KorAP: Find »[drukola/base=roz & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 ...99 >

2,453 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

ani sau puțin peste. Dar aspectul acela pergamentos care trece drept frumusețe după o anumită vârstă este la ea prea bătrânicios. Are deja pielea exfoliată, jumulită, pătată, hidratată și reconstruită, încât începe să arate ca o mobilă refăcută. Retapisată în roz. Restaurată. Renovată. Țipă în telefonul mobil: — Cred că glumești! Da, sigur că știu ce înseamnă demolare. E o casă de patrimoniu! Își ridică umerii, adunați strâns de-o parte și de alta a gâtului, apoi îi lasă să cadă. Întorcând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
ce înseamnă demolare. E o casă de patrimoniu! Își ridică umerii, adunați strâns de-o parte și de alta a gâtului, apoi îi lasă să cadă. Întorcând capul în partea cealaltă, oftează cu ochii închiși. Ascultă, în picioare, cu pantofii roz și picioarele albe oglindindu-se în parchetul de culoare închisă. În profunzimea lemnului se zăresc umbrele de sub fustă. Cuprinzându-și fruntea cu mâna liberă, zice: — Mona. Nu ne putem permite să pierdem exclusivitatea asta. Dacă or să construiască altă casă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
termină mobilele din lemn de arțar. Intarsii de sidef și de alamă aurită. Ecoul pașilor noștri pe ciment. Pe acoperișul de oțel răpăie ploaia. — Nu vă simțiți, cum să spun eu, copleșit de istorie? zice ea. Scoate cu unghiile ei roz un inel de chei din geanta asortată în alb și galben. — Vă dați seama că, orice-ați face în viață, nu va mai avea nici un sens peste o sută de ani? zice. Credeți că peste un secol o să-și mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
o cunoașteți pe Mona, zice. Părerea mea e că la petrecerile ei de vrăjitoare nu o să vezi altceva decât niște hipioți care dansează în pielea goală în jurul unui pietroi plat. Privit de aproape, părul ei nu mai are aceeași culoare roz omogenă. Fiecare buclă este de un roz mai deschis pe exterior, cu nuanțe rumene, oranj, prtocalii, aproape roșii în adâncime. În telefon zice: — Deci dacă trec de fotoliul de satin în stil Cromwell, placat cu fildeș, înseamnă că am ajuns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
e că la petrecerile ei de vrăjitoare nu o să vezi altceva decât niște hipioți care dansează în pielea goală în jurul unui pietroi plat. Privit de aproape, părul ei nu mai are aceeași culoare roz omogenă. Fiecare buclă este de un roz mai deschis pe exterior, cu nuanțe rumene, oranj, prtocalii, aproape roșii în adâncime. În telefon zice: — Deci dacă trec de fotoliul de satin în stil Cromwell, placat cu fildeș, înseamnă că am ajuns prea departe. Am înțeles. Îmi zice: — Doamne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
să-i ucidă pe soții Stuart. — Ideea e, zice, că această Carte a umbrelor încă mai există pe undeva. Sunt pefect de acord. Și trebuie să o găsim și s-o distrugem. Și Helen Hoover Boyle zâmbește cu zâmbetul ei roz. — Cred că glumiți, zice. Nu-i destul să ai putere de viață și de moarte. Nu sunteți curios ce alte poeme mai sunt prin cartea aia? Iute cât ai clipi din ochi, lăsându-mă pe piciorul sănătos și privind-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
ciudat și care-ți dă fiori. Până când moartea ne va despărți. Și poate că, dacă ai puterea să omori, poate reușești, la fel de bine, să redai viața. Și Helen se uită și ea la mine, ținând în mână paharul mânjit cu roz. Scutură din cap și zice: — N-am fost eu. Ridică trei degete, unindu-și degetul mare și degetul mic, și zice: Pe cuvântul meu de vrăjitoare. Jur. Capitolul 18 În momentul ăsta, în timp ce scriu rândurile de față, mă aflu lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
mizerie. Helen se uită la el în oglinda retrovizoare. Mona se apleacă pe genunchi și trage de pe jos un rucsac de pânză. Scoate un ghem de sfori și de pene. Arată ca penele de găină, vopsite în nuanțe vii de roz și albastru, ca niște ouă de Paște. Pe sfori atârnă monede de alamă și mărgele de sticlă neagră. — Asta e o plasă Navajo de prins visele la care lucrez acum, zice. O scutură, și niște sfori se descurcă și rămân

