888 matches
-
de la unitatea de bază, cea din Centru! Unde mai pui că, în ultimele ceasuri, parcă dăduse strechea în cei de la Omucideri și în procurorii de serviciu: o vătămare corporală gravă, intenționată, prin smulgerea penisului, cu aparență de tentativă de omor sadic, într-o curte din dosul Poștei; bașca o crimă sadea, chiar în fața bisericii Sfântului Filimon, din cartierul Bereasca, biserică ce fusese totodată spartă, în incintă fiind descoperită o altă mortăciune, un soi de prematur tarat sau de fetus, cel mai
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
se tot întinde, se revarsă: epuizare a forțelor, supunere față de capriciile celuilalt, cheltuieli extravagante, demobilizare socială, cheltuire nesocotită a averii, șubrezire a sănătății... Starea fiziologică și psihică a individului străpuns de săgețile lui Cupidon ține de patologic: compulsiv, masochist, furios, sadic, gelos, solipsist, repetitiv, alienat, chinuit de remușcări, neliniștit, umblând ca un mort viu, nemaiaparținându-și, cu mâinile și picioarele comandate de bunul plac al celuilalt, aflat și el în aceeași tristă stare psihică și mentală. Nu e deloc grozav pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
în care altădată visam” (Elegie IX). Contrastul de atitudine e cu atât mai vizibil, cu cât, în ultima secțiune, eul liric își supraveghează cu atenție răbufnirile, poeta alternând asumarea perspectivei colective („noi”) cu ipostazierea unui „tu” generic, cobai al experimentelor sadice în care se lansează păpușarii demenți ai regimului. În fond, ambele procedee trădează o depersonalizare programată, ce poate fi citită deopotrivă ca încercare de obiectivare și ca efect al captivității eului în celula totalitară. Căci semnele reificării traversează acest ciclu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288028_a_289357]
-
este târziu, de un proces al comunismului românesc. Evident că și acolo, nu vor trebui așezați în boxa acuzaților toți cei care au fost membrii de partid. Ar trebui aduși în fața justiției doar cei care au depășit legile războiului, criminalii sadici care au inventat metode de tortură pentru o funcție în aparatul de stat, pentru a se pune bine cu șefu' sau pentru a avea un litru de ulei în plus în casă. Odată cu instalarea comunismului, elitele din România se așteptau
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
pedepsite. Ne pândim unii pe alții în speranța că "va face o greșeală", după care urmează reclamația, ancheta, condamnarea și în sfârșit executarea celui "vinovat". Nu există popor care să trăiască cu mai multă intensitate și cu mai multă plăcere sadică, autodevoratoare, drama celui așezat pe Patul lui Procust. Se "taie" capete sau picioare, tinerii sunt mutilați din vreme de un sistem de învățământ care, din nou, pedepsește inițiativa și personalitatea, astfel încât funcționăm ca o nație de sluți și amputați, toți
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
-i trup ori de-i fildeș; nu-și crede că-i fildeș."254 Asemănărea este convingătoare, însă ne îngăduie suplimentar un comentariu: aceasta este varianta pozitivă/poietică a mitului, pe care o putem pune în antiteză cu modalitatea negativă/distructivă/sadică prezentă, în general, atât în literatură, cât și în pictură. Din această ultimă perspectivă, se remarcă, prin subtilitatea și originalitatea observațiilor, comentariile la opera Marchizului de Sade și tablourile lui Goya făcute de Victor Ieronim Stoichiță. Autorul enumeră cele trei
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Autorul enumeră cele trei posibilități de însuflețire a Statuii: prin intervenția Venerei, ca urmare a rugăminților lui Pygmalion; prin privirea erotizată a admiratorului "ce proiectează dorința și plăcerea pur scopică în materie, animând-o"255 și, în sfârșit, prin retorica sadică a transgresiei ("De data aceasta, creația, însuflețirea, erotismul și distrugerea se amalgamează."256). Ultimul caz îl transformă pe însuși Pygmalion din erou creator într-un agent distrugător, purtat de avânt și excitare, pregătit să își lovească creația prea încărcată de
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
prima dată când la Gherla au apărut deținuți politici.” De acolo, ca urmare a unei răzmerițe, cei considerați mai „periculoși” au fost duși la Aiud, unde au fost preluați de „vestitul Mareș, directorul adjunct al închisorii, un cinic și un sadic”, ce a introdus bătaia ca regulă de corecție. Aici au cunoscut vestita zarcă a Aiudului, cu regim de izolare totală, și „au fost hrăniți cu turtă și cu ciorbă de ardei iuți și cu ciorbă de murături, încât în două
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
putere. Discursul narativ se fundamentează pe un dublu transfer: atât o deplasare de perspectivă prin care autorul se contaminează de viziunile malefice ale personajului său, cât și un bruiaj cronologic prin care istoria se vede scurtcircuitată de actualitate, iar reveriile sadice ale eroului își găsesc ecou în abominațiile secolului al XX-lea. Elocventă în acest sens este lunga discuție între Tommaso și Reginald de Piperno, unde maestrul îi ține discipolului o adevărată prelegere despre arta moșirii „revoluției”, a cărei țintă este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289943_a_291272]
