130,724 matches
-
bunic, plecat de-acasă, noaptea târziu înspre un loc din marginea satului unde, stranie întâmplare, se întâlnește cu niște consăteni veniți, și ei, mânați de o aceeași bizară, inexplicabilă pornire. Cei doi profesori au surpriza să vadă reeditată întâmplarea din satul de altădată, căci și alți colegi profesori dintre cei ce participaseră la ședința de seară veniseră, fără să știe de ce, în fața aceleiași librării. În povestirea Uriașul, într-o bună zi, copiii, babele și oamenii din sat, ba chiar primarul și
Între real și fantastic by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/13379_a_14704]
-
vadă reeditată întâmplarea din satul de altădată, căci și alți colegi profesori dintre cei ce participaseră la ședința de seară veniseră, fără să știe de ce, în fața aceleiași librării. În povestirea Uriașul, într-o bună zi, copiii, babele și oamenii din sat, ba chiar primarul și popa văzuseră cum poposise pe ulițele satului un uriaș. O minune sau o părelnică înșelătoare zvoană face vâlvă într-un sat întreg. Dârdora ce se iscă la vestea ivirii uriașului, se sparge ca un balon de
Între real și fantastic by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/13379_a_14704]
-
profesori dintre cei ce participaseră la ședința de seară veniseră, fără să știe de ce, în fața aceleiași librării. În povestirea Uriașul, într-o bună zi, copiii, babele și oamenii din sat, ba chiar primarul și popa văzuseră cum poposise pe ulițele satului un uriaș. O minune sau o părelnică înșelătoare zvoană face vâlvă într-un sat întreg. Dârdora ce se iscă la vestea ivirii uriașului, se sparge ca un balon de săpun colorat a doua zi, când uriașul nu mai este și
Între real și fantastic by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/13379_a_14704]
-
în fața aceleiași librării. În povestirea Uriașul, într-o bună zi, copiii, babele și oamenii din sat, ba chiar primarul și popa văzuseră cum poposise pe ulițele satului un uriaș. O minune sau o părelnică înșelătoare zvoană face vâlvă într-un sat întreg. Dârdora ce se iscă la vestea ivirii uriașului, se sparge ca un balon de săpun colorat a doua zi, când uriașul nu mai este și, în locul însuflețirii din ziua precedentă, rămâne dezamăgirea și regretul de a nu fi gustat
Între real și fantastic by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/13379_a_14704]
-
celelalte narațiuni, pe un ton aburit de ironie, de umor. Remarcabilă este bucata În mijlocul verii. Aici proza poetică și alegorică, amintind cumva de Vasile Voiculescu cel din ultimile sale proze, are în prim-plan o legendă foarte veche dintr-un sat unde frumoasa fată a unui morar urma să se mărite cu alesul inimii ei, un tânăr bogat ca și ea. Sărăntocul care râvnea la fata morarului pune la cale o nelegiuire, împreună cu ai lui. Când trec, noaptea, prin pădure, însurățeii
Între real și fantastic by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/13379_a_14704]
-
pădure, însurățeii cu alaiul de nuntă, se iscă o încăierare sângeroasă, iar găleata plină cu monede de argint (zestrea miresei) este furată de sărăntocul Săndel - o posibilă întrupare a diavolului. Dar acesta este nimicit de furia sălbatică a vitelor din sat, însetate și scăpate din gospodăriile golite de oameni. Descrierea măcelului din pădurea întunecată, dar și buluceala animalelor scăpate din gospodării, turbate de sete, este sugerată admirabil. Cei doi intelectuali care au ascultat, în fața unui pahar de vin, povestea celui de
Între real și fantastic by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/13379_a_14704]
-
