936 matches
-
pietre toți nebunii și orbii/ Cu viermi decapitați în pumn/ Mlaștina să-ți fie loc de închinare/ În care să-ți tai cu ochii cărare/ Acolo să-ți vezi iubita născînd/ Acolo să bolești, să mori aiurînd" (Îndemn). Dar - atenție! - sacralitatea negativă înscrisă în discursul blasfemator poate reveni în matca fertilității grație instrumentului poetic. Analizînd poezia descompunerii propusă de autorul Florilor Răului, Jean-Pierre Richard afirma că bardul francez "ne prezintă moartea ca pe o viață la superlativ, ca o viață dezlănțuită
Un optzecist întîrziat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14821_a_16146]
-
în chip de parabole, pentru a prezenta și înțelege puterea zeilor și modul în care aceștia interveneau în destinul uman. În etapa elaborării miturilor, atunci când acestea erau „vii”, când erau „trăite”, după cum spunea Mircea Eliade 1, ele se defineau prin sacralitatea lor, participând la legătura omului cu divinitatea. Pentru societățile arhaice, mitul nu constituie o simplă povestire, o ficțiune, este realitatea însăși. Istoria culturii umane nu a conservat aceste mituri nescrise, ci pe cele „povestite” și, prin urmare, modificate grație geniului
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
iluziile ei, întrucât tragedia presupune un 62 sentiment pesimist al existenței, dar o atitudine etică afirmativă și eroică. Secolul al XX-lea tratează mitul dintr-o nouă perspectivă, luând în discuție mai ales miturile societăților arhaice, care păstreză caracterul de sacralitate. Mircea Eliade consideră miturile ca fiind „vii” când furnizează modele exemplare 1. Dacă în societățile arhaice acestea exprimau adevărul absolut, o istorie sacră (mitul fiind real, sacru, exemplară, noutatea lumii moderne se traduce printr-o revalorificare a lor la nivelul
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
v?l" al ghe?îi, peisajul reprezint? proiec?ia sentimentului propriului sfâr?it pe care poetul Îl tr?ie?te În mijlocul acestui univers desacralizat (imaginea bisericii cu ferestre sparte, u?i prin care ?iuie vântul, marcând astfel c?derea din sacralitate, triste?ea, pustietatea, ruinarea). Configura?iile peisajului cumuleaz? În modul acesta o expresivitate tragic? izvorât? din sentimentul pierderii credin?ei care, pentru poet, este echivalent? cu o moarte a sufletului. De aceea, luna, „regina nop?îi", e lipsit? de via
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
o viziune de ??re?ie În profunzimile spa?iului neptunic" (Zoe D.Bu?ulenga) Nu este de mirare atunci c? În acest univers fantastic I?i au s?la? zeii În???i lumea mitului aureolând astfel peisajul descris, conferindu-? i sacralitatea unui templu magic. Dac? mediul subacvatic este dominat de sclipirile argintii ?i de r?sfrângerile astrului nocturn În albastrul apei, În inima p?mântului, a muntelui, domne?te aceea?i lume arhitectonic?, de data aceasta s?pat? nu În „sc
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
confer? originalitate operei". Astfel, f??? s? abordeze „o clasificare rigid?", ea identific? (În capitolul „R?sfrângeri ale tradi?iei culturale În câteva figuri ale limbajului eminescian") urm?toarele teme ale „lumii eminesciene": „aiontologia"; „na?terea moarte"; „na?terea suferin??: pățim?"; „sacralitatea mo?neagului", „câteva accep? iuni ale lui veac"; „barierele cerului ?i barierele timpului"; „sfinxul p?truns de neîn? eles"; „cifră"; „mirul". Precizând c? „multitudinea motivelor" din opera eminescian?, face extrem de dificil? Întocmirea unui catalog, Zoe D.-Bu? ulenga identific? o
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
și dezvoltate în ultimul veac în Suedia. Este adevărat că pentru un român care vine din spațiul mioritic unde, îndeosebi în lumea satului, în general și în zona de munte, în special, căsătoria are la bază o moralitate milenară, o sacralitate creștin-ortodoxă, cu norme și principii devenite datini și încă sever respectate familia suedeză pare să traverseze o criză. Natalitatea este relativ scăzută. Rata divorțurilor este sporită dintr-o sută de tineri căsătoriți, 45 divorțează sunt și acele "căsătorii de probă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