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
noastre, răspândindu-și propria molimă. Capitolul 20 Femeia deschide ușa; eu și Helen stăm în prag. Eu îi țin trusa cosmetică și stau cu o jumătate de pas în spatele ei, iar Helen își întinde degetul arătător, cu unghia lungă și roz, și zice: — Acordați-mi doar un sfert de oră, și o să aveți parte de o transformare de neînchipuit. Helen poartă un costum roșu, dar nu roșu-fragă. E mai degrabă acel roșu al spumei de fragi cu frișcă, servite într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
înșel, femeia aia la care am fost acum avea o eczemă. Mona se întinde și se uită peste umărul lui Helen: Dar știu că te pricepi la machiaj! Deșurubând cutiuțele rotunde cu farduri, examinându-le și adulmecându-le conținutul arămiu, roz sau piersică, Helen zice: — Vine din experiență. Se privește în oglinda retrovizoare și-și aranjează niște șuvițe roz. Se uită la ceas, apucând cadranul între arătător și degetul mare, și zice: Poate că n-ar trebui să-ți spun, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
de coliere, brățări, broșe mari și perechi de cercei prinși împreună, incrustate cu sclipiri frânte, roșii, verzi, galbene și albastre. Bijuterii. În mâinile lui Helen se desfășoară un colier lung cu pietre galbene și roșii, mai mari decât unghiile ei roz și lustruite. — La briliante, zice, te uiti să nu existe scăpări de lumină prin fețele de sub centura pietrei. Lasă colierul în mâinile femeii, zicând: La rubine - oxid de aluminiu -, micile impurități, numite intruziuni de rutiliu, pot da pietrei un aspect

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
genunchii li se întrepătrund. Capetele aproape că li se ating. Doamna Puișor nu mai plânge. Doamna Puișor și-a fixat pe ochi o lupă de bijutier. Florile uscate au fost împinse deoparte, iar pe măsuță sunt împrăștiate grămăjoare de un roz sclipitor și de un auriu satinat, perle albe ca gheața și lapislazuli albastre, șlefuite. Alte grămăjoare iradiază reflexii portocalii și gălbui. Și altele strălucesc în argintiu și alb. Iar Helen ia în mână un ou care aruncă văpăi verzui, atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
frigi, cum am pățit și eu. Bagă mâna în trusa cosmetică și scoate un pumn de chestii galbene și sclipitoare, zicând: — Broșa asta de safir galben a fost a actriței Natasha Wren. Scoate cu amândouă mâinile o inimă strălucitoare și roz, zicând: Acest pandantiv de beriliu de șapte sute de carate i-a aparținut reginei Maria a României. După cum ar zice Helen Hoover Boyle, în mormanul ăsta de bijuterii trăiesc stafiile tuturor celor care le-au avut cândva. Ale tuturor celor suficient

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
această planetă, și o să fim iubiți de toată omenirea, zice, tot n-o să uit că-mi datorați cosmetice în valoare de două sute de dolari. Arată bătrână. Părul îi stă aiurea. Din cauza cerceilor, din cauza ciorchinilor grei, rozalii și roșii, a safirelor roz și a rubinelor. Care au dispărut. Capitolul 21 Nu a fost vorba de o singură noapte, deși ăsta era sentimentul. La fel era în fiecare noapte, de-a lungul Texasului și al Arizonei, trecând apoi prin Nevada, străbătând California și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
a lui Stridie. Întreb care-i treaba cu anunțurile pe care le dă Stridie în ziare. Lucrează pentru o firmă de avocatură? Cazurile de ciuperci ale pielii și de otrăvire cu pește sunt de-adevăratelea? Spirtul îmi picură de pe picior, roz de la sângele dizolvat, pe prosopul de la motel. Așază penseta pe prosopul umed și înroșește un ac la bricheta lui Stridie. Își prinde părul la spate cu un elastic, într-o coadă groasă. — Stridie numește chestia asta „antipublicitate“, zice. Uneori, firmele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
că pierdem bătălia. Capitolul 28 Omul deschide ușa, și iată-ne în pragul casei sale, Helen și cu mine; eu duc trusa cosmetică a lui Helen, o jumătate de pas în spate, iar ea întide aratătorul, cu unghia lungă și roz, zicând: — Dumnezeule Doamne! Își ține agenda sub braț și zice: „Soțul meu“, apoi se dă în spate. — Soțul meu ar vrea să vă vorbească despre cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos. Costumul lui Helen e galben, dar nu galben-rapiță. E mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
în jurul taliei. Picioarele i s-au desfăcut puțin, și, atingând-o cu mâna, am văzut că e deschisă și umedă. Sub plapumă, cu ochii închiși, am atins-o cu limba acolo. Cu degetele umede i-am răsfrânt marginile moi și roz și am lins-o mai adânc. Valul de aer ieșea din mine și pătrundea înapoi. La fiecare răsuflare, când aerul îmi umplea plămânii, imi afundam gura în trupul său. Pentru prima oară Katrin dormise toată noaptea fără să plângă. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
dimineața aceea am fost cel mai fericit om din lume. Aici, în timp ce conduc mașina lui Helen, iar ea doarme pe scaunul din față, lângă mine. În noaptea asta suntem în Ohio, în Iowa sau Idaho; Mona doarme în spate. Părul roz al lui Helen stă umflat ca o pernă pe umărul meu. O văd pe Mona în oglinda retrovizoare, lățită printre cărțile și creioanele ei colorate. Stridie doarme. Asta-i viața mea acum. La bine și la greu. Cu bune și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
tresărind. Nu recunosc numărul de telefon de pe pager. Helen se ridică în capul oaselor, privindu-mă. Se uită la ceasul minuscul și strălucitor de la încheietură. Pe un obraz are adâncituri de la cercelul cu smaralde pe care a dormit. Privește stratul roz care acoperă toate geamurile mașinii. Își bagă unghiile roz în păr să și-l înfoaie, zicând: — Unde suntem? În mintea unora, cunoașterea încă mai înseamnă putere. Îi spun că habar n-am. Capitolul 30 Mona mă ține de braț. Ține

