2,221 matches
-
părem că ne-am asumat vina ne angoasează; și acestea sunt doar momente de trecere: ne întoarcem către noi căutând vinovați, ne oprim asupra noastră, dar asta se întâmplă numai pentru câteva clipe, trecând rapid dincolo de noi, înspre destin și resemnarea în fața lui. Această atitudine este vizibilă și la nivel individual. Uitați-vă, spre exemplu, la un accident auto: cel mai adesea ambii conducători coboară nervoși din mașină, și încep să țipe unul la altul acuzându-se reciproc. Rar recunoaște cineva
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
exemplelor rele constituie o reiterare a răului. Una din părțile slabe ale secularizării o constituie preluarea rolului Divinității de către înlocuitori ai acesteia. Astfel, oamenii așteaptă să fie ajutați de stat, considerându-l vinovat pentru multe din necazurile ce-i încearcă. Resemnarea în fața voinței Domnului nu a fost înlocuită de o abordare rațională a problemei, așa cum dorea modernitatea, ci de revolta surdă împotriva statului. Ceea ce ne arată că statul a uzurpat funcții și simboluri prea tari pentru el. Între Eu și Io
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
miresei constituie o durere pentru mireasă, voalul (hobotul) este înlocuit cu un tulpan și purtat obligatoriu, demonstrând trecerea ei spre menirea de nevastă; - A treia secvență este dominată de sentimentul de integrare în noua stare, un sentiment aproape tragic, implicând resemnarea totală față de bucuriile vârstei tinere. De aceea noua stare este așteptată ca un infern în care încetează cântecul și horele. Într-o căsnicie există spații sacralizate: vatra care semnifică statornicia, pragul și poarta fiind calea regenerării. Influența juca un rol
Monografia comunei Lespezi, judeţul Iaşi by Vasile Simina (coord.) Ioan CIUBOTARU Maria ROŞCA Ioan LAZĂR Elena SIMINA Aurel ROŞCA Vasile SPATARU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91877_a_93004]
-
Visul tău nu s-a adeverit. Am privit iar spre treaptă și l-am văzut plecând, în sfârșit. Se îndepărta alene. Nu mai era nici un strop de speranță. După ce-am văzut șarpele, în inima mea a început să încolțească resemnarea. Când a murit tata, a fost un șarpe mic, negru, lângă patul lui. Am văzut atunci, cu ochii mei, șerpi încolăciți pe toți copacii din grădină. Mama nu mai avea nici măcar puterea să se ridice și se afla într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
frivolitate în judecarea ei. Indiferent dacă ne place sau nu să ne uităm la televizor, schimbarea adusă de existența televizorului în modul nostru de a ne reprezenta lumea, în însuși stilul noastru de viață este considerabilă. Daniela Zeca-Buzura are această resemnare, specifică omului de știință, în fața evidenței, ea nu face propagandă în favoarea sau împotriva fenomenului TV. Valorificând o documentație bogată și bine însușită, regândind ce s-a spus sau scris despre impactul televiziunii asupra existenței oamenilor, ea avansează idei care aduc
Televiziunea, sine ira et studio by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/7221_a_8546]
-
discursului critic aparține activistului de partid Tutilă Unu, și el un comunist și un marxist dezamăgit (cap. VIII din vol. II). La toate acestea, Desiderius Candid nu mai adăuga în final, internat la ospiciu, decât lehamitea, disperarea, amărăciunea, epuizarea psihică, resemnarea totală ca victimă: "întreaga rezistență spirituală a culturii noastre creștine, democratice și europene se prefigurează emblematic și premonitiv prin existența și funcționarea, la toți indicii și parametrii, a acestui ospiciu în care demența puterii cuprinse de frică încearcă să înnebunească
O satiră politico-filosofică by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8727_a_10052]
-
în sufletul meu") sau prin minciună, cooperare și supunere temporară cu gândul de a te dezice, de a te sustrage, de a reveni și a trăda când îți vine mai bine. O rezistență defensivă izvorâtă în mare măsură dintr-o resemnare, devenită prin prea lunga practică nepăsare, și dând frâu liber spiritului tranzacțional pe care ni-l atribuie toți sociologii și unei capacități de adaptare care pornea de la șiretenie și superficialitate ajungând la lașitate și autodispreț. Pentru că disprețul pentru ceilalți devenise
Bășcălia la români de la salvare la sinucidere by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/9798_a_11123]
-
eseului: Toleranța și intolerabilul. Criza unui concept. Devenită loc comun, cu "o validitate oarbă, fără contur", toleranța beneficiază de un fals prestigiu, care ocultează "problematica riscantă și complicată a intoleranței", o dată cu oricând posibila, dar neîngăduita sa confuzie cu indulgența, complicitatea, resemnarea. Aici apare și acel frumos și insolit concept de "grație socială": " Diferența care ne desparte e secundară față de umanitatea care ne unește. Nu mă obligați să iau mereu notă de împrejurarea că sunt altfel! Așadar: A. Asumați diferența! și B.
