1,391 matches
-
nu scoate nici un cuvânt. Mormanele de langustine stacojii din farfuriile depuse cu zel de chelner se răcesc de mult fără ca străina sau Victor să le atingă. Femeia nu rostește nici o vorbă dar zâmbetul ei cu infinite nuanțe care trec de la sarcasm la bunătate, de la tristețe la vioiciune, de la senzualitate la indiferență, îi dau lui Victor o amețeală mai subtilă decât cea a vinului din care chelnerul a mai deschis o sticlă. Ea își atinge doar buzele de paharul care taie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
autorul apelează la transfigurarea propriilor experiențe de viață, uneori la relatarea frustră, conferindu-le acestora atribute ale universalității, în care oamenii obișnuiți își regăsesc preocupările mărunte ale unor existențe aflate "sub vremi". Autorul nu dă soluții, dar în spatele ironiei sau sarcasmului se întrevede calea de urmat pentru o intrare în normalitate. Prozele profesorului bucovinean se disting printr-un puternic filon realist, remarcat dealtfel și de alți confrați ("Un realist în cheie crudă" consideră M. Diaconu, în vreme ce Nicolae Cârlan marșează și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
culori diferite, și diversitatea lor impresiona, năștea un sentiment direct din suflet. Bisericuța cea sfântă o privea ea de câte ori privea prin curte. Sfânt era și ceea ce simțea ea în suflețelul ei binecuvântat. El avea o curiozitate sclipitoare, iubire și furtună, sarcasm și îi lipsea orice suferință. Poate că ar fi vrut să iubească, dacă ar fi avut vreun astfel de sentiment, însă el nu cunoștea decât o tandrețe instinctivă și neîmblânzită pentru animale. În afară de acel sentiment, el nu avea nici un altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
în fața unui cinism care, tocmai în mediul luptei puterii politice și economice, supune cu rea intenție la o critică disprețuitoare, jignitoare, chiar distructivă pe cine gândește diferit, pătând orice adevăr, valoare și normă a propriului scop. Mă indignează cine folosește sarcasmul (iar asta se întâmplă mai ales în presă) ca mijloc stilistic, discreditarea și defăimarea sistematice. Nihilismul, cinismul, discreditarea și defăimarea sunt atitudini distructive față de viață și ne pot ruina bucuria autentică de a trăi nouă înșine și altora. Sunt totuși
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
să recunosc totuși, că îmi pare dificil a manifesta detașare fața situația deplorabilă a Bisericii și a teologiei. Lângă ura profană este și cea sacră. Unele cuvinte tăioase ar fi putut provoca diviziuni. Vreo glumă amuzantă a fost percepută ca sarcasm. Însă totdeauna am evitat defăimarea altor persoane. Chiar și când nu au recunoscut catolicitatea principiilor mele, când au pus la îndoială credința mea în Cristos și mi-au contestat buna-credință, nu m-am răzbunat niciodată pe detractorii mei cu aceeași
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
de patru sute de scuzi ce i se datora pentru serviciile aduse În Italia - unde ajunsese să fie spion la Veneția, fugar și cu doi camarazi executați - se bucura de tăcere drept orice răspuns. Asta Îl scotea din minți, Îi ascuțea sarcasmul și talentul, care mergeau mână-n mână, și contribuia să-i creeze noi probleme. — Patientia lenietur Princeps, Îl consolă Dómine Pérez. Răbdarea Îl domolește pe suveran. — Păi pe mine mă face să turbez, reverende părinte. Iezuitul se uita Împrejur cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
stimulativă a predecesorilor. Explicabil, standardul comportamental al lui Tudorel Urian îl formează civilitatea. Finețea, scrupulul obiectivității, cultivat cu o nuanță de resignare, ni-l reamintesc pe G.Dimisianu. O constantă politețe îl oprește pe critic de la accentele tăioase, îi interzice sarcasmele, pînă la a-l împiedica uneori de la formularea vreunei rezerve față de cîțiva autori cu un trecut nu tocmai inocent (Valeriu Anania, C. }oiu, Dan Ciachir etc.). Un cod al unor frumoase maniere "de modă veche", un bonton de salon de
