2,125 matches
-
avut niciodată motive să-l bănuiești. Margaret a ridicat din umeri. În lumina lămpii de pe masă, fața lui Mick, nebărbierită de patru zile, invadată de o barbă deasă ca un puf, se lățise și părea umflată, iar umbrele Îi adânceau ridurile. — E bazată pe intuiție, Mick, pe Înțelegerea felului În care se comportă unii și alții. Nu poți să deschizi, pur și simplu, nu știu ce manual de ocultism și să găsești răspunsul. Dacă trăiești În lumea reală, nu-i cu neputință să
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
cum să zic, esențială. Iar uneori, s-a oprit el și a zâmbit, lupta asta te face să te simți viu. — Viața e o luptă, a ridicat ea din umeri. Fără luptă nu există viață. El a râs și toate ridurile i s-au accentuat. — Sunteți o americancă fascinantă! La plecare, a continuat să o privească În ochi, iar ea a ridicat bărbia și a răspuns privirii lui. Apoi s-a simțit tulburată, chiar ușor amețită, fără să poată spune din
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
în momentul când se ridică de pe bancă era decisă să pornească spre casa Fanei. La apelul soneriei deschise ușa mama Fanei. La început o privi surprinsă, pe urmă, recunoscând-o pe prietena fiicei ei, fața i se umplu toată de ridurile înmănuncheate sub ochi ca razele soarelui, riduri prelungite pe tâmple, pe sub firele părului șaten, pieptănat peste cap, strâns sever la spate într-un coc minuscul și Carmina înțelese că îi zâmbea larg, că venirea ei însemna o surpriză plăcută, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
era decisă să pornească spre casa Fanei. La apelul soneriei deschise ușa mama Fanei. La început o privi surprinsă, pe urmă, recunoscând-o pe prietena fiicei ei, fața i se umplu toată de ridurile înmănuncheate sub ochi ca razele soarelui, riduri prelungite pe tâmple, pe sub firele părului șaten, pieptănat peste cap, strâns sever la spate într-un coc minuscul și Carmina înțelese că îi zâmbea larg, că venirea ei însemna o surpriză plăcută, că era îmbiată să intre. Hai, draga mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
s-o apuce la dreapta sau la stânga. Și mai departe, mai departe? se întrebă Carmina. Fana? întrerupse Sidonia tăcerea și roti țigara în suportul de alamă ca să-i curețe bine scrumul, își îngustă și mai mult ochii și mănunchiul de riduri să mută în jurul orbitelor, Fana s-a măritat, îi comunică sec și își flutură mâna a dispreț. Nu știu, nu mă întreba ce face sau ce este cu copchila asta. Își cuprinse brațele cu mâinile, se cocârjă în scaun, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu nădejde, parcă-i trăgea cu insistență vorbele, i le capta înainte de a fi rostite. Omul se mai schimbă, murmură Carmina fără nici o convingere. Oare? întrebă Sidonia sceptică și fața i se chirci din nou și i se plie de riduri. Unde n-ar da Domnul, drăguță. Dar n-am eu inima aia, nu am, ce să fac? Poate sunt absurdă, poate ei îi este bine și eu mă frământ fără rost? Tot ce se poate. Tot ce se poate, repetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
atâtea întrebări la care tot caut răspuns. Mă frământ zi și noapte, nu mai sunt om, mă înțelegi? Mă înțelegi măcar un pic? Își încrucișă brațele cuprinzându-și șoldurile înguste, se cocoșă de parcă ascundea o durere. Fața toată pliată de riduri îi era imobilă ca o stană de piatră. Nu, nu mă înțelegi, strecură printre buze, n-ai cum. Cum ședea acolo chircită în fotoliu parcă era o șoricioaică bătrână și o clipă Carmina gândi că poate de la ea provenea mirosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
intenționează să mai facă și ea vreo doi, trei plozi, astea îi sunt năzuințele și dacă până aici se mărginește, cum s-o faci să sară cu de-a sila peste prag? Din nou o expresie de suferință îi văluri ridurile. Își cuprinse între palme genunchii. Poate îi este suficient și atât, murmură cu ochii plecați și numai mie îmi displace ideea ca ea, ea, fata mea, să ude zarzavaturile din grădină, să facă zacuscă, cine ar fi putut crede, Dumnezeului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
impresia că tegumentele Sidoniei se vor încreți, vor crăpa ca bălțile secate de apă și, în cele din urmă, se vor prăbuși pe covorul oltenesc într-un nor de praf înecăcios, cenușiu, răspândind miros de șoarece. Dar, spre uimirea ei, ridurile arcuite de fruntea Sidoniei dispăruseră, la fel și cele din jurul ochilor, ea rămase pentru o clipă, momentul psihologic, senină, imperturbabilă, cu degetele împreunate, sprijinind genunchiul ce se mișca ușor antrenând în balans tot corpul. Păi, Ovidiu, știi că a terminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