complexul Bacovia, descoperit, validat și confirmat atât în studiul vieții, cât și al operei, din perspectiva unei explicite "poetici a oglinzii", corespunde pe deplin unei profunde crize a omului european ce s-a văzut părăsit într-o lume vidată de sacralitate, captiv într-un univers a cărui esență o poate pătrunde doar printr-o frontală confruntare cu moartea. Numai sprijinind exegeza pe complexele de profunzime mai avem șanse de a spune ceva consistent despre Bacovia" (p. 306), motivează criticul. Urmează o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cele mai rafinate cote, dar și pentru că sunt, în ultimul timp, ostentativ și nemeritat ignorați de către "instanțele" bucureștene. Nici de data aceasta, vasluianul Th. Codreanu nu uită să-și verse năduful pe corifeii postmodernismului românesc, care au vidat poezia de sacralitate; or susține sus și tare autorul Modelului ontologic eminescian: "Poezia singură, fără Dumnezeu, te aduce în neant" (p. 448). În concluzie, Complexul Bacovia este și va rămâne cu adevărat o carte de referință, iar despre autor se poate spune că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
prin câteva personalități reprezentative: Grigore Vieru, Anatol Codru, Andrei Țurcanu, Leo Butnaru sau Nicolae Rusu. Peste toate însă autorul nu uită să se răfuiască cu postmoderniștii de pe ambele maluri ale Prutului. Primul este calificat ca "miticist", mimetic și vidat de sacralitate, pe când postmodernismul de la Chișinău, o copie de gradul al doilea, nu poate produce decât, cel mult, Cărtărești și Stratani, ignorând, evitând sau persiflând problematica gravă a neamului românesc. Postmodernismul afirmă răspicat Theodor Codreanu duce la disoluția literaturii. O judecată prea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
infern, pe când Vieru infernul în paradis, casa ca cronotop central al universului vierean, feminitatea ("orice femeie este o repetiție cu diferență a mamei primordiale"), vegetalismul (poetul ca un copil al naturii), complexitatea senzorială (poetică elementelor, narcisismul, orfismul, sau muzicalitatea, polifonismul) sacralitatea și religiozitatea, thanaticul topoii morții, zorilor ape divine, Duminicii mari. Autorul a socotit de cuviință să scrie și un Final de poetică (capitolul VI), în care încearcă să-i găsească eticheta cea mai potrivită: nu este un poet sămănătorist, cum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
amândurora. Ambele societăți (modernă și tradițională) își folosesc abilitatea de schimbare pentru a deveni transmoderne, rămânând neschimbate în același timp, părțile ecuației fiind foarte importante aici, căci metamorfoza trebuie produsă, acomodată, pe când principiile de bază ale tradiției, sursa identității și sacralității rămân aceleași" (p. 193). Urmărind astfel cele patru coordonate implicite tradiție/tradiționalism, modern/ism/itate, postmodern/itate/ism transmodern/ism, mai ales prin prisma metaistorică, decât istorică propriu-zisă (și prin intermediul teoriilor lui Francis Fukuyama), trebuie să înțelegem că acestea presupun
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Poetului) decorațiunile heraldice interesante de pe câmpul scutului, caracteristice sigiliului familiei nobiliare a Corvineștilor. Mai cu seamă, observați (iar...?) misterul, mistica simbolisticii numerelor patru, reprezenând pământescul, teluricul, profanul, omenescul; și cinci, reprezentând dezideratul transcendentului, al destinului, desăvârșirea, cerescul, orizontul, spiritualitatea și sacralitatea. Of, of, of și-un pantof! Apoi..., apoi ochii Avocatului îi fug iarăși acestuia, cruciș și curmeziș, stabilizându-se pe ecranul monitorului în funcțiune. Unde rulează acum un text, cu același ritm și cu aceleași caractere grafice, precum mesajele recepționate
