433 matches
-
în nebuloasele sufletului fără efecte notabile, altele stăruie, revin la suprafață aidoma unor nostalgice fantasme. Dar cutez a crede că o viață lăuntrică reală nu s-ar putea întemeia decît pe o sumă de neîmpliniri, care-i dau un accent sacrificial. Perfecțiunea e intangibilă, iar urmărirea ei cere jertfe. A realiza tot ce ți-ai propus e banal, e mediocru. A te irealiza prin masivitatea, prin dramatismul neîmplinirii, poate fi sublim. De la un timp constați că neîmplinirile te definesc în mai
Gheorghe Grigurcu - "Viața mea la Târgu-Jiu? Neantul mobilat cu o bibliotecă..." by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16257_a_17582]
-
care cer adorare mută, mângâietoare, nu lectură interpretativă, zgrunțuroasă. Iată ce scrie Lucian Raicu, citat de aceeași Simona Sora: „Jurnalul (și într-un anume sens orice literatură care vrea să intereseze pe lacomul de secrete cititor) presupune neapărat un act sacrificial, o jertfire a «demnității» celui care scrie; o parte, cel puțin, a ființei autorului său consimte să se lase devorată de privirea satisfăcută a celuilalt, a celui care citește și tace, având motive să se simtă bine în preajma răului dezvăluit
Minte-mă! – sau despre lectura confidențială by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5318_a_6643]
-
prezintă fiului său galeria de portrete a familiei servind simultan drept arbore genealogic și istorie a Whomanității. Aceste "instincte" primare sunt manipulate de Canguriță, abilă oratoare, care știe să le direcționeze împotriva lui Horton pe punctul de deveni o vitimă sacrificială. Mobilizarea întregii populații de Who și puiul de cangur care iese din marsupiu pentru a culege la timp floarea pe care se află particula salvează lumea lui Who. Interesant este că vocea din văzduh nu generează idolatrie, un cult al
Elefanții și particulele elementare by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8408_a_9733]
-
de poveștile acestora. "Emoționat de interviurile Luciei Hossu-Longin cu foștii deținuți politici, mi-am dorit să cunosc măcar câțiva supraviețuitori ai lagărelor comuniste. Nu aveam habar despre vechile angajamente precarcerale ale acestor deținuți, dintre care unii se comportaseră nobil și sacrificial în închisoare (vezi mărturiile regretatului Ioan Ioanid, ale lui Nicolae Steinhardt etc.)". Neamțu susține că, după ă lectură mai aprofundată a faptleor istorice, s-a delimitat de mișcarea legionară și obiectivele ei. "Anii de facultate mi-au descoperit episoadele sumbre
Mihai Neamţu povesteşte cum s-a desprins de ideile legionare () [Corola-journal/Journalistic/42605_a_43930]
-
-l las să sosească și să aibă loc în locul pe care i-l ofer, fără să-i cer nici reciprocitate (intrarea într-un pact) și nici chiar numele". Dacă există în acest act de ospitalitate o voință sau o dorință sacrificială sigură, la fel stau lucrurile și pentru oaspete nu numai pentru gazdă. E adevărat că perspectiva poveștii se plasează de cele mai multe ori de partea celui slab, a celui care cere adăpost. Și această căutare cunoaște uneori riscul unei regresiuni, chiar
Alain Montandon: Despre ambivalența pragurilor by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16956_a_18281]
-
le detașează și asupra cărora insistă în demersul d-sale. Prima este cea a violenței care se asociază dispoziției lăuntrice ca și intonației discursului arghezian, trădînd relația sa primitivă cu transcendentul, precum și aparenta sa subordonare la ordinea acestuia, grație actului sacrificial pe care-l presupune orice creație. Girard vorbea despre o violență întemeietoare: Afirmăm că violența fondatoare este matricea tuturor semnificațiilor mitice și rituale". O violență ce ar reprezenta un fond perpetuu al relației omului cu mediul cultural: "Actul care ne