Grația socială by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/9909_a_11234]
-
griji, de pierderea unor fiine foarte apropiate, ?conjurate cu o mare afeciune, care parc?? altereaz?chipul. Notă dominant?nu o mai reprezint?setea de a conduce, autoritatea, ci o asumare mai limitat?a puterii regale, că s?nu spun o resemnare, compensat?numai de marile delicii ale artei, sub toate formele ei, i de splendorile naturii. Prin excelen? un spirit artist, Regina Maria abia ? Frumos ? g?ete salvarea.
Bucuriile și durerile unei regine by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/9915_a_11240]
-
finitudini a vieții, a dispariției prietenilor și a tuturor celor apropiați, a morții iluziilor și speranțelor, în fond, a inutilității oricărei tentative de a pune o ordine rațională în existență, poetul nu se revoltă. El își asumă cu tristețe și resemnare acest destin. Totul seamănă cu una dintre multele înfrângeri punctuale din viața cotidiană. Întrebarea care se pune este dacă, în aceste condiții, viața mai merită trăită sau este doar o pauză plicticoasă în nesfârșita eternitate a morții? Un posibil răspuns
Tristeți crepusculare by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9935_a_11260]
-
și cu noroi, formează un fel de mîzgă perpetuă. Geamuri întregi și geamuri sparte filtrează lumina soarelui sau a nopții într-un mod ciudat, îmblînzind-o parcă. O atmosferă stranie mătură întreg peisajul. Diferite unghiuri și cotloane adăpostesc puțină melancolie, nostalgie, resemnare. Resturi de șine, poate de tramvai, îmi poartă ochii peste tot și niciunde. Trasee altădată clare, ordonate, sînt acum frînte, pierdute într-un desen dezordonat. Pare să fi fost aici un depou. Dar, cine știe?... "O, lună plină, de-ai
Foarte scurtă istorie incompletă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8948_a_10273]
-
și cu noroi, formează un fel de mîzgă perpetuă. Geamuri întregi și geamuri sparte filtrează lumina soarelui sau a nopții într-un mod ciudat, îmblînzind-o parcă. O atmosferă stranie mătură întreg peisajul. Diferite unghiuri și cotloane adăpostesc puțină melancolie, nostalgie, resemnare. Resturi de șine, poate de tramvai, îmi poartă ochii peste tot și niciunde. Trasee altădată clare, ordonate, sînt acum frînte, pierdute într-un desen dezordonat. Pare să fi fost aici un depou. Dar, cine știe?... "O, lună plină, de-ai
Mefisto by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8947_a_10272]
-
Sorin Lavric De fiecare dată cînd deschid un volum de corespondență, mă încearcă gustul resemnării: sunt silit să admir o artă a cuvîntului de care știu prea bine că epoca actuală nu mai e capabilă. Trăim într-o lume în care scrisorile sînt pe cale de dispariție. Și odată cu stingerea genului epistolar pierdem o dimensiune esențială
Luxul corespondenței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9000_a_10325]
-
căci creștinismul este ros de o cohortă de superstiții magice în fața cărora învățătura lui Hristos nici măcar nu mai reacționează. În fața avalanșei televizate sau tipărite de zodiacuri ce îți prevăd în amănunțime împlinirile, eșecurile, slăbiciunile și calitățile, reacția bisericii seamănă cu resemnarea vlăguită a unei instituții aflate cu un picior în groapă. Apelurile la credință și mobilizările împotriva practicilor magice, atunci cînd totuși se mai fac auzite, nu mai au nici un efect. Ne citim zodiacul cu aceeși seninătate cu care ne consultăm