-
nesimțite, În timpul dictaturii ultimului lider comunist al României. De aceea ea poate fi considerată un răspuns popular la aceasta. Situația fiind una limită, și răspunsul a fost pe măsură. Așa Încât adeseori Bulă apare ca un inept autentic, un tembel, un sadic, un imbecil fără cusur. Fundamental, mijloacele care Îl individualizează sunt tot cele ale idioțeniei. Dar de astă dată e vorba de idioțenia reală. Aceasta explică șarmul unora dintre acțiunile și răspunsurile lui fruste, brutale, oneste, fără perdea Într-o lume
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
se tot întinde, se revarsă: epuizare a forțelor, supunere față de capriciile celuilalt, cheltuieli extravagante, demobilizare socială, cheltuire nesocotită a averii, șubrezire a sănătății... Starea fiziologică și psihică a individului străpuns de săgețile lui Cupidon ține de patologic: compulsiv, masochist, furios, sadic, gelos, solipsist, repetitiv, alienat, chinuit de remușcări, neliniștit, umblând ca un mort viu, nemaiaparținându-și, cu mâinile și picioarele comandate de bunul plac al celuilalt, aflat și el în aceeași tristă stare psihică și mentală. Nu e deloc grozav pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
căutarea de cuceriri sau dominări sexuale având aparențele unei hipervirilități. În forma supracompensată, agresivitatea provoacă suferințe celorlalți, dorința de afirmare nu are opreliști, răsturnând orice autoritate. Ceea ce se încearcă este realizarea dorințelor egoiste. În plan sexual, individul devine agresiv sexual, sadic. Acest complex se asociază cu complexul de vinovăție și cu cel de inferioritate. Oricare ar fi forma de manifestare, acest complex este dăunător creativității, fie prin anularea voinței, fie prin manifestările dictatoriale ale persoanei. 5. Complexul de vinovăție Complexul de
Creativitate : fundamente, secrete şi strategii by Georgel Paicu () [Corola-publishinghouse/Science/690_a_1152]
-
dăm crezare lui Freud, vorbele deocheate sunt funciar agresive. Rezistența femeii în fața agresiunii masculine este cea care le suscită, provocând o excitație sexuală: "Agresiunea își modifică atunci și caracterul; [...] ea devine de-a dreptul ostilă, crudă, apelează deci la componenta sadică a instinctului sexual"25. Pornografia moștenește această agresivitate sexuală, pe care o manifestă printr-un joc mereu reînnoit de dezbrăcare și de pipăire a trupurilor. Dacă așa stau lucrurile, se înțelege și de ce pornografia canonică are un statut privilegiat. Începând
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
modul răsturnat, logica pasajului din Le Roi des fées evocat anterior. Din momentul în care cititorul poate adopta punctul de vedere al unui subiect doritor care-i manipulează pe ceilalți după placul său, afectele negative ale eroinei contribuie la plăcerea sadică a aranjorului. Detaliile "obscene" pe care ea refuză să le spună, contravenind astfel, aparent, regulilor tabloului pornografic, se transformă în afecte pozitive pentru cel ce adoptă punctul de vedere al călugărilor lubrici. Totuși nu putem afirma că există acolo un
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
ancheta la capătul căreia Marlowe avea să dezlege firele unui scenariu sordid. În fine, într-un acces de ură animalică, Degarmo o ucide pe Muriel, cea care-i distrusese viața. Totodată, viciosul polițist aranjează lucrurile în așa fel încât asasinul sadic al lui Muriel să pară a fi Marlowe. Elementul de bază al intrigii îl constituie, așadar, tema falsei identități - sau, mai precis, al identității furate. Generoasă la nivelul intrigii, ea are avantajul că permite o dezvoltare spectaculoasă a personajelor neimplicate
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
e mai puțin o metaforă a decăzutului univers californian, cât cutia de rezonanță în care se aud ecourile distorsionate ale lăcomiei, cruzimii, imoralității și violenței universului. Vizita neașteptată a lui Orfamay Quest tulbură nu doar liniștea, ci și micul scenariu sadic în care detectivul înțelege să-și gestioneze inutilitatea, tristețea și dezabuzarea: Pândeam de cinci minute musca albastră și așteptam să se așeze. N-avea chef să ia loc. Prefera să se rotească și să cânte prologul la Pagliacci. Ridicasem puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
unele rezerve de critici, care îi reproșează lipsa de mesaj și de imaginație, gustul excesiv pentru cenușiu și marginal, precum și aparenta neglijare a travaliului literar. De fapt, această proză a vieții imediate, premergătoare celei optzeciste, reține mai cu seamă gesturile sadice, iresponsabile ale unor declasați, pentru a descoperi tensiunea din cotidian atunci când sunt înfățișate, fără implicare afectivă, întâmplări banale. Refuzând constant idilicul și sentimentalul și apelând la tehnici de ciné-vérité, M.-S. scrie o literatură a demitizării, a autencității, în care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288233_a_289562]
