731 matches
-
al XVII-lea <endnote id="(76, p. 168)"/>. Radu Rosetti povestește cum au profanat oștenii otomani icoanele și bisericile din Moldova, În 1821, când au Înecat În sânge răscoala eteriștilor : „Și-au făcut [turcii] râs de biserici Într-un chip sălbatec, punând În ele cai și Împușcând În icoane sau ciopărțindu-le cu lovituri de săbii ; În multe biserici de la țară se mai văd și astăzi urmele acestor devastări” <endnote id="(680, p. 111)"/>. Într-adevăr, la Începutul secolului XX, Nicolae Iorga
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
n-au fost vreodată popolul sau nația care să manânce la oameni sau la copii de oricare stirpe sau credință ; În religia lor nu se află asemenea precept inuman și barbar ; stirpea lor din origine n-a fost stirpe de sălbateci și antropofagi. Din contra. Cu toate că deplânge situația ca un cărturar european și liberal, influențat de ideile generoase ale Revoluției din 1848, Ion Heliade-Rădulescu nu poate să-și depășească limitele de conservator, „cu gesturi de aparență liberală”, cum l-a definit
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
îmi amintesc perfect ziua în care, obținînd la Prefectura din Paris primul meu pașaport de om liber, am plîns ca un copil, în fața funcționarei grase și sufletiste care m-a îmbrățișat urîndu-mi bun venit... ÎN LOC DE PROLOG Ați văzut vreodată trandafiri sălbateci, galbeni? Măceș galben, cum s-ar zice. Dacă-mi veți spune că da, voi fi foarte dezamăgită pentru că nouă ni s-a spus că măceșul galben crește doar în Pamir și mie mi-a plăcut această imagine. Era într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
și că intră în dans ca-n transă. Ceva îmi amintește de călușarii noștri. Batem din palme entuzismați și asta aduce un surplus de energie artiștilor improvizați. Dar dansatorul cel înalt abandonează repede, în timp ce mărunțelul continuă un dans cu adevărat sălbatec, epuizant, fără a da cel mai mic semn de oboseală. Privește triumfător spre băncile acum aproape în întregime ocupate, constatînd că nu mai are rival. Dar tocmai atunci își face loc printre bănci un tînăr cu fața rotundă, ochii foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
care în ascuns [cadâna] insuflase fiicei sale, au prins în inima cea fragedă o mai adâncă rădăcină" (Gh. Asachi, Valea albă, în Scrieri literare, vol. II, București, 1956, p. 216); "Ca tigrul amenințat în vizuina sa, el aruncă un răcnet sălbatec" (Pantazi Ghica, Marele vistier Cîndescu, "Revista contimporană", I, 1873, p. 272). 53 DA, MDA și DELR nu au atestată această posibilă variantă. Toate aceste dicționare consideră că etimologia lui bodicăi este necunoscută. 54 Neatestat în dicționare, este inclus într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
fără gând" spune un cercetător al ochiului și spiritului (Maurice Merleau-Ponty)1 și trebuie să acceptăm că în spatele chipului pe care se scaldă ochii poetului el "descifrează" nestatornicia femeii, patima pentru lux, viclenia: "Ici una oacheșă ... Ș-aruncă ochi-ntunecoși sălbateci, / Setoși de patimi c-ale unei hiene...." (Rime alegorice); sau: " În față farmecul palorii / Și ochi ce scânteie de vii, / Sunt umezi înfiorătorii / De lingușiri, de viclenii...." (Te duci). Pentru a descifra caracterul nu e de-ajuns doar o singură
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
sechestrat cu forța de pe culoar, prietenul și colaboratorul nostru, studentul Vasile Parascan” referindu-se în continuare și la alte monstruozități. „Un atentat mișelesc la Iași”, consemna Foaia la 7 martie 1937: „La 1 martie, seara, trei studenți au săvârșit un sălbatec și mișelesc atentat împotriva rectorului Universității din Iași, bunul român și marele cărturar Traian Bratu. În drumul de la Universitate spre casă, spunea ziarul, acesta a fost atacat în stradă de cei trei studenți, care au încercat să-l ucidă cu
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
măsoară, Cu glasul s-amenință, cu gândul se doboară Zicând: „Nu pot să-ncapă doi paloși într-o teacă. E scris din noi doi unul în pulbere să treacă!“ Balcanul cel fanatic, muncit de aspră ură, Nu știe să-ngrădească sălbateca lui gură Și zice în trufie: „Carpatule, vecine, De nu vei pleca fruntea, amar va fi de tine, Căci repezi-voi grabnic din plaiurile-mi -nalte, Torente necătoare deprinse ca să salte Din maluri peste maluri, din munte peste munte Să
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
