deschi dea intrarea în mină. Luna ieșise de după munte, scăldând poiana într-o lumină lăptoasă. O puzderie de stele spuzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vremea căutând explicații. Bănuia că tot toiagul era de vină. După direcția în care se deplasau, Toma își dădu seama că se îndreptau spre drumul forestier. Coborau panta muntelui cu o viteză incredibilă. Alunecau pe lângă trunchiurile albicioase ale copacilor cu repeziciune. Inspectorul se strânsese lângă Moș Calistrat, temân du-se să nu se lovească de acestea. În curând se aflau pe drum. Se opriră câteva clipe scrutând cu atenție împrejurimile. Apoi bătrânul îl trase din nou după el. Mergeau, sau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Vâlva era foarte aproape de Cristian. Nu se mișca de loc, probabil că o descumpănise faptul că dintr-o dată, inspectorul devenise invizibil pentru ea. Se părea că reușise să recupereze toiagul exact la timp. Brusc, arătarea prinse a se rostogoli cu repeziciune spre bătrân. Ajunsă acolo, sfera cețoasă se lăți dintr-o dată, ridicându-se peste acesta. De acolo unde se afla, îi venea tot mai greu să-l vadă pe bătrânul paznic. Conturul trupului său devenea din ce în ce mai șters, pe măsură ce bestia se strângea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]