Arghezi prin grila Girard by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9182_a_10507]
-
ori un vis". Dacă în societățile primitive violența putea fi curmată, conform cutumei, prin sacrificarea victimei ispășitoare, a pharmakos-ului grec, în cele moderne funcționează "reciprocitatea violentă", altfel spus răzbunarea raționalizată prin aparatul judiciar. Opinia lui René Girard: "Sistemul judiciar și sacrificial au deci în final aceeași funcție, dar sistemul judiciar este mai eficient. El nu poate exista decît asociat cu o putere politică într-adevăr puternică. Ca toate progresele tehnice, el constituie o armă cu dublu tăiș, de opresiune și de
Arghezi prin grila Girard by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9182_a_10507]
-
Dumnezeu!/ Tîlhar de ceruri, îmi făcui solia/ Să-ți jefuiesc cu vulturii Tăria,/ Dar eu, rîvnind în taină la bunurile toate,/ }i-am auzit cuvîntul zicînd că nu se poate". Avem a face așadar cu latura negativă a simbolisticii dublului, sacrificiale și blasfematoare, de sorginte romantică. Pe cînd tradiția creștină o traduce prin îngerul păzitor, romantismul german "a conferit ideii de Dublu (Doppelganger) o rezonanță tragică și fatală... Dublul poate să fie complementul nostru, însă cel mai adesea reprezintă adversarul care
Arghezi prin grila Girard by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9182_a_10507]
-
că în religia lui Hristos sacrificiile au fost interzise. Departe de a fi o invectivă, logica lui Girard e subtilă și plină de sagacitate. Potrivit ei, orice comunitate are tendința de a se autoregla grație unor mecanisme ritualice de tip sacrificial. E ca și cum energia negativă care se acumulează periodic în istoria unui grup are nevoie de o supapă prin care, eliberîndu-se, scutește grupul de conflicte interne. Dintotdeauna supapa aceasta a stat într-o jertfă cu alură ceremonioasă, bazată pe un sacrificiu
Paracleții declinului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5381_a_6706]
-
Beethoven, Schumann, Chopin, implicat ca de obicei intelectual și afectiv în actul creator-interpretativ, trecând cu repeziciune de la duioșie la impetuozitate, de la jubilație la meditația existențială sau revărsându-și potențialul energetic în șuvoaie compacte de sonorități modelate printr-un act aproape sacrificial; last but not least, concertul Filarmonicii Regale din Londra dirijată de Cristian Mandeal a încheiat zilele festivaliere cu Capriccio pentru vioară și orchestră de George Enescu/Cornel Țăranu (solist Dmitri Sitkovetsky) și Simfonia a III-a în re minor pentru
Festivalul international "George Enescu" by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/83703_a_85028]
-
poetului, în vectorii săi afectivi care alcătuiesc tot atîtea măști ale aspirației spre primordii. Astfel se cuvine interpretat motivul copilăriei. Deplîngînd pierderea unei vîrste edenice, autorul sugerează un „departe” metafizic, pe care dorește a-l recupera prin chiar mijlocirea zonei sacrificiale înscrise în traseul său biografic. Ontogenia lirică repetă filogenia destinului uman: „Pe vremea cînd pescuiam în apele tulburi, viața avea pantofiori/ de fetiță mergînd la școală, nu știam dacă peștele este o jucărie/ sau cina pe care urma să o
Nostalgia unității primordiale by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12952_a_14277]
-
de ape; grăunte mic de speranță/ în mîinile mele zvîrcolirea unui poem -/ acest poem e noaptea” (Acest poem e noaptea). Însă calea spre unitatea pierdută a lumii implică dificultăți ce nu pot fi depășite decît printr-un șir de probe sacrificiale ori inițiatice. Viața impură, fragmentată, debusolată are nevoie de-o transfigurare, care s-o facă aptă de-a transmite misterul, de-a se manifesta ca o epifanie. Drept care poetul încearcă a o transfera în ritual: „Să mă-nșel eu oare
