584 matches
-
cu zgomot mânerul ușii. Am dat buzna înăuntru, lăsând ușa deschisă, am găsit lanterna, apoi lampa și chibriturile. Am aprins lampa și am ridicat fitilul. Tăcere deplină. Am strigat: „Hei, cine-i acolo?“. Strigătul meu înnebunit de groază s-a reverberat prin casa goală. Tăcere deplină. M-am îndreptat spre ușă, ținând lampa în sus, și m-am uitat în hol. Nimic. M-am dus încetișor în camera din față, acolo unde văzusem „silueta“. Nu era nimeni. Am cercetat celelalte încăperi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cea mai apropiată, apoi, dintr-un salt, am ieșit în drum și, de acolo, am intrat pe poartă și, ]u[t, pe alee către ușa din față. Nu am sunat. Ding-dongul melodios și dulceag al soneriei s-ar fi putut reverbera în aerul serii. Am ciocănit în ușă cu încheieturile degetelor, folosind vechiul cod din copilăria noastră, când ne băteam ușurel unul altuia în ușă. După un moment, Hartley mi-a deschis ușa. Reflexul la ciocănitura mea fusese, după cum mi-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în timp ce alergam pe lângă prăvălia învăluită în întuneric și în tăcere, și pe sub firma care-l reprezenta pe năvalnicul „Leu Negru“. Și cârciuma era închisă, ici-colo se vedea câte o fereastră luminată, sătenii se duceau devreme la culcare. Pașii mei alergători reverberau ecourile grabei și ale spaimei. Am ajuns în dreptul bisericii, și am cotit, gâfâind, spre deal. Nu se zărea nici o lumină pe acolo [i drumul se așternea întunecat sub umbrele pădurii care-l domina. Mi-am încetinit pașii până la mersul normal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ce vrea, nu mai știa ce trebuie să facă? Erau momente când eu însumi simțeam că ar fi mai bine dacă aș fi forțat să acționez, fie chiar presat de poliție, decât să continuu a exista în acest spațiu vid, reverberând de ecourile unor posibilități sterile. Mă străduiam să mă oțelesc îndeajuns pentru a o duce pe Hartley la Londra, s-o trag cu sila în mașină, s-o amăgesc spunându-i că o duc la ea acasă. Simțeam că sosise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în depărtare vocea lui Lizzie cântând „La cinci stânjeni adâncime“. Am ascultat atent, dar nu mă puteam orienta asupra direcției de unde venea glasul, atât de puternic era acompaniamentul vuietului mării sălbăticite. Pe urmă, m-am gândit cât de straniu se reverbera vocea ei. Părea aproape amplificată. Cânta, probabil, în interiorul turnului. Mă aflam încă în apropierea casei și am pornit-o spre turn, prin ceea ce părea acum ca un decor cufundat în întuneric. Norii luminoși se stinseseră, luna se împuținase dar era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Începea să semene cu o întâlnire de kuakeri. La un moment dat, James spuse: — Poți auzi marea? — |sta era citatul favorit din Shakespeare, al lui Keats. Am ascultat. Bătăile mării încetaseră, fiind urmate de un vaier șuierat, ritmic, care se reverbera când valurile mari, metodice, se cățărau pe stânci, le inundau, apoi se prăvăleau îndărăt. Probabil că vântul se întețise. — Da. După o altă pauză, întrebă: — Ai ceva de mâncare? — Tocană de proteine vegetale. — Foarte bine. M-am săturat de ouă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
oară, ruperea ei de mine însemnase un act teribil și extrem de greu, în fond trădase existențele noastre contopite și jurămintele de etern devotament. „Trebuia să plec în felul acesta, era singura cale, n-a fost ușor.“ Oare șocul trădării se reverberase de atunci întruna în mintea ei, asemenea exploziei originare a universului? Dar din moment ce nu a existat nici un prilej de a-și defini sentimentul, cum ar fi putut ști exact ce simte, și anume dacă era vorba de șoc, de vinovăție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
numele Valeriei întrucât este vorba de un personaj cultural aparținând istoriei locului, care a scris și poezie. Măruntă și epigonică, cum se poate vedea și din strofa publicată (de această dată, de "Evenimentul Zilei", fiindcă mai toată presa română a reverberat la unison). Un alt "merit" al răposatei, sugerat de gazete, ar fi acela că "i-a fost devastat sălbatic cavoul de comuniști". N-aș crede că secretarul comunal PCR a dispus sustragerile și distrugerea, ci mai degrabă m-aș gândi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
iarbă uscată, creștea un zid de cărămidă Împânzit cu iederă, peste care curgea dintr-un cer nevăzut Înserarea de zi cu zi. Adormeam după o pagină citită și-n mijlocul nopții mă trezeam cu degetele Înțepenite, străbătute de junghiuri prelungi reverberând până-n umeri. Mâinile mele se visau Încleștate pe fierul ciocanului de bătut tuburi, trebuia să aștept să adorm din nou și să aștept Înserarea dimineții ca să mă Întorc la lucru. Ar mai fi durat și asta o vreme, câteva luni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