îi spuse cu ciudă lui Ovidiu: Măi, băiete, la urma urmei, asta e lupta ta, eu mai mult de atâta nu pot face. Și își strânse buzele a nemulțumire, trăgând către orificiul bucal, ca pe niște raze, mănunchiurile subțiri de riduri ce-i tăiau obrazul și bărbia. Fumează ca un nesimțit, își spuse mai apoi în gând și îl simți cum pășește ca un cotoi lângă ea, mai mult alunecând pe asfalt, purtând cu sine ca pe-o armură, blazarea. Vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și-l întreba la ureche dacă-i adusese alune. Fana urmărea toată numai zâmbet efuziunile lor sentimentale. Atunci Carmina și-a adus aminte de vorbele Sidoniei care-i împărtășise frământările ei, cu mimica chinuită, cu ochii îngustați, strânși între razele ridurilor, mici, umezi, negri-cenușii, i-a spus că în casa aceea a existat o femeie, a trecut peste greutățile începutului unei căsătorii, a fost strâmtorată, cu salariul știrbit de împrumuturi, mereu cu gândul la dobânzi, la giranți, făcându-și înlesniri, comodități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
măi copii, voi nu gândiți acum prea limpede, o să vină o zi când o să regretați pasul pe care acum îl faceți cu ușurință, o să regretați, vă spun eu. Fuma în timpul acesta, fuma mult, ochii mici, umezi aproape dispăruseră între razele ridurilor, parcă era un orbete cu nările contractate. Eu vă iubesc pe amândoi deopotrivă, amândoi sunteți copiii mei și nu pot concepe o asemenea situație. Și totuși, dincolo de vorbele astea, cu tact, cu migală, ea o făcea pe Carmina să accepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cameră se lăsase tăcerea, o liniște stânjenitoare, Carmina era atentă la gesturile soțului ei, o tresărire pe mușchiul omoplatului stâng, o clătinare nervoasă a capului, mișcarea oscilantă de pe un picior pe altul. Târziu observă lacrimile Sidoniei ce săreau anevoie peste ridurile ce-i cutau obrazul, mari, limpezi, ostentative, oferite cu generozitate. Se auzea ceasul ticăind. Ovidiu nu realiză ce se întâmplă decât când o auzi pe Sidonia suflându-și nasul, se clinti din fața ferestrei, contrariat, se petrecea în sfârșit ceva care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în mod deosebit băutura, dar știa că are tensiunea mică și vinul negru o să-i facă bine. A, e prima oară când se întâmplă, spuse după ce se așeză la loc pe scaun. Își îngustă ochii, aproape că-i îngropă sub riduri, își ridică palma, mirosul peștelui îi gâdila nările, o făcea să leșine. Ai să te înveți și cu asta fată, ai să te înveți, încet, încet...Prima oară e mai greu, a doua oară așa și așa, după aia n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ceașcă. I se albise părul, lumina artificială din subsol o făcea să pară obosită. Dar era soția lui și asta însemna foarte mult. Sidonia își aprinse o țigară și căzu pe gânduri. Încruntată, cu gura strânsă, cu ochii pierduți între riduri avea un aer nefericit. Gestionarul o privea printre zăbrelele geamului Cine știe ce probleme o fi având și dumneaei. Căută cârpa, șterse mușamaua de pe masă, apoi luă una câte una ceștile și le puse pe etajeră cu fața în jos pe farfurioara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nu știa, nu era prea convins de vorbele lui. Sidonia însă era foarte sigură că exagera, doar o făcea cu bună știință, pentru că, de fapt, nu se simțea deloc bătrână, nici fizic, nici mintal, nici afectiv. Chiar deloc! Cât despre riduri? Ele erau o consecință a intensității trăirilor sale. Dimitrie îi spuse că se lasă condus. Nu știa unde se află cofetăria cea nouă. Ups, ce zi minunată, o adevărată comoară! Ceva din tonul lui o făcu să fie suspicioasă, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
adevărată epavă și nici nu am avut vreme să mă uit bine în jur... Își ținea sprâncenele în sus, voia să împiedice, cu orice preț, să-și formeze acea mimică devenită la ea reflex, de a-și îngropa ochii sub ridurile dispuse ca niște raze, clipea des, aproape că-i dădeau lacrimile. Și totuși trebuia să reziste, tristețea se poate exprima și verbal, nu era nevoie să-și adecveze figura, o făcea în suficiente ocazii și avea mult succes, auditoriului i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
