288 matches
-
melanina, în mod normal, la acest nivel, lipsesc, astfel că ele sunt transparente, permițând să se perceapă vascularizația din profunzime, de unde culoarea lor roșie. În stările leucoplazice (leucos=alb) apare keratina și keratohialina și suprafețele morbide devin albe și mai rugoase. Pigmentogeneza copiilor sub 1 an este deficitară și acomodarea lor la razele solare e deficitară, la ei apărând mai ușor arsurile actinice, după expuneri la soare sau raze ultraviolete. Suprafața pielii, la un om matur și talie mijlocie, e de
Piele (anatomie) () [Corola-website/Science/304767_a_306096]
-
oase: scafoidul, semilunarul, piramidalul și pisiformul; în rândul distal (al doilea rând), se găsesc în aceeași ordine alte 4 oase: trapezul, trapezoidul, capitatul și osul cu cârlig. Toate oasele carpiene, cu mici excepții, prezintă șase fețe: unele articulare, altele nearticulare, rugoase: față superioară (sau proximală), față inferioară (sau distală), față anterioară (sau palmară), față dorsală, față laterală (sau radială) și față medială (sau ulnară).
Oasele carpului () [Corola-website/Science/316805_a_318134]
-
zigomaticofacial și zigomaticotemporal; uneori aceste canale au orificii separate pe fața orbitară. Marginea antero-superioară (orbitală) este netedă și concavă; formează porțiunea inferolaterală a aditusului orbitei și separă fața orbitară a zigomaticului de fața laterală a zigomaticului. Marginea antero-inferioară (maxilară) este rugoasă, groasă și se articulează cu apofiza zigomatică a maxilei formând sutura zigomatico-maxilară ("Sutura zygomaticomaxillaris"). O parte a mușchiului ridicător al buzei superioare ("Musculus levator labii superioris") se inserează pe această margine. Marginea postero-superioară (temporală) este sinuoasă, convexă în sus și
Osul zigomatic () [Corola-website/Science/323593_a_324922]
-
convexă în sus și concavă în jos, ia parte la delimitarea fosei temporale, se continue prin marginea posterioară a procesului frontal și marginea superioară a arcadei zigomatice. Pe ea se inseră fascia temporală ("Fascia temporalis"). Marginea postero-inferioară este groasă și rugoasă. Pe ea se inseră mușchiul maseter ("Musculus masseter"). Marginea medială este dințată și se articulează în sus cu marginea zigomatică a aripei mari a sfenoidului ("Sutura sphenozygomatica") , iar în jos cu fața orbitară a maxilei ("Sutura zygomaticomaxillaris"). Între aceste suturi
Osul zigomatic () [Corola-website/Science/323593_a_324922]
-
găsește un punct craniometric - gonion ("Gonion") ce reprezintă punctul cel mai lateral, inferior și posterior al unghiului mandibulei. Fața laterală a ramurii mandibulei are puține elemente anatomice distinctive. În porțiunea ei infero-posterioară și pe unghiul mandibulei se află o suprafață rugoasă alungită - tuberozitatea maseterică ("Tuberositas masseterica") pe care se inserează mușchiului maseter ("Musculus masseter"). Fața medială a ramurii mandibulei este mai accidentată. La mijlocul ei se află gaura mandibulei ("Foramen mandibulae"), prin care pătrunde mănunchiul vasculonervos alveolar inferior: artera și vena alveolară
Mandibulă () [Corola-website/Science/325604_a_326933]
-
anterior, spre corpul mandibulei, pleacă un șanț - șanțul milohioidian ("Sulcus mylohyoideus mandibulae") pe unde coboară artera milohioidiană ("Ramus mylohyoideus arteriae alveolaris inferioris") și nervul milohioidian ("Nervus mylohyoideus"). În partea inferioară a feței mediale, către unghiul mandibulei, se află o suprafață rugoasă - tuberozitatea pterigoidiană ("Tuberositas pterygoidea mandibulae") pe care se inserează mușchiului pterigoidian medial ("Musculus pterygoideus medialis"). Marginea anterioară a ramurii mandibulei este ascuțită, se continuă în jos cu linia oblică de pe corpul mandibulei. Pe fața medială a ramurii mandibulei lângă marginea
Mandibulă () [Corola-website/Science/325604_a_326933]
-
