575 matches
-
Da. Da. — Atunci hai să ieșim de aici! Unde-ți sunt bagajele? Gaston arătă spre sacoșa din pânză. — Asta-i tot? întrebă Takamori mirat. — Da, zise Gaston dând din cap. În cală, care nu avea mai mult de cincizeci de rogojini, pe lângă mirosul de ulei și vopsea, mai era ceva, mult mai neplăcut. Tomoe și-a dus batista la nas și s-a întors să vadă despre ce era vorba. A văzut WC-ul cu ușa larg deschisă - de-acolo venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Gaston abia a reușit să se strecoare. Tavanul era jos și s-a lovit cu capul de el de câteva ori. Până la urmă, ca să se protejeze, și-a dus mâinile la frunte. Era miros de igrasie în cămăruța de șase rogojini din capul scării. Un bătrân slab ca așchia stătea pe o plapumă jerpelită din care ieșeau câlții. Era rezemat de perete, cu picioarele întinse. Avea pantaloni pe el, dar în loc de cămașă purta un pulover de damă roșu, zdrențăros. — Atunci noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
că ai vreun strămoș cu totul și cu totul deosebit. Gaston înțelegea doar pe jumătate ce-i spunea bătrânul dar, imaginându-și restul, a bănuit despre ce era vorba. — Napoleon, zise el în șoaptă. Bătrânul scăpă ceașca din mână pe rogojina maronie. — Napoleon! Așa se explică, deci... Vezi că n-am greșit. Pot să-i citesc unui individ caracterul pe față, îi știu soarta... Am uitat să mă prezint. Mă cheamă Higurashitei Kawai. Sunt ghicitor oriental. — Mă cheamă Gas. Gaston s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
bine să vă luați încălțămintea în cameră. Aici se fură, nu glumă! Gaston a urcat scara îngustă în urma lui Endō. Mirosul de animal care îi izbise nările de cum a coborât din mașină se simțea în cameră, pe coridor, peste tot. Rogojinile înnegrite de vreme, pereții mâzgăliți de foștii ocupanți, așternutul îngrămădit într-un colț... Nu mai exista nimic altceva în acea încăpere de trei rogojini. Lui Gaston i s-a părut că arăta ca o celulă. E adevărat că nici camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
îi izbise nările de cum a coborât din mașină se simțea în cameră, pe coridor, peste tot. Rogojinile înnegrite de vreme, pereții mâzgăliți de foștii ocupanți, așternutul îngrămădit într-un colț... Nu mai exista nimic altceva în acea încăpere de trei rogojini. Lui Gaston i s-a părut că arăta ca o celulă. E adevărat că nici camera bătrânului Higurashitei nu era mai mobilată, dar cel puțin aveai senzația că este locuită. — Nu-ți lăsa pantofii pe coridor, i-a reamintit Endō
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cu ele sub cap. Altfel... ți le fură peste noapte, străine. Endō s-a rezemat de perete și, tușind de se cutremura din toate mădularele, a început să șteargă pistolul cu batista. — Ne culcăm? După ce-au întins așternutul pe rogojini, Endō și-a scos haina, cămașa și pantalonii, le-a împăturit și și le-a pus sub cap, după cum îl sfătuise pe Gaston. Apoi s-a întins pe saltea. Îmbrăcat, părea un bărbat înalt și slab. În lenjeria de corp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
plătiți cu ziua, ei nu aveau niciodată în mână nouă mii de yeni. Nu le rămânea decât să plătească cei trei sute de yeni pe zi și să se înghesuie cu toții - soție, soț și copii - într-o cameră goală de trei rogojini. În unele familii, soțul - cu consimțământul soției, bineînțeles - făcea pe codoșul și-și scotea soția în stradă ca să atragă clienți. Apoi îi conducea în camera lor. Între timp, bietul soț și copiii trebuiau să aștepte cu răbdare afară. Începând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
coborâți la subsol și să așteptați pe coridor. Coridorul îngust de la subsol era luminat foarte slab. Acolo se afla sala de interogatoriu și biroul detectivilor. Ușa sălii de interogatoriu era întredeschisă și au văzut doi polițiști stând jos pe o rogojină. Mâncau udon. — Ați venit după străin? întrebă unul din polițiști, ieșind grăbit din birou și îmbrăcându-și haina în timp ce vorbea. Era lat în spate și arăta ca unul care practicase judō multă vreme. — Ne-ați sunat mai devreme. — V-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