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
gura. Acum, aici și acum, dom’ sergent și cu mine suntem în căutarea faptelor. La vânătoare de vrăjitoare. Ne uităm la toate vacile eliberate de la abator în ziua aceea. La marginea orașului, abatorul e gol și tăcut. Cineva zugrăvește în roz clădirea de ciment. A fost transformată într-un ashram. În iesle au plantat legume. De-atunci, vaca-fariseu nu a mai grăit nici o vorbă. Paște iarba din curțile oamenilor. Bea din scăldătorile pentru păsărele. Oamenii îi agață de grumaz ghirlande de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
întreb dacă nu cumva râde ciob de oală spartă. — Și-n animale, și-n oameni, zice dom’ sergent; poți să intri cam în orice trup viu. Și eu zic mda, mie-mi spui... Trecem pe lângă omul care zugrăvește ashram-ul cel roz și dom’ sergent zice: — Eu cred că reincarnarea e doar o altă formă de amânare. Și eu zic da, da, da. Mi-a mai spus-o pe-asta. Dom’ sergent se întinde peste fotoliul din mijloc și-și pune mâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
stâlpi. Acești obsedați de rock, alergici la liniște... O întreb pe Helen când s-a dat ultima oară în tiribombă. Unde te uiți, numai bărbați și femei care se țin de mână și se sărută. Își întind unii altora fuioare roz de vată de zahăr. Merg unul lângă altul, fiecare ținându-și mâna în buzunarul de la spate al blugilor celuilalt. Privind la mulțime, Helen zice: — Să nu mă înțelegi greșit, dar când ai făcut-o ultima oară? Ce anume să fac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
cu tot. Și Helen zice: — Stai pe loc! O să-l faci praf! Apoi ajunge lângă mine, levitând dincolo de o perdea scânteietoare de mărgele de cristal. Își mișcă buzele, rostind cuvinte tăcute. Helen dă la o parte mărgelele cu unghiile ei roz și-mi zâmbește, zicându-mi: Hai să te așezăm în capul oaselor. Cartea a dispărut; ține cristalurile într-o parte și înoată mai aproape. Mă agăț cu amândouă mâinile de o ghirlandă a candelabrului. Milioanele de piese sclipitoare tremură cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
corpul și mi-a făcut o asemenea porcărie. Arată spre balonul țeapăn de păr, spre obrajii fardați și spre rujul roz de pe buze și zice: — Pur și simplu mi-a fost violat look-ul! Trântește capota portbagajului cu unghiile ei roz. Arătând spre cămașa mea, zice: — Văd că întâlnirea cu amicul dumneavoastră a fost cam sângeroasă. Petele roșii sunt de chili, îi spun. Ceaslovul, zic. L-am văzut. Pielea roșie de om. Tatuajul cu pentagramă. — Ea mi l-a dat, zice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
dulăpior de oțel inoxidabil. Degetele-i sunt rășchirate pe inox. Își lipește obrajii de dulăpior. Pantofii mei plesnesc și zdrobesc culorile de pe jos, și Helen se întoarce. Peste rujul roz este mânjită de sânge. Pe dulăpior e un sărut în roz și roșu. Acolo unde zace e un geam cenușiu de sticlă mată, dincolo de care e ceva mult prea desăvârșit și alb ca să fie viu. Patrick. Bruma de pe marginile geamului a început să se topească și pe dulăpior se scurge apa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]