creasta temporală ("Crista temporalis") care coboară pe fața medială a procesului coronoidian de la vârful lui până la un punct aflat posterior de ultimul molar. Pe creasta temporală se inserează mușchiul temporal ("Musculus temporalis"). Posterior de ultimul molar se află o depresine rugoasă - fosa retromolară ("Fossa retromolaris"), mărginită medial de porțiunea inferioară a crestei temporale și lateral de linia oblică. Porțiunea orizontală infero-anterioară a fosei retromolare este numită triunghiul retromolar ("Trigonum retromolare"). În interiorul triunghiul retromolar se află o creastă - creasta buccinatorului ("Crista buccinatoria
Mandibulă () [Corola-website/Science/325604_a_326933]
-
are o bază, un vârf, patru fețe (nazală, anterioară, infratemporală și orbitară) și trei margini (anterioară, posterioară și inferioară) Fața anterioară ("Facies anterior") este ușor concavă și situată anterolateral. Ea prezintă: Fața posterioară sau infratemporală ("Facies infratemporalis") este concavă și rugoasă și privește posterolateral formând peretele anterior al fosei infratemporală ("Fossa infratemporalis"). Esre separată de fața anterioară prin procesul zigomatic. În partea inferioară ea se articulează cu osul palatin și cu procesul pterigoid. Pe fața posterioară se află : Procesul zigomatic al
Maxilă () [Corola-website/Science/325135_a_326464]
-
din , cunoscută și sub numele de "Sterling board" în Marea Britanie și "Aspenite" în SUA și Canada), este o placă utilizată în construcții, formată din componente stratificate de particule de lemn („fulgi de lemn”). În aparență, aceasta poate avea o suprafață rugoasă și pestriță cu benzi individuale de aproximativ 2,5 x 15 cm (1 "x 6"), situate inegal între ele. este un material cu proprietăți mecanice ridicate, care îl fac deosebit de potrivit pentru aplicații în construcții. Cele mai frecvente utilizări sunt
OSB () [Corola-website/Science/329967_a_331296]
-
pe fața posterioară a condilului lateral. Marginea sa medială ridicată se extinde spre tuberculul intercondilian lateral. Meniscul lateral acoperă periferic această față, în jurul marginilor sale anterioare, laterale și posterioare. Spațiul intercondilian (spațiul interglenoidian, zona intercondiliană, suprafața interarticulară) este un spațiu rugos, neregulat, aflat pe platoul tibial (fața superioară a extremității superioare a tibiei) între fața articulară superioară medială și fața articulară superioară laterală a tibiei. El este mai îngust central, unde se află o proeminență, eminența intercondiliană, și se lărgește anterior
Tibia () [Corola-website/Science/330619_a_331948]
-
anterior și posterior pe măsură ce fețele articulare superioare deviază; el formează în ansamblu o suprafață în formă de clepsidră care este îngustată în partea sa mijlocie. Acest spațiu este subîmpărțit de eminența intercondiliană ("Eminentia intercondylaris"), în două suprafețe (arii) neregulate și rugoase, una anterioară și alta posterioară, situate în planuri diferite, numite respectiv aria intercondiliană anterioară ("Area inercondylaris anterior tibiae") și aria intercondiliană posterioară ("Area inercondylaris posterior tibiae"). La nivelul eminenței intercondiliene, marginile fețelor articulare superioare se ridică și formează un tubercul
Tibia () [Corola-website/Science/330619_a_331948]
-
și suprafața prespinală a platoului tibial, este porțiunea anterioară a spațiului intercondilian al platoului tibial și se află anterior de eminența intercondiliană (spina tibiei) și de tuberculii intercondilieni, între fețele articulare superioare (cavitățile glenoide). Ea are o suprafață neregulată și rugoasă, mai lată anterior, de formă triunghiulară cu baza anterioară și este situată într-un plan aproape orizontal; ea este mai largă decât aria intercondiliană posterioară. Aria intercondiliană anterioară prezintă, dinainte înapoi, 4 inserții: Aria intercondiliană posterioară a tibiei sau aria
Tibia () [Corola-website/Science/330619_a_331948]
-