Revanșa lui Mithra by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9047_a_10372]
-
de stoicism nu poate dăuna nimănui, iar pentru cei care nu mai suportă urîtul vieții, răsfoirea lui Seneca sau Marc Aureliu poate fi salutară. Scrisorile lui Seneca către mai tînărul său prieten Lucilius sunt un exemplu de pledoarie făcută în numele resemnării demne. Așadar, nu simplă resemnare, ci ținuta sobră a unui om asupra căruia constrîngerile lumii nu mai au putere. Resemnarea aceasta are o natură aparte: nu e nici slăbiciune, nici disperare și nici pasivitate neputincioasă. E mai degrabă o cumințenie
Un chietist destoinic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9114_a_10439]
-
nimănui, iar pentru cei care nu mai suportă urîtul vieții, răsfoirea lui Seneca sau Marc Aureliu poate fi salutară. Scrisorile lui Seneca către mai tînărul său prieten Lucilius sunt un exemplu de pledoarie făcută în numele resemnării demne. Așadar, nu simplă resemnare, ci ținuta sobră a unui om asupra căruia constrîngerile lumii nu mai au putere. Resemnarea aceasta are o natură aparte: nu e nici slăbiciune, nici disperare și nici pasivitate neputincioasă. E mai degrabă o cumințenie teoretică dată de gîndul că
Un chietist destoinic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9114_a_10439]
-
Aureliu poate fi salutară. Scrisorile lui Seneca către mai tînărul său prieten Lucilius sunt un exemplu de pledoarie făcută în numele resemnării demne. Așadar, nu simplă resemnare, ci ținuta sobră a unui om asupra căruia constrîngerile lumii nu mai au putere. Resemnarea aceasta are o natură aparte: nu e nici slăbiciune, nici disperare și nici pasivitate neputincioasă. E mai degrabă o cumințenie teoretică dată de gîndul că lumea are niște măsuri cărora trebuie să li te supui statornic, și asta chiar și
Un chietist destoinic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9114_a_10439]
-
legal și a cărei conducere poate fi schimbată imediat ce și-a depășit limitele. Abuzul este primul care poate fi cenzurat. Poate că un drept de preempțiune a statului ar trebui introdus în cazul acestor opere orfane." O pledoarie concludentă împotriva resemnării: "Taxele sunt adeseori disproporționate față de serviciile care sunt făcute. Chiar sunt intangibili cei din conducerea CopyRo? Transparența trebuie îmbunătățită." Doamna Silvia Colfescu, din partea Editurii Vremea, s-a arătat sceptică în privința justificării existenței unui organism cum e CopyRo: "Există o nedreptate
A cui este literatura română ? by Reporter () [Corola-journal/Journalistic/9112_a_10437]
-
trage consecințele pînă la capăt ale felului tău propriu de a fi, nu sincer, fiindcă aceasta nu spune nimic și se încarcă pe deasupra cu o vulgaritate, ci de a fi loial. Tot ce e între acestea înseamnă mizerie dialectică. Superioritatea resemnării loiale asupra norocului e că de noroc nu poți dispune, pe cînd de tine însuți, da, că deci poate fi mai frecventă biruința decît în cazul norocului, și mai ales că șansele sunt sporite încă, fiindcă loialitatea în comportare și
Omul în conflict cu lumea și cu sine by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/9362_a_10687]
-
luciditate, veracitate, iar nu "sinceritate": acesta este "modul de a trece satisfăcător prin viață", pe care îl adoptă Camil Petrescu, fixînd, totodată, orientarea textului care înregistrează "mizeria dialectică" dintre a (nu) fi "norocos" și a dispune de sine cu superioritatea resemnării loiale. Așadar, doar "note zilnice"; titlul e încă o dată semnificativ pentru ceea ce Nicolae Manolescu numește "modelul productiv" al jurnalelor din secolul XIX "pînă la scriitorii interbelici" (Cealaltă față a stilisticii în România literară, 3, 24 noiembrie 1988): productiv, aș adăuga
