2,564 matches
-
oroare de spitale. Nici prin cap nu-i trecea să plece din casa ei. Apelară la ajutorul Sandei. Femeia își luă concediu și veni să-și îngrijească fata. Luana încerca să fie de folos trebăluind prin casă. Scăpa farfuriile, se rezema de pereți, se clătina la fiecare pas. Radu o certa și-o trimitea în pat, chinuit de gândul că i s-ar putea întâmpla ceva rău. Din pricina felului smuncit de-a fi, el intră în conflict cu soacra încă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
află că e gravidă, Nuța Cordel o zăpăci pe Luana cu povești despre femei care pierduseră copilul, indiferent de luna sarcinii, sau îl născuseră mort, stârnind din nou furtuna în sufletul femeii. La șase luni, doamna Noia făcu hemoragie. Se rezemă de perete și ceru ajutorul Nuții. Șefa prognostică, surâzând: Gata. Asta a fost. După încă o lună, cei doi soți merseră iar la circă, să ia concediul prenatal. Doctorița consultă gravida apăsându-i pe burtă până când aceasta icni de durere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Nu era învățat cu alcoolul și avusese, cu siguranță, viziuni. Se clătină și se așeză pe bordura trotuarului. Văzu, atunci, urmele actului său. Confirmarea îi luă mințile. O luă la întâmplare pe străzi, în neștire, în căutarea unei izbăviri. Se rezemă, ca un osândit, de un copac, încercând să găsească o scăpare, o speranță, un loc în care să mai trăiască o stare de bine. Negă realitatea de o mie de ori, cu o inconștiență dementă. Nu era adevărat. Nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
îndrepta spre ea, cu un zâmbet lățit pe toată fața. Ce mi-au auzit urechile? Te-a lăsat bărbatul. În sfârșit, s-a lămurit cine ești. Luana nu reuși să-și mai găsească echilibrul. I se înmuiară picioarele și se rezemă de perete. Nuța o țintuia cu privirea ei verde, de o răutate dementă. Știam că mai devreme sau mai târziu vei fi pedepsită pentru tot răul pe care mi l-ai făcut, pentru aroganța și superioritatea cu care m-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
că-l aude. În adâncul somnului ei, Luana Leon era un copil zăpăcit, speriat, pierdut pe un drum necunoscut, cufundat în întuneric. O lumină palidă licărea undeva, la un capăt îndepărtat și ea n-avea puterea să pornească într-acolo. Rezemată de peretele din spate, pipăia după un sprijin care s-o ajute să pășească. Mânată doar de instinct, se zbătea între necesitatea de-a merge spre lumină și aceea de-a sta cuminte, în siguranță, la adăpostul zidului de piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
îndărătnicia ei de-a nu vorbi imediat după ce-și revenise. Neștiind ce și cât își amintește din cele ce i s-au întâmplat, își petrecu zile întregi povestindu-i, cu o grijă atentă, înșiruirea de evenimente prin care trecuse. Rezemată de perna moale, Luana fixa un punct al camerei, părând că nu aude ceea ce-i spunea. Ștefan persista în a-i vorbi, în a spera c-o va revedea plină de viață ca înainte, cu doza de răbdare pe sfârșite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de suferință. Ceru cu insistență Sandei să-și înfrâneze pornirile, care nu făceau altceva decât să accentueze starea de mâhnire a fetiței și-a Luanei. Femeia se retrase în bucătărie, cuminte și ascultătoare iar el împinse încet ușa de la dormitor. Rezemată de perne, cu brațele strânse sub piept, pregătită din vreme cu un botic nostim, ce voia să arate de departe o teribilă supărare, Luana, încadrată de buclele strălucitoare, îl ameți cu frumusețea chipului ei. Se rezemă de tocul ușii să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
încet ușa de la dormitor. Rezemată de perne, cu brațele strânse sub piept, pregătită din vreme cu un botic nostim, ce voia să arate de departe o teribilă supărare, Luana, încadrată de buclele strălucitoare, îl ameți cu frumusețea chipului ei. Se rezemă de tocul ușii să-și tragă sufletul, să se dezmeticească și să nu-i cadă la picioare, făcând-o în acest fel să se îndrepte către el mai înainte de-a fi pregătită pentru asta. Se apropie de pat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