savoare. Scriitorul Vasile Datcu are auzul fin și înregistrează nuanțat vorbirea personajelor (mai ales când e vorba de săteni). El aude „monstruos” și exprimă minuțios și sugestiv, cu accente adesea umoristice, rostirea omului simplu. Așa se creează atmosfera dintr-un sat aflat în uimire (Uriașul), iar dialogul dintre un intelectual colecționar pasionat și niște țărani care-i cară acasă un prețios dulap vechi, într-o căruță hârbuită, trasă de niște mârțoage, pare o scenă dintr-o comedie. Limbajul firesc nuanțat de
Între real și fantastic by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/13379_a_14704]
-
rele, La multe privii de-adevărat și glume, Dar (vă spun drept) din toate ahèle Ca ș-ahàsta-ori anume, ori în șagă Eu nu văzui în viața-ntreagă. Noi țiganii să-avem țărișoară!... Unde să him numa noi în dă noi! Să-avem sate, căși, grădini ș-ogoare Și de toate, ca ș-alții, mai apoi? Zieu! privind la lucruri așa rare, Ca Când treaz fiind, aș visa-mi pare... * * * Dacă înaltele autorități apusene ar cunoaște, bine tradusă, această scriere literară românească, fără egal
Tabăra țiganilor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13399_a_14724]
-
să fie avansați în grad. Mi s-a povestit de cazul unora, de pe la Caracal, cărora li s-a propus direct profesoratul, dar după o intensă deliberare au spus că, nu, „conferențiar sună mai bine, că profesor e și văru-meu de la sat...” Ce fel de studenți produc acești profesioniști ai șperțului, ai plasei cu vânat și-ai bradului de Crăciun (plus cadourile de rigoare) începe să se vadă. E suficient să urmărești ortografia celor care trimit SMS-uri la canalele de televiziune
Vremea „colectorilor” by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13408_a_14733]
-
lectură - asigură unitatea romanului în ciuda faptului că autorul ispitește continuu cu episoade colaterale, deci cu incertitudinea oricărei ierarhii în planul semnificațiilor. Amenințat de expansiunea lumii noi - reprezentată de ridicarea unui combinat sub directa supraveghere a Tovarașei - Pădurea lui Noe, un sat de câmpie care aduce puțin cu Metopolisul bănulescian, împrumută coordonatele geografiei mitice devenind un spațiu inventat ca „decor pentru uz propriu”. Nu este cu totul lipsit de realitate, dar aceasta este una banală, derizorie, susținută de personaje ciudate, individualizate doar
Ce merită Ion D. Sârbu by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13432_a_14757]
-
adevărat că mirii nu trec pe la biserică, de cele mai multe ori. Iar aceste căsătorii între minori se întîmplau și pe vremea lui Ceaușescu. Autoritățile închideau și atunci ochii. Am fost profesor într-o comună din județul Dîmbovița, Ciocănești. Mai exact în satul Vizurești, unde români și țigani locuiesc împreună. Periodic îmi venea la școală cîte un tată, sau dacă tatăl era în pușcărie, mama, să-mi spună că fata lor din clasa a V-a sau a VI-a s-a măritat
Nuntă cu amintiri de la Michi by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13463_a_14788]
-
începuturi și pînă în zilele noastre“. Un oraș cunoscut de noi toți, ignorat totuși într-un anume sens, un oraș dintotdeauna bolnav și murdar, stăpînit de contraste bizare și ilogice, cu doar cîteva insule de Europă, îngropate într-un imens sat balcanic, unde pînă și Orientul are tot aer periferic - acesta e portretul pe care, în linii îngroșate, îl compune Bucureștii mahalalelor. Cartea se deschide cu un text oarecum programatic al editurii, o scurtă prezentare a felului în care studiul acesta
La margine de București by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13451_a_14776]
-
singura parte a orașului care, pentru scurt timp, între 1920 și 1940, reușește să se sustragă atmosferei de margine. Bucureștiul, spune Adrian Majuru, e o iluzie de oraș: Capitala „nu a reușit să se descotorosească de amprenta unei adunături de sate transformate în aparente periferii ale unui tîrg negustoresc. Dintre aceste așezări, spații moderne au devenit doar mahalale din centrul Tîrgului, ce s-au aflat în perimetrul orașului interbelic. Excluse de la această realitate citadină au fost periferiile, transformate în cartiere-dormitor, de