Area inercondylaris posterior tibiae") numită și surpafața retrospinală a platoului tibial, reprezintă porțiunea posterioară a spațiului intercondilian al platoului tibial situată înapoia eminenței intercondiliene (spina tibiei) și tuberculilor intercondilieni, între fețele articulare superioare (cavitățile glenoide). Ea are o suprafață oblică, rugoasă, neregulată, de formă triunghiulară cu bază posterioară și este destul de înclinată înapoi și în jos (în spatele cornului posterior al meniscului lateral) către fața posterioară a tibiei. Aria intercondiliană posterioară este mai mică, mai îngustă și mai puțin întinsă decât aria
Tibia () [Corola-website/Science/330619_a_331948]
-
greu de observat, și acoperă tot corpul (dar sunt absenți pe anumite zone ale corpului la unele specii) și se extind uneori pe înotătoare; solzii sunt de obicei absenți pe unele zone ale capului. La 2 specii solzii sunt ctenoizi (rugoși), la "Lichia" solzii sunt puternic lanceolați sau aciculari (în formă de ac) pe torace. La multe specii în lungul liniei laterale (mai ales în regiunea posterioară și pe peduncul caudal) se află plăci osoase proeminente numite scutele (solzi mai mari
Carangide () [Corola-website/Science/330753_a_332082]
-
Datorită rugozității, suprafața de contact între două corpuri poate fi cu mult mai mică decât aparent. Această realizare a schimbat brusc direcția multor investigații tribologice. Lucrările lui Bowden și Tabor au inspirat un număr de teorii ale mecanicii contactului suprafețelor rugoase. Muncă de pionierat în acest domeniu a fost depusă în mod special de către Archard (1957), care a dedus că și în cazul contactului între suprafețe rugoase elastice, suprafața de contact este aproximativ proporțională cu forța normală. Alte lucrări relevante sunt
Mecanica contactului () [Corola-website/Science/331559_a_332888]
-
lui Bowden și Tabor au inspirat un număr de teorii ale mecanicii contactului suprafețelor rugoase. Muncă de pionierat în acest domeniu a fost depusă în mod special de către Archard (1957), care a dedus că și în cazul contactului între suprafețe rugoase elastice, suprafața de contact este aproximativ proporțională cu forța normală. Alte lucrări relevante sunt legate de numele Greenwood și Williamson (1966), Bush (1975) și Persson (2002). Rezultatul principal al acestor lucrări este, că suprafața reală de contact este aproximativ proporțională
Mecanica contactului () [Corola-website/Science/331559_a_332888]
-
proporțională cu forța normală. Alte lucrări relevante sunt legate de numele Greenwood și Williamson (1966), Bush (1975) și Persson (2002). Rezultatul principal al acestor lucrări este, că suprafața reală de contact este aproximativ proporțională cu forța normală, în cazul corpurilor rugoase. De asemenea, condițiile în fiecare micro-contact (presiunea, mărimea micro-contactului) depind numai în mică măsură de solicitare. În ziua de azi, multe probleme de mecanica contactului sunt prelucrate cu programe de simulare bazate pe metoda elementelor finite sau pe metoda elementelor
Mecanica contactului () [Corola-website/Science/331559_a_332888]
-
Raza de curbură nu are nici un rol în această relație. Jumătatea lățimii zonei de contact este dată de ecuația: formula 3, cu formula 13 asemenea ca în cazul contactului între două sfere. Presiunea maximă are valoarea: formula 31. Când două corpuri cu suprafețe rugoase sunt aduse în contact, suprafața de contact reală formula 32 este mult mai mică decât suprafața de contact aparentă formula 33. La contactul între o suprafață „întâmplător rugoasă“ și un semi-spațiu elastic, suprafața de contact reală este proporțională cu forța normală formula 34
Mecanica contactului () [Corola-website/Science/331559_a_332888]
-
contactului între două sfere. Presiunea maximă are valoarea: formula 31. Când două corpuri cu suprafețe rugoase sunt aduse în contact, suprafața de contact reală formula 32 este mult mai mică decât suprafața de contact aparentă formula 33. La contactul între o suprafață „întâmplător rugoasă“ și un semi-spațiu elastic, suprafața de contact reală este proporțională cu forța normală formula 34 și este dată de: formula 35 formula 36 este media pătratică a pantei suprafeței, iar formula 37. Presiunea medie pe suprafața de contact reală formula 38 se poate calcula aproximativ