Nostalgia unității primordiale by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12952_a_14277]
-
ci și ceea ce e mai presus decît orice, de o identitate de caracter, a cărei notă esențială a fost dezinteresarea". Cît de ,,lovinescieni" ar putea fi considerați contemporanii noștri care, în raport cu existența sobră, realmente ,,dezinteresată", mistuită în umbra marginalizării sociale, sacrificială în adîncul său, a autorului Istoriei civilizației române moderne, se zbat, defel sub zodia ,,caracterului" și a ,,dezinteresării", pentru onoruri și mandate de conducere, uneori chiar forțînd prevederile legale (bunăoară Legea de funcționare a Academiei), putem constata fără greutate. E
Un impas al lovinescianismului? (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15726_a_17051]
-
pe locul sacrificiului se înalță prima biserică din oraș. Legenda aceasta apocrifă mustește de o sevă nebănuită. Cu riscul de a-i pierde savoarea, rezum analiza lui Andrei Oișteanu: e vorba de un mit de întemeiere și de un scenariu sacrificial comun tuturor narațiunilor despre întemeiere - balaurul, care simbolizează vechile credințe păgîne, "idolul" care pretindea sacrificii umane, e ucis de un erou civilizator și astfel sînt puse bazele noii religii. Atenția lui Andrei Oișteanu se îndreaptă însă asupra unui detaliu aparent
Arheologie culturală by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12732_a_14057]
-
faci pe cititori să-ți admire discursul șlefuit. — îmi pare rău. Așa e. Bineînțeles, zise iluzionistul cu năduf. Ar trebui să știi deja că trebuie să-i ung puțintel cu unt.∗ Sînt ca Dumnezeu Tatăl și tu ești Fiul meu sacrificial, iar un cititor este un Duh Sfînt care menține unitatea și mersul lucrurilor. Nu contează cît de mult detești tu această carte pe care o scriu, nu poți scăpa de ea înainte de a-ți permite eu. Dar dacă un cititor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
că te surprinde: ieri noapte n-ai visat oare o lebădă neagră ce se înălța în zbor dintre trestii în flăcări? — Da. Așa e. Ba chiar acesta e motivul pentru care te-am chemat. Totuși... — Vezi? Nu numai de la măruntaiele sacrificiale primim semne rele. Sfatul meu, domina, este să părăsești această casă cât mai curând posibil. Și, pe lângă asta, nu mi-ai spus ceva mai devreme că zilele trecute mulți dintre sclavii tăi au fugit? Poate că și alții se gândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
incertitudinea, Înainte de a se limpezi tragic: „Nici măcar nu mai știu dacă tu mai exiști”. Intensitatea trăirii traduce o secretă jubilare, răscumpărare Îndelung așteptată, pe care nici Îndoiala sau tristețea nu o pot submina. Poeta ne Îngăduie să fim martorii exaltării sacrificiale, trăire pătimașă a tensiunii „vizionare”, cum spunea Kafka, „dintre om și destin”. Încheierea poemului („Și poate n-o să ajung/ Sau poate/ dacă-o să ajung voi ajunge târziu”) stă la răspântia unde adevărul Înscrie, În hieroglifele magice și codificate ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
p.29); „Livada...este Furtuna secolului nostru. Ea Îi Înregistrează crizele și Îi desenează relieful”(p.37) ; „Stăpîna va sfîrși prin a se asemăna cu Maria Magdalena și va cerși iertarea păcatelor, pe cînd Varia va Înălța compor tamentul său sacrificial la rangul de virtute” (p.51) ; „Cehov face din livadă un sălaș al fantomelor, diseminare secretă a aceluiași Hamlet pe care Kostea Îl cita În primele pagini ale Pescărușului și pe care Lopahin Îl va parodia aici, mai tîrziu”(p.
