329 matches
-
schimb, în magazia creierului, rețeaua de distribuție mergea anapoda. Speranțe și temeri, extrapolări de tot felul și creativitate pe jumătate dezvoltată lunecau la întâmplare dintr-un compartiment într-altul. Ripley, master principal, avea nevoie de mai mult autocontrol. Gândurile ei repezite necesitau o mai mare acuitate pentru a produce combinația dorită. Cu un mic efort, cât și cu o mai mare încredere în ea însăși, ar putea deveni o foarte bună visătoare profesionistă. Oricum, îi plăcea câteodată să-și închipuie această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
de comandă, se uită pe ecranul de control cu dușmănie. Avea o poftă irezistibilă să-i dea un pumn părându-i rău că nu l-ar fi primit Ripley în cap. Evident, era pură fantasmagorie. Deși era din fire vioi, repezit, se stăpânea și-și dădea seama că avea nevoie de monitorul de control. Și de Ripley. Ash executa asupra corpului lui Kane o nouă gamă de teste. Ele îi dădură informații suplimentare asupra stării sănătății acestuia; nimic folositor deocamdată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
către un pârâu învolburat a cărui undă se îmbogățise cu apa din zăpezile topite și curgea năvalnic și zglobiu. Apă, hai să stingi focul! Apa nu mai stătu să întrebe de ce trebuie să stingă focul. În curgerea sa tumultuoasă și repezită, nu avea timp să mai stea pe gânduri și urmă zborul vrăbiuței către focul care ardea în grădină. Focul văzu de departe primejdia care îl paște și porni către magazia de unelte, unde-i spuse toporului: Toporule, du-te să
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
ea. Șefa de cadre de la Județeană îl chema când o luau crizele de nervi la stomac, mai ales în ajunul plenarelor. Dar nu s-a pus niciodată problema de dragoste chioară și de copii! Există până și aici, la amorurile repezite, o disciplină și înțelegere reciprocă. Că, altfel, ce rost mai are socialismul cu toată gargariseala lui disciplinară... Nu a avut copii cu nevasta legiută, că așa a hotărât el, și o să-i dea profesoara asta plod?! Se juca nervos cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
inginerul Nisip. - Să uităm, asta-i deviza patriotică a momentului de-acuma. Asta-i indicația de la etapa asta istorică care-o trăim. Facem pace. Vă luați morții și vă vedeți de treabă. Partidul v-a iertat. Tăie de câteva ori, repezit, aerul dintre el și cei doi, vrând parcă să le arate cum fac autoritățile ordine. Dădea agitat din mâini, când îl zări iar pe insul de mai înainte, cel cu crănicelul. Sta rezemat de fereastra dinspre bulevard, cu brațele încrucișate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
agitat. Reuși să-și scoată cizma. Îi arătă meseriașului copita. - Potcoave de douășpatru, comandă el. Cu zece caiele, nu mai multe! Player cu papa Popa Băncilă aproape că adormise. Plecaseră toți. Rămăseseră numai rubedeniile, retrase în bucătăria de vară. Vorbeau repezit, împărțeau ceva, făceau socoteli, nu reușea să deslușească ce se discuta acolo. Dăduse să plece și el mai demult, dar insistaseră să mai stea, să aștepte până pleacă toți ceilalți. Emilian Țongu, un fel de nepot, sau copil de suflet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
popa, făcându-și de data aceasta o cruce mare, cu plecăciune până la dușumeaua proaspăt dată cu gazolină. O bătrânică de lângă ușa sălii de ședințe numărul trei îl observă și îi răspunse și ea cu o plecăciune și o cruce mică, repezită. Era în costumul cărămiziu popa, cu umbrela șiroind, cu geanta voluminoasă lucind de apă, cu barba roșcată răsfirată. Părea un negustor venit să vândă ceva, orice, unul dintre nenumărații comercianți ambulanți care năvăleau prin birouri, perturbând dulcea tihnă a făcutului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Să-i dea și lui niște dolari, dacă tot dădea în stânga și dreapta. Îngândurat se așeză lângă acela. Un bărbat slab, puțin ghebos, concentrat asupra scrijeliturilor sale de pe dale. Din când în când insul întorcea capul spre părinte. Îl privea repezit, dojenitor parcă. Nu scotea nici un cuvânt însă. Părintele scoase din servieta mare, burdușită cât o cutie de armonică, pachețelul cu mâncare. Câteva felii de pâine, niște șnițele, felioare de gogoșari. Îl răzbise foamea. Începu să mănânce. Ca și cum ar fi vorbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