am povestit atunci ce-mi spusese Pepino de Hansi și cum a fost Împușcat Pepino, cum am fugit Încoace și abia În tren am aflat câte ceva despre ce se Întâmpla, și-n acel moment o rafală scurtă de armă automată reverberă Între zidurile metroului. A fost ca un memento sonorizat și amplificat la maxim de cimentul zidurilor, pentru cei care mișună cu metroul spre treburile de zi cu zi; poporul, da, ca să caște ochii și urechile și să ia aminte. Carol
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
unul cu profunde conotații negative. Acesta are în atenție secularizarea ca instrument ideologic și politic de luptă contra religiei și Bisericii. Tocmai de aceea sociologul englez David Martin propunea înlocuirea temenului „secularizare” cu un altul, „atâta timp cât orice utilizare a secularizării reverberează prin ecourile neplăcute ale conotațiilor ei mai largi”. reluat peste timp într-o altă formă, acest sens prim al secularizării va desemna modul în care „organizațiile religioase Își mențin influența socială, averea și prestigiul”. Teza lui anthony Giddens este că
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
pradă" lui nu cad doar masele populare private de educație cărturărească, fără apetit înnăscut pentru speculațiile filozofice riguroase, ci și vârfurile intelectualității (și chiar ale celor implicați direct în activități științifice). De exemplu, viziunea lui Dante, a cărei influență încă reverberează în imaginarul occidental, împacă perspectiva Bisericii cu fondul de cunoștințe al vremii. În această viziune căderea lui Satan din ceruri și craterul uriaș creat în momentul impactului constituia un adevăr de necontestat, muntele Purgatoriului crescut la polul opus fiind o
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
trebuie să scriu lucruri care nu mă interesează, ceea ce scriu reflectă, câteodată în exces, ceea ce simt" (xv). A doua, atunci când notează că "această carte se numește Slouching towards Betlehem pentru că, acum câțiva ani, anumite versuri din poemul lui Yeats au reverberat în urechea sinelui meu ca și cum ar fi fost implantate acolo chirurgical. Cercurile tot mai largi, vulturul care nu-și aude stăpânul, privirea albă, fără milă, asemeni soarelui; acestea erau punctele mele de referință, singurele imagini care nu se asemănau cu
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
sufletului a incandenscentei dorințe pentru saltul spre abisurile divine, revelația insignifianței așezării în freamătul istoric ireversibil raportată la descoperirea veșniciei sublimului transcendent și fundamentala reînnoire, resurecție apocaliptică la nivelul conștiinței individuale. Aici apare respingerea adeziunii la iureșul de senzații ce reverberează în fiecare particulă celulară a trupului, refuzul de a răspunde strigătului primar ce răzbate din fluiditățile organicului. Așadar, reînnoirea, resurecția mistică ce vizează propria fire și conștiință nu permite adoptarea liniștitoare a unei forme de echilibru între dăruirea spre imanent
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
prin albia morții ce stă să survină, prin drumul care-și deschide șerpuirea spre stingerea sa întru final agonic. Dar aici corporalitatea nu este intermediar al suferinței sufletești ci stânca ce se fragmentează întru ruinare sub eroziunea pulsațiilor negative care reverberează dinspre spirit. Aceste suferințe ale sufletului ce sunt numai de ordin spiritual reflectă poate, cel mai fidel, dramaticul paradox de neputință și totodată mereu înălțare ce caracterizează destinul sufletului uman ancorat în potirul de materii active denumit trup. Neputința de
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
zeului ce stă să apară. Dacă în afara templului, semne și ecouri ale chemării divine pot surescita, în conștiința credinciosului, reactivarea privirii mistice, odată cu pătrunderea în sfera templului, survine întâlnirea cu însăși chemarea zeului, cu vocea meta-sonoră și epifanică dinspre care reverberează în globalitatea existenței modulații străfulgerante. Reculegerea în templu implică acceptarea lăuntrică, pe treptele ascendenței spre Divin, a însoțirii învăluitoare oferită de intensitatea profundă a ritualului de evocările picturale și sculpturale ce trimit la punctarea transcendentă a istoricului, de relicvele-mărturii menținute
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
analiza comparată a celor două arte, G. ambiționând descoperirea unor stiluri comune și deosebirea categorialului peren de istoricitatea imediată. Revelatoare pe fundalul artei universale, rezultatele cercetării îndreptățesc intenția completării tabloului comparativ înăuntrul artelor românești. Ideea unui sistem al artelor moderne reverberând în spațiul filosofiei culturii relevă coerența și orizontul unui proiect pe care G. îl susține prin cuprinzătoare, temerare itinerarii. Formulările, mai totdeauna prudente și sobre, evită tonul apodictic. Strădania îndreptată spre acuratețe și eleganță definește și traducerile anglistului. Cu o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287359_a_288688]