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
dublu. Pe de o parte, nevoia de a rosti cuvinte, de a gesticula, de a clipi des în fața oglinzii, toate acestea și nu numai se încarcă acum cu semnificații noi, astfel încât fie și a pomeni memoria iubitei devine un act sacrificial, de natură esențialmente erotică; pe de altă parte, nevoia de a trăi erosul eșuează în oglindă, în starea de împlinire androginală. Așa încât dragostea este în același timp platonică și carnală, meditație și luptă. Ambiguitate și splendoare. Masculinul își asumă jumătatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
consume tot ce îi iese în cale. El "aruncă înainte" propriul său nesaț și nevoia de lucrul numit devine atât de aprigă, încît îmbrățișarea care ocrotește se transformă în cuprindere devastatoare. Raportul meu cu ființa lucrului numit nu mai este sacrificial; în actul preluării lui în proiect, eu nu mai recunosc eternitatea tiparului care generează fără încetare ființa lucrului consumat; eu nu mă mai întorc către fondul comun care asigură perpetuarea ființei lui și care face cu putință manifestarea puterii mele
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a sângelui vărsat cu prilejul funeraliilor. Sânge adus ca ofrandă sufletelor strămoșilor acestor eroi dispăruți și menit să le potolească suferința și să-i îmbuneze, astfel încât cei vii să nu fie terorizați de neașteptatele și înfricoșătoarele lor apariții. Acest sânge sacrificial este însă acela al fiului Tamorei, jertfit, spune Titus, „pentru ca moartea lui să dea satisfacție umbrelor tânguitoare ale celor ce nu mai sunt”. Dar ambivalența sacrificiului nu poate fi evitată: „Nu-ți mânji mormântul cu sânge”, îl avertizează Tamora. Căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
mai ales dărnicia față de săraci. Pentru aceea cutreieră satele ca cerșitori” (8, p. 144). Unele cre dințe menționează faptul că „pita căpătată de pomană nu o mănâncă, ci o aruncă pe ape” (8, p. 143). Pare a fi un gest sacrificial „pentru sufletul morților” (4, p. 129) sau poate un gest magic de „dezlegare a ploilor”, cum este atestat în practicile vrăjitorilor din unele zone ale țării (12, p. 861). Traiul ascetic al solomonarului este reglementat de „rânduielile cele vechi” : „El
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
de un nor și purtată prin aer până pe țărmul Mării Negre (Taurida), unde devine preoteasă la templul zeiței Artemis (Euripide, Ifigenia la Aulis ; și Ovidiu, Metamorfoze, XII). g) Și în legenda lânii de aur se găsesc „zburători prin nori” și rituri sacrificiale, de data aceasta pentru declanșarea ploii. Phrixus și Helle - fii ai Nephelei (zeița norilor) și nepoți ai lui Eolus (zeul vântului) - urmau să fie sacrificați pentru a pune capăt unei secete cumplite care afecta Beoția. În ultima clipă, Nephele îi
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
5). Două elemente par să coincidă cu informațiile pe care le deținem privind misterele întemeiate de Zalmoxis : a) practica sacrificiilor și b) practica banchetelor rituale. a) în privința periodicității sacrificiilor („aproape în fiecare zi”), este vorba fie de relatarea unor gesturi sacrificiale minore (libații, ofrande alimentare), fie de o exagerare a autorului. Lactantius a fost un autor creștin (circa 260 - circa 325 e.n.) care a scris strict de pe această poziție. Mai ales lucrarea la care mă refer (De mortibus persecutorum), în care
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
din smoală sau lut era îngropată sub vatră în riturile de „legare” a ploii, practicate de regulă de cărămidari. Nu voi intra acum în amănunte privind aceste practici magico-rituale complexe. Voi menționa doar faptul că felul cum se desfășoară ritul sacrificial al cărămidarilor, rit care avea menirea de a ține departe norii întunecoși de „chipul Soarelui” - se jertfește prin decapitare un animal (ied, vițel, vacă, bivol sau câine) și chiar un substitut uman, se pune carnea în burduful plin cu apă
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]