Fondul existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8048_a_9373]
-
nu să le ascult, mă trezeam mereu cu gândul aiurea, incapabil să mă concentrez de o manieră convenabilă, pentru a-mi face vreo părere cât de cât coerentă asupra literaturii practicate de autorii respectivi. Intervențiile celor din sală, elocința unora, sarcasmul altora sau analizele foarte aplicate ale celor mai experimentați nu făceau decât să îmi sporească inhibiția. Este lesne de înțeles că nicio secundă nu mi-a trecut prin minte să solicit cuvântul. Îi invidiam sincer pe împătimiții cenaclurilor pentru puterea
Și ei au fost debutanți by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7851_a_9176]
-
buna intenție de a mă convinge că e păcat de ce ni se-ntâmplă și cât de umiliți am fost, suntem și vom mai fi noi, oamenii simpli. Nu suntem destul de isteți ca să răzbim în lume,/ între semeni, aici pe pământ. Sarcasmul nostru de cumpănă nu ne mângâie și nici nădejdea că vom răzbi cumva în fața lui Dumnezeu îndreptându-ne ochii la cerul care le știe și le vede pe toate. Transcriu în final Este ora 19. Urmează știrile: ,Păpușarii urcă alert
Poemul si scriitoarea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/7878_a_9203]
-
înseamnă că nu are un cuvânt de spus chiar și atunci. Rubrica din "Dilema" este o implacabilă fișă de temperatură a lumii în care trăim. Ironia ucigașă, descrierea devastatoare, pe-un ton de mimată obiectivitate, evocarea barocă, sufocată de aburii sarcasmului ies din pana lui în nesfârșite jerbe multicolor-contondente. Inteligență teoretică de super-clasă, Andrei Pleșu este și un admirabil ctitor. Instituția de nivel internațional pe care o conduce, Colegiul Noua Europă, este nava-amiral a nenumăratelor acțiuni ce poartă marca talentului său
Vom mai avea un al doilea Pleșu? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7378_a_8703]
-
luciditate politică. Într-o epocă în care intelectualii occidentali (francezi, mai cu seamă) cădeau pe capete, amețiți de propagan-da "umanistă" a Krem-li-nului, eseista pune ferm semnul egalității între cele două totalitarisme ale secolului XX (comunismul și fascismul) și de-nun-ță cu sarcasm crimele comunismului ambalate adesea într-o retorică ipocrită și mincinoasă. Chiar la mijlocul anilor '60, când lumea occidentală, inclusiv generalul de Gaulle, era sub vraja tânărului Nicolae Ceaușescu, Monica Lovi-nes-cu denunță dublul limbaj, distanța astronomică din-tre vorbele propagandei și realitatea din
Reîntoarcere în lumea terțului exclus by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7407_a_8732]
-
Cum am devenit huligan, caracterizată de Constantin Trandafir un "eseu de o volubilitate polemică rar întâlnită, dacă nu fără egal în cultura noastră, un exemplu de ripostă împotriva Ťcondamnării la moarteť; replică dată și cu o ironie calmantă, și cu sarcasm de o incisivitate cavalerească, o strategie de spadasin virtuoz, dotat și cu o expresivitate specială." într-un capitol aparte, unitar, Constantin Trandafir îl prezintă pe Mihail Sebastian "în realitatea imediată", publicistul care "este așa de prolific și divers, încât cu
O viziune nouă by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/7413_a_8738]
-
cu clopoței", "un actor cabotin", "artistul decadenței germane", că "arta lui este bolnavă", că "Wagner este o nevroză" și că "Wagner este o mare calamitate pentru muzică", și asta de-a lungul unei cărți care abundă în împunsături de un sarcasm ce nu pare să cunoască granița decenței - cînd așadar îți îngropi maestrul sub o crustă de invective postume, impresia pe care o faci e una de francă și indubitabilă patologie. Prima reacție este să-ți spui că Nietzsche, molestînd efigia