camera de la etaj. Se pare că nu mai dormise de mult într-un așternut cald. De când a plecat de la Takamori, l-a găzduit o noapte Higurashitei, iar apoi a dormit la hanul din Sanya, în camera aceea mică de trei rogojini, fără să se dezbrace măcar. Privindu-l cum se străduia să zâmbească în timp ce Shizu și Mă-chan îl ajutau, Takamori și Tomoe și-au dat seama că încearcă să-și ascundă tristețea provocată de pierderea lui Napoleon. În seara aceea Takamori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Gaston și-a băgat degetele prin ochiurile plasei și l-a salutat pe fiecare câine în parte. Le-a vorbit blând și i-a mângâiat. Când a ajuns în colțul țarcului, se opri brusc și privi fix înainte. Pe o rogojină de paie zăceau doi câini, deja țepeni. Muriseră. Unul din ei era Napoleon. Soarele după-amiezei pătrundea printre crăpăturile peretelui din scânduri. Câteva raze cădeau chiar pe capetele celor doi câini care zăceau nemișcați. Muriseră, probabil, de câteva ore. Napoleon, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Gaston nu cedase rugăminților ei, au luat-o pe lângă șanț, spre Ichigaya. — Deci nu mai am cum să te conving să te răzgândești? — Nu. Plec, Tomoe-san. Tomoe nu știa că în momentul în care Gaston zărise cadavrul lui Napoleon pe rogojină, i-a apărut în față imaginea lui Endō. Nici el nu-și dădea seama de ce se suprapunea imaginea câinelui mort peste cea a ucigașului. Oare pentru motivul că hoitul câinelui se asocia, oarecum, în mintea lui, cu imaginea lui Endō-asasinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Yamagata în căutarea lui Endō. După cum remarcase și Tomoe, habar n-avea cum o să fie primit. Știa și el prea bine cât de riscantă putea fi hotărârea lui pripită. Totuși, în ziua aceea, la ecarisaj, văzând cadavrul lui Napoleon pe rogojină, în razele fierbinți ale soarelui de amiază, îi mirosise a moarte. Nu era numai mirosul câinelui, ci un miros mai general, un miros care împresura universul De câte ori începea un rând nou, degetele albe ale lui Tomoe se mișcau pe clapele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
fi fost normal pentru altitudinea la care se afla. Odată, cea mai înaltă temperatură din Japonia s-a înregistrat chiar la Yamagata. Și în seara aceea era foarte cald și nu adia deloc vântul. La ferestre atârnau jaluzele murdare, iar rogojinile păreau lipicioase din pricina căldurii înăbușitoare. Casa fusese bordel, mai demult, dar de când cu legea împotriva prostituției, s-a transformat în han. Mirosul îndrăgostiților care-și petrecuseră aici nopți de desfrâu părea să mai dăinuie încă în pereți și în ușile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pe când el... Ploaia s-a oprit în cele din urmă. Vântul nu adia deloc. Îi aștepta o noapte înăbușitoare. În timp ce Tomoe îi spunea cameristei că erau în căutarea unui străin, o cunoștință de-a lor, Takamori s-a întins pe rogojină în fața unei hărți a orașului Yamagata. Numele străzilor mari ale orașului Yamagata erau foarte interesante. Multe dintre ele purtau numele obiectelor făcute de meșteșugarii care le locuiau: Lăcuitori-machi, Argintari-machi, Lumânărari-machi, Dogari-machi. Apoi mai erau A-șaptea-zi-machi, A-opta-zi-machi, A-zecea-zi-machi, în funcție de ziua în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Takamori Saigo (1827-1877) a fost unul dintre liderii revoltei împotriva shogunatului Tokugawa, care și-a adus contribuția la instaurarea guvernului Meiji. Terminația „ko“ este specifică numelor feminine. Ridichi murate. Supă făcută din pastă de soia. Un soi de scrumbie. O rogojină măsoară 1,80 x 0.90 m. „-san“ este un sufix de politețe, care însoțește numele de persoane (domnul X, doamna X). Găluște din orez garnisite cu bucățele de pește crud sau înfășurate în ierburi de mare. Există restaurante mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
tacă, să nu se gândească la apartamentul din fața Vilei Cavalerilor de Malta, la parfumul mandarinului, la ochiul prin care dacă te uiți vezi exact cupola de la San Pietro, la marele salon În care i-ar fi plăcut să-și Întindă rogojina ei de cocos și În care i-ar fi plăcut să-și atârne șalurile și tablourile aborigenilor australieni - pe care, deoarece nu erau În ton cu restul mobilierului vilei, ea și Elio le depozitaseră În pod. Dar mai ales pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și pe urmă i-a făcut unuia un semn, iar ăla a venit și ne-a spus să rămânem în urmă și să luăm în grijă căruțele de copii. Erau două căruțe cu grătare pe toate părțile și acoperite cu rogojină în care erau vreo cincizeci de copilași, cu toții băieți mucoși, luați de la mamele lor ca să fie dați turcului pentru a face soldați din ei. Era și un băiat de pe la noi și ni se rupea inima când îl vedeam plângând, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