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
și grafică (1991), Vitrine pariziene - ulei și grafică (1992), Nostalgia fotografiei - ulei (2001). Pentru mine, centrul lumii este satul natal, Scobinți. Aici mi-am descoperit înclinația spre artă, mâzgălind pereții albi cu tăciune declară artistul într-un interviu din 1999. Sacralitatea locului de naștere a fost surprinsă într-un ciclu din care fac parte lucrări că Fanfara din Scobinți, Drumul amintirilor, Școala din Scobinți, pictate la sfârșitul anilor „70 și care se regăsesc în colecția Muzeului de Artă Iași. A avut
Comuna Scobiţi : repere spaţio-temporale by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/715_a_1312]
-
regăsește textul operei ca pe un univers ordonator de valori "numinoase" și, prin aceasta, ordonat față de marile mituri pasibile de o mitologie, întemeind o "mitocritică"."73 Cum poate fi însă, definit, numinosul? Este un termen utilizat pentru componentele iraționale ale sacralității din care se exclude conținutul moral sau, conform lui Rudolf Otto, "sacrul minus elementul lui moral."74 Aprofundând noțiunea, Jung conchide că avem de-a face cu un sentiment deopotrivă tainic, inefabil, dar și înfricoșător, și imanent divinității. Dacă un
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
am evidențiat la începutul capitolului, desfacerea increatului în elemente ale creatului. Pentru poet însă, procesul e unul dureros, tragic, considerat un adevărat blestem. "Eonul dogmatic" (termen din filozofia lui Blaga), adică trecerea la o altă vârstă a omenirii, cea a sacralității, înseamnă pulverizarea Universului primordial, monolitic într-o infinitate de sori și constelații. Cauza intimă a sfâșierii Primordialului constă într-o pedeapsă divină la care Dumnezeu îl supune pe om și e condensată în oximoronul "blestem de soi": " Timpul se dilată
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
ea joacă un rol și, În același timp, e Întrutotul suficientă În sine (conținând toate lucrurile pe care le deschide și lumile pe care le Închide); e text și totuși e viață. În ce constă puterea ei? În credința și sacralitatea cu care cititorul o Înțelege și respectă? Acesta e doar punctul de Început al Înțelegerii unui text evanghelic. Acesta nu depinde, nu e format (doar) de perspectiva aplicată din exterior sau din vreo dogmă ce Încearcă să-i regleze jocul
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
bărbatului, devenit bogat în odrasle, atunci când, la bătrânețe, s-a întors în satul natal. Concupiscența este cu atât mai hilară cu cât poftele celor din cinul monahal se îndreaptă spre femeile căsătorite, atentând, în acest caz, și la unitatea și sacralitatea instituției familiei, pe care acceptă să o mineze în vederea propriilor interese. Exemplele sunt numeroase și stârnesc de fiecare dată o undă de veselie. În povestirea a patra a zilei a treia, călugărul Don Felice (al cărui nume este sugestiv, anticipând
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
evidențiat pierderea moralității în spațiul eclesial, surprise de Giovanni Boccaccio sau de Geoffrey Chaucer, poate și datorită faptului că aici ea trebuia să fie cu precădere prezentă, deoarece membrii cleului erau aceia care îi 152 călăuzeau pe oameni spre dimensiunea sacralității, nu înseamnă că în celelalte straturi sociale nu apăreau elemente de corupție sau culpabile de a fi considerate nedemne, reprobabile chiar. Dar lumea aceasta ficțională, iremediabil pierdută din punct de vedere moral în aparență, nu este total malefică, bunătatea și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