noaptea afară, căci beau șoimărițele din ea și șoimăresc pe cel ce bea la urmă. în donița din care se bea apă noaptea, să se stîngă sara trei cărbuni, ca să nu se lipească ceva de ea. Apa mare, cînd vine sălbatecă din cauza ploilor ori a topirii zăpezilor, e stăpînită de duhuri rele. Pentru aceasta copiii se tem de a sta pe mal. Apa de fîntînă, de izvor - din contra, e locașul duhurilor bune. Aceasta arată fetelor mari pe mirii lor. Apa
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
le pară rău de dînsul, după ce s-a scos mortul afară din casă [ei] se uită de trei ori pe fereastră. Fiară La Lăsatul Secului de brînză, să legi fiarele de pe coș, înainte de a te culca, ca să legi gura fiarelor sălbatece, să nu-ți mă nînce vitișoarele. Fier Să nu furi lanțuri de fier, că pe lumea cealaltă ți le atîrnă de gît. Nu strînge fier ruginit, că faci a sărăcie. Primăvara, cine aude tunînd întîi să se lovească peste frunte
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
un loc de urlă, se zice că se roagă lui Sf. Petru să le rînduiască pradă. Se crede că lupul are trei peri de drac pe cap, de aceea e fioros. Toți lupii bătrîni mor căpchieți*. Pădurea fiind a fiarelor sălbatece, urmează că la Sf. Andrei femeile nu se piaptănă. Poporul crede că acela care umblă cu pieptenele în ziua de Sf. Andrei va fi mîncat de lup; de aceea, mai cu samă femeile se feresc în acea zi nu numai
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
ți-i frică de ceva, ia păr de la urs și te afumă, că-ți vine bine: uiți frica. Cînd ești spăriet de-un cîne, să te afumi cu păr de-al lui. Dacă i se dă cuiva păr de capră sălbatecă în mîncare, apoi capătă o pîntecăraie care-i cauzează moartea. Părăsitură Cînd ai o părăsitură, s-o zvîrli peste casă, să tragi sama unde a picat și să cauți ce va ieși din părăsitură cînd a căzut; de-a fi
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
atîrnă o secure de lemnele coșului, scoate trei cărbuni roșiți din foc și pune o oală cu gura la vale peste ei; se mai iau pieptenii dăracului* și-i încleștează unii cu alții, zicînd: „Așa să stea încleștate gurile fiarelor sălbatece.“ Astfel scapi vitele de primejdie. Nu ținea hîrburi prin bătătură, că zac vitele de picioare. Dacă ai pierdut niscaiva vite și le apucă noaptea în pădure, ca să nu ți le mănînce lupul, ia securea cu ochii închiși și pune-o
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
poartă atîrnat de doniță cît vrea. La Bobotează, cînd vii acasă, stropești toate vitele cu aiasmă, ca să fie ferite de boleșniți. Cînd uiți vitele neînchise în obor sau la cîmp, înnoadă fiarele după coș, că nu ți le mănîncă fiarele sălbatece. Cînd pierzi din bătătură vreo vită, strig-o sara pe coșul casei, că va veni. Dacă fiind pe cîmp cu vitele și din neglijență le vei pierde, atunci pune scuipat pe unghia degetului celui mare. Pe acest scuipat, în mijloc
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
Cântecul povestitor. Repere teoretice, cu interesante sugestii privind abordarea modernă a genului, sunt incluse micromonografiile Iovan Iorgovan, Sila Samodiva și Dălea (Bogdan) Damian, Domnul Chipor Crai, Trei frați cu nouă zmei, Vidros, Novac și Zâna, Însurătoarea lui Gruia cu Fata sălbatecă și Letinul bogat (Cântecul nunului). Remarcabile sunt nu doar analizele cântecelor amintite, ci și înscrierea eroilor într-o tipologie, într-o serie a „cavalerilor” eposului românesc. În succesiunea lui Moses Gaster, B.P. Hasdeu și N. Cartojan, I. încadrează aceste creații
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287626_a_288955]
-
s-au culcat. Liniștea-i acum deplină Ș-a-nnoptat.” ( G. Coșbuc -Noapte de vară) Hiperbola reprezintă o figură de stil care exagerează, mărind sau micșorând, trăsăturile unei ființe, ale unui lucru, fenomen sau eveniment, pentru a-i impresiona pe cititori. Exemplu: " Sălbatecul Vodă e-n zale și-n fier Și zalele-i zuruie crunte, Gigantică poart-o cupolă e frunte, Și vorba-i e tunet, răsufletul ger, Iar barda din mână-i ajunge la cer, Și vodă-i un munte.” ( G. Coșbuc -Pașa
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
țigări. S-a reîntors la camera 2, unde, pe 16 aprilie, a asistat la moartea lui Bogdanovici și a rămas aici și după înființarea camerei 4-spital ca loc de îndoctrinare. Popa „Țanu” spune despre el că „se evidențiase prin felul sălbatec și bestial în care își bătea mai ales prietenii și foștii săi șefi, așa cum a fost cazul cu deținuții Moroianu Vasile, Păvăloaie Constantin, Bogdanovici Alex. etc”2, ceea ce denotă prăpastia în care căzuse Pătrășcanu și dorința de răzbunare. Pe 24
[Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