după el. O lăsă în biroul directorului să-și primească pedeapsa, fericită s-o știe dispărută din viața ei. În aerul rece de afară, pe cărarea albită de prima zăpadă, se simți liberă, stăpână pe voința sa. Ștefan o aștepta rezemat de mașină, înalt, frumos, elegant și numai al ei. Se opri în fața lui și-l privi adânc în ochi. Îți mulțumesc. Pentru tot. O prinse de mână și-o lipi de el. Luana se cuibări la pieptul lui, îi auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
mai înalte. Trebuia, doar, scuturat la modul cel mai serios. Cu riscul de a-și pierde pâinea, hotărî să facă ea asta. Intră în biroul lui în clipa în care telefonul personal începu să țârâie. Cristian Bariu stătea cu capul rezemat în mâini, ignorând apelul cu încăpățânare. Ea privea aparatul, convinsă că la celălalt capăt al firului e "domnișoara dezastru" în persoană. Directorul ridică ochii spre ea și Luana luă receptorul din furcă. O voce de femeie spuse contrariată: Alo? Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Îmi pot permite să trag concluzia că ești geloasă? Ea se enervă și se îndreptă spre ușă. Am să plec și n-am să te mai deranjez altă dată. Bărbatul sări din pat și-i aținu calea cu un braț rezemat de perete. Luana simți pe obraz fierbințeala pielii lui parfumate. Unde pleci? Acasă? Acasă la voi? Încetează, Ștefan, ce-i cu tine? Nu te recunosc. Ai băut? El râse din nou. Chiar că nu-l cunoștea. Mă joc, Luana. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
reacțiile, să se ascundă la adăpostul unei activități profesionale febrile, el nu mai avea puterea să-și schimbe concepțiile. Spuse hotărât: Nu fac afaceri cu femei. Avea glasul schimbat, puțin mai răgușit, mai bărbătesc și, cu siguranță, aceeași superioritate. Se rezemase de spătarul banchetei comode, cu brațele încrucișate la piept. "Nu vrei să vorbești cu mine. Ți-ai pus mâinile scut pentru a te apăra. Atunci, al meu ești!" Doamna Noia se întinse spre el. Spuse clar, privindu-l fix în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
să-l convingă de ceea ce spusese. Dincolo de siguranța pe care o afișa, înțelese că era un bărbat nefericit, plictisit de ceea ce făcea și dornic să-și învioreze existența încercând ceva nou, orice. Bariu se relaxă și se retrase din discuție rezemându-se de spătarul banchetei. Luana se sprijini, la rându-i, de țesătura moale din spatele ei. Acum, spuneți-mi ce vreți de la mine. Fără putință de întoarcere, Radak trebui să vorbească. Voia să intre în politică. Mai precis, să ajungă cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de campanie, trăgeau un pui de somn. Obloanele erau deschise, dar la umbra enormei clădiri vecine nu era niciodată multă lumină, doar un soi de permanent semiîntuneric. — Salut, matelot! a zis ea. — Ia te uită, a exclamat unul dintre ei rezemându-se de spă tarul scaunului, a venit Jakarta Jane, iubita armatei! Cu ce ocazie ne faci această nemaipomenită onoare? — Nici o ocazie, m-am gândit să dau o raită pe la voi să vă salut, a spus Margaret luând loc pe un
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
Anwar ar fi fost extraordinar. Au atâtea În comun, libertatea comportamentului, părul În bătaia vântului... Păcat că nu l-a descoperit niciodată. Ar fi fost o pereche potrivită. M-a acostat Bill Schneider, aseară, la Hotel Java. Mick s-a rezemat de spătar. — Cât sunt de idiot, credeam c-ai venit să vorbim despre Rilke. Cum dracu’ de ai de-a face cu tipul ăla? Bill Schneider! Doar ce-i aud numele și-mi vine să vărs. Uite ce mi-a
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
șemineu și-l așteaptă papuci Îmblăniți și o drăguță de nevastă cu curu’ mare? — Pentru că știi că pot și eu să fac ceva pentru tine În schimb. De-aia mi-ai și dat tăietura din ziar. Bill Schneider s-a rezemat de spătarul scaunului. Hârâitul clima tizatorului se oprise. Margaret l-a văzut cu coada ochiului pe Mick ocupat să râcâie eticheta sticlei de bere și să jupoaie fâșie cu fâșie hârtia udă. — Asta-i foarte... Începu Bill, e foarte... interesat
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
ori, apoi a pus receptorul În furcă. Una peste alta, n-a fost o conversație prea lungă. Mick rămăsese Întins, iar ochii Îi ținea tot Închiși. Prea voluminos pentru modesta sofa asiatică, se aplecase ușor pe o parte și se rezema de perne Într-o poziție care părea extrem de inconfortabilă. — Te-ai silit să vorbești pe cât se poate În șoaptă, i-a zis. Ai fost foarte secretoasă, ce să zic! — Chiar deloc, a răspuns Margaret și s-a așezat. Am Încercat