totuși trebuia să reziste, tristețea se poate exprima și verbal, nu era nevoie să-și adecveze figura, o făcea în suficiente ocazii și avea mult succes, auditoriului i se strângea sufletul, pur și simplu Acum își voia chipul lipsit de riduri, dar era cumplit de greu să se abțină, mușchii faciali se mișcau singuri fără nici o comandă, și n-avea o oglindă, un ciob de geam, ceva, să se poată controla. Vedeți totul prea în negru, doamnă, murmură Dimitrie când observă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
instantaneul, persoana era acolo, prezentă și ea în imagine, răsfrântă la ea pe retină, răsfrântă până în adâncul sufletului, dureros de adânc. Cum zburaseră anii, cum... Și cât de scurtă îi fusese fericirea. Acum știa. Mușchii din nou o luaseră razna, ridurile îi îngropaseră ochii, mai avea două luminițe minuscule, umede, Dumnezeu știe cum o fi arătând așa, sub borul pălărioarei grena pe care ar vrea acum s-o tragă până peste bărbie. Ratase, ratase încă din start, n-avea nici un sens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
reale. Ciudați mai sunt oamenii! Își îndreptă capul către fereastră, privea prin perdeaua crem forfota străzii, se credea apărată, depărtată de ea. Simțea că ochii i se îngustează, iar o luau razna mușchii, acum, acum ochii se vor îngropa sub riduri, nu reușea să-și stăpânească mișcarea mușchilor, intrase în rol și juca la perfecție. Rosti: El este o persoană despre care nu vreau să discutăm. Viețuiește în casă împreună cu noi precum lichenul pe scoarța copacului, prin simbioză. Numai că totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
a petrecut cu voi de-a lungul anilor, uite, sunt o femeie bătrână, am văzut și am auzit atâtea, dar povestea asta a voastră, de la spartul târgului, n-o înțeleg, dracului, mă depășește și basta! Își va îngropa ochii sub riduri, își va trece palma peste chipul schimonosit, îi va certa disperată pe amândoi ca și cum omorâseră pe cineva și, odată cu zorile, urmau să dea socoteală. Va spune că drumurile lor trebuiau să se despartă de mult. În felul acesta nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
întâmpla așa ceva. Își va strânge mâinile una în alta. Carmina va sta nemișcată lângă perdea, cu spatele la fereastră, va întreba absentă: Ce anume să se întâmple? Și Sidonia, descoperită, tresărind în timpul jocului prea complicat al mușchilor faciali, o va privi printre riduri, două luminițe mici, umede, negre, iscoditoare. Va rămâne pe gânduri. N-avea de gând Carmina să depună reclamație? Oh, slavă Domnului! Atât i-ar trebui lui Ovidiu, ca să-și pună tot sistemul în cap. Eu am ținut la tine, măi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o bluză de bumbac, fiecare dintre ele produse de câte un celebru creator de modă. Șam nu era chiar atat de scund pe cat insinuase Fanny Tarrant, ci doar un pic sub media de înălțime la bărbați. Era bronzat și avea riduri de expresie în jurul ochilor. Trăsăturile lui aduceau un pic cu cele ale unei maimuțe. Avea un nas cârn și buza superioară proeminenta. — Șam! exclama Adrian, căznindu-se să imite surprinderea afișată de Eleanor. Ce te-aduce aici atât de devreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
suflet! Să nu mai aud de suflet! Își privi speriată mama. O prejudecată, Întocmai ca virginitatea. Un fard pe care fetele bătrâne Îl șterg plângând În fața oglinzii după fiecare bal. Contează ce rămâne când te dezbraci: sânii căzuți, celulita, varicele, ridurile. Singurătatea! Sufletul? O lozincă oarecare, un scut găurit, o cămașă zdrențuită. Cu un ultim efort reuși să Închidă valiza și izbucni În plâns. Au Însoțit-o la tren. După o lună au primit o scrisoare. Puțin mai târziu primul pachet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și a Europei, despre Revoluție și mișcarea aștrilor și, nu În ultimul rând, despre Înălțarea prin jertfă a lui Eustațiu din cușca sufleorului pe crucea izbăvirii naționale. Vorbind de crucificare, preotul Își odihnea ochii obosiți pe gâtul lung, cu puține riduri, al Agathei, rămasă fără mângâieri și cu o rezervă de energie care Îl tulbura, cu atât mai mult cu cât vocația sa ecumenică, de mult cunoscută, putea Înlătura la o adică orice piedică În calea apropierii de trufașa reformată. Dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]