-
măselele de minte, care atestă maturitatea, sunt, după cum o indică și numele, expresia rațiunii și a cunoașterii. În studiul psihanalitic al stadiului oral, se ia în calcul un element foarte important: ieșirea dinților. Bebelușul trece de la suptul inofensiv la mușcătura sadică. Apariția dinților, dându-i copilului puterea de a face rău (lui și celorlalți), determină mișcări afective distructive în a doua perioadă a stadiului oral, care este, din acest motiv, calificată drept sadic-orală. Dinții dezvăluie deci agresivitatea potențială sau manifestă a
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
e rea se hotărăște să-și ia viața Împreună cu toți membrii familiei sale. Această tragedie de suburbie pariziană, colorată superficial de nihilism, traversează multe lumi literare care abundă În eros, fac uz de dispozitive science-fiction și se complac În acțiuni sadice. Poemul lui Lamartine nu reprezintă o moștenire a maniheismului, ci este un precursor pesimist al romanului de consum de la Începutul secolului XX. Altfel stau lucrurile În privința poemului lui Victor Hugo Sfîrșitul lui Satan (din 1854-57, publicat postum În 1886)12
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și ca autor al unei capodopere, Alexandru Lăpușneanul. Într-o narațiune densă, bine ținută sub control, figura voievodului se devoalează, treptat, în toată complexitatea ei. Alexandru Lăpușneanu e crud și sângeros ca și veacul în care trăiește, răzbunător și perfid, sadic până la monstruozitate în „dorul lui cel tiranic de a vedea suferiri omenești”. Despotul e însă și om politic dibaci, clarvăzător, decis să îngrădească ambițiile boierimii în folosul unei domnii centralizate. Ivirea lui, crede scriitorul în Ochire retrospectivă, a fost, de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]
-
pentru un cititor avid de senzațional, condamnarea la moarte a unui deținut de război, naratorul recurge, de data aceasta, când la tonul cinic-neutru al legistului preocupat să stabilească circumstanțele decesului, când la tonul familiar al celui înclinat să dezvăluie amănuntele sadice. Se pare că evenimentul în sine a existat, ceea ce presupune că punctul de plecare al ficțiunii se regăsește în realul-evenimențial, de altfel pretextat de narator. Dar modul în care este povestită tortura, cu detaliile fictive adăugate, de pildă familia martoră
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de exterminare a pseudo-talentelor) e invocată de Arghezi sub forma unei solicitări principiale: "Înmormântați-l în tăcere [...] și să trecem la adevăratele probleme pe care vremea le pune culturii românești". Alexandru George intuiește, fără să numească umor negru, această dispoziție sadică a lui Arghezi de a specula dimensiunea morbidă a existenței: "Artistul se delectează chiar pe marginea unor împrejurări care ar impune compasiunea"267. 5. Comicul prin limbaj. Bergson distinge între un comic exprimat prin limbaj și un altul creat prin
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Gustave Flaubert o face Legendei Sfântului Iulian Primitorul, Alain Montandon vede o istorie legată de distanță și de atingere, fiindcă proximitatea și contactul înseamnă în actul de ospitalitate tocmai o stranietate îmblânzită, acceptată, transformată în familiaritate. Această poveste crudă și sadică vorbește despre himera ospitalității, despre o ospitalitate utopică, imposibilă, care o apropie de miracol. Traiectul de la scena socială care deschide povestirea la cea intimă care o închide pune în evidență violența conținută în ospitalitate și pune problema ospitalității absolute. Flaubert
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
neospitalier dintre gesturi. În mai multe rânduri, problema distanței ce se cere abolite într-o ospitalitate necondițională, absolută este prefigurată, indicând astfel că într-un anume sens, ospitalitatea înseamnă proximitate, atingere, în ocurență, îmbrățișare. Traiectul lui Iulian, vânătorul pervers și sadic, apoi ucigașul fără voie al părinților săi, apoi rătăcitorul penitent și în cele din urmă luntrașul la dispoziția călătorilor, de la crimă la sfințenie este și traiectul între neospitalier și ospitalier, între omul care își descoperă propriul exil și faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
a devianței, anormalității patologice a unor oameni, în variate împrejurări sau de-a lungul întregii vieți. Justiția se întreabă, de asemenea, dacă unele comportamente aberante nu își au originea, într-o deviere a personalității și în ce măsură marii recidiviști și criminali sadici sunt, în cele din urmă, oameni cu adevărat normali. Aceste probleme practice apar în continuarea unei vechi problematizări reflexive care diferenția oamenii nu doar după stilul lor de manifestare, ci și după capacitățile lor, unii fiind slabi, iar alții puternici
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]