se dădea totul, venea subminarea: trecutul pe mai multe liste. Și-i forțai astfel pe comuniști să scoată la surplus ultimele lor rezerve. Până la golire și epuizare!“ Se opri îngândurat, de efect. Își scutură câteva scame de pe umărul stâng, nervos, repezit. Aproape îl lăsase junghiul. „Dar subliniez - și arătă cu mâna întinsă spre fundul sălii, poate, poate o fugi definitiv junghiul -, cu justificată mândrie subliniez, că adevărata, marea, tăcuta rezistență a poporului român a dat-o hoția socialistă. Că, vorba aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
tinerețe? Știi tu ce făcea Dominic ăsta la magazia lui la Chitila? Hoțul hoților l-ați pus să vă ducă la adevăr și răzbunare. Vai de capul vostru... Credeți că nu sunt gloanțe și pentru voi? O mângâie și el, repezit, instictiv. Încercă să-i zâmbească, îmbunat: - Mamă, dar noi nu avem nimc cu Codreanu, nici cu Antonescu. Nici cu Ceaușescu. Nu mai avem ideologii de-astea extremiste. Dar patriotismul trebuie să-l urmăm, tocmai pentru că știm în ce lume trăim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
bloc, dar la două camere. După Revoluție s-a mutat la trei camere, că era văduvă de erou. Stătea cu Sofonică la televizor și privea revoluția de la București, când au auzit împușcăturile de la Județeană. Mai firave la început, apoi mai repezite. O mașină cu un difuzor trecu pe stradă și cineva striga la megafon, „Ieșiți, bă, nenorociților, să apărați revoluția, nu stați ca șobolanii în case.“ Părea vocea colonelului Goncea, dar nu era sigură. Dar nici altul nu putea fi, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
unde. Tu știi? - Ce-ai zis acolo? Băi, Vali...bodogăni Rozalia. - Mesteacăn, dragă. Uite-așa, cu pielița albă, mlădițe gingașe, să vezi ce trup am acuma... Tăcu o vreme. Tăcea și Rozalia. Îi auzea doar răsuflarea greoaie și câteva gogâlțuri repezite. Mai trăsese câteva duști. Apoi se răsti: - Auzi, Vali, nu mai sta fato singură în casă și cu televizorul deschis. Dau ăștia niște povești cu unii din ăia care zice că e peste tot, că înnebunești. Tu pe ce lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mai scoate încă un braț din a doua, torsul din a treia, câte un picior din a patra și a cincea. Dar capul? Unde va fi capul? Cine a luat capul?, întrebă acela, cu vocea preschimbată într-un chițăit ascuțit, repezit. Aici e marea taină a vieții voastre! Nici nu apucă să își isprăvească vorbele și dispăru. Fără fum, fără furtună, fără claxoane, fără motiv. Dispăru. Cei doi se priviră speriați, grei, stane de piatră. Întoarseră capul spre Biluță Preda și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
dupè ce va fi pus apă de cafea, apoi cafeaua mècinatè în conul de hartie al aparatului și va fi apèsat butonul, va veni în spatele meu și se va aplecă peste umèr, Ce crezi, va merge? Da! da-ul meu repezit, firește cè va merge, cu dreapta manipulând cu dexteritate mouse-ul și cu stânga cuprinzând aproape toatè tastatură, atent la cerințele afișate pe ecran, s-a uitat peste umèrul meu și, nepricepând probabil ce se întâmplè, s-a îndepèrtat, când eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
cu plete blonde, care nici mècar nu l-a citit pe Nietzsche! Cred cè nu-i atât de simplu, Ilarie, ca un bèrbat sè se întoarcè la o patrie femininè, pierdutè și uitatè din vremuri strèvechi! Nu e ușor, vine repezit rèspunsul lui, dar drumul acesta e o provocare! Și e mai greu decât orice luptè, Aceasta e adevèrata luptè! Pentru tine, Ilarie, totul se raporteazè la Dumnezeu, la credințè, dar pentru mine ca bèrbat obișnuit, lucrurile stau altfel, Nici eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
DE CÎTE ORI IUBITO... De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte, Oceanul cel de ghiață mi-apare înainte: Pe bolta alburie o stea nu se arată, Departe doară luna cea galbenă - o pată; Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite O pasăre plutește cu aripi ostenite, Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus C-un pâlc întreg de pasări, pierzîndu-se-n apus. Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare, Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cadmiu, arme de vânătoare Învelite cu plăci de argint, covoare scumpe, sobe de Meissen alb ca laptele, statui de bronz... Bătrânul a ezitat puțin și a spus ,,nu,,. Un nu Înlăcrimat dar ferm. Îți amintești și acum de gestul lui repezit când ți-a dat Înapoi mica sculptură din lemn ce-o Înfățișa pe Pomona, zeița fertilității. Ghetele vechi, În care picioarele păreau că Înoată se umflaseră de ploaie și când ți-a spus că un muribund nu cumpără obiecte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