sacrului fiind relaționată și descifrarea multora dintre problemele actuale ale societății contemporane. Pentru Mircea Eliade, "sacrul are valoarea și semnificația unui a priori epistemologic"435. Cel care cunoaște/ recunoaște modul în care sacrul se manifestă poate conștientiza trăirea acestei experiențe. Sacralitatea reprezintă pentru cei ce o trăiesc și mai ales o acceptă un factor de unitate. Astfel, orice ,,zonă sacră" simbolizează un ,,centru" care concentrează realitatea. Sacrul reprezintă pentru Mircea Eliade ,,Centrul absolut". Este cunoscut faptul că, toate personajele lui Eliade
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
îndoială, fundamentul hermeneuticii lui Mircea Eliade este cea conform căreia: "conștiința lumii reale și semnificative este intim legată de descoperirea sacrului"441. Eliade afirma că în lumea arhaică, orice acțiune cu "sens" precis "participă, într-o formă sau alta la sacralitate", sacrul constituind semnificația prin excelență, esența însăși a conștiinței umane. Pentru omul religios ,,această esență precede existența"442. Sacrul are sens, profanul nu are sens. Prin experiența sacrului, toate personajele lui Eliade surprind diferența între ceea ce se relevă ca real
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
expunerii. În momentul întâlnirii, personajele " Se îmbrățișează câteșitrei și unii altora își sărută mâinile", apoi " Se fac două grupuri". Hazul este amplificat prin tripla inserție, la intervale atent calculate, a imaginii "scobitului în nas", ce atribuie personajelor aspirante la o sacralitate formală o postură ridicolă și declasantă. Mai întâi "Unul din doctori se scobește în nas", apoi "Unul din episcopi" comite gestul indecent, iar în final situația scapă de sub control, degenerând într-un spectacol burlesc, cu protagoniști din lumea reală a
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
rezervat femeii, se manifestă prin asocierea imaginilor, uneori a pozițiilor ginecologice (La Magdelaine des Albis, Gabillou, etc.) cu bărbatul sau cu forța virilă, reprezentată de unele animale. După opinia noastră, în Paleoliticul superior, poate mai mult chiar decât în neo-eneolitic, sacralitatea procreației, reprezentată pe placa de calcar de la Laussel, unde imaginea a fost parțial deteriorată (sau scena propriu-zisă a fost cu intenție nedefinit realizată pentru a sublinia sacralitatea faptului), a constituit un element important al sacrului colectiv. Interpretarea sacrului procreației, așa cum
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Vasile Chirica, Mădălin-Cornel Văleanu, Codrin-Valentin Chirica () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_648]
-
După opinia noastră, în Paleoliticul superior, poate mai mult chiar decât în neo-eneolitic, sacralitatea procreației, reprezentată pe placa de calcar de la Laussel, unde imaginea a fost parțial deteriorată (sau scena propriu-zisă a fost cu intenție nedefinit realizată pentru a sublinia sacralitatea faptului), a constituit un element important al sacrului colectiv. Interpretarea sacrului procreației, așa cum este redată tema în arta preistorică, impune deci, posibila imagine a auto-procreerii, cu care Marea Divinitate feminină a fost dotată, sau pe care si-a însușit o
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Vasile Chirica, Mădălin-Cornel Văleanu, Codrin-Valentin Chirica () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_648]
-
foarte bogată și variată categorie de manifestări cultice au avut comunitățile cucuteniene dacă le raportăm la numărul mare de machete de sanctuare, măsuțe de cult (altare mobiliare), ori cuptoare miniaturale, cu simboluri sacre sau cu elemente arhitectonice reprezentând simboluri ale sacralității. Existenta bucraniilor, descoperite îndeosebi în nivele de locuire eneolitică, poate conduce din nou la Paleoliticul superior, în a cărui artă găsim destul de bogat reprezentarea bovideului, ca element uranic al virilității, în raport direct cu elementul feminin. Ne referim mai întâi
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Vasile Chirica, Mădălin-Cornel Văleanu, Codrin-Valentin Chirica () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_648]