La margine de București by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13451_a_14776]
-
aparente periferii ale unui tîrg negustoresc. Dintre aceste așezări, spații moderne au devenit doar mahalale din centrul Tîrgului, ce s-au aflat în perimetrul orașului interbelic. Excluse de la această realitate citadină au fost periferiile, transformate în cartiere-dormitor, de fapt, uriașe sate pe verticală, care au nutrit o psihologie colectivă pe măsură“. Citatul de mai sus sugerează poate și tipul de istorie pe care încearcă să-l abordeze Adrian Majuru. Bucureștii mahalalelor urmează, pe de o parte, linia istorică obișnuită, clasică, iar
La margine de București by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13451_a_14776]
-
valahe, Bucureștiul îndeosebi, devenite cu timpul orășele care au abordat la iuțeală modelul citadin european, au fost hrănite demografic cu țărani liberi, mai ales clăcași. Aceștia, în ciuda deceniilor petrecute în periferiile Bucureștilor, nu s-au desprins mintal și comportamental de satul de baștină. Prima generație de coloniști s-a familiarizat doar cu rutina și accesoriile pe care le presupune viața urbană, dar nu și-a putut însuși și caracterul ei. S-au conservat obiceiurile rurale, dar ele au fost treptat adaptate
La margine de București by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13451_a_14776]
-
putem, din păcate, să trecem măcar în revistă toate expunerile din cadrul colocviului „Eu, celălalt”. Vor fi strânse, după cât știm, într-un volum pe care Uniunea Scriitorilor și-a propus să-l editeze în întâmpinarea viitorului colocviu. Tema aceluia: „Singur în satul global”. Premiile acordate în cadrul festivalului sunt de-acum cunoscute: Premiul Ovidius, în valoare de 10.000 de dolari, conferit pentru „valoarea operei literare și contribuția la afirmarea libertății de expresie și a toleranței inter-etnice” i-a revenit lui António Lobo
Festivalul Internațional „Zile și nopți de literatură” by Reporter () [Corola-journal/Journalistic/13483_a_14808]
-
mama, sunt înrudit și cu o familie italienească, Barberis, de unde și rudenia cu strălucita regizoare Sorana Coroamă-Stanca, fiica verișoarei mele născute Barberis. Tata, Petru Irimescu, era de origine țărănească, fiu de țăran din Preotești, iar rude ale lui locuiau în satul Dolhești. În timp, ei s-au elevat și au devenit slujbași ai statului. Tata era un băietan frumos, cu afaceri bine închegate. Își adunase o brumă de avere. Cu toate diferențele dintre ei, mama și tata s-au întâlnit, s-
Ion Irimescu “Cine va vrea să mă cunoască să stea de vorbă cu sculpturile mele” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13442_a_14767]
-
altul și au trăit foarte bine. - V-ați născut lângă Fălticeni.... - Da, aici aproape, în sătucul Arghira, unde tata avea o moșioară. Când a venit vremea să merg la școală, părinții s-au gândit că o școală primară, a unui sat rătăcit pe undeva, e una și o școală de oraș, încadrată în toate sistemele de învățământ, e cu totul altceva. Mai ales că, în perioada respectivă, Fălticeniul era un oraș foarte animat, cu multe reședințe boierești și cu un grad
Ion Irimescu “Cine va vrea să mă cunoască să stea de vorbă cu sculpturile mele” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13442_a_14767]
-
pe deplin conștient că noua postură (pe care o acceptase) îl pune în cea mai proastă lumină: „... de aici încolo, încep să fiu, dacă nu odios, cel puțin atacabil.” Avea perfectă dreptate. Diaristul vorbește despre foametea din1946-1947, când într-un sat din Moldova au fost 20 de înmormântări într-o săptămână. Toți decedații erau morți de foame, în timp ce în Italia, „americanii aduc, cu marile lor vapoare, toate câte lipsesc.” (Planul Marshall, refuzat de Uniunea Sovietică, intrase deja în acțiune.) Îndoielile despre