Mecanica contactului () [Corola-website/Science/331559_a_332888]
-
Pentru studiul osului se pune în sus baza, în jos vârful, înapoi față articulara și lateral - porțiunea cea mai largă a feței articulare. Față anterioară a rotulei ("Facies anterior") are o formă triunghiulara, cu vârful în jos, este convexa și rugoasa și prevăzută cu striații verticale, urme lăsate de fibrele tendonului mușchiului cvadriceps. Față anterioară se poate palpa sub piele formând relieful anterior al genunchiului. Față posterioara sau față articulara ("Facies articularis") are o suprafata articulara pe cea mai mare întindere
Patelă () [Corola-website/Science/331661_a_332990]
-
musculi bicipitis brachii"), pe vârful procesului coracoid. Fasciculele musculare merg în jos și se fixează pe porțiunile mijlocii ale feței antero-mediale a humerusului ("Facies anteromedialis humeri") și a marginii mediale a humerusului ("Margo medialis humeri"), unde se află o impresiune rugoasă (impresiunea coracoidiană) , inferior de creasta tuberculului mic ("Crista tuberculi minoris"). În treimea superioară a brațului are raporturi identice cu cele ale mușchiului biceps ("Musculus biceps brachii") și este acoperit de mușchiul deltoid ("Musculus deltoideus") și mușchiul pectoral mare ("Musculus pectoralis
Mușchiul coracobrahial () [Corola-website/Science/331714_a_333043]
-
mușchi scurt și gros, de forma unei plăci romboidale subțiri, care se găsește pe marginea laterală a părții superioare a antebrațului. Este un mușchi profund din grupul lateral de mușchi ai antebrațului. Majoritatea fibrelor își au originea pe o suprafață rugoasă de sub incizura radială a ulnei ("Incisura radialis") de pe sfertul superior al marginii laterale a ulnei și pe creasta mușchiului supinator ("Crista musculi supinatoris ulnae"); se mai prind însă și pe ligamentul colateral radial al articulației cotului ("Ligamentum collaterale radiale articulationis
Mușchiul supinator () [Corola-website/Science/331814_a_333143]
-
inferioară cu calcaneul, cea laterală cu fața corespunzătoare de pe maleola fibulară, cea medială cu fațeta corespunzătoare a maleolei tibiale și cea anterioară (formată din colul și capul talusului cu cu osul navicular. Aceste fețe prezintă pe lângă porțiunile articulare și suprafețe rugoase ori proeminențe (procese și tubercului) pe care se prind (inseră) diverse ligamente, precum și o serie de șanțuri sau adâncituri, cu rol de suport pentru anumite structuri ligamentare. Se articulează superior cu gamba prin intermediul articulațieie "talo-crurale", inferior cu calcaneul prin intermediul articulației
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
fața articulară a ligamentului calcaneonavicular plantar și fața articulară a părții calcaneonaviculare a ligamentului bifurcat. "Colul talusului" ("Collum tali") sau "colul astragalului", "colierul astragalian Farabeuf" este segmentul îngustat, înclinat medial, care unește capul talusului și corpul talusului. Are o suprafață rugoasă, cu iregularități, pentru inserții ligamentare. El prezintă 4 fețe: superioară, laterală, medială și inferioară (plantară). "Fața superioară a colului talusului" este neregulată, curbată medial, ciuruită de orificii vasculare. Pe ea se inseră anterior ligamentul talonavicular dorsal ("Ligamentum talonaviculare"). La persoanele
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
inseră pe fața inferioară a colului talusului. Pe partea medială a feței inferioare a colului, înaintea șanțului talusului se află fața articulară calcaneană mijlocie, care se articulează cu fața articulară talară mijlocie a calcaneului. "Fața medială a colului talusului" este rugoasă și conține numeroase orificii vasculare. "Corpul talusului" ("Corpus tali") este porțiunea posterioară a talusului care reprezintă aproximativ trei sferturi din acest os. Pe el se află câteva fetișoare articulare prin care se articulează cu calcaneul, tibia și fibula. Corpul talusului
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]