-
unii, cu amnezia. Încrederea în sine a unei adevărate inteligențe nu se poate disocia de exigența unui dialog constant cu bogățiile de gând și vis care o precedă. Într-o asemenea perspectivă, tradiția apare ca prag al unei construcții înnoitoare. Reverberând țeluri aflate în penumbra uitării, împotrivindu-se grăbitei înstrăinări de sine a veacului, tradiția pune temelia înțelepciunii. Cum poate depăși tradiția prestigiul echivoc al „tradiționalismului”? Cum se folosește majuscula în cazul Tradiției fără a se recurge la gnoză? De ce este
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Noul Teolog se împletește prin câteva sonore metafore nupțiale cu motivul depășirii doxologice a distanței dintre lumea creată și slava „dimprejurul” lui Dumnezeu (aici silezianul redând o imagine tipică pentru Grigorie de Nyssa, s. 234). Viziunea angelică a parcursului ascensional reverberează, măcar în parte, învățătura unui Dionisie Areopagitul. Ne vom reaminti aici că universul autorului bizantin prezintă rosturile îngerului în simfonia nesfârșit de bogată a întregii ierarhii cerești - „o comunitate mântuită și mijlocind mântuire”1. Ierarhiile sunt ferestre deschise luminii care
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ar căpăta o tentă formalistă și automată. În replică, o prea liberă repliere pe sine, care ar progresa actul reprezentării până la abuz auto-analitic și modelator, este benefic îngrădită de un set de însușiri cu funcție daimonică, al căror ecou limitativ reverberează până la granițele cuprinderii conștiente. Educația mizează în parte pe aportul conștiinței de sine, iar aceasta din urmă poate fi expresia sugestivă a desăvârșirii ei (în manierism și în metodă integrativă). Așadar, reflexivitatea este o parte a educației progresive (cea care
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
al lucrării cerești: "Acolo esențele constituie nemărginitul cer. Cer ele înșile al tuturor cerurilor. Acolo sufletul lumii e în starea lui cristalină. Acolo armonia cunoaște cumplita, absoluta ei realitate"28. Starea cristalină definește mediul translucid în care se încheagă și reverberează imagini de lumină, formă iradiantă a cerului și a inimii deopotrivă. Nu e acesta tocmai locul în care se ivește sufletul poemului, acel suflet mai limpede de unde izvorăște creativitatea pentru a se întruchipa în formă vie, în imagine grăitoare a
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
arsă de dor"32, dar care, "prins încă în mrejele diafane ale visului, încearcă spaima unui univers evanescent"33. Pe de altă parte, asistăm la nașterea imaginilor în mediul transparent al devenirii, cel care le primește la sine și le reverberează spre cerul formelor eterne. Aici poezia "se înalță până la càstele regiuni ale ideei", căci ea "renunță la tot ce ar putea-o îndepărta de condiția ei meditativă, filosofică, metafizică"34. Mediu văzut - cum spune Platon - ca într-un vis, prin
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
albă a sufletului, acolo unde tot ce prinde a încolți ridică întreaga fire spre înaltul ce-i este hărăzit. Însămânțarea e transfigurarea, act de creație ce dă viață, pune în mișcare materia inertă, căci sămânța ce cade în suflet își reverberează încolțirea în unde concentrice, iluminând opacitatea corporeității. Nu rareori întâlnim, la Voiculescu, ipostaze ale imaginii trupului de lumină, străbătut de iradierea creșterii interioare. În lumea exteriorității trupul e o "cetate a timpului", "pătimașul trup" sau carnea-capcană (în poemul Vraja) supuse
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
virtualitatea lui constă în putința de a produce în cititor o comoție printre elementele profunde ale conștiinței egală sau similară cu cea care a constituit punctul de pornire al creației"7. Ce este acest punct de plecare al creației care reverberează - fluxionează - într-un punct echivalent aflat în sufletul cititorului? Să fie vorba de acel "punct de inserție" în spiritul artistului, de care vorbește Schleiermacher sau, înțeles în sens pouletian, ca origine definitorie ori trezire la sine a conștiinței intenționale? Mai
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
toamnei/ și care-mbătrâniți fără scăpare/ cântă deasupra oului lor negru/ cântă-nzestrând tot restul lumii/ cu sfântul dor de izolare/ înstrăinându-mă puțin de mine/ atâta cât să nu mă doară tare". Printr-o subtilă tehnică a reflectării, imaginile exteriorului reverberează în adâncul unui suflet care le primește zvonul, le resimte cu acuitatea tragică a unei fidelități fără voie. A te durea câmpul care te înconjoară înseamnă a fi câmpul, de data aceasta însă nu cel dimprejur, ci propriul tău câmp
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]