Gala Galaction după 1944 by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13473_a_14798]
-
dintre ziarele care au anunțat demisia lui Nistorescu a întors-o cu prezență de spirit în numărul său din 1 octombrie, anunțînd că Nistorescu revine. Poate că s-ar fi impus o precizare: că Nistorescu a revenit din Ardeal, din satul părinților săi. l Și fiindcă tot sîntem la EVENIMENTUL ZILEI, reporterii ziarului i-au întrebat pe cîțiva dintre miniștrii cabinetului Năstase, inclusiv pe premier, în calitatea lor de social democrați, cît costă cîteva produse de bază: pîinea, laptele și ouăle
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13481_a_14806]
-
său. Relația dintre banal și supranatural devine mult mai complexă în proza Avatarurile lui Vasile Spălărețu în care ambiguitatea este păstrată pînă la capăt. Este povestea unui mort care, a doua zi după creștineasca înhumare își face apariția pe ulițele satului, fără ca cineva să vadă în această surprinzătoare prezență ceva ieșit din comun. Interesant este și aici faptul că atît sătenii cît și mortul rămîn captivii unui comportament, ai unui mod de gîndire și ai unui vocabular îndelung exersate în relațiile
Viață-literatură și retur by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13486_a_14811]
-
mortul rămîn captivii unui comportament, ai unui mod de gîndire și ai unui vocabular îndelung exersate în relațiile de zi cu zi: „A doua zi (după propria înmormîntare -n.m.), dis de dimineață, Vasile Spălărețu a fost zărit plimbîndu-se prin sat cu mîinile la spate și ușor dus pe gînduri, dar nimeni nu a dat importanță acestui fapt zicînd că, deh, să fii și mort, și vesel, nu se poate! După ce s-a plimbat el așa, preț de vreun sfert de
Viață-literatură și retur by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13486_a_14811]
-
o replică vehementă și în bună parte întemeiată la un articol, tot din “Ramuri”, semnat de dl Alexandru George (numai întîmplarea face să ne ocupăm a doua oară de d-sa), în care autorul îi refuza lui Marin Preda cunoașterea satului românesc interbelic. l În Izvoare, publicație a Asociației scriitorilor israelieni de limbă română, numărul 33-34-35, 2003, dnei Mariana Juster îi este preluat din “Caietul cultural” dedicat memoriei lui Z. Ornea un emoționant Kadish lui Zigu. Dna Juster, vară primară cu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13520_a_14845]
-
numărul 33-34-35, 2003, dnei Mariana Juster îi este preluat din “Caietul cultural” dedicat memoriei lui Z. Ornea un emoționant Kadish lui Zigu. Dna Juster, vară primară cu neuitatul nostru colaborator și prieten, își amintește de copilăria lor comună de la Frumușica, satul moldovean pitit între dealuri, imașuri și gîrlă, pe cînd Zigu, bălai și pirpiriu, ducea vajnic vitele la păscut. În iulie 1941, au fost izgoniți din sat toți evreii. Așa a ajuns Zigu la Botoșani, unde a trebuit să învețe să
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13520_a_14845]
-
cu neuitatul nostru colaborator și prieten, își amintește de copilăria lor comună de la Frumușica, satul moldovean pitit între dealuri, imașuri și gîrlă, pe cînd Zigu, bălai și pirpiriu, ducea vajnic vitele la păscut. În iulie 1941, au fost izgoniți din sat toți evreii. Așa a ajuns Zigu la Botoșani, unde a trebuit să învețe să se descurce singur în viață. De mîncat, nu prea aveau ce mînca. De jucat, nu erau primiți să se joace de către copiii de români din oraș
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13520_a_14845]