Șarpele cu clopoței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6860_a_8185]
-
din importanța dată de persoana aleasă ca țintă a tirului diatribic. Vîltoarea discursivă rămîne intactă, chiar văduvită de o țintă de primă importanță, căci pînă la urmă savoarea observațiilor vine din creierul care le emite, nu din adecvarea la obiectul sarcasmelor. Pur și simplu spiritul lui Nietzsche se descarcă, cu sacadări și volute de neprevăzut, asupra lumii în care era silit să trăiască. Șarjele se țin de unele singure, prin zvelteața îndemînării retorice, dar adunate la un loc, nu dau liantul
Șarpele cu clopoței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6860_a_8185]
-
destul de prozaică vânătoare după personaje și situații apte să intre în componența Poemei. Pentru articularea căreia sunt necesare și competențe de școală Waldorf. Firește, în subsidiar se poate ghici și deruta Eu-lui liric de a se adapta climatului poeziei actuale. Sarcasmul autorului este uneori evident și el pornește chiar de la titlul, ca în cazul poemului Mitologicale: "...nu-i chip să fixezi urma păduchelui de apă - portarul mănâncă semințe de floarea soarelui/ cu stânga le azvârle-n gură/ cu dreapta culege cojile
Tranșeele textualismului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6866_a_8191]
-
paradisul pre-nașterii. Meseria de bolnav Cu atîtea simptome și boli, cu atîția doctori și atîtea tratamente, cu atîtea nostalgii după Dincolo și cu atîtea angoase, Cioran a fost, ca orice bolnav, un om foarte ocupat. A recunoscut, de altfel, cu sarcasm surd și autoironie, că bolitul îi consumă tot timpul și toată energia, încît nu poate nici scrie, nici compătimi pe altcineva. "Beteșugurile mele îmi iau atîta timp, că nu le mai pot suporta și pe ale altora. Nu am spațiu
Despre bolile filosofilor. Cioran by Marta Petreu () [Corola-journal/Journalistic/7892_a_9217]
-
ajunge sus, până în afara spiritului, stă, în același timp, cu ambele picioare pe pământ, profund atașat de glia mumă. Comicul este: omul luat prin surprindere". Simfonia I-a, de exemplu, este o satiră la adresa războiului, dar ca orice satiră, dincolo de sarcasmul imanent, ca și acul, înțeapă nu ca să împungă, ci ca să coasă. Ca oriunde se ivește, umorul este și aici o împletire de inteligență și arbitrar. Un arbitrar hic et nunc și o inteligență de perspectivă: "Il existe des ouvres qui
Când literele încep să cânte by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/7896_a_9221]
-
menajează pe nimeni și spune cu voce tare ce gândește, chiar și atunci când concluziile la care ajunge nu sunt dintre cele mai flatante. Studiul despre critica din Basarabia și modelul francez începe cu o frază-șoc, de ironie dusă până la limita sarcasmului, desprinsă parcă din eseistica lui Paul Zarifopol: "Franța a dat lumii două lucruri care, în timp, au devenit, fiecare în parte, câte o năpastă pe capul umanității: revoluțiile și academiile". Trece apoi în revistă, în-tr-o notă ușor caricaturală, reverberațiile marilor
Strategii de lectură by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7912_a_9237]
-
o posibilitate de explorare. Încheind pe un ton voit de lejeritate, de escală frivolă într-o țară exotică, Naratorul lasă să se întrevadă cruzimea experienței turistice care lasă loc unei resemnări prăfoase sau unei căutări fără sfârșit. Și aici avem sarcasmul lui Woody Allen trecut prin nenumărate filtre pentru a deveni din otravă sirop de tuse, pentru că pharmakonul poveștii își relevă nu atât caracterul de medicament care vindecă bovarismul Cristinei și seriozitatea excesivă a lui Vicky, cât cel de otravă care
Antonio, Elena, Barcelona by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7460_a_8785]