-i! Ți-am interzis să ceri ceva, orice, orice, orice! Pe loc, tata ar putea să devină unul dintre acei oameni cu atât mai greu de suportat când se enervează cu cât de obicei se strigă la ei, sunt Împinși, repeziți, bruftuluiți de toată lumea și În tot acest timp ei surâd, fac glume, Își cer singuri scuze și, când se dovedește a fi mai puțin cazul, Încep dintr-odată să urle cu glas răgușit, pițigăiat, mâinile tremurându-le, obrajii congestionându-li
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
lucru care se putea vedea chiar și din felul în care își potrivise mustața, luând prea mult din ea în partea stângă. Era stânjenit ca un școlar care pășește prima oară pe scenă pentru a primi un premiu și vorbea repezit, ca să arate o tărie pe care, de fapt, nu o avea. — Noaptea trecută au fost uciși niște oameni în oraș, spuse el. Adjunctul guvernatorului militar, un sergent și o fată pe bicicletă. Nu ne deranjează moartea fetei, adăugă el. Francezii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
aceea Charlot înainta cuprins de temeri și de întrebări. Cât i se părea de ciudată perspectiva de a redeveni el însuși, fie și numai pentru o singură persoană! Dar cel care deschise ușa era un necunoscut, un tinerel cu vorba repezită și atitudinea unui meseriaș harnic și priceput. Își puse în geantă cele sfinte cum își pune un instalator uneltele. —E ud pe jos, prin câmp? întrebă el. — Da. Atunci așteaptă-mă să-mi pun galoșii. Pășea repede, iar Charlot de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
cu ușurare sunetul apei ce curgea la vale. Greierii încă nu-și reluaseră concertul nocturn însă Cristian simțea că revine în lumea reală. Calistrat îl ajută să se ridice în picioare trăgându-l după el. No, hai! îi spuse el repezit. Trebuie să pornim după ea! Vâlva, ori ce altceva o fi fost arătarea aceea, dispăruse după peretele de piatră. Bătrânul îl apucase pe inspector de braț și îl târa după el. Mergeau foarte repede iar lui Cristian îi venea tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de concentrare! Plec și las acasă femeie tânără și trei copchii, șuieră bărbatul, trântind căciula pe lutul odăii. Ba, poate, patru, că Safta a rămas grea! puse mâna la gură Ileana, parcă astupându-și vorbele. Cu pași mari și gesturi repezite, Gheorghe inșfăcă șiacul, luă căciula și ieși în pridvor, sorbind aerul înmiresmat al toamnei târzii. „ Ce-o să fac? Cum să las sufletele singure? Mai bine plec în codru și nimeni n-o să mă găsească!” Cu această hotărâre, porni spre casă
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
ochi, bucuros că presimțirea lui nu a dat greș. Da, bădie, încredință și Dumitru, asta-i minune mare! Și cei trei frați s-au îmbrățișat cu putere, bucuria lor stârnind interesul celorlalți consăteni, care, parcă uitaseră de rânduiala rândului. Vorbe repezite cereau lămuriri despre peripețiile bărbatului socotit mort în război, despre zilele în care a fost ținut prizonier, cum a scăpat, pe unde lau dus pașii destinului, cine l-a călăzuit spre satul de baștină. Sufocat de întrebări, Gheorghe nu reușea
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
ea o ai cât trebuie pentru douăș’ unu? Nu știu, cred c-o am normală. Asta numa’ o femeie poa’ să-ți spună, se pune ea din nou pe râs, fără zgomot. La femei ai fost? Cum să nu? răspund repezit, și ca să fiu în ton cu spusele îmi și întorc privirea spre ea, de la sânii care-i scapă din bluză la fața cu trăsături cam dure, cu ochii de tătăroaică aduși tare spre tâmple cu ajutorul unui machiaj din acelea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
eu mă încăpățânez să scriu cu c, și-atunci mai trebuie să suport și pronunția Lavrici... Și tu n-ai chiar nimic străin, nimic-nimic? Eu, de exemplu, zic că-s puțin turcoaică... Lasă, nu contează, a decis pe un ton repezit și s-a întors încruntată în carte. În casă, undeva s-a deschis o ușă: era cam ora când se retrage Anton de la scrisorile lui la culcare. Manevra păcălește pe oricine nu-l cunoaște: musai Tony se scoală după trei-cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]