această lucrare, dramaturgul englez ocupă un loc privilegiat. Personajele lui ("aceste microsisteme") se bucurau de atributul eternității ("aceste personalități eterne") și alcătuiau "mina gigantică a timpilor eroici" (ibidem, 231). Eminescu manifestă aceeași apreciere pentru autenticitatea personajelor shakespeariene: Flori mirositoare, însă sălbatece ca florile din cununa nebunului rege Lear. Oare amestecul ce pare fără înțeles a florilor sălbatece ce se strecor prin pletele bătrânului rege nu sunt metafora vie a creierilor săi, în cari imaginile, florile gândirei s-amestecau sălbatece și fără
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
eternității ("aceste personalități eterne") și alcătuiau "mina gigantică a timpilor eroici" (ibidem, 231). Eminescu manifestă aceeași apreciere pentru autenticitatea personajelor shakespeariene: Flori mirositoare, însă sălbatece ca florile din cununa nebunului rege Lear. Oare amestecul ce pare fără înțeles a florilor sălbatece ce se strecor prin pletele bătrânului rege nu sunt metafora vie a creierilor săi, în cari imaginile, florile gândirei s-amestecau sălbatece și fără înțeles! Și câtă profunditate în acele gândiri, și cât miros în acele flori! [...] Shakespeare a vorbit
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
mirositoare, însă sălbatece ca florile din cununa nebunului rege Lear. Oare amestecul ce pare fără înțeles a florilor sălbatece ce se strecor prin pletele bătrânului rege nu sunt metafora vie a creierilor săi, în cari imaginile, florile gândirei s-amestecau sălbatece și fără înțeles! Și câtă profunditate în acele gândiri, și cât miros în acele flori! [...] Shakespeare a vorbit de om de om cum e. Bețivul său e bețiv, eroul său erou, nebunul său nebun, scepticul său sceptic și fiecare om
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
rezultatele sunt deplorabile. În afară de anacronisme și de absența unei atmosfere de epocă, limbajul e mereu inadecvat, înecat în discursivism. Și în Moartea lui Mihai Viteazu la Torda (1854), și în Don Sanji II, regele Portugaliii (1857), ca și în Pustnicul sălbatecului munte (1853), unde abundă efectele de melodramă, se perorează despre patriotism, despre virtute și fidelitate. Aceeași retorică umflată în „pastorala” închinată domnitorului Al. I. Cuza, Serbare națională sau Visul fericirei (1859), în care se exaltă actul Unirii, folosindu-se mijloace
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287399_a_288728]
-
actul Unirii, folosindu-se mijloace naive de impresionare, din care nu lipsește focul bengal. SCRIERI: Cumplitul amăgit sau Izvorul demoralizațiii, București, 1847; Fragment de operetă a lui Ștefan Vodă, Iași, 1850; Săracul cinstit, București, 1851; Ucenicul șarlatanului, București, 1851; Pustnicul sălbatecului munte, București, 1853; Moartea lui Mihai Viteazu la Torda, București, 1854; Don Sanji II, regele Portugaliii, București, 1857; Serbare națională sau Visul fericirei, București, 1859; Serdarul Iliușu. Tombatera câne roșu, București, 1871. Repere bibliografice: Pop, Conspect, II, 292-293; Ion Horia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287399_a_288728]
-
încinsă cu betelele tricolore peste zadiile sumese, o burtă uriașă, vinovată, urâtă, ațâțătoare, în care rușinea se lăfăia sfidătoare și trufașă. Când a dat cu ochii de tatăl său, Ana s-a oprit încremenită de privirea lui rece, stăruitoare și sălbatecă ce i străbătea în inimă ca un pumnal. Groaza i se trezi în suflet atât de sfâșietoare că începu să țipe desperată, cu un glas foarte subțire: -Nu mă omorî, tătucă, nu mă omorî, nu mă omorî!”. Tăcerea și privirea
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
freamăte ridică, se mparte-n ramuri, crește.../ Încet, încet, pe scoarță ghiceam cum se ivește/ Ierbos și încă umed un strai sărbătoresc;/ Cum mai adânc, sub blana de mușchiuri unduiesc// Nelămuriri de cărnuri, cum se răsfiră vine,/ Cum toată viața aspră, sălbatecă din lunci/ Se-adună, se strecoară prin rădăcini și vine/ Ca laptele-n gâtlejul nesățios de prunci". Originarul apare în chipul increatului, ca ieșire din ascundere și ridicare la vedere. Pentru a putea fi văzut, inaparentul îmbracă "strai de sărbătoare
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
poetal? Dar lumina nu e propriu-zis o imagine; ea face posibilă survenirea unei imagini, oferindu-i un câmp de vizibilitate. În cele mai multe cazuri, ea are densitatea materială a figurii ce definește corpul poetic al unui text: "E toamnă de lumină sălbatecă și rea" (Herța, VII); "iată fața de masă-a luminei întinsă pe lucruri" (Coincidențe); căruțele "au spart pietrele luminii", iar plămânul "sparge lumina" (După diluviu)2. În toate aceste situații, lumina nu semnifică mai mult decât arată: suprafața limpezită a
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]