Omul în conflict cu lumea și cu sine by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/9362_a_10687]
-
în cealaltă lume, dominată, a literaturii: "Nu cred decît în personalitatea mea": iată răspunsul pe care îl dă "omul de hîrtie" atacurilor dure ale "omului social", ale celui cu "puroi în suflet". Omului în conflict nu-i sînt însă proprii resemnarea, retragerea în zona securizantă, oricîtă noblețe și superioritate ar putea vedea aici "lumea" pe care artistul de altădată o "culpabiliza" prin simplul gest de a-și arăta "rănile"; mentalitatea scriitorului se schimbă, democrația burgheză a secolului XX făcînd posibilă iluzia
Omul în conflict cu lumea și cu sine by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/9362_a_10687]
-
metaforei vindecătoare. Rugăciunea este "un exemplu al puterii cuvintelor bine alese și direcționate instinctiv spre atingerea unor scopuri concrete (îndepărtarea bolii, răului, nedreptății) sau a unor praguri spirituale evoluate (iertarea, smerenia, împăcarea)". Împăcarea cu rosturile lumii "prin înțelepciunea care exclude resemnarea, dar ține mintea trează, curioasă, deschisă", prin renunțarea la orgoliu, prejudecăți și suficiență, prin blândețe, toleranță și iertare, nu vine neapărat din cărți sau din filozofie. "Bunicii noștri acordau importanță fiecărui cuvânt pe care îl scoteau pe gură... erau mânuitori
Metafora vindecătoare by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/9406_a_10731]
-
răsăritul soarelui, când se aburcă spre albastru, cocoșul pământului. Desigur, totul nu este decât o imagine deformată... Dar cum nu avem, încă, acces la imaginea dintâi, Trebuie să ne mulțumim cu aceste reflexe... Nu e vorba de consolare, nici de resemnare vorbă nu este. E un modus vivendi, într-o lume ca nelumea. Un fel de a trăi drept, într-o lume ce se clatină, drept însemnând nu rigiditate, ci echilibru, în primul rând interior. Vă spun: este o șansă să
Douăzeci şi opt de trepte ale realului by Dan Iacob () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100976_a_102268]
-
consolarea, ci renașterea furioasă a unei provocări și mai insolente, și mai efemere. În acest cer al înfrângerilor pățești cea mai cumplită uluire care pândește un înfrânt: toate cele pierdute ți se întorc înzecit, dar însemnate cu fierul roșu al resemnării. * Privești la nevoile oamenilor cu aceeași indiferență cu care te uiți la o pisică dormind. Nici o tresărire, poate doar greutatea suferinței din milă. Te îndepărtezi de oameni pentru că nu ai cum altfel să te îndepărtezi de viață. Te închizi în
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
nu va fi mai palpitant să înviem. * Două forme de stres ale ființei: nașterea și viitorul. * Logica, pentru că explicită, este ucigașă: în ființă joacă rolul morții din natură. Odată articulat gândul acesta, rămâi preț de o secundă rege peste spiritul resemnării - și începi să trăiești ca un mort înviat, care, în loc să nu mai vrea să fie om, nu trăiește decât pentru asta. * Esența timpului? Absența ideii. * Un început al speciei marcat de suficiența beatitudinii nu ar fi acceptat nici un fel de
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]