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
erau și alte mașini care treceau și ale căror faruri sporeau lumina aceea strălucitoare și alungau Întunericul nop ții. El și-ar fi dorit să fie mai mult Întuneric pe străzile orașului, să fie scufundat În beznă. Farah s-a rezemat de mașină privind În gol. El a crezut că o să-l Îmbrățișeze, dar ea doar a zis: Îmi pare rău, n-am vrut să amin tesc de fratele tău. El n-a răspuns. Tu știi ce zice mami, a continuat
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
la colegiul militar. O vreme Johan n-a zis nimic. S-a aplecat, i s-a scurs apă pe frunte, i-a intrat În ochi și și-a strâns pleoapele. Da, așa cred. S-a aplecat și Farah, și-a rezemat coatele pe genunchi și și-a pus bărbia În palme. Ești necăjit? El a clătinat din cap. Întunericul Îi convenea, știa că ea nu-i vede bine fața. Oricum, a zis ea, Sungai Besi nu i așa departe. Tata zice
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
înroșite ce degajau un miros fad, răscolitor. Era atunci vară, doctorul avea un halat cu mânecă scurtă, din porii proeminenți, roșietici de pe braț, ieșeau firicele firave de păr blonziu. Prin fereastra larg deschisă pătrundea către ei vuietul străzii. Cu scaunul rezemat de fișet asistenta moțăia cu o carte în brațe, cu fața învăluită de-o mare împăcare... Carmina coborî din scaun și porni spre ieșire parcă târându-se pe linoleum, străbătu culoarele întunecate, auzi în dosul ușilor vopsite în alb bâzâitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
săgeta tâmplele și starea de vomă îi încleșta fălcile, se ducea mătăhăind la dulapul de medicamente, căuta printre gene comprimatul de fasconal, înghițea una, două tablete, pe moment avea impresia că stomacul și așa încordat nu le va suporta, zăbovea rezemată de peretele băii, pregătită pentru o eventuală expulzie, îi tremurau picioarele, fața deshidratată se uscase, celulele se descuamau strat după strat într-un ritm fulgerător, o pulbere albicioasă ca de făină se cernea pe haine. Iar am ajuns la extremă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
adevărat rostul acelei stagnări, ce se schimbase, de unde oare atâta apatie. De dimineață o văzuse pe Ioana, femeia de serviciu de la birouri, o brunetă mică și foarte vorbăreață, picotea pe un hârb de scaun, la WC-uri. Ședea cu tâmpla rezemată de perete, cu un picior împins în față, cu genunchiul dezgolit, cu celălalt flexat sub scaun, cu laba întoarsă, lăsând să se vadă o gaură în talpa ghetelor cutate și jerpelite de atâta purtat, cu mâinile atârnând moi în poale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vrei, bea Grigore agheasmă. Elena asista tăcută la toată discuția, parcă-și înghițise limba, ședea nemișcată, picior peste picior, să-și pună în evidență cizmele noi, lucitoare de-ți luau ochii. Sânii abia înmuguriți îi împungeau flanela. Ținea o mână rezemată în spate, pe speteaza scaunului, cealaltă abandonată moale în poală, cu degetele în sus parcă cerea ceva. După plecarea lor, părinții se sfătuiră îndelung cât să scoată de la CEC pentru nuntă. Mama, mai modestă gândea că un dar cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
zgâriau vopseaua de pe ușa liftului, vecina de la etajul patru care nu cobora să sape parcela de pământ din fața blocului. De obicei îi povestea cu lux de amănunte motivul nemulțumirii sale, îi explica, se justifica, îi cerea părerea, el o asculta rezemat de ușa cămării, cu brațele încrucișate pe piept, timpanele îi vibrau presate de sunetul strident al vocii ei, dar îi plăcea înflăcărarea și problemele mărunte care o frământau. O liniștea cu vorbe domoale, uneori era tandru, ea îl asculta atentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
VIAȚĂ! Nimic artificial. Ce mutră ar mai fi făcut șeful meu dacă m-ar fi văzut cocoțat pe masa aia de piatră, mușcând cu dinții direct din felia de pepene. O contemplă cum ședea goală, pasivă în fața lui, cu ceafa rezemată de speteaza fotoliului, așa, fără apărare. Fizionomia toată i se schimba subit, o observă pe îndelete, cu nările dilatate, cu porii aprinși, deschiși și ei pe urmă o apucă în brațe și o trase cu forța jos pe covor. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]