roșu. La un moment dat, Lea amenințase că va lua o bucată de cărbune și va desena un chip pe prepuțul lui Ruben, așa încât lui Iacob să-i cadă cuțitul de mirare când va umbla acolo. Femeile se adunau pe rogojini, își adunau poalele fustelor și râdeau de acoperământul cel pufos pe care-l aveau bărbații între picioare. Dar după câteva zile au încetat cu glumele și Lea a plâns atât de mult peste bebelușul pe care-l ținea la sân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
spre cortul lui Iacob, Simon și Levi au încercat să-l împiedice, dar Ruben i-a dat la o parte. S-au mulțumit să-l urmeze pe Laban și să-l vadă cum scutură fiecare pătură, ba chiar ridică și rogojina de pe jos și bate în pământ, să nu cumva să fi săpat vreo groapă pe post de ascunzătoare. Ziua trecea și Laban căuta în continuare. Făceam ture între locurile unde bântuia Laban și cortul roșu și le povesteam mamelor mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nișele pereților și m-am întins ca să ating piciorul patului unde dormea stăpâna mea, cioplit ca o labă de animal imens. Am inhalat aroma patului meu - fân îndulcit cu mirosul unei flori necunoscute. Camera era plină de coșuri meșteșugite și rogojini împletite. O colecție de sticluțe era pusă pe un fel de cutie mozaicată, lângă o grămadă de pânzeturi împăturite, despre care mai târziu am aflat că erau prosoape de baie. Fiecare suprafață era vopsită sau pictată în culori strălucitoare. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
stătea la pândă. Familia s-a revărsat în stradă, scoțând vecinii pe la porți, de unde zâmbeau văzând agitația. Apoi Meryt a fost condusă prin vestibul în camera mare, o cameră modestă cu ferestre înalte care lăsau să intre lumina după-amiezii, cu rogojini deschise la culoare pe jos și pereți pictați cu un peisaj de grădină luxuriantă. Prietena mea a fost așezată pe cel mai bun scaun al casei și i s-a prezentat oficial fiecare nepot. Eu m-am așezat pe podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
arbuști și flori. O cascadă curgea Într-un mic lac, verde și calm; chiar lângă lac, Întinsă pe o lespede, o femeie goală se usca la soare, În timp ce alta se săpunea Înainte de a plonja. Mai aproape de ei, Îngenuncheat pe-o rogojină, un bărbos Înalt medita sau dormea. Tot gol, și foarte bronzat; părul lung, blond deschis, contrasta puternic cu pielea arămie; semăna vag cu Kris Kristofferson. Bruno se simțea deprimat; În fond, la ce altceva se așteptase? Poate mai era timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
pivniță. O masă. O lumânare aprinsă pe masă. Un scaun. Intrarea în pivniță se face printr-un chepeng aflat în tavan. Din tavan coboară o scară. Un cui bătut în zid. O trompetă atârnată în cui. MACABEUS doarme pe o rogojină, într-un colț. PARASCHIV stă chircit, în prim plan. Spectatorii găsesc acest tablou la intrarea în sală. Din când în când, în timp ce-și ocupă locurile, de sus, de undeva de deasupra pivniței, se aud bubuituri și ecouri șfichiuitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
mai vreau să aștept... Du-te și adu apă... Apă multă... (PARASCHIV deschide chepengul și dispare.) De ce să aștepți? Se scurge prea încet... Mult prea încet... (Se întinde în culcuș; se scarpină; mormăie; se răsucește; se ridică și-și îndreaptă rogojina.) MACABEUS: Grijania... (Și-o apasă, și-o întinde.) Pfff... (Începe să-i îndrepte nodurile.) Cârpaciul! (Și-o bate cu lovituri înrăite, și-o mângâie, se așază din nou, se răsucește, își caută un culcuș pentru spate, se liniștește, oftează.) (Pauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Începe să-i îndrepte nodurile.) Cârpaciul! (Și-o bate cu lovituri înrăite, și-o mângâie, se așază din nou, se răsucește, își caută un culcuș pentru spate, se liniștește, oftează.) (Pauză.) MACABEUS (Nemulțumit.) Nu, no, nu! (Se ridică, își trage rogojina mai aproape de masă, îi schimbă de câteva ori locul.) Imbecil! (Privește spre chepeng.) Uah! (Se așază înapoi pe rogojină, sprijinit de zid, scoate o oglindă mică dintr-un buzunar și începe să se privească atent; își schimbă rând pe rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]