-
viitor nici happy end - dintre un bărbat matur și insignifiant, împovărat de multe traume familiale, și o tânără abia ieșită din adolescență, și ea marcată de o boală incurabilă. Ca întotdeauna, lirismul debordant se împletește cu ironia, uneori chiar cu sarcasmul, menite când a-i pune surdină, când a-l reliefa, în proza acestui autor care a aplicat o pecete inconfundabilă asupra literaturii universale din ultimii treizeci de ani. Până la șase ani, Iolanda, n-am cunoscut familia mamei mele nici mireasma
António Lobo Antunes - Dulci miresme, blânzi morți by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/7462_a_8787]
-
Dacia literară", Gabriel Dimisianu are mereu în vedere cartea, realitatea textului, nu persoana autorului. Iar la nivelul cărții, găsește mai profitabil să pună în evidență elementele valoroase, cele care îi aduc un profit cititorului, decât să-și exerseze la nesfârșit sarcasmul vânând imperfecțiunile mai mici sau mai mari. Deloc atras de spumă și jocuri de artificii, Gabriel Dimisianu este un critic de cursă lungă, pe judecata căruia se poate conta la scara istoriei literaturii. Gândirea sa este una a nuanțelor foarte
Martorul necesar by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7933_a_9258]
-
de după nor, / umblă desculță, pe vîrfuri, hoțește, / nu-și spune numele, în obraji nu roșește, // cine oare ar jura că îi are" (Invidia iubește umbra). Atît de lejeră, de sprintenă în coagularea versurilor, "morala practică" evoluează de la defetism la un sarcasm al absconsității, menit a pune în gardă: "Sărăcia nu se oprește, alunecă, // gustul milei ni s-a oferit, / jupînii, cuhniile, s-au milostivit, // aroganța milei, zece ochi, / șase urechi, treizeci de măsele, / o jumătate pietroasă de inimă, / restul ce cade
Un Stan Pățitul liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7953_a_9278]
-
etc. Cu toate acestea, Tudor Giurgiu nu are intenția de a minimaliza pînă la anihilare aceste univers paralel care își are "profesioniștii" săi, ei fac parte, într-un fel din breaslă, de aceea nu sesizăm nicio clipă vreo notă de sarcasm. În definitiv, ceea ce filmează Tudor Giurgiu presupune colaborarea între două instanțe, cameraman și miri, ceea ce presupune acomodările într-o ecuație de gust. Aș zice că grotescul trebuie în mod onorabil împărțit între însurățeii care evoluează în filmografia roz-bombon, de un
Caseta cu însurăței by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7834_a_9159]
-
prin nonsens și intertextualitate burlescă, prin trecerea șocantă de la real la textual și invers. Însuși limbajul se află într-o stare de avansată devalorizare. Pentru literatura română, Urmuz reprezintă cazul-limită, așa cum pentru suprarealismul francez fusese Lautréamont. Cultivând fantomaticul, absurdul, oniricul, sarcasmul, ironia cordială sau acidă, acești scriitori vizionari provoacă distorsiunile artei moderne, acea deconstruire începută de Baudelaire, Rimbaud, Mallarmé și dusă până la performanțele literaturii absurdului din vremurile mai recente. Într-o lume agonizând, conflictele se produc între personaje și o absență
Înainte-mergătorul fără voie by C. Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7550_a_8875]
-
și asta pentru că în luptele în care se angajează nu cred vreodată să se fi jucat. Nu spun că nu pune și umor în polemicile sale, deși umorul presupune bunăvoință și mai potrivit este să spun că el pune causticitate, sarcasm, dar fapt este că, deschizînd o dispută, el țintește totdeauna la organele vitale ale adversarului, îi caută inima, ce mai încoace și-ncolo, neurmărind niciodată mai puțin decît răpunerea acestuia. Răpunere intelectuală, de bună seamă, dar cîți suportă bărbătește, loial
Legea inefabilă a